Poliartrita reumatoidă este o boală autoimună care provoacă inflamația articulațiilor, care la rândul ei, duce la apariția unor simptome precum durerea, umflarea, deformarea articulațiilor și dificultate la mișcare. În această boală, cartilajul, oasele și ligamentele se deteriorează, iar rezultatul este că apar deformări vizibile la pacient. Poliartrita reumatoidă este cea mai fecventă suferință articulară, fiind o boală inflamatorie cronică. Femeile sunt de 2-3 ori mai afectate decât bărbații. Boala poate să debuteze la orice vârstă, mai frecvent în decadele 4-5 de viață.
Artrita reumatoidă este o formă de poliartrită inflamatorie, care poate duce la distrugerea articulațiilor, la deformări și la pierderea funcției articulare. Umflarea articulațiilor mici, în special a celor de la mâini și de la picioare, este caracteristică bolii (sau semnul ei distinctiv), însă trebuie să reținem că majoritatea articulațiilor din corp pot să fie afectate de boală. De aceea i se mai spune și poliartrită reumatoidă.
Pe lângă articulații, alte manifestări ale bolii pot fi observate, cum ar fi: noduli subcutanați, inflamație la nivelul ochilor, scăderea numărului de globule albe (numite și leucocite) în sânge și boli ale plămânilor. Artrita reumatoidă nu poate fi vindecată complet, iar tratamentul se face în scopul ameliorării simptomelor și pentru încetinirea evoluției.
Cauza poliartritei reumatoide nu este cunoscută. Se poate spune că, în mod similar altor afecțiuni autoimune, etiologia ei este necunoscută. Chiar și așa, anumiți factori par să aibă un rol în ceea ce privește creșterea riscului de a dezvolta poliartrită reumatoidă sau sunt factori care declanșează debutul bolii.
Factorii care pot declanșa debutul poliartritei reumatoide sunt:
Factorii care pot crește riscul unei persoane de a face poliartrită reumatoidă includ:
Poliartrita reumatoidă este o boală cronică (pe termen lung) marcată de simptome de inflamație și de durere la nivelul articulațiilor. Aceste semne și simptome apar în timpul perioadelor de criză, cunoscute și sub numele de pusee inflamatorii. Alte momente sunt cunoscute ca perioade de remisie - atunci când simptomele dispar complet.
Simptomele poliartritei reumatoide, care pot să apară în tot corpul, includ:
Simptomele poliartritei reumatoide pot varia, de la caz la caz, de la simptome ușoare, la unele severe. Este important să nu le ignori, chiar dacă acestea apar și și dispar. În poliartrita reumatoidă, afectarea articulară acoperă mai mult de 5 articulații, iar persistența simtomatologiei este mai mare de 6 săptămâni.
Simptomele principale în poliartrită reumatoidă sunt:
Tot ca semne și simptome ale poliartritei reumatoide, amintim de:
Poliartrita reumatoidă timpurie tinde să afecteze mai întâi articulațiile mai mici, în special articulațiile care leagă degetele de la mâini și de la picioare. Pe măsură ce boala progresează, simptomele se extind adesea către încheieturile mâinilor, genunchi, glezne, coate, șolduri și umeri. În cele mai multe cazuri, simptomele apar în aceleași articulații de pe ambele părți ale corpului.
Fă-ți o programare la medicul de familie dacă simți un disconfort persistent și dacă ai o umflătură sau mai multe umflături în articulații.
Poliartrita reumatoidă poate fi dificil de diagnosticat în stadiile incipiente, deoarece semnele și simptomele timpurii sunt similare cu cele ale altor boli. Nu există niciun test de sânge sau vreo descoperire de natură fizică pentru a confirma diagnosticul.
Anamneză înseamnă că medicul adună toate datele, interogând bolnavul despre apariția și evoluției bolii de care suferă. În primul rând, medicul va pune întrebări despre simptome și despre istoricul medical. De asemenea, va examina articulațiile. Acest lucru înseamnă căutarea unor zone cu roșeață și cu umflături, testarea reflexelor și forța mușchilor, atingerea articulațiilor afectate pentru a verifica dacă acestea sunt calde și dacă sunt sensibile la atingere. Dacă medicul suspectează că este vorba de poliartrită reumatoidă, cel mai probabil va da trimitere la un reumatolog.
Medicul poate recomanda radiografii, pentru că îl ajută să urmărească progresia artritei reumatoide în articulații, de-a lungul timpului. Imagistica prin rezonanță magnetică, cunoscută și sub numele de imagistică prin rezonanță magnetică nucleară (RMN), și testele care folosesc ultrasunetele pot să îl ajute pe medic să judece severitatea bolii.
Testele de sânge pot fi de folos în etapa de diagnosticare. Persoanele cu poliartrită reumatoidă au, de cele mai multe ori, o rată sau viteză crescută de sedimentare a eritrocitelor (VSH) sau o valoare a proteinei C-reactive (CRP), iar aceste teste pot indica prezența unui proces inflamator în corpul pacientului. Alte analize de sânge folosite pentru diagnosticarea poliartritei reumatoide sunt cele care caută prezența factorului reumatoid și prezența anticorpilor antiCCP (anticorpii anti peptid ciclic citrulinat).
Boala poate să evolueze extrem de mult și, în timp, poate duce la numeroase complicații, care afectează alte zone ale corpului. Complicațiile poliartritei reumatoide sunt, de fapt, acele situații când boala crește riscul de a dezvolta următoarele afecțiuni:
Nu există niciun leac pentru poliartrită reumatoidă, însă descoperirile recente indică faptul că remisia simptomelor este mai probabilă atunci când tratamentul începe în stadii incipiente, cu medicamente puternice, cunoscute sub numele de medicamente antireumatice modificatoare ale bolii (sau DMARD).
Tipurile de medicamente recomandate de medicul specialist vor depinde de severitatea simptomelor și de cât timp s-a instalat boala. Iată ce tratament medicamentos poate să fie de ajutor în poliartrită reumatoidă:
Medicul poate indica drept tratament pentru poliartrită reumatoidă și unii agenți biologici. Cunoscută și sub numele de „modificatori ai răspunsului biologic”, această clasă nouă de medicamente antireumatice modificatoare ale evoluției bolii include multe variante. Aceste medicamente pot să țintească părți ale sistemului imunitar care declanșează inflamația care cauzează deteriorarea țesuturilor și articulațiilor. Aceste tipuri de medicamente, însă, cresc riscul de infecții.
Există multe remedii naturale care au beneficii în tratamentul poliartritei reumatoide, însă e necesar să fie luate cu acordul medicului, pentru a nu interfera cu tratamentul medicamentos:
Există numeroase remedii naturiste care pot fi folosite extern, disponibile sub formă de creme, geluri, loțiuni sau uleiuri. Acestea conțin ardei iute, ghimbir, ienupăr sau lavandă.
Medicul pote indica ședințe de fizioterapie sau de terapie ocupațională, pentru ca pacientul să fie învățat cum să facă anumite exerciții pentru a menține articulațiile flexibile sau noi moduri de a face activitățile de zi cu zi, care să nu solicite prea tare articulațiile.
Dacă medicamentele și remediile naturale nu funcționează, se pot indica intervențiile chirurgicale, pentru a repara astfel articulațiile deteriorate de boală. Intervenția chirurgicală poate să reducă durerea și să corecteze deformările. Tratamentul chirurgical pentru poliartrita reumatoidă poate să implice una sau mai multe dintre următoarele proceduri:
Există câteva terapii alternative care tratează puseele de poliartrită reumatoidă, dar e indicat să ceri sfatul medicului înainte de a le încerca.
Unii pacienți pot să aibă beneficii de pe urma terapiilor alternative, cum ar fi vitaminele și suplimentele, remediile din plante sau tehnicile de relaxare. De exemplu, metoda Benson (sau tehnica de relaxare Benson) poate avea un efect benefic asupra pacienților cu poliartrită reumatoidă, potrivit unor cercetări.
Această veche tehnică orientală presupune stimularea anumitor puncte de pe corp, de obicei prin introducerea unor ace foarte subțiri. Specialistul în acupunctură lasă acele în acele puncte câteva minute sau până la o oră, pentru că se spune că astfel este permisă circulația forței vitale prin corp. Un număr redus de studii nu foarte ample a arătat că acupunctura poate să ajute cu simptomele poliartritei reumatoide.
În funcție de starea pacientului, presopunctura poate fi o terapie excelentă sau agonizantă. Dacă mușchii și articulațiile nu sunt foarte încordate, metoda poate fi foarte benefică, pentru că va calma tensiunea din mușchi și stresul din articulațiile din preajmă.
Durerea și dizabilitățile asociate cu poliartrita reumatoidă pot afecta atât viața personală a unei persoane, cât și viața profesională. Depresia și anxietatea sunt foarte întâlnite la acești pacienți, la fel și sentimentul de neputință și stimă de sine scăzută. Trebuie discutat cu medicul și încercat diverse strategii, pentru a vedea care funcționează cel mai bine.
Înainte de toate, bolnavul trebuie să discute cu medicul și, împreună cu acesta, să pună la cale un plan pentru a ține sub control boala. Este bine și ca pacientul să își cunoască limitele. Tocmai de aceea, e recomandat să se odihnească atunci când se simte obosit. Poliartrita reumatoidă îl face pe bolnav să fie mai predispus la oboseală și la slăbiciune musculară.
O scurtă perioadă de repaus (o odihnă meritată) sau un pui de somn care nu afectează somnul din timpul nopții poate fi de ajutor. Este, de asemenea, important ca bolnavul să relaționeze cu ceilalți, să nu se izoleze și să aibă măcar un membru al familiei cu care să vorbească atunci când se simte copleșit de simptomele și neplăcerile bolii.
Poliartrita reumatoidă are numeroase efecte, afectând atât viața socială, profesională, cât și pe cea personală. Cu ajutorul terapiei ocupaționale, efortul tratamentului este orientat spre a ajuta pacientul să își mențină un rol semnificativ, în ciuda limitărilor pe care i le impune boala. În plus, o relație puternică și de încredere între pacient și medic este bine să existe, deoarece această relație poate face multe pentru pacient, medicul îl poate susține și îl poate ajuta să facă față mai bine efectelor bolii, care sunt vizibile pe mai multe planuri.
Iată câteva sfaturi pentru pacienții cu poliartrită reumatoidă:
Medicul curant sau medicul dietetician poate recomanda o dietă antiinflamatoare care să trateze adjuvant simptomele poliartritei reumatoide. Acest tip de dietă include alimente care conțin mari cantități de acizi grași Omega 3 și exclude carbohidrații rafinați (făina albă și zahărul alb), grăsimile saturate și grăsimile trans.
Dieta contra inflamației conține alimente bogate în acizi grași Omega 3, cum ar fi:
Această dietă conține și antioxidanți, cum ar fi vitaminele A, C și E și seleniu:
Ca parte dintr-o dietă sănătoasă, fibrele (cereale integrale, legume și fructe proaspete, leguminoase fierte) ajută la reducerea răspunsurilor inflamatorii care pot fi văzute ca o scădere în ceea ce privește nivelurile proteinei C reactive. Totodată, alimentele care conțin flavonoide (produsele din soia, cum ar fi tofu, fructele de pădure, ceaiul verde, broccoli-ul, strugurii).
De-a lungul timpului, câteva studii au arătat că suplimentele cu ulei de pește pot ajuta la reducerea durerii și rigidității articulare care apar în poliartrita reumatoidă, dar trebuie luate cu acordul medicului, deoarece pot crește probabilitatea de a face vânătăi sau de a sângera.
Alte suplimente pot fi uleiurile din plante. Semințele de luminiță de seară (primulă), limba-mielului și cele de coacaz negru conțin un tip de acid gras care poate ajuta în cazul durerii pricinuite de poliartrita reumatoidă și în cazul redorii matinale. Atenție, însă, chiar și uleiurile din plante pot să aibă efecte secundare și pot interacționa cu medicamentele, așa că se va cere sfatul medicului înainte de administrare.
Câteva modificări în stilul de viață pot ajuta la îmbunătățirea calității vieții pacientului cu poliartrită reumatoidă. Una dintre aceste schimbări sunt exercițiile fizice de impact redus, care contribuie la îmbunătățirea gamei de mișcări pe care le poți face cu articulațiile afectate și la sporirea mobilității articulare. Totodată, exercițiile pot întări musculatura, ceea ce va lua o parte din presiunea care se exercită pe articulații. Înotul și gimnastica în apă, mersul pe bicicletă, mersul pe jos în pas vioi și yoga pot fi de folos pentru flexibilitatea și rezistența musculară. Exerciții și sporturi care trebuie evitate în poliartrita reumatoidă sunt săriturile cu coarda, jogging-ul, ridicarea greutăților, baschetul, tenisul.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
CDC - Rheumatoid Arthritis (RA)
https://www.cdc.gov/arthritis/basics/rheumatoid-arthritis.html
Arthritis Foundation - Rheumatoid Arthritis: Causes, Symptoms, Treatments and More
https://www.arthritis.org/diseases/rheumatoid-arthritis
BMC - Impact of type and dose of oral polyunsaturated fatty acid supplementation on disease activity in inflammatory rheumatic diseases: a systematic literature review and meta-analysis
https://arthritis-research.biomedcentral.com/articles/10.1186/s13075-022-02781-2
Studiul „Impact of type and dose of oral polyunsaturated fatty acid supplementation on disease activity in inflammatory rheumatic diseases: a systematic literature review and meta-analysis”, apărut în Arthritis Res Ther 24, 100 (2022). https://doi.org/10.1186/s13075-022-02781-2, autori: Sigaux, J., Mathieu, S., Nguyen, Y. et al.
Frontiers - The Therapeutic Landscape of Rheumatoid Arthritis: Current State and Future Directions
https://www.frontiersin.org/articles/10.3389/fphar.2021.680043/full
Studiul „The Therapeutic Landscape of Rheumatoid Arthritis: Current State and Future Directions”, apărut în Front. Pharmacol., 28 May 2021, Sec. Inflammation Pharmacology, Volume 12 - 2021 | https://doi.org/10.3389/fphar.2021.680043, autori: John R. D. Dawson et al.