

Nu neglija durerile de spate si nici pe cele articulare: Cand e cazul sa mergi la reumatolog
Nu neglija durerile de spate si nici pe cele articulare: Cand e cazul sa mergi la reumatolog
Nu neglija durerile de spate si nici pe cele articulare: Cand e cazul sa mergi la reumatolog
Diagnosticul precoce este extrem de important, mai ales în cazul bolilor reumatice, așa cum este poliartrita reumatoidă. Însă de multe ori, un simptom „banal" precum durerea de spate de tip inflamator sau durerile articulare este trecut cu vederea, iar statisticile ne arată că mulți români se prezintă la medic foarte târziu și, din această cauză, diagnosticul de boală reumatică este pus foarte târziu.
Potrivit unui studiu mai vechi, dat publicității de Liga Română contra Reumatismului și de Societatea Română de Reumatologie, foarte mulți români ajung după mult timp la medicul de familie sau la medicul reumatolog pentru un diagnostic corect, iar din această cauză, bolile reumatice pot afecta activitățile de zi cu zi ale pacienților, dar și abilitățile lor fizice.
Cele două instituții au dat publicității datele preliminare ale unui studiu de percepție în rândul românilor, cu privire la durerea de spate de tip inflamator, una dintre afecțiunile frecvente în categoria bolilor reumatice.
Care este percepția românilor despre durerile de spate și bolile reumatice
Potrivit datelor preliminare ale acestei cercetări naționale realizate în perioada septembrie – octombrie 2018 pentru Liga Română contra Reumatismului, medicul de familie joacă un rol important în diagnosticarea la timp și în trimiterea către medicul reumatolog, având în vedere că 66% dintre românii din mediul urban susțin că au fost în ultimele 12 luni la un control preventiv la medicul de familie. Cercetarea a fost efectuată în rândul populației urbane active din România, utilizatoare de internet, cu vârsta de peste 18 ani.
Diagnosticul precoce al persoanelor afectate de boli reumatice și musculo-scheletale, trimiterea la medicul reumatolog și accesul la cele mai noi și eficiente tipuri de tratament pot ajuta pacienții și le pot îmbunătăți calitatea vieții, subliniază reprezentanții Societății Române de Reumatologie.
Potrivit studiului citat, 65% dintre respondenți au afirmat că nu au fost niciodată la medicul reumatolog, participanții considerând că nu este necesar sau că nu au avut probleme care să-i alerteze. Potrivit aceleiași cercetări, aproximativ 1 din 2 români din mediul urban consideră că bolile reumatice se datorează expunerii la frig sau umiditate și bătrâneții.
Durerea de spate de tip inflamator, una dintre afecțiunile frecvente în categoria bolilor reumatice, a fost percepută ca o boală cronică de doar 18% dintre respondenti, iar cei mai mulți dintre ei au afirmat că o consideră o boală obișnuită, care se ameliorează în timp. Cu toate acestea, 77% dintre respondenți au afirmat că au resimțit dureri de spate în ultimele 12 luni.
Reprezentanții Ligii Române contra Reumatismului subliniază că un procent important al populației din țara noastră, așa cum confirmă cercetarea, ar putea suferi de o boală reumatică fără să fi mers vreodată la o consultație de specialitate la medicul reumatolog. Tocmai din aceste motive, medicii ne atrag atenția că nu ar trebui să ignorăm durerile de spate și nici durerile articulare, pentru că ele pot ascunde o afecțiune din familia bolilor reumatice de tip inflamator.
Când e cazul să mergi la medicul reumatolog (după ce ai fost la medicul de familie și acesta ți-a dat o trimitere)
Un medic reumatolog este cel care se specializează atât în afecțiuni musculo-scheletale, cât și în anumite boli autoimune (unele reumatice, printre care se numără și poliartrita reumatoidă). În forma cea mai simplă, putem descrie reumatologii ca fiind medici care se dedică artritei și reumatismului, însă în realitate, ei acoperă mult mai multe boli.
Iată câteva motive pentru a merge la cabinetul unui medic reumatolog, pentru un diagnostic corect (mai ales dacă ai dureri care nu îți dau pace):
Ai fost diagnosticat cu o formă de artrită sau cu o boală reumatică
Există peste 100 de tipuri de artrita (este un termen-umbrelă, nu descrie o singură boală), iar medicii reumatologi se specializează în îngrijirea pacienților cu multe dintre aceste afecțiuni. Exemple de boli care pot fi tratate de un medic reumatolog: poliartrita reumatoidă, osteoartrita (numită și artroză), lupusul eritematos sistemic, vasculita, sindromul Sjogren, guta, scleroderma, miozita, polimialgia reumatică etc. În plus, un medic reumatolog are în grijă și pacienții cu multe boli rare.
Ai durere articulară și/sau articulații umflate
Durerea articulațiilor și umflarea acestora (inflamația) pot fi primele simptome ale unei boli reumatice. Poliartrita reumatoidă, spondilita anchilozantă și artropatia psoriazică sunt cele mai frecvent întâlnite afecțiuni reumatice de tip inflamator din România, spun specialiștii.
Medicii reumatologi știu că diagnosticul precoce și tratamentul precoce - când vine vorba de artrită- sunt cele mai bune modalități prin care se poate asigura un prognostic bun în cazul pacienților cu boli reumatice. Dacă suferi de simptome la nivelul articulațiilor, nu ignora semnele și fă-ți o programare la cabinetul unui medic reumatolog, pentru o evaluare corectă a stării tale.
Observi anumite modificări la nivelul pielii
Unele tipuri de erupții cutanate pot fi asociate cu o boală reumatică, de aceea este important să ajungi la un specialist dacă medicul de familie suspectează că suferi de o boală autoimună. Căderea părului, ulcerul oral și ulcerul genital sunt alte probleme care pot indica o afecțiune reumatică, pentru care ar trebui să urmezi un tratament.
Ai început să ai probleme de vedere
Pacienții care au o afecțiune autoimună sistemică se pot confrunta cu modificări ale vederii. Este important să mergi la un medic oftalmolog dacă te confrunți cu pierderea bruscă a vederii, vedere încețoșată, vedere dublă sau ochi roșii/dureroși.
Te confrunți cu rigiditatea matinală
În cazul în care dimineața simți rigiditate articulară care durează mai mult de o oră, fă-ți o programare la un reumatolog. Acesta este un simptom comun al diferitelor tipuri de artrită inflamatorie, cum ar fi artrita reumatoidă.
Observi că ai febră și că obosești
Printre manifestările afecțiunilor reumatice se numără de multe ori febra, oboseala și scăderea în greutate inexplicabilă. Pe lângă acestea, pot să apară și tusea, dificultățile de respirație, cât și durerile de cap etc.
Pierzi masă musculară
Aceasta este o complicație gravă a afecțiunilor reumatice. Dacă sesizezi că pierzi masă musculară sau simți că nu mai ai forță, este important să-i spui medicului. Specialiștii atrag atenția că pierderea musculară poate afecta pacienții cu poliartrită într-un an de la dezvoltarea afecțiunii.
Ți s-a spus că ai rezultate anormale la analizele de sânge
Anumite simptome sau neplăceri de care te plângi vor determina medicii primari sau pe cei de familie să îți recomande analize de sânge care ar putea indica prezența bolilor reumatice. Exemple de astfel de teste de sânge sunt: anticorpii antinucleari (ANA), factorul reumatoid (FR) și viteza de sedimentare a hematiilor (VSH). Dacă ai rezultate pozitive la unul dintre aceste teste de sânge, ia în considerare o programare la cabinetul medicului reumatolog, pentru a determina dacă simptomele tale ar putea indica, de fapt, o afecțiune care nu este ușor de depistat.
Îți este greu să îți dai seama ce este în neregulă cu tine
Medicii reumatologi tratează multe boli rare, care sunt dificil de diagnosticat. Cel mai adesea, reumatologii sunt precum niște detectivi, care te ajută să pui cap la cap informațiile ce par piese ale unui puzzle complex care este reprezentat de simptomele tale și de rezultatele analizelor de sânge.
Cu cât ești consultat mai devreme de un medic reumatolog, cu atât mai mult acest lucru te va ajuta, ca pacient, să eviți luni sau ani de așteptare, înainte de a primi un diagnostic corect. Așa că nu trebuie să ignori simptomele și nu trebuie să crezi că durerea de spate sau durerea articulară va trece de la sine. Cu cât primești mai repede tratament, cu atât boala poate fi ținută sub control mai ușor. Cel care te poate ajuta să îți dai seama ce afecțiune ai și ce tratament este indicat în cazul tău este medicul reumatolog.
Bolile reumatice, în cifre
Peste 200 de afecțiuni sunt incluse în această categorie de boli, iar peste 600.000 de persoane (3% din populație) suferă de boli reumatice de tip inflamator în țara noastră. Aproximativ 1% din populația generală a României (200.000 persoane) este afectată de artrită reumatoidă, care debutează, de regulă, în jurul vârstei de 40-50 de ani și afectează de 3 ori mai multe femei, decât bărbați.
Durerea de spate de tip inflamator, provocată cel mai des de boli reumatice inflamatorii precum spondilita anchilozantă, afectează aproximativ 1% din populația adultă (în mare parte sunt afectați bărbații) și debutează adesea înaintea vârstei de 30 de ani.
Chiar dacă mulți români nu merg la medicul reumatolog nici chiar atunci când au dureri pe termen lung, nu ignora simptomele cu care te confrunți și cere-i medicului tău de familie un bilet de trimitere către medicul reumatolog, mai ales dacă îi vei spune că ai dureri de spate sau de genunchi ori de șold care nu trec de la sine, ba chiar dau semne că se agravează.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
American College of Rheumatology - When To See a Rheumatologist
https://rheumatology.org/patient-blog/when-to-see-a-rheumatologist
Arthritis Foundation - When It’s Time to See a Doctor for Joint Pain
https://www.arthritis.org/health-wellness/about-arthritis/understanding-arthritis/when-joint-pain-means-its-time
Te-ar mai putea interesa și...