Pacientii cu artrita, risc de hipertensiune din cauza ibuprofenului
Medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) se numără printre cele mai prescrise medicamente la nivel mondial, dar acestea sunt legate de o creștere vizibilă a tensiunii arteriale și de evenimente cardiovasculare adverse. Statisticile arăta că multe persoane folosesc cel puțin un medicament antiinflamator nesteroidian cu regularitate, iar dintre aceste persoane, multe au un tip de artrită și hipertensiune arterială.
Prospectele antiinflamatoarelor nesteroidiene includ o serie de avertismente despre potențialele creșteri ale valorii tensiunii arteriale, însă există puține informații despre efectele medicamentelor individuale. Potrivit unor cercetări, ibuprofenul este asociat cu tensiune arterială crescută (hipertensiune), comparativ cu celecoxib, un antiinflamator non-steroidian, atunci când este administrat pacienților cu osteoartrită ori artrită reumatoidă, cât și cu un risc crescut de boli cardiovasculare.
Ținând sub control tensiunea arterială la pacienții cu artrită (care au concomitent și hipertensiune arterială tratată sau netratată), acest lucru ar putea ajuta la evitarea a peste 70.000 de decese provocate de accident vascular cerebral și a 60.000 de decese cauzate de boala coronarienă, în fiecare an. Așa că, după cum subliniază oamenii de știință, este important să fie investigate efectele diverselor medicamente din clasa AINS-urilor asupra tensiunii arteriale.
Ce legătură este între AINS-uri și hipertensiune la pacienții cu osteoartrită și artrită reumatoidă?
Un sub-studiu care are ca sursă Societatea Europeană de Cardiologie (ESC) și care face parte dintr-un studiu mai amplu a fost pus la cale pentru a determina efectele tensiunii arteriale asupra medicamentului celecoxib (un inhibitor al enzimei COX‑2 din categoria blocantelor selective), comparativ cu ibuprofenul și naproxenul, din clasa blocantelor non-selective.
PRECISION-ABPM a fost un studiu prospectiv, randomizat, și a fost efectuat în 60 de locuri din SUA. Cercetarea a inclus 444 de pacienți, dintre care 408 (92%) aveau osteoartrită și 36 (8%) aveau artrită reumatoidă. Toți pacienții prezentau dovezi ale unui risc crescut (sau se aflau în fața unui risc crescut) de boală arterială coronariană cunoscută și sub numele de cardiopatie ischemică.
Pacienții au fost împărțiți la întâmplare, în mod egal, în grupuri pentru a primi celecoxib (100‑200 mg de două ori pe zi), ibuprofen (600‑800 mg de trei ori pe zi) sau naproxen (375‑500 mg de două ori pe zi), împreună cu pilule placebo corespunzătoare fiecărui medicament. Obiectivul principal a fost observarea, din momentul inițial, a valorilor tensiunii arteriale după patru luni.
Investigatorii au descoperit că celecoxibul a scăzut tensiunea arterială sistolică medie în decurs de 24 de ore cu -0,3 mmHg, în vreme ce ibuprofenul și naproxenul au crescut-o cu 3,7 și, respectiv, 1,6 mmH. Diferența rezultată (de -3,9 mmHg) dintre celecoxib și ibuprofen a fost semnificativă.
Principalul investigator, dr. Frank Ruschitzka, profesor de cardiologie de la University Heart Centre, din Elveția, a spus că acest studiu a arătat efectele diferențiate ale celor trei antiinflamatoare nesteroidiene (ibuprofen, naproxen și celecoxib) asupra tensiunii arteriale. În timp ce două medicamente au produs fie o ușoară scădere a tensiunii arteriale (celecoxib), fie o ușoară creștere a tensiunii arteriale (naproxen), ibuprofenul a fost asociat cu o creștere semnificativă a tesiunii arteriale sistolice, de peste 3 mmHg. O analiză suplimentară a arătat că procentul pacienților cu o tensiune arterială normală inițială, care au dezvoltat hipertensiune a fost de 23,2% în cazul ibuprofenului, 19,0% în cazul naproxenului și 10,3% în cazul celecoxibului.
Hipertensiune cauzată de AINS-uri în spondilita anchilozantă
Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces în multe părți ale lumii dezvoltate, iar dovezile pentru creșterea sarcinii cardiovasculare și a riscului cardiovascular la pacienții cu boli reumatismale inflamatorii sunt recunoscute în comunitatea medicală, se arată între-un studiu de cohortă de dată și mai recentă.
Mai multe studii au demonstrat o creștere a evenimentelor cardiovasculare și a mortalității legate de acestea în spondilita anchilozantă, mai spun oamenii de știință care au cercetat asocierea utilizării antiiinflamatoarelor nesteroidiene cu hipertensiunea arterială incidentă la pacienții cu spondilită anchilozantă, un alt tip de artrită. Dintre cei 1282 de pacienți din cohortă, 628 de pacienți fără hipertensiune inițială au fost urmăriți cel puțin un an și au fost incluși în analiză.
Dintre aceștia, 72% erau bărbați, care au utilizat AINS-uri în mod continuu. La urmărire, 129 au dezvoltat hipertensiune arterială incidentă. După controlul altor variabile, utilizarea continuă a antiinflamatoarelor nesteroidiene a fost asociată cu un risc de 12% de hipertensiune arterială incidentă, comparativ cu utilizarea cu întreruperi sau fără utilizare, au observat autorii studiului. Asocierea nu a diferit în subgrupuri definite de vârstă, indice de masă corporală, utilizare biologică sau activitatea bolii, au mai precizat cercetătorii.
Ce AINS-uri se prescriu de obicei pacienților cu artrită și pe ce perioadă?
Ibuprofenul este utilizat frecvent pentru dureri ușoare până la moderate și inflamații. De obicei, se prescrie pentru perioade scurte, de câteva zile până la câteva săptămâni, pentru a reduce riscul efectelor adverse gastrointestinale sau cardiovasculare.
Diclofenacul este eficient în controlul durerii și inflamației moderate până la severe. Administrarea pe termen lung este evitată din cauza riscului cardiovascular crescut, dar se poate utiliza pe perioade mai lungi, sub monitorizare atentă.
Naproxenul are un risc cardiovascular mai mic decât alte AINS. De obicei, este recomandat pe termen scurt, dar poate fi utilizat și pentru perioade mai lungi, cu pauze și monitorizare.
Celecoxibul este un inhibitor selectiv de COX-2, utilizat frecvent pentru osteoartrită și artrita reumatoidă și are un risc mai mic de complicații gastrointestinale. Poate fi administrat pe perioade mai lungi, dar necesită prudență la pacienții cu risc cardiovascular.
Ce pot face pacienții cu artrită pentru a-și scădea riscul de hipertensiune?
Antiinflamatoarele nesteroidiene sunt frecvent utilizate pentru a reduce durerea și inflamația la pacienții cu artrită, însă, pentru că utilizarea acestora este asociată cu un risc crescut de hipertensiune arterială, persoanele care le folosesc ar trebui să ia măsuri de siguranță. Hipertensiunea este un factor de risc major pentru boli cardiovasculare, ceea ce face esențială adoptarea unor strategii pentru a minimiza riscurile asociate.
Consultarea medicului înainte de utilizarea AINS
Primul pas pentru a reduce riscul de hipertensiune este să discuți cu medicul înainte de a începe sau a continua tratamentul cu AINS. Medicul poate recomanda analize regulate pentru monitorizarea tensiunii arteriale și poate ajusta doza de medicamente pentru a minimiza efectele adverse.
Alegerea unor alternative terapeutice
Există mai multe opțiuni non-AINS pentru gestionarea durerii și inflamației:
- Paracetamolul este adesea considerat mai sigur pentru controlul durerii, deși nu are aceleași proprietăți antiinflamatoare ca AINS-urile.
- Exercițiile fizice adaptate pot ajuta la reducerea rigidității și durerii articulare.
- Medicamentele modificatoare de boală (DMARDs) tratează cauza de bază a artritei și pot reduce nevoia de antiinflamatoare nesteroidiene.
- Injecțiile cu corticosteroizi pot oferi o reducere temporară a inflamației în articulațiile afectate.
Adoptarea unui stil de viață sănătos
Un stil de viață sănătos poate contribui semnificativ la controlul hipertensiunii arteriale și la reducerea inflamației:
- Adoptă o dietă bogată în legume, fructe, cereale integrale și proteine slabe. Evită alimentele ultra procesate și cele bogate în sare, deoarece excesul de sodiu poate crește tensiunea arterială.
- Consumul moderat sau evitarea completă a alcoolului este benefic pentru sănătatea cardiovasculară.
- Kilogramele în plus pun o presiune suplimentară pe articulații și cresc riscul de hipertensiune, deci pierderea în greutate poate avea un impact pozitiv.
- Activități precum mersul pe jos, înotul sau yoga pot reduce tensiunea arterială și pot reduce simptomele artritei. Este importantă consultarea unui fizioterapeut pentru a dezvolta un program de exerciții sigur și eficient.
Monitorizarea tensiunii arteriale
Monitorizarea regulată a tensiunii arteriale este crucială pentru pacienții cu artrită care iau AINS. Utilizarea unui tensiometru acasă poate ajuta la detectarea timpurie a creșterilor de tensiune arterială, permițând ajustarea tratamentului înainte ca problema să devină gravă.
Suplimente și remedii naturale
Unele suplimente și remedii naturale pot ajuta la reducerea inflamației și la menținerea sănătății cardiovasculare: acizii grași omega-3, prezenți în pește gras, semințe de in și nuci, au efecte antiinflamatoare, curcumina, un compus activ din turmeric, are și aceasta proprietăți antiinflamatoare, iar ghimbirul poate ajuta la reducerea inflamației și la calmarea durerii articulare. Este esențial să discuți cu medicul înainte de a începe administrarea oricărui supliment, pentru a evita interacțiunile cu medicamentele.
Gestionarea stresului
Stresul cronic poate contribui la creșterea tensiunii arteriale. Tehnicile de reducere a stresului, cum ar fi meditația, respirația profundă și terapia cognitiv-comportamentală, pot ajuta la menținerea tensiunii arteriale sub control și la reducerea disconfortului asociat artritei.
Renunțarea la fumat
Fumatul afectează negativ sănătatea cardiovasculară și poate agrava inflamația. Renunțarea la fumat poate reduce semnificativ riscul de hipertensiune și alte complicații cardiovasculare.
Utilizarea responsabilă a antiinflamatoarelor nesteroidiene
Dacă utilizarea AINS este inevitabilă, este important să fie luate conform indicațiilor medicului și să se evite dozele mari sau utilizarea prelungită.
Evaluări periodice ale funcției renale
Antiinflamatoarele nesteroidiene pot afecta funcția renală, ceea ce contribuie indirect la hipertensiune arterială. Este recomandat să efectuezi teste periodice ale funcției renale pentru a detecta eventualele probleme.
Comunicare deschisă cu echipa medicală
O comunicare eficientă cu medicul curant și cu alți specialiști este esențială pentru o gestionare adecvată a artritei și a hipertensiunii. Asigură-te că raportezi orice simptom nou sau agravarea stării generale.
De reținut că, deși utilizarea AINS poate crește riscul de hipertensiune, acest risc poate fi gestionat printr-o combinație de măsuri terapeutice și schimbări ale stilului de viață. Prin colaborarea cu medicii și adoptarea unei abordări proactive, pacienții cu artrită pot reduce semnificativ riscurile asociate și își pot menține o calitate ridicată a vieții.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
PMC - Nonsteroidal Anti-inflammatory Drug use is Associated with Incident Hypertension in Ankylosing Spondylitis
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC7075727/
Studiul „Nonsteroidal Anti-inflammatory Drug use is Associated with Incident Hypertension in Ankylosing Spondylitis”, apărut în Arthritis Care Res (Hoboken). 2020 Nov;72(11):1645–1652. doi: 10.1002/acr.24070, autori: Jean W Liew et al.
Pub Med - Differential blood pressure effects of ibuprofen, naproxen, and celecoxib in patients with arthritis: the PRECISION-ABPM (Prospective Randomized Evaluation of Celecoxib Integrated Safety Versus Ibuprofen or Naproxen Ambulatory Blood Pressure Measurement) Trial
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/29020251/
Studiul „Differential blood pressure effects of ibuprofen, naproxen, and celecoxib in patients with arthritis: the PRECISION-ABPM (Prospective Randomized Evaluation of Celecoxib Integrated Safety Versus Ibuprofen or Naproxen Ambulatory Blood Pressure Measurement) Trial”, apărut Eur Heart J. 2017 Nov 21;38(44):3282-3292. doi: 10.1093/eurheartj/ehx508, autori: Frank Ruschitzka et al.
Te-ar mai putea interesa și...


