Cum se diagnostichează astmul?

Rezumat: Diagnosticul de astm nu se stabilește doar pe baza simptomelor. Tusea, respirația șuierătoare, lipsa de aer și apăsarea în piept ridică suspiciunea, dar sunt necesare și teste obiective.

Printre cele mai importante se numără spirometria cu test bronhodilatator, măsurarea debitului expirator de vârf, testele de provocare bronșică și FeNO. Uneori sunt utile și analize de sânge pentru eozinofile și IgE, precum și testele alergologice.

1. Ce simptome ridică suspiciunea de astm?
2. Ce teste sunt folosite pentru diagnosticul de astm?
a. Spirometrie și testul de reversibilitate după bronhodilatator
b. Monitorizarea debitului expirator de vârf (PEF)
c. Testele de provocare bronșică
d. FeNO – măsurarea oxidului nitric din aerul expirat
3. Ce rol au analizele de sânge și testele pentru alergii?
a. Eozinofilele și alți markeri ai inflamației
b. IgE și testele alergologice
c. Ce pot și ce nu pot arăta analizele de sânge în astm?
4. Ce alte investigații pot fi necesare?
a. Radiografia toracică și alte investigații imagistice
b. Teste suplimentare în cazurile neclare sau severe
5. Cum se diagnostichează astmul la copii?
6. Este nevoie de diagnostic diferențial în astm?
7. Ce se întâmplă dacă testele sunt normale, dar simptomele sugerează astm?
8. Concluzie

NEWSLETTER DEDICAT DOC

1. Ce simptome ridică suspiciunea de astm?

Astmul este o boală inflamatorie cronică a căilor respiratorii, caracterizată prin simptome care variază ca intensitate și prin limitarea variabilă a fluxului de aer expirat.

Cele mai sugestive manifestări sunt respirația șuierătoare, senzația de lipsă de aer, apăsarea sau constricția în piept și tusea. O persoană poate avea unul sau mai multe dintre aceste simptome.

Un indiciu important este caracterul variabil. Simptomele pot apărea în anumite zile și lipsi complet în altele sau pot fi mai intense noaptea și dimineața devreme.

Efortul fizic, aerul rece, râsul, infecțiile virale, fumul, poluarea și alergenii precum polenul sau acarienii pot declanșa simptome la persoanele cu astm.

Medicul va întreba și dacă există rinită alergică, eczemă, alergii sau rude apropiate cu astm. Aceste elemente pot susține suspiciunea, dar nu confirmă singure boala.

Examenul medical poate fi complet normal între episoade. Absența respirației șuierătoare în momentul consultației nu exclude astmul.

Tocmai de aceea, diagnosticul modern nu ar trebui stabilit numai după descrierea simptomelor. Este necesară, atunci când este posibil, demonstrarea obiectivă a variației funcției căilor respiratorii sau a inflamației caracteristice.

2. Ce teste sunt folosite pentru diagnosticul de astm?

a. Spirometrie și testul de reversibilitate după bronhodilatator

Spirometria este una dintre investigațiile principale folosite pentru diagnosticul de astm. Testul măsoară cât aer poate expira pacientul și cât de repede îl poate elimina din plămâni.

Doi parametri importanți sunt FEV1, adică volumul de aer expirat forțat în prima secundă, și FVC, capacitatea vitală forțată, care reprezintă volumul total eliminat în timpul unei expirații forțate.

Raportul dintre FEV1 și FVC ajută la identificarea unei obstrucții a căilor respiratorii.

Dacă spirometria indică obstrucție, pacientului i se poate administra un bronhodilatator inhalator. După aproximativ 10-15 minute, spirometria se repetă pentru a vedea dacă fluxul de aer s-a îmbunătățit.

La adulți, o creștere a FEV1 de cel puțin 12% și cel puțin 200 ml față de valoarea inițială reprezintă un criteriu utilizat frecvent pentru demonstrarea reversibilității obstrucției.

Unele ghiduri actuale acceptă și creșterea FEV1 cu cel puțin 10% din valoarea normală prezisă.

Un rezultat pozitiv susține diagnosticul de astm în contextul unor simptome caracteristice.

Totuși, o spirometrie normală nu exclude astmul. Deoarece boala variază în timp, funcția pulmonară poate fi normală exact în ziua în care pacientul este testat.

b. Monitorizarea debitului expirator de vârf (PEF)

PEF, sau peak expiratory flow, reprezintă viteza maximă cu care o persoană poate elimina aerul din plămâni printr-o expirație forțată.

Măsurarea se face cu un dispozitiv mic numit peak-flow-metru. Pacientul poate efectua testul și acasă.

Atunci când spirometria nu este disponibilă imediat sau rezultatul nu clarifică diagnosticul, medicul poate recomanda măsurarea PEF dimineața și seara, de obicei timp de aproximativ două săptămâni.

O variație importantă a valorilor de la o zi la alta poate indica variabilitatea fluxului expirator caracteristică astmului.

PEF este însă mai puțin precis decât spirometria. Tehnica pacientului influențează rezultatul, iar aparate diferite pot produce valori diferite.

De aceea, dacă este folosit pentru monitorizare, se recomandă utilizarea aceluiași dispozitiv și respectarea tehnicii indicate de medic.

c. Testele de provocare bronșică

Unele persoane au simptome caracteristice, dar spirometria și testul de reversibilitate sunt normale. În asemenea situații pot fi necesare testele de provocare bronșică.

Cel mai cunoscut este testul cu metacolină. Pacientul inhalează doze progresive din această substanță, iar funcția pulmonară este măsurată repetat.

Metacolina determină îngustarea căilor respiratorii. Persoanele cu astm prezintă, de obicei, o sensibilitate mai mare și dezvoltă această îngustare la concentrații mai mici decât persoanele fără hiperreactivitate bronșică.

Pot fi utilizate și alte teste, inclusiv provocarea cu manitol sau teste efectuate prin efort fizic.

Testarea prin efort este utilă mai ales atunci când simptomele apar în timpul sau după activitate fizică.

Un test de provocare negativ, efectuat corect, poate face diagnosticul de astm mai puțin probabil. Un rezultat pozitiv trebuie însă interpretat împreună cu simptomele, deoarece hiperreactivitatea bronșică nu apare exclusiv în astm.

Aceste teste sunt efectuate în unități medicale specializate, deoarece pot declanșa temporar simptome respiratorii.

d. FeNO – măsurarea oxidului nitric din aerul expirat

FeNO înseamnă „fractional exhaled nitric oxide”, adică fracția de oxid nitric din aerul expirat.

Testul FeNO este simplu și neinvaziv. Pacientul expiră controlat într-un aparat care măsoară cantitatea de oxid nitric din aer.

Nivelurile crescute pot indica inflamația de tip 2 a căilor respiratorii, frecvent întâlnită în astmul eozinofilic sau alergic.

Într-un ghid actual, o valoare FeNO de cel puțin 50 ppb la adulții cu simptome sugestive poate susține diagnosticul de astm. Pentru copiii între 5 și 16 ani este utilizat un prag de 35 ppb.

Valorile FeNO trebuie însă interpretate cu atenție. Un FeNO crescut poate apărea și în alte afecțiuni alergice sau inflamatorii.

În plus, o valoare normală nu exclude astmul. Există forme de astm care nu sunt caracterizate prin inflamație eozinofilică.

Tratamentul cu corticosteroizi inhalatori poate reduce FeNO și poate face rezultatul mai puțin sugestiv. De aceea, ideal, testele pentru confirmarea diagnosticului se efectuează înaintea începerii tratamentului, dacă situația clinică permite.

3. Ce rol au analizele de sânge și testele pentru alergii?

a. Eozinofilele și alți markeri ai inflamației

Eozinofilele sunt un tip de globule albe implicate în inflamația alergică și în unele forme de astm.

Numărul eozinofilelor poate fi determinat printr-o hemoleucogramă cu formulă leucocitară.

Un număr crescut de eozinofile poate susține existența unui astm de tip 2 atunci când pacientul are simptome caracteristice.

Ghidurile actuale includ eozinofilele din sânge printre primele teste obiective care pot fi utilizate la adulții cu suspiciune de astm.

Eozinofilele crescute nu sunt însă specifice astmului. Pot apărea în alergii, infecții parazitare, unele boli inflamatorii și alte afecțiuni.

În același timp, un număr normal de eozinofile nu exclude diagnosticul.

b. IgE și testele alergologice

IgE este un tip de anticorp implicat în reacțiile alergice. IgE total poate fi măsurat prin analize de sânge, iar IgE specifice pot indica sensibilizarea la anumiți alergeni.

Testele cutanate prick reprezintă o altă modalitate de identificare a sensibilizării la acarieni, polenuri, mucegaiuri, animale sau alți alergeni.

Aceste teste sunt utile mai ales când simptomele par declanșate de expunerea la alergeni.

Un rezultat pozitiv arată sensibilizare, nu neapărat că alergenul respectiv provoacă simptomele de astm. Rezultatul trebuie corelat cu istoricul pacientului.

La copii, testele alergologice, IgE și eozinofilele pot deveni utile atunci când FeNO, spirometria și PEF nu au clarificat diagnosticul.

c. Ce pot și ce nu pot arăta analizele de sânge în astm?

Analizele de sânge pot sugera existența unei inflamații eozinofilice și pot contribui la identificarea fenotipului de astm.

Ele pot fi importante și în astmul sever, când medicul trebuie să decidă dacă pacientul ar putea beneficia de anumite terapii biologice.

Totuși, nicio analiză de sânge obișnuită nu poate spune singură: „această persoană are astm”.

Diagnosticul necesită integrarea simptomelor cu testele funcției respiratorii și, atunci când este necesar, cu FeNO, analize de sânge și alte investigații.

4. Ce alte investigații pot fi necesare?

a. Radiografia toracică și alte investigații imagistice

Radiografia toracică nu este un test de diagnostic pentru astm și poate fi complet normală la o persoană care are boala.

Ea poate fi recomandată atunci când medicul suspectează o altă cauză a simptomelor, o complicație sau un diagnostic alternativ.

Radiografia poate ajuta la identificarea unei pneumonii, a unor modificări pulmonare structurale sau a altor boli care pot produce tuse și dificultăți respiratorii.

Tomografia computerizată nu este necesară de rutină pentru diagnosticul obișnuit de astm.

b. Teste suplimentare în cazurile neclare sau severe

Uneori sunt necesare investigații funcționale pulmonare mai complexe, precum măsurarea volumelor pulmonare și a capacității de difuziune.

Oscilometria poate evalua rezistența căilor respiratorii în timpul respirației normale și poate fi utilă în anumite situații, inclusiv la persoane care efectuează cu dificultate spirometria.

În cazurile severe se pot face teste suplimentare pentru caracterizarea inflamației, alergiilor și comorbidităților.

Dacă există suspiciunea unui astm profesional, medicul poate solicita măsurători repetate ale PEF în zilele de lucru și în zilele libere, pentru a verifica legătura dintre expunerea profesională și simptome.

5. Cum se diagnostichează astmul la copii?

Diagnosticul poate fi mai dificil la copii, în special la cei foarte mici, deoarece respirația șuierătoare și tusea apar frecvent și în infecțiile virale.

La copiii de vârstă școlară care pot coopera, diagnosticul utilizează aceleași principii generale: simptome sugestive plus teste obiective.

FeNO, spirometria cu test de reversibilitate și monitorizarea PEF pot fi folosite la copiii suficient de mari pentru a efectua corect manevrele.

Ghidurile actuale recomandă FeNO ca test obiectiv important la copiii de 5-16 ani. O valoare de cel puțin 35 ppb susține diagnosticul în contextul unor simptome sugestive.

Dacă FeNO nu este crescut, se poate efectua spirometrie cu bronhodilatator.

O spirometrie normală nu exclude astmul la copil, la fel cum o spirometrie anormală nu confirmă automat diagnosticul fără interpretarea întregului context clinic.

6. Este nevoie de diagnostic diferențial în astm?

Da. Diagnosticul diferențial este important deoarece numeroase boli pot provoca tuse, respirație șuierătoare, lipsă de aer sau senzație de constricție în piept.

La adulți, boala pulmonară obstructivă cronică, sau BPOC, poate semăna cu astmul. Diferențierea se bazează pe vârstă, fumat, istoricul simptomelor și rezultatele testelor funcției pulmonare.

Uneori, astmul și BPOC pot coexista.

Obstrucția laringiană inductibilă, numită anterior disfuncția corzilor vocale, poate provoca episoade de dificultăți respiratorii și zgomote respiratorii asemănătoare astmului.

Refluxul gastroesofagian poate produce tuse cronică, iar rinita și sindromul de tuse de căi aeriene superioare pot determina manifestări respiratorii persistente.

Bronșiectaziile, bronșita eozinofilică, infecțiile pulmonare și unele boli interstițiale pot intra, de asemenea, în diagnosticul diferențial.

Lipsa de aer poate proveni și din insuficiență cardiacă, obezitate, anemie, lipsa condiției fizice sau anxietate.

La copii trebuie excluse, în funcție de vârstă și simptome, aspirația unui corp străin, fibroza chistică, malformațiile căilor respiratorii, dischinezia ciliară și alte boli pulmonare.

7. Ce se întâmplă dacă testele sunt normale, dar simptomele sugerează astm?

Astmul este prin definiție variabil. O persoană poate avea spirometrie normală într-o perioadă fără simptome și modificări clare într-o perioadă în care boala este activă.

Medicul poate recomanda repetarea spirometriei atunci când simptomele sunt prezente sau după întreruperea temporară, în condiții medicale sigure, a unor bronhodilatatoare care pot influența rezultatul.

Poate fi indicată monitorizarea PEF timp de aproximativ două săptămâni pentru a identifica variațiile funcției respiratorii.

O analiză din 2026 subliniază că nu există un singur test capabil să confirme sau să excludă corect toate cazurile. Din acest motiv, uneori este necesară combinarea mai multor investigații.

Dacă toate testele sunt repetat normale, medicul trebuie să reevalueze diagnosticul și să caute alte explicații pentru simptome.

8. Concluzie

Diagnosticul corect al astmului presupune mai mult decât identificarea tusei sau a respirației șuierătoare. Simptomele trebuie completate, pe cât posibil, de dovezi obiective ale modificărilor căilor respiratorii.

Spirometria și testul de reversibilitate sunt investigații esențiale, iar PEF poate demonstra variația fluxului de aer în timp.

Confirmarea obiectivă este importantă pentru evitarea atât a supradiagnosticării, cât și a situației în care o persoană cu astm rămâne fără diagnosticul și tratamentul de care are nevoie.

Întrebări și răspunsuri

Întrebare: Ce analize se fac pentru diagnosticarea astmului bronșic?
Răspuns: Diagnosticul poate include spirometrie cu test bronhodilatator, PEF, FeNO și, uneori, analize de sânge pentru eozinofile și IgE. În cazurile neclare se pot efectua teste de provocare bronșică și investigații pentru excluderea altor boli.

Întrebare: Spirometria confirmă întotdeauna astmul?
Răspuns: Nu. Spirometria poate demonstra obstrucția și reversibilitatea acesteia, dar rezultatul poate fi normal între episoade. Dacă suspiciunea rămâne, testul poate fi repetat sau completat cu alte investigații.

Întrebare: Ce este testul FeNO?
Răspuns: FeNO măsoară oxidul nitric din aerul expirat și poate indica inflamația de tip 2 a căilor respiratorii. O valoare crescută poate susține diagnosticul de astm, dar un rezultat normal nu exclude boala.

Întrebare: Se vede astmul la radiografie?
Răspuns: Nu. Radiografia toracică nu confirmă astmul și poate fi normală. Este utilizată mai ales pentru a identifica sau exclude alte cauze ale simptomelor respiratorii.

Întrebare: Poți avea astm dacă spirometria este normală?
Răspuns: Da. Deoarece astmul variază în timp, spirometria poate fi normală în perioadele fără simptome. Pot fi necesare repetarea testului, monitorizarea PEF, FeNO sau un test de provocare bronșică.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
GINA - 2026 GINA Strategy Report
https://ginasthma.org/2026-gina-strategy-report/
Pub Med - Asthma diagnosis in adults and children: challenges, future directions, and a call to action
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/42409035/
Studiul „Asthma diagnosis in adults and children: challenges, future directions, and a call to action”, apărut în Lancet Respir Med. 2026 Jul 6:S2213-2600(26)00143-8. doi: 10.1016/S2213-2600(26)00143-8. Online ahead of print, autori: Wafa Hassan et al.
Pub Med - The Role of Fractional Exhaled Nitric Oxide and Oscillometry in Pediatric Asthma
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/40028857/
Studiul „The Role of Fractional Exhaled Nitric Oxide and Oscillometry in Pediatric Asthma”, apărut în Respir Care. 2025 Jun;70(6):632-639. doi: 10.1089/respcare.12674. Epub 2025 Feb 25, autori: Michael D Davis

Te-ar mai putea interesa și...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ȘI...