Cele mai comune alergii: 5 factori declansatori

Numărul persoanelor care suferă de alergii este în continuă creștere, iar specialiștii nu reușesc să descopere cauza pentru care alergiile devin tot mai frecvente. Află în cele ce urmează care sunt cele mai întâlnite tipuri de alergii.

O alergie este o reacție a sistemului imunitar al unei persoane la un element care nu îi deranjează pe majoritatea celorlalți oameni. În mod normal, sistemul imunitar, adică sistemul de apărare al organismului, luptă împotriva agenților patogeni. Când e vorba de reacții alergice, însă, înseamnă că sistemul răspunde la o alarmă falsă. 

RECOMANDARILE XPERTILOR DOC

Moștenirea genetică, rol important în apariția alergiilor

Cercetătorii nu știu exact de ce sistemul imunitar provoacă o reacție alergică atunci când o substanță străină în mod normal inofensivă pătrunde în organism. Și moștenirea genetică și mediul pot juca un rol în dezvoltarea alergiilor. Totuși, doar o susceptibilitate generală la reacții alergice este transmisă genetic, nu alergii specifice. De exemplu, dacă tatăl este alergic la fructe de mare, nu înseamnă neapărat că și copilul va avea această alergie, însă riscul lui de a dezvolta alergii în general va fi crescut.

Alergiile pot provoca o varietate de simptome, cum ar fi secreții nazale, congestie nazală, strănut, mâncărimi, erupții cutanate sau astm și pot varia de la minore la severe (anafilaxia este o reacție severă care poate pune viața în pericol).

Tipuri de alergii și alergeni

Alergiile nu se fac numai de la elemente precum polenul sau acarienii de praf, ci există și alți factori care le declanșează. Iată care sunt cele mai frecvente tipuri de alergii:

Înțepăturile de insecte

Ciupiturile și înțepăturile de insecte ne cauzează tuturor o reacție normală care implică inflamarea pielii și prurit în zona cu pricina. Pentru unii oameni însă, o banală înțepătură de insectă poate fi fatală. Veninul unor insecte precum albina, viespea sau furnica de foc cauzează reacții alergice puternice. Este important că persoanele alergice să observe rapid simptomele alergiei și să apeleze la ajutor de specialitate.

Este nevoie de ajutor medical de urgență dacă apar dureri, pielea se înroșește, se declanșează bufeurile și frisoanele, iar persoana afectată se confruntă cu mâncărimi și dificultate la respirație.

Părul animalelor de companie (câine, pisică)

Se pare că aproape o treime dintre adulți suferă de alergie la câini și pisici, adică la diverse substanțe care se află în blana și saliva animalelor. Ceea ce este interesant e că unii oameni sunt alergici doar la anumite rase de câini sau de pisici.

Nichelul (bijuteriile din nichel și alte accesorii din acest metal)

Numărul persoanelor alergice la nichel este în continuă creștere. Nichelul se regăsește în bijuterii, în monede, în rame de ochelari și în componente de telefon și alte gadget-uri. Din cauza numărului tot mai mare al persoanelor care dezvoltă alergie la nichel, marile companii au renunțat să facă produse cu nichel.

Alergia la nichel cauzează, în primul rând, dermatită de contact, care se manifestă prin prurit, care apare în zona în care pielea întră în contact cu nichelul. De asemenea, pot apărea și vezicule, iar pielea se poate înroși.

Medicamentele

Unele medicamente pot declanșa reacții alergice puternice. Este foarte important, dacă ai asemenea alergii, să le spui întotdeauna medicilor care îți prescriu tratamente. Medicamentele care produc în general alergii sunt: antibioticele precum penicilina, aspirina, ibuprofenul, anticonvulsivele, chimioterapia și unele terapii cu anticorpi.

Riscurile de a dezvolta o reacție alergică sunt mai mari atunci când iei anumite medicamente în mod frecvent ori când acestea sunt administrate intravenos sau prin aplicare locală, la nivel cutanat.

Unele alimente

Alergiile alimentare sunt, de regulă, ereditare și apar în general la bebeluși și la copiii mici. Acestea se pot însă dezvolta și pe parcurs, așa că poți face alergie brusc la un aliment pe care l-ai mâncat de nenumărate ori în decursul vieții, fără să îți creeze probleme înainte. Un medic imunolog îți poate spune exact la ce alimente ai alergie, după ce îți face o serie de teste.

Șocul anafilactic este cel mai grav simptom al alergiilor la mâncare și nu numai și poate fi chiar fatal dacă nu se administrează rapid pacientului o injecție cu adrenalină.

Alte simptome ale alergiilor alimentare sunt:

  • Greața, vărsăturile și crampele abdominale
  • Urticaria
  • Respirația șuierătoare
  • Problemele de respirație
  • Probleme la înghițire
  • Umflarea limbii
  • Pulsul slab
  • Amețeala și senzația de leșin
  • Paloarea feței

Alergiile pot apărea la orice aliment, însă cele mai comune alergii alimentare apar în urma consumului de:

  • Ouă
  • Lapte
  • Alune
  • Pește
  • Fructe de mare
  • Soia
  • Grâu

NEWSLETTER DEDICAT DOC

Majoritatea alergiilor alimentare se manifestă în cel mult două ore de la consumul alimentului problematic, însă există și situații în care reacțiile alergice apar în câteva minute.

Mucegaiul

Sporii de mucegai sunt particule microscopice, care circulă prin aer. Acești spori se înmulțesc foarte bine într-un mediu cald, întunecat și umed. Spre deosebire de polen, care apare doar în lunile cu vreme caldă, mucegaiul stă ascuns în unele colțuri din locuința ta pe tot parcursul anului.

Acarienii de praf

Aceștia sunt creaturi mici, cu opt picioare, care fac parte din aceeași familie ca și păianjenii și căpușele. Sunt creaturi care trăiesc cu sutele într-un singur gram de praf și se înmulțesc cu ușurință în locurile calde, cu multă umezeală. Locurile preferate în care se ascund sunt covoarele, mobila, așternuturile patului, hainele, jucăriile din materiale moi și blana animalelor de companie.

Polenul de la iarbă și copaci

Firele de iarbă de diverse soiuri de regulă influențează simptomele alergiilor, după ce polenul copacilor și-a făcut și el apariția în unele luni de peste an. Polenul de timoftică (o plantă care crește spontan), polenul de pir gros, polenul de vitelar pot declanșa alergii.

Cel mai bun mod de a evita alergiile este ca persoana afectată să evite factorii care îi declanșează reacția, însă, dacă acest lucru nu este posibil, există opțiuni de tratament disponibile. Medicamentele pentru alergii includ antihistaminicele, corticosteroizii, descongestionantele, iar dacă aceste terapii obișnuite nu funcționează, se poate apela la imunoterapie.

Unele remedii naturale (ceaiuri, uleiuri etc.) și suplimente alimentare sunt comercializate ca tratament sau ca metode de a preveni alergiile, însă înainte de a lua orice astfel de remedii e indicat să se ceară sfatul medicului.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie: 
MSD Manual - Overview of Allergic and Atopic Disorders
https://www.msdmanuals.com/professional/immunology-allergic-disorders/allergic,-autoimmune,-and-other-hypersensitivity-disorders/overview-of-allergic-and-atopic-disorders
JAMA Network - Prevalence and Severity of Food Allergies Among US Adults
https://jamanetwork.com/journals/jamanetworkopen/fullarticle/2720064
Studiul „Prevalence and Severity of Food Allergies Among US Adults”, JAMA Netw Open. 2019;2(1):e185630. doi:10.1001/jamanetworkopen.2018.5630, Ruchi S. Gupta et al.


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0