După ce a absolvit Facultatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București, doamna doctor Mustațea a acumulat experiența în Medicina Interna si in Reumatologie în cadrul Spitalelor Colentina si Sfânta Maria din București. Din anul 2007 lucreaza la Policlinica CCBR, unde a făcut parte din echipa de cercetare a tuturor studiilor de reumatologie care s-au desfășurat în această perioadă.
Alte studii si specializari ale doamnei Dr. Mustatea sunt:
- Resuscitare cardio-pulmonara (2001)
- Artrita reumatoida - aspecte medicale si sociale (2004)
- Tratamentul in boala reumatica inflamatorie (2005)
- Tratamentul osteoporozei (2005)
- Terapia biologica in bolile reumatice (2006)
Doamna Dr. Mustatea pune accent pe empatie și pe apropierea emoțională față de pacient, ca elemente importante asociate tratamentului medicamentos. Urmează un stil de viață echilibrat și sănătos și crede cu tărie în puterea exemplului personal, pe toate planurile.
Dureri de genunchi care persista intr-o oarecare masura chiar si dupa injectare de substanta vascoelastica. Poate fi ameliorata prin bai reci de namol?
Specific,ca am facut tratamentul pentru helicobacter pylori, oboseala s-a mai diminuat, dar merg tot greu, simt ca pic in „nas”. Pentru hepatita b iau hepatoprotect, mai precizez ca medicul...
Am fost diagnosticată acum 2 luni, după o radiografie, cu periartrita scapulohumerala. Am făcut fizioterapie, kinetoterapie, doua infiltratii în umar cu diprophos și dexametazona dar și acum am...
REZULTAT: Examinare IRM coloana lombara, secvente efectuate: sag T2 frFSE, sag T1 SE, sag STIR, axial T2, cor 3D FIESTA. Discuri intervertebrale lombare cu minima deshidratare la L4L5 si discreta...
Bună ziua! În ultima perioadă am avut și incă am dureri îngrozitoare de spate. Mă trezesc noaptea cu dureri insuportabile și le am de mai bine de o săptămână. Aam luat tot felul de...
Buna ziua, tatal meu sufera de gonartroza si chist Baker. Din pacate in urma cu 2 ani a fost operat pe cord deschis. Din aceasta cauza tratamentul pentru boala reumatica este limitat. Are valva mecanica....ce...
Buna ziua, de 1 an și 9 luni mă chinui cu dureri de spate și cap și genunchi și talpi. Durerile mai puternice sunt cele de ceafă/cap și cele din coloana toracala. Până acum VSH și factorul reumatoid...
Buna ziua,
Acum doi ani am fost operata la ambii genunchii de ruptura de menisc (la interval de 6 luni, nu la amandoi odata). Vreau sa spun ca nici in momentul actual nu m-am recuperat complet...
Înca din copilarie am avut mainile si picioarele reci. Problemele apar atunci cand afara este frig. Picioarele le protejez cumparându- mi incaltaminte calduroasa si din piele. Dar cu mainile...
Buna ziua, Ma dor genunchii si in special mainile (oasele de la degete), pe timpul iernii, cand este frig afara. Se poate trata aceasta durere? Pana acum am folosit doar diferite creme specifice. Multumesc...
Buna ziua! Va rog frumos sa imi spuneti si mie ce am in termeni românești! Va trimit o poza cu rezultatele RMN