Ce este bulimia nervoasă și care sunt cauzele ei?
Ce este bulimia nervoasă și care sunt cauzele ei?
Ce este bulimia nervoasă și care sunt cauzele ei?
Această afecțiune reprezintă ingerarea episodică, necontrolată, compulsivă și rapidă a unor mari cantități de alimente într-o perioadă scurtă de timp. Numită și binge alimentar, bulimia nervoasă este urmată de vărsături autoinduse, de autoadministrarea de laxative sau diuretice, de perioade de înfometare sau de exerciții fizice intense, cu scopul evitării luării în greutate. Este vorba despre așa numitul sindrom „binge and purge” - îndopare și golire. Vârsta de debut a acestei afecțiuni este de la 16 la 18 ani, iar raportul bărbați - femei este de 1:10.
Cum se manifestă bulimia nervoasă?
Această afecțiune se manifestă prin episoade recurente de alimentare în binge, care presupun consumarea, într-o perioadă definită de timp, de exemplu două ore, a unei cantități de alimente care este în mod evident mai mare decât ceea ce ar mânca majoritatea oamenilor într-o perioadă de timp asemănătoare și în circumstanțe asemănătoare.
Este caracteristică senzația de lipsă de control asupra mâncatului - persoana nu se poate opri din mâncat și nu poate controla cât și ce mănâncă. De asemenea, apare și un comportament recurent compensator pentru a evita creșterea în greutate: abuzul de laxative sau diuretice, vărsăturile autoinduse, înfometarea și exercițiile fizice epuizante.
Aceste episoade se manifestă în medie de cel puțin două ori pe săptămână, timp de 3 luni. Stima și evaluarea de sine ale persoanei afectate sunt excesiv influențate de forma și greutatea corpului.
Există două tipuri de bulimie nervoasă:
- Tip evacuator, în care pacienții folosesc în mod regulat laxative, diuretice sau își autoprovoacă vărsături.
- Tip neevacuator - sunt folosite înfometarea sau exercițiile fizice excesive ca mecanisme compensatorii după un episod de binge alimentar.
Din ce cauze apare bulimia nervoasă?
Cauzele apariției acestei afecțiuni sunt de mai multe feluri:
- Cauze biologice: studiile metabolice indică o activitate redusă a noradrenalinei și serotoninei la persoanele care au această relație nesănătoasă cu mâncarea. Multe paciente cu bulimie sunt depresive. De asemenea, există o frecvență crescută a istoricului familial de depresie și obezitate.
- Cauze sociale: acestea reflectă valoarea pe care societatea o conferă atributului de a fi „slabă”. Pacientele tind să fie perfecționiste și orientate către scop.
- Cauze psihologice: pacientele au dificultăți cu exigențele adolescenței. Sunt mai extroverte, agresive și impulsive. Depresia și anxietatea saunt asociate frecvent, la fel și riscul suicidar. Poate să existe abuz de alcool în cazul lor și aproximativ o treime dintre paciente fură alimente din magazine.
Cum se diagnostichează
Dacă medicul de familie suspectează această afecțiune la o pacientă sau dacă o tânără este adusă de părinți la cabinet, de obicei acesta va urma anumiți pași:
- Va discuta cu pacienta despre obiceiurile ei alimentare, metodele de slăbire și cum se simte fizic
- Va efectua un examen fizic
- Îi va da trimitere pentru analize de sânge și de urină
- Va solicita efectuarea unei electrocardiograme
- Va iniția o evaluare psihologică, în care va include o discuție despre atitudinea pe care pacienta o are față de corpul și greutatea ei
Care sunt evoluția și prognosticul acestei afecțiuni?
Evoluția bulimiei nervoase este, de regulă, cronică. Complicațiile medicale sunt cele date de comportamentele evacuatorii care pot produce dezechilibre grave în organism.
Recuperarea sub tratament este de 60%, dar rata recăderilor este de aproximativ 50% într-o perioadă de 5 ani.
Care este tratamentul pentru bulimia nervoasă?
În general, tratamentul va fi unul combinat, care va ținti atât problemele fizice cauzate de bulimie, cât și partea psihică, extrem de importantă. Pe lângă medicul de familie, vor interveni și un dietetician specializat în tulburări de alimentație, precum și un psiholog.
Tratamentul medicamentos constă în corectarea dezechilibrelor produse în organism cauzată de excesele de laxative, diuretice sau de varsături. De asemenea, administrarea de antidepresive și-a dovedit utilitatea: de exemplu, prozacul și-a arătat eficacitatea în descreșterea obiceiului de a mânca în binge și de a face o evacuare forțată ulterior. Spitalizarea este necesară atunci când apar complicațiile somatice sau există risc de suicid, deoarece ambele pot pune viața în pericol.
Psihoterapia individuală, cognitiv - comportamentală sau terapia de grup sunt foarte utile și se adresează normalizării obiceiurilor alimentare și schimbării atitudinii față de alimente și în mod esențial față de imaginea de sine. Pentru ca șansele de succes ale traatmentului să crească, poate fi nevoie și de suportul familiei pacientei sau al altor persoane apropiate.
Sursă foto: Shutterstock