Mituri frecvente in gonartroza si coxartroza

Artroza genunchiului (gonartroza) si artroza soldului (coxartroza) sunt doua afectiuni extrem de importante, pe care nu trebuie sa le trecem cu vederea pe masura ce inaintam in varsta. Totodata, nu este bine nici sa picam in "capcana" numeroaselor mituri care circula frecvent cand vine vorba de aceste boli. Artroza este un alt nume folosit in limbajul de specialitate pentru osteoartrita (de la nivelul genunchiului/ gonartroza si de la nivelul soldului/coxartroza).

Mitul 1: Osteoartrita este doar o boala a batranetii

Fie ca vorbim de gonartroza sau de coxartroza, osteoartrita este o afectiune dureroasa, care este mai frecventa o data cu inaintarea in varsta si care se datoreaza, in parte, uzurii treptate si ruperii cartilajului din articulatiile genunchiului sau soldului. Cu toate acestea, leziunile, obezitatea, istoricul familial si musculatura slabita joaca, de asemenea, un rol in dezvoltarea gonartrozei sau coxartrozei, iar simptomele bolii pot sa apara la o varsta mai mica. De exemplu, la persoanele mai tinere care au suferit un accident rutier sau au avut o accidentare legata de practicarea unui sport, cartilajul se poate rupe si poate cauza afectiuni ale articulatiilor, precum gonartroza si coxartroza.

NEWSLETTER DOC DEDICAT

Mitul 2: Gonartroza si coxartroza sunt acelasi lucru cu artrita reumatoida

Desi toate acestea sunt forme de artrita, osteoartrita (artroza) si artrita reumatoida sunt boli foarte diferite, cu tratamente diferite. Pentru unii pacienti, dar nu pentru toti, osteoartrita de la nivelul genunchiului (gonartroza) si osteoartrita de la nivelul soldului (coxartroza) este insotita de inflamatie (umflarea zonei). In contrast, artrita reumatoida este o boala inflamatorie autoimuna a articulatiilor, unde tesuturile sanatoase sunt atacate, iar inflamatia poate provoca dureri insuportabile.

Mitul 3: Diagnosticul unei forme de artroza (osteoartrita) nu necesita teste

Medicul tau specialist iti va pune diagnosticul de osteoartrita, asa cum mai este numita artroza (de la nivelul genunchiului ori de la nivelul soldului) folosind o combinatie de factori, printre care istoricul medical al pacientului, istoricul familial, simptomele, examinarea fizica si testele. Doctorul poate folosi aceste teste pentru a confirma diagnosticul de artroza, fie ca vorbim de gonartroza ori de coxartroza:

  • Aspiratia articulara: sub anestezie locala, lichidul articular este extras pentru ca medicul sa caute dovezi, in cazul in care exista o deteriorare articulara ori s-au format depozite sau cristalele de calciu.
  • Radiografia: efectele fizice ale gonartrozei si coxartrozei, cum ar fi modificarile osului sau modificarile cartilajului, se pot vedea cu ajutorul tehnicilor de imagistica medicala;
  • RMN: imagistica prin rezonanta magnetica (RMN) ofera o perspectiva bidimensionala, ce prezinta imagini mai bune ale tesuturilor moi, cum este cartilajul.

Mitul 4: Rigiditatea articulatiilor in gonartroza si coxartroza dureaza intreaga zi

Durerea si rigiditatea sunt cele mai frecvente simptome ale osteoartritei (artrozei) de la nivelul genunchiului si soldului. De exemplu, durerea si rigiditatea pot fi simtite de pacient dimineata, atunci cand se trezesc. Rigiditatea, de obicei, dureaza doar cateva minute si dispare in 30 de minute sau chiar mai putin. Ea se imbunatateste prin miscare si prin activitate, care destind articulatia afectata. Cu toate acestea, pe masura ce ziua avanseaza, durerea se poate inrautati.

Mitul 5: Pacientii cu gonartroza sau coxartroza ar trebui sa evite exercitiile fizice

Recomandarile medicilor specialisti, bazate pe numeroase dovezi, sunt acelea ca toti pacientii cu artroza ar trebui sa fie inscrisi intr-un program de exercitii. Activitatea fizica creste fluxul sangvin, iar articulatiile afectate si muschii sunt alimentate cu mai mult oxigen. Inotul (exercitiile in apa) sau exercitiile pe baza de greutati sau cele de intarire pot fi alese. Desigur, alegerea exercitiilor depinde de preferintele pacientilor si de capacitatea lor fizica.

Campanie DOC-Time RMN
Un studiu din 2016 a sugerat chiar ca Tai Chi poate fi o optiune buna in cazul pacientilor cu dureri de genunchi, care sufera de gonartroza. Programele de exercitii fizice ar trebui incepute dupa un consult medical de specialitate si sub supravegherea unui fizioterapeut.

 

 

Sursa foto: Shutterstock

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0