Există afecțiuni care favorizează supraponderalitatea?

Supraponderalitatea​ apare în urma mâncatului excesiv, însă există și situații în care acumularea de kilograme în plus apare ca simptom al unei alte afecțiuni.

Supraponderalitatea se instalează atunci când aportul caloric consumat este mai mare decât cel pe care organismul îl folosește zilnic. Mai mulți factori pot juca un rol în creșterea și menținerea excesului de greutate. Aceștia includ dieta, lipsa de exerciții fizice, factorii de mediu și genetica.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Obezitatea este una dintre cele mai mari probleme de sănătate din lume. Este asociată cu mai multe afecțiuni conexe, cunoscute sub denumirea colectivă de sindrom metabolic. Printre acestea se numără tensiunea arterială ridicată, nivelul ridicat al zahărului din sânge și un profil deficitar al lipidelor din sânge.

Persoanele cu sindrom metabolic prezintă un risc mult mai mare de boli de inimă și de diabet de tip 2, în comparație cu cele a căror greutate se încadrează în limitele normale.

Cauze medicale care favorizează supraponderalitatea

Printre cauzele medicale ale supraponderalității se numără următoarele afecțiuni:

Hipotiroidismul 

Această afecțiune a glandei tiroide determină producerea hormonilor tiroidieni într-o cantitate prea mică. Acești hormoni sunt responsabili cu reglarea metabolismului. Așadar, o cantitate prea mică de hormoni tiroidieni determină încetinirea metabolismului și acumularea de kilograme în plus. Dacă medicul suspectează că acumularea de kilograme poate fi o urmare a unei afecțiuni tiroidiene, va face testele hormonale pentru a verifica.

Simptomele prin care se manifestă hipotiroidismul sunt: oboseala extremă, depresia, deshidratarea pielii, unghii fragile, constipația, problemele de memorie și incapacitatea de adaptare la temperaturile joase.

Hipotiroidismul nu este vindecabil, însă se poate folosi tratamentul medicamentos pentru suplinirea hormonilor care lipsesc din organism.

Rezistența la insulină 

Rezistența la insulină este un indicator metabolic specific prediabetului, care favorizează instalarea diabetului de tip 2. Oamenii de știință au descoperit o asociere între rezistența la insulină și supraponderalitate, însă fac încă studii pe această temă.

Pacienții care au de-a face cu rezistența la insulină își pierd din abilitatea de a răspunde la hormonul denumit insulină. Pentru a compensa, pancreasul secretă și mai multă insulină, iar astfel apar dezechilibrele. Rezistența la insulină poate să apară din cauza unei diete nesănătoase. Pe măsură ce consumăm mai multe alimente procesate, organismul necesită mai multă insulină pentru a le metaboliza, iar astfel celulele devin din ce în ce mai puțin sensibile la insulină.

Probleme cardiace 

Potrivit Asociației Americane a Inimii, creșterea rapidă în greutate este unul dintre principalele semne de insuficiență cardiacă. În timp ce toată lumea se confruntă cu ușoare fluctuații de greutate în fiecare zi, o creștere bruscă în greutate de peste 2 kilograme într-o zi sau 5 kilograme într-o săptămână ar putea fi un semn că inima ta are probleme. Insuficiența cardiacă apare atunci când inima nu poate pompa sângele în mod eficient. Alte simptome includ amețeli, dureri în piept, bătăi neregulate ale inimii, dificultăți de respirație și umflături la nivelul gleznelor și picioarelor. Cere ajutor medical imediat dacă te confrunți cu aceste simptome.

Sindromul Cushing 

Această afecțiune apare când glandele suprarenale, care sunt amplasate deasupra rinichilor, produc o cantitate excesivă de cortizol (n.r. hormon al stresului). Astfel, se facilitează formarea depozitelor de grăsime la nivelul abdomenului, feței, gâtului și nu numai.

Depresia 

Această tulburare psihică este, de asemenea, asociată cu obezitatea. Cu toate că majoritatea pacienților care suferă de depresie își pierd apetitul și nu mai mănâncă, există și situații în care apetitul crește, iar pacientul mănâncă pe fond emoțional.

Insomnie sau probleme cu somnul 

Persoanele care dorm mai puțin de 6 ore pe noapte au tendința de a avea mai multă grăsime corporală. Aproximativ 8 ore este punctul ideal pentru a menține greutatea. Lipsa somnului poate face ca organismul tău să producă prea mult cortizol și insulină, hormoni care pot adăuga kilograme. De asemenea, poate da peste cap hormonii care semnalează foamea și te face să poftești la alimente, în special cele încărcate cu grăsimi și zahăr.

Sindromul ovarelor polichistice 

Sindromul ovarelor polichistice apare atunci când hormonii sexuali din organismul femeii, adică testosteronul și estrogenul, se dezechilibrează. Astfel, apar chisturile ovariene, dar și o serie de riscuri. Adesea sindromul ovarelor polichistice este asociat cu rezistența la insulină.

 

 

Pe lângă acnee, cicluri menstruale neregulate, depresie și infertilitate, sindromul ovarelor polichistice poate contribui și la instalarea obezității.

Din păcate, sindromul ovarelor polichistice nu este curabil, însă există câteva lucruri pe care pacientul le poate face pentru a preveni complicațiile cauzate de această afecțiune. Modificarea stilului de viață și a dietei, precum și pilulele anticoncepționale pot fi folosite pentru ameliorarea simptomelor acestui sindrom.

Menopauza 

Mai puțin estrogen în timpul menopauzei poate duce la o depunere de mai multă grăsime în jurul burții. Dar mai puțini hormoni nu este singura cauză. Bufeurile, problemele de somn și starea de spirit legată de sfârșitul fertilității unei femei pot sta în calea unei alimentații sănătoase și a exercițiilor fizice. Dacă ești deja lipsită de somn și deprimată, s-ar putea să te întinzi după un baton de ciocolată în loc să pregătești o masă nutritivă. Medicul tău îți poate sugera modalități de a te ajuta cu simptomele.

Rezistența la leptină 

Potrivit Clinicii Cleveland, leptina este un hormon de suprimare a apetitului care ajută la reglarea foamei și a greutății. Acesta este direct legat de cantitatea de grăsime corporală pe care o ai. Cu cât depozitezi mai multă grăsime, cu atât mai multă leptină se află în sânge, trimițând semnale pentru a-ți modifica apetitul astfel încât cheltuielile și aportul caloric să se potrivească. Persoanele care au rezistență la leptină nu primesc aceste semnale utile și, prin urmare, simt în continuare nevoia de a mânca în exces, chiar dacă kilogramele cresc.

Cum se tratează supraponderalitatea în aceste cazuri

Dacă medicul constată că una dintre afecțiunile de mai sus este responsabilă sau contribuie la acumularea kilogramelor în plus, acesta va recomanda un tratament adecvat. Tratarea afecțiunilor ce pot favoriza supraponderalitatea permite pacientului să slăbească mai ușor, dar și să prevină revenirea la o greutate prea mare.

Cu toate că majoritatea afecțiunilor ce pot fi vinovate de acumularea kilogramelor în plus nu sunt curabile, există tratamente care pot ameliora situația și pot combate sau reduce predispoziția pentru îngrășare a pacientului.

Pe lângă tratamentele medicamentoase recomandate de medic, se recomandă adoptarea unei diete sănătoase, dar și a unui stil de viață activ. Limitarea caloriilor consumate, evitarea alimentelor nesănătoase și bogate în calorii (preparate de tip fast-food, dulciuri, sucuri) precum și activitatea fizică practicată zilnic vor reduce greutatea pacientului, precum și riscul de îngrășare al acestuia.

Discută cu medicul tău pentru a afla exact care sunt cauzele supraponderalității în cazul tău și fă ceva pentru a combate kilogramele în plus, astfel încât să reduci riscurile pentru sănătate la care această problemă te expune.

NEWSLETTER DEDICAT DOC

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time. 


Sursa foto: Shutterstock
Bibliografie:
“What causes obesity & overweight?” - https://www.nichd.nih.gov/health/topics/obesity/conditioninfo/cause 
“Causes of Obesity” - https://www.cdc.gov/obesity/basics/causes.html 


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0