

Trei plante care te ajuta sa lupti cu stresul si depresia
Trei plante care te ajuta sa lupti cu stresul si depresia
Trei plante care te ajuta sa lupti cu stresul si depresia
Se spune ca stresul e boala secolului si depresiile sunt cele care il pot urma cu usurinta daca nu reusim sa il gestionam. Una dintre metodele de calmare si relaxare care te poate ajuta sa treci mai usor peste momentele dificile si stresante consta in folosirea plantelor medicinale, sub forma de ceaiuri sau tincturi.
Iata trei plante care promit sa contribuie la starea de bine:
Ienuparul
Ienuparul contine o serie de uleiuri volatile cu efecte terapeutice, eficiente in special in tratarea anxietatii. Il poti incerca daca ai probleme cu stresul si insomniile. Fructele de ienupar sunt folosite in scop terapeutic dupa ce au fost uscate sau uleiul extras din acestea, avand proprietatea de a reduce starile anxioase si starile de depresie.
Ienuparul poate fi consumat sub forma de tinctura, urmand indicatiile de pe prospect, ori ca infuzie, folosind doua lingurite cu boabe uscate, pe care le zdrobesti in prealabil, peste care adaugi o cana de apa fierbinte.
Boabele de ienupar maruntite, pot fi puse si in apa din cada, pentru o baie cu efecte relaxante. Uleiurile emanate de aceste boabe indeparteaza stresul si combat tensiunea musculara.
Poti folosi ienuparul si pentru aromaterapie, acesta avand abilitatea de a purifica aerul, eliminand toxinele, dar si de a induce o stare de bine persoanelor care sunt expuse la mirosul sau.
Citeste si Tulburarea de stres posttraumatic
Busuiocul
Aceasta planta te ajuta sa lupti cu depresia si stresul prin combaterea excesului de cortizol secretat in astfel de situatii de glandele suprarenale. Asadar, busuiocul este o planta adaptogena, adica poate ajuta organismul sa se adapteze conditiilor dificile, sporindu-i rezistenta in anumite conditii. Busuiocul este excelent si in lupta cu astenia ce apare in mod frecent cand are loc schimbarea de antotimp.
Busuiocul poate fi consumat sub forma de tinctura sau infuzie. De asemenea, poti mesteca frunzele proaspete de busuioc pe post de guma de mestecat pentru a beneficia de proprietatile sale relaxante.
Uleiul volatil de busuioc este si el este extrem de eficient pentru calmarea nervilor in situatiile stresante.
O serie de studii facute in ultimii ani au confirmat eficacitatea busuiocului atunci cand vine vorba despre combaterea stresului, a anxietatii sau a depresiei.
Sunatoarea
Cunoscuta pentru proprietatile ei calmante, sunatoarea e folosita din cele mai vechi timpuri pentru a da o stare de bine si liniste. Aceasta planta este cel mai cunoscut antidepresiv oferit de natura. Florile si frunzele de sunatoare sunt, in aceeasi masura, eficiente pentru calmarea nervilor, pentru combaterea starilor de neliniste, dar si pentru obtinerea unui somn odihnitor.
Poti bea o cana de infuzie pe zi, chiar si seara, ori trei, daca situatia e mai grava. Tinctura de sunatoare e, de asemenea, o varianta eficienta, mai ales daca astenia vine la pachet cu stari de nervozitate si insomnii.
Trebuie sa stii ca sunatoarea interactioneza cu o serie de substante care se regasesc in medicamente, de aceea este bine sa te consulti cu medicul tau daca urmezi un anumit tratament si vrei sa folosesti si sunatoarea pentru combaterea depresiei.
Sursa foto: Shutterstock