Analizele de sânge pentru activitatea glandei tiroide

Analizele de sânge reprezintă cea mai rapidă și accesibilă cale prin care medicul poate monitoriza activitatea glandei tiroide. Testele funcționale pentru glanda tiroidă vor scoate la iveală dacă există probleme la nivelul acestei glande.

Analizele de sânge pot ajuta medicul să diagnosticheze hipertiroidismul, hipotiroidismul, tiroidita Hashimoto, boala Graves și alte boli ale tiroidei. Acestea sunt făcute în paralel cu alte teste și analize, printre care și ecografia, tomografia computerizată ori, uneori, RMN-ul. Dacă pacientul urmează vreun tratament hipolipemiant (pentru dislipidemie - colesterol crescut) care conţine tiroxină, recoltarea de sânge pentru determinarea T3 și T4 se va face la 4-6 săptămâni după suspendarea tratamentului.

Despre glanda tiroidă

Glanda tiroidă este o glandă aflată în zona gâtului, mai exact în zona “mărului lui Adam”, care are o formă asemănătoare unui fluture. Aceasta este responsabilă cu reglarea multor procese din organism, printre care se numără și metabolismul, generarea de energie și altele.

Tiroida secretă doi hormoni importanți – triiodotironina (T3) și tiroxina (T4). În cazul în care glanda tiroidă nu produce suficienți din acești hormoni, este posibil să aveți simptome precum creșterea în greutate, lipsa de energie și chiar și depresia. Pe cealaltă parte, dacă glanda tiroidă produce prea mulți hormoni, este posibil să întâlniți următoarele simptome - o pierdere în greutate, un nivel ridicat de anxietate, tremurături. 

Ce analize de sânge sunt folosite pentru verificarea activității glandei tiroide?


Markerul TSH, forma liberă a hormonilor T3 și T4, precum și anticorpii TPO ori anticorpii tiroidieni sunt analize de sânge care oferă informații despre glanda tiroidă și modul în care aceasta funcționează.

Analiza TSH (n.r. hormon de stimulare tiroidiană)

TSH este hormonul secretat de hipofiza care controlează și stimulează producția de hormoni tiroidieni T3 și T4.  Nivelul TSH crește atunci când se înregistrează un nivel scăzut al acestor hormoni. Pe de altă parte, un nivel prea mare de T3 și T4 inhibă producția de TSH, ceea ce înseamnă că nivelul acestuia va fi sub limită.

Un nivel prea mare de TSH indică, de cele mai multe ori, hipotiroidism primar sau o glandă tiroidă prea lentă, care nu produce suficienți hormoni tiroidieni. În consecință, glanda pituitară eliberează TSH în sânge, astfel încât să stimuleze producția de hormoni T3 și T4.

Pe de altă parte însă, un nivel prea mic de TSH poate indica hipertiroidismul sau o glandă tiroidă prea activă. Asta înseamnă că în organism se regăsesc prea mulți hormoni tiroidieni, iar glanda pituitară nu mai produce TSH.

Analiza T4 (n.r. tiroxina totală)

Tiroxina este unul dintre hormonii produși de glanda tiroidă. Valorile prea mari ale tiroxinei indică hipertiroidismul, în timp ce valorile mici ale T4 indică hipotiroidism. Așadar, măsurarea T4 este utilă în diagnosticul hipertiroidismului şi hipotiroidismului (primar sau secundar), dar și în monitorizarea tratamentului supresiv al TSH.

Există și situații în care valorile prea mari sau prea mici nu trădează probleme ale glandei tiroide. De pildă, în timpul sarcinii sau dacă se administrează contraceptive orale, e normal ca nivelul de hormoni tiroidieni să fie peste limitele normale. La persoanele adulte, aceste valori se situează în intervalul 5.13-14.1nmol/L. Așa cum există și situații în care se întâlnesc valori normale ale T4  la pacienţii hipertiroidieni care prezintă tireotoxicoza T3 sau hipertiroidism artificial datorat T3.

Pe de altă parte, tratamentele pe bază de corticosteroizi, acid aminosalicilic și acid acetilsalicilic, anticonvulsivante, asparaginază, furosemid în doze mari, litiu, penicilină, rezerpină, rifampicină, somatotropin, sulfonamide, pot determina o scădere a nivelului hormonului T4. Iar creșteri fără semnificație în patologia tiroidiană se înregistrează în cazul administrării de estrogeni, levodopă, diverse contraceptive orale, betablocante (propanolol).

Analiza T3 (n.r. triiodotironina)

Triiodotironina este un hormon produs de glanda tiroidă. Analiza T3 se face întrucât uneori T4 poate avea valori normale, în timp ce T3 poate scoate la iveală existența unei probleme. Un nivel prea mare de T3 poate contribui la diagnosticarea hipertiroidismului, chiar dacă nivelul de T4 este normal. Valorile de referință sunt pentru persoanele adulte 1.3-3.1 nmol/L.  Femeile gravide au concentraţii de T3 mai mari, care cresc odată cu vârsta gestaţională, ajungând în trimestrul trei de sarcină la 1.35-2.62 ng/mL

Testele de anticorpi tiroidieni

Măsurarea nivelului de anticorpi tiroidieni poate contribui la diagnosticarea unei boli tiroidiene de natură autoimună precum boala Graves sau tiroidita Hashimoto.
Anticorpii tiroidieni sunt produși de sistemul imunitar, care începe să atace glanda tiroidă fără să aibă motiv. Dacă alte analize de sânge indică probleme la nivelul glandei tiroide, medicul va face și analiza anticorpilor tiroidieni, astfel încât să depisteze dacă este vorba de hipertiroidism/ hipotiroidism de natură autoimună. Aceștia sunt anticorpii anti-tireoperoxidază ATPO, anticorpii anti-tireoglobulină ATG și anticorpi anti-receptor pentru TSH TrAB.

Pregătirea pentru testele funcționale ale glandei tiroide

Analizele de sânge pentru verificarea hormonilor/ anticorpilor tiroidieni se fac dimineața, pe stomacul gol.
Unele medicamente pe care le iei pot influența rezultatele analizelor de sânge așa că trebuie să discuți cu medicul endocrinolog despre tratamentul pe care îl urmezi.
De asemenea, se recomandă evitarea expunerii la stres înainte de analize întrucât acesta reduce nivelul de hormon T3. Și activitățile sportive foarte intense trebuie evitate cu câteva zile înainte de analizele de sânge care urmăresc testarea funcțiilor tiroidiene.

Este posibil de prevenit activitatea glandei tiroidiene?

În cele mai multe cazuri, nu poți preveni hipotiroidismul sau hipertiroidismul. În țările cu o rată ridicată a deficitului de iod, hipotiroidismul este adesea cauzat de deficiența de iod. Dar datorită adaosului de iod la sarea de masă, această deficiență poate să fie rară.

Hipertiroidismul este adesea cauzat de boala Graves, o boală autoimună care nu poate fi prevenită. Se poate declanșa o tiroidă hiperactivă luând prea mult hormon tiroidian. Dacă ti se prescrie hormon tiroidian, asigură-te iei doza recomandată. În cazuri rare, tiroida poate deveni hiperactivă dacă mănânci prea multe alimente care conțin iod, cum ar fi sarea de masă, peștele și algele marine.

Deși șansele de prevenție sunt mici, poți preveni complicațiile prin diagnosticarea imediată a afecțiunii și urmând planul de tratament.

Recomandările experților DOC.ro

Chiar dacă nu poți preveni toate tulburările tiroidei, poți, în schimb, pune în practică câțiva pași care te pot ajuta să menți tiroida să funcționeze cât mai bine posibil:

  • Elimină din dieta ta sau măcar limitează consumul de alimente ultra-procesate - Cercetătorii au găsit o legătură strânsă între o dietă bogată în alimente ultraprocesate cu riscurile crescute de hipertiroidism subclinic - un grad de hipertiroidism care poate să nu fie încă suficient de sever pentru a provoca simptome clare.
  • Adaugă suficient fier dietei tale – un deficit de fier te poate expune unui risc mai mare de hipotiroidism. De asemenea, medicamentele pentru tratamentul hipotiroidismului pot să nu funcționeze la fel de bine dacă ai un conținut scăzut de fier.
  • Ia în considerare un supliment de seleniu - oligomineral de care corpul tău are nevoie pentru a activa hormonul tiroidian. Studiile au asociat nivelurile scăzute de seleniu cu riscuri crescute pentru tiroidita cronică autoimună, boala Graves și gușă.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
 
Sursa foto: Shutterstock
Bibliografie:
Laboratory Testing in Thyroid Conditions - Pitfalls and Clinical Utility -  https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6143469/ 


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON

 

 

 

 

 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 3