Descoperiri facute recent despre colita ulcerativa si boala Crohn

Colita ulcerativa si boala Crohn sunt afectiuni inflamatorii intestinale incurabile, ce pot fi tinute sub control prin tratament medicamentos si un stil de viata sanatos.

Oamenii de stiinta fac in continuare cercetari cu privire la aceste doua afectiuni inflamatorii, pentru a intelege mai bine modul in care acestea apar si evolueaza, astfel incat sa se poata dezvolta un tratament care sa le vindece.

[{ads-colita-first}]

In ultimii ani, cercetatorii au descoperit o serie de lucruri noi cu privire la modul in care colita ulcerativa si boala Crohn afecteaza pacientul. Iata despre ce este vorba:

Inflamatia cronica specifica bolilor inflamatorii creste riscul de afectiuni cardiovasculare – pacientii care sufera de afectiuni precum colita ulcerativa sau boala Crohn prezinta un risc crescut de infarct miocardic, cu toate ca la prima vedere nu se observa factori ai riscului crescut.

Terapia biologica poate da gres la pacientii care sufera de obezitate – pacientii care primesc diagnosticul de colita ulcerativa si au un indice de masa corporala mai mare de 30 au sanse mai mici ca terapia biologica sa fie eficienta.

ADN-ul mitocondrial declanseaza raspunsul imun la pacientii cu boli inflamatorii intestinale – raspunsul imun fata de ADN-ul mitocondrial este o posibila cauza a declansarii bolilor inflamatorii intestinale, sugereaza un studiu facut recent.

Screeningul pentru cancerul la colon ar trebui facut mai rar la unii pacienti cu boli inflamatorii – studiile arata ca pacientii care sufera de o boala inflamatorie intestinala si nu intra si in alta categorie de risc pentru cancerul la colon (de pilda, nu au o ruda cu cancer colorectal) nu ar trebui sa faca screening anual pentru acest tip de cancer, daca rezultatele colonoscopiei au fost negative in acest sens. Oricum, se recomanda screeningul la cativa ani, iar analizele amanuntite numai daca apar simptome specifice cancerului de colon.

Consumul de bauturi indulcite nu creste riscul de boli inflamatorii intestinale – cu toate ca studiile facute in urma cu cativa ani sugerau o posibila legatura intre consumul de bauturi indulcite si declansarea unei afectiuni intestinale inflamatorii, descoperirile recente arata ca nu exista nicio dovada in acest sens.

Prognosticul bolii este important pentru optimizarea tratamentului folosit in bolile inflamatorii intestinale – potrivit unui nou studiu, este foarte important sa se recunoasca potentialul de evolutie al bolii inainte de stabilirea tratamentului pentru aceasta. Este mai important sa se priveasca boala in ansamblu decat simptomele intr-un anumit moment.

In timp ce oamenii de stiinta se straduiesc sa depisteze noi metode si terapii pentru invingerea acestor afectiuni inflamatorii, pacientul trebuie sa infrunte boala cu propriile arme. Acesta trebuie sa respecte tratamentul prescris de medic, dar totodata sa adopte un stil de viata sanatos, pentru a reduce activitatea bolii.

Si boala Crohn, dar si colita ulcerativa, se manifesta episodic, avand perioade de remisiune ale bolii, care alterneaza cu puseele de activitate ale acesteia.

In vederea mentinerii remisiuni pentru o perioada cat mai indelungata, pacientul ar trebui sa adopte o dieta sanatoasa, care sa nu includa alimentele cu potential inflamator precum: prajelile, produsele lactate, grasimile nesanatoase, zaharul.

Cu cat pacientul care sufera de o afectiune inflamatorie intestinala are un stil de viata mai sanatos, cu atat mai bine se va simti.

Fumatul, consumul de alcool, precum si stilul de viata sedentar contribuie la agravarea simptomelor cauzate de colita ulcerativa ori de boala Crohn. De aceea, se recomanda sportul moderat, hidratarea, alimentatia sanatoasa si mentinerea greutatii pacientilor cu asemenea afectiuni in limite normale.

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

Sursa foto: Shutterstock

Bibliografie:

  • Studiul “Beverage consumption and risk of ulcerative colitis”, publicat pe www.ncbi.nlm.nih.gov, autori: Jia-Yan Nie, Qui Zhao
  • Studiul “Optimizing biologic therapy for treatment of inflammatory bowel disease”, publicat pe www.ncbi.nlm.nih.gov, autori: Gert Van Assche
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0