Alimente picante in farfuria bebelusilor: sunt sau nu indicate in diversificare?
Alimente picante in farfuria bebelusilor: sunt sau nu indicate in diversificare?
Alimente picante in farfuria bebelusilor: sunt sau nu indicate in diversificare?
Când vorbim despre prima masă solidă a bebelușului, aromele delicate sunt ideale, cel puțin până când cel mic se acomodează cu mâncarea solidă și își primește cu bine masa de legume. Papilele gustative ale celor mici sunt încă în curs de dezvoltare la vârsta de 6 luni, când începem să vorbim despre diversificare, iar gustul unui aliment poate fi resimțit de ei mai puternic decât este perceput de către copiii mai mari sau de către un adult. Află mai multe despre alimentația bebelușului și când se pot introduce plante aromatice și alimente picante în meniul acestuia.
Dieta copilului de la naștere până la vârsta de doi ani îi modelează preferințele alimentare pentru viitor. Pe lângă faptul că părinții ar trebui să îi ofere celui mic sub un an alimente potrivite pentru el, deci nu cu sare, zahăr și aditivi, e necesar ca aceștia să acorde atenției alimentației generale a copilului. În acest articol, discutăm în principal despre ierburile aromatice și alimentele picante: sunt acestea potrivite sau nu în alimentația bebelușului de până la un an?
Diversificare: plantele aromatice sau picante pot intra în alimentația bebelușului?
Este o diferență între plantele aromatice și cele picante. Dacă plantele aromatice precum mărarul, pătrunjelul, busuiocul său măghiranul pot fi introduse imediat după ce copilul primește o masă solidă, cu cele picante este bine să se mai aștepte, dar nu foarte mult. Plantele aromatice sunt cele care dau un plus de savoare mâncărurilor, fără a genera o senzație de arsură, cum se întâmplă în cazul acelor alimente picante, precum ardeiul iute sau piperul.
Acestea din urmă implică o senzație de arsură care nu ține doar de papilele gustative. În limbă și în intestine există receptori de durere care sunt stimulați de capsaicină (substanță care oferă gustul picant ardeilor iuți), iar copiii pot resimți acea senzație mai puternic decât un adult. Acest lucru nu dăunează, mai puțin celor care suferă de afecțiuni ale sistemului digestiv, precum sindromul colonului iritabil sau boala de reflux gastroesofagian.
Când și cum se introduc alimente picante în dieta bebelușului?
În general, domeniul nutriției este unul intens dezbătut, iar cel al diversificării și alimentației copilului cu atât mai mult. Când vorbim de ierburi aromatice și alimente picante, unii experți recomandă introducerea plantelor aromatice de la 6 luni, alții de la 7‑8. Mai corect este să spunem că bebelușul este cel care dă tonul și dictează direcția în care dorește să meargă părinții când e vorba de diversificare.
Deși cei mai mulți bebeluși primesc cu bine mâncărurile fade, formate din legume fierte sau coapte și nimic mai mult, alții pot arăta că sunt gata pentru un preparat ceva mai savuros, asezonat cu mirodenii care nu au un gust foarte puternic, totuși.
Dacă bebelușul nu are vreo problemă digestivă, se pot introduce treptat plantele aromatice, se va respecta regula celor 4 zile și se vor urmări întotdeauna reacțiile copilului pentru a identifica eventuale alergii sau intoleranțe. Sarea este scoasă din discuție, până la vârsta de 1 an, iar motivele sunt multiple și le poți citi mai jos.
În ce privește mâncarea picantă, nu există recomandări clare pentru vârsta la care se pot introduce alimente picante în meniul celor mici. În țări din Asia sau America Latină, unde mâncarea tradițională este mai picantă decât cea din Europa, să spunem, copiii primesc cu bine alimente aromatice, chiar picante, încă de la începutul diversificării. Asta pentru că preferințele culinare ale copilului sunt deja creionate din timpul sarcinii. Aromele din farfuria mamei în timpul sarcinii sunt transmise fătului prin lichidul amniotic, prin urmare, preferințele copilului sunt deja formate în concordanță cu aromele specifice culturii din care face parte. După naștere, copilul va experimenta aceleași arome prin intermediul laptelui primit de la mamă, care își schimbă gustul în funcție de alimentația acesteia.
Conform unui studiu mai vechi publicat în revista Pediatrics, expunerea la un anumit gust în perioada prenatală și pe parcursul alăptării influențează pozitiv nivelul de acceptare al alimentelor solide odată cu începerea diversificării. Recomandarea noastră este ca, după diversificare, părinții să le ofere și alimente picante celor mici, dar după vârsta de 1 an. Acestea vor intra în alimentația bebelușului treptat și cu precauție, începând cu cantități mici și alimente cu o iuțeală redusă și urmărind cu atenție reacțiile copilului.
E indicat ca părinții să țină cont de modul în care copilul reacționează la mâncărurile noi, în general. Dacă acesta are un istoric de sensibilitate crescută la alimente noi, se va amâna introducerea mâncărurilor picante în alimentația bebelușului. Copiii ai căror mame mănâncă picant în mod regulat pot încerca aceste tipuri de alimente mai devreme, în jurul vârstei de 10 luni. Nu trebuie uitată regula celor 4 zile de-a lungul cărora copilul va fi urmărit pentru a se observa dacă are reacții anormale la alimentul nou introdus și se va cere și sfatul medicului la introducerea unui aliment nou picant.
De ce nu trebuie ca sarea să facă parte din alimentația bebelușului?
Bebelușii nu au nevoie de alimente cu sare și nu ar trebui să consume alimente cu sare, pentru că aceasta nu este benefică pentru rinichii lor aflați în dezvoltare. Cum capacitatea lor de a elimina excesul de sare din organism este limitată, consumul de sodiu ar putea pune o presiune suplimentară asupra rinichilor și sistemului excretor al micuților. De asemenea, sarea în exces poate irita sistemul digestiv al bebelușilor, ceea ce poate duce la disconfort și probleme digestive.
Mai mult decât atât, bebelușii au o sensibilitate crescută la gusturi, iar expunerea prea devreme la alimente sărate poate influența preferințele alimentare ulterioare. Dacă se obișnuiesc prea devreme cu gustul sării, pot dezvolta o preferință pentru alimentele sărate și foarte sărate, ceea ce ar putea contribui la alegeri alimentare nesănătoase în viitor.
Așadar, nu adăuga sare în alimentele bebelușului și nici în apa în care îi gătești legumele și nu folosi cuburi de supă din comerț, vegeta sau sosuri de-a gata pentru mâncărurile copilului, pentru că acestea sunt adeseori prea bogate în sare, ca să nu mai spunem de diverși aditivi suspecți sau periculoși.
Nu uita această regulă a evitării sării când gătești pentru familia ta, dacă ai de gând să îi dai și bebelușului tău din aceeași mâncare din care veți mânca toți. Nu îi oferi celui mic nici alimente foarte sărate precum bacon, cârnați, chips-uri din cartofi cu adaos de sare, biscuiți sărați, mâncăruri semi-preparate, mâncăruri pe care le comanzi de-a gata. Trebuie reținut că bebelușul nu are pofte, nu cunoaște alimentele așa cum le cunoaște un adult, și deci va mânca fără probleme ce îi dau părinții.
De ce bebelușul nu trebuie să mănânce zahăr și miere?
Există mai multe motive pentru care se recomandă evitarea consumului de zahăr și miere în primele luni de viață ale unui bebeluș:
Riscul de alergii și intoxicații cu miere
Mierea poate conține bacterii care produc toxine care pot fi periculoase pentru sistemul imunitar imatur al bebelușului. De asemenea, mierea poate conține sporii bacterieni care pot duce la botulism, o afecțiune rară, dar gravă, la sugari. Din acest motiv, se recomandă evitarea oferirii de miere bebelușilor sub vârsta de 1 an.
Riscul de carii dentare
Zahărul poate contribui la dezvoltarea cariilor dentare, chiar și în primii ani de viață. Chiar dacă bebelușii nu au încă dinți, consumul de zahăr poate afecta sănătatea dinților care le vor apărea mai târziu.
Obiceiuri alimentare sănătoase
Introducerea precoce a gustului dulce în dieta unui bebeluș poate afecta preferințele sale alimentare ulterioare. Dacă un copil se obișnuiește cu gustul dulce artificial de la o vârstă fragedă, este posibil să dezvolte o preferință pentru alimentele bogate în zahăr, ceea ce poate contribui la alegeri alimentare nesănătoase în viitor.
Impactul asupra nivelului de energie
Zahărul furnizează energie rapidă, dar acest vârf de energie poate fi urmat de o cădere bruscă, ceea ce poate afecta nivelul normal de energie și dispoziția bebelușului.
Este important de reținut că nevoile nutriționale ale bebelușilor sunt diferite de cele ale adulților, iar introducerea treptată și controlată a alimentelor solide trebuie să aibă loc în conformitate cu recomandările medicului sau ale unui specialist în nutriție pediatrică. Este întotdeauna bine să consulți un medic sau un pediatru pentru a primi sfaturi specifice privind dieta micuțului tău.
Câteva idei despre ce îi poți oferi copilului mic în loc de zahăr și alimente cu zahăr:
- În loc de băuturi dulci de orice fel, axează-te pe apă sau lapte simplu, căruia copilului oricum îi plac;
- În loc de sucuri de fructe, oferă-i celui mic fructe moi, cum ar fi banane sau piersici (din care scoți sâmburele) și compot de fructe mai dulci preparat fără zahăr;
- În loc de înghețată, oferă-i un iaurt în care ai pus bucăți de fructe și l-ai congelat;
- În loc de fursecuri, oferă-i covrigei din grâu integral cu cremă de brânză simplă, nesărată.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NHS - Your baby's first solid foods
https://www.nhs.uk/conditions/baby/weaning-and-feeding/babys-first-solid-foods/
Baby Center - When can babies eat spicy food?
https://www.babycenter.com/baby/solids-finger-foods/when-can-my-baby-eat-spicy-foods_1368539
Te-ar mai putea interesa și...