Fumatul pasiv crește riscul de cancer oral

Persoanele care sunt expuse la fumatul pasiv ar putea avea un risc foarte mare de a dezvolta cancer oral, sugerează o revizuire a cercetărilor existente publicate online în revista Tobacco Control.

Cancerele orale, care afectează buzele, cavitatea bucală și orofaringele, reprezintă peste 400 000 de cazuri noi de cancer și peste 220 000 de decese în fiecare an la nivel global. Factorii de risc semnificativi pentru aceste forme de cancer includ fumatul și mestecarea tutunului, precum și consumul mare de alcool.

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

Fumatul pasiv, respectiv convietuirea acasa sau la birou cu un fumator poate reprezenta un factor de risc foarte serios pentru sanatate. Este adevarat ca fumul de țigară precum si obiceiul fumatului reprezinta  cea mai puternică formă de expunere a oamenilor la agenți cancerigeni chimici și provoacă unul din cinci decese legate de cancer în întreaga lume. Cu toate acestea, nu numai fumătorii activi sunt afectați, deoarece, potrivit datelor din 192 de țări, 33% dintre bărbații nefumători, 35% dintre femeile nefumătoare și 40% dintre copii au fost expuși riscului pe parcursul unui an prin inhalarea pasivă a fumului de țigară.

Fumatul pasiv și riscul de cancer oral

Mai multe cercetări au arătat că si fumatul pasiv poate cauza o serie de boli, inclusiv cancer pulmonar. Deși fumatul activ este o cauză cunoscută a cancerului oral, în comunitatea științifică nu se știa dacă și inhalarea pasivă cauzează acest tip de cancer. Astfel, o echipă internațională de cercetători din Portugalia, Marea Britanie, Spania și SUA și-a propus să evalueze dacă există o asociere potențială între fumatul pasiv și riscul de cancer oral.

Oamenii de știință au analizat cinci studii relevante, care au implicat în total 6.977 de persoane, dintre care 3.452 au fost expuse inhalării pasive a fumului de țigară și 3.525 nu. Aceste studii au fost efectuate în Asia, Europa, America de Nord și America Latină. Analiza¹ a arătat că persoanele expuse la fumatul pasiv au un risc cu 51% mai mare decât cele care nu sunt expuse fumului de țigară de a dezvolta cancer oral. În plus, durata expunerii de peste 10 sau 15 ani a crescut de mai mult de două ori riscul de cancer oral comparativ cu persoanele neexpuse.

Autorii precizează că analiza lor a implicat doar un număr mic de studii, dar că mai multe dintre aceste studii originale au combinat deja multe studii individuale, astfel încât numărul total de cazuri și controale pentru noile meta-analize a fost ridicat. Ca atare, ei concluzionează că această revizuire sistematică și meta-analiză susține o asociere cauzală între fumatul pasiv și cancerul oral. Mai mult, analizele răspunsului la expunere, inclusiv în funcție de durata expunerii (mai mult de 10 sau 15 ani) la inhalarea pasivă a fumului de țigară, susține în continuare inferența cauzală.

Identificarea efectelor nocive ale expunerii pasive la fumului de țigară oferă îndrumări cercetătorilor și factorilor de decizie politică pe măsură ce aceștia dezvoltă și livrează programe eficiente de prevenire a fumatului pasiv și adoptă măsuri adecvate pentru punerea în aplicare a liniilor directoare trasate de Organizația Mondială a Sănătății.

Ce efecte asupra sănătății are fumatul pasiv?

Fumul la mâna a doua este combinația de fum care iese de la capătul arzător al unei țigări și fumul expirat de fumători. Acest fum secundar conține mai mult de 7.000 de substanțe chimice, dintre care sute sunt toxice și aproximativ 70 pot duce la cancer. Nu există un nivel de expunere sigur la inhalarea pasivă a fumului de țigară; chiar și expunerea scurtă poate fi dăunătoare sănătății. 

Potrivit Centrelor SUA pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CDC), la adulții care nu au fumat niciodată, fumatul pasiv poate provoca boli de inimă, cancer pulmonar, accident vascular cerebal. Sugarii expuși fumului de țigară au un risc mare de deces subit.

Concret, pentru adulții care nu fumează, inhalarea pasivă a fumului de țigară are efecte dăunătoare imediate asupra inimii și vaselor de sânge. Fumatul pasiv cauzează anual zeci de mii de decese premature cauzate de boli de inimă în rândul adulților care nu fumează. La fel, expunerea la fumul de țigară cauzează mii de decese prin cancer pulmonar și accident vascular cerebral în rândul persoanelor care nu fumează.

Fumatul în timpul sarcinii are ca rezultat mai mult de 1.000 de decese anual în rândul copiilor. Gravidele expuse la fumatul pasiv în timpul sarcinii au un risc mai mare de a avea copii cu greutate mai mică la naștere, ceea ce le crește riscul de complicații. Bebelușii expuși la fumul de țigară după naștere prezintă un risc semnificativ mai mare de sindrom de moarte subită a sugarului.

Copiii sunt deosebit de vulnerabili la efectele dăunătoare ale fumului pasiv. Iată care sunt unele dintre numeroasele riscuri pentru sănătate în ceea ce-i privește:

  • Fumatul pasiv este o cauză a sindromului de moarte subită la sugari. 
  • Un copil care locuiește într-o gospodărie cu fumători în primele 18 luni de viață are un risc crescut de a dezvolta o serie de boli respiratorii, inclusiv bronșită, bronșiolită și pneumonie. De asemenea, este mai predispus la răceală, tuse și infecții ale urechii medii. Plămânii unui copil expus fumatului pasiv sunt mai slabi și nu se dezvoltă la întregul lor potențial.
  • Un copil expus la fumatul pasiv la domiciliu este mai susceptibil să dezvolte simptome de astm, să aibă mai multe crize de astm și să folosească medicamente pentru astm mai des și pentru o perioadă mai lungă de timp. 
  • Copiii persoanelor care fumează prezintă un risc crescut de boală meningococică, care uneori poate provoca moartea sau dizabilitatea.

Dacă ești fumător, singura modalitate de a-ți proteja familia și prietenii împotriva fumatului pasiv este să renunți complet la fumat. Dacă nu știi cum să procedezi pentru a reuși, mai ales dacă ai fumat mulți ani la rând, cere sfatul medicul de familie pentru a elabora împreună un plan care să ți se potrivească. Unele persoane pot renunța la fumat pe loc, în timp ce altele au nevoie de un proces treptat.

Dacă nu ești pregătit pentru acest pas, e bine să faci toate eforturile pentru menține fumul de țigară departe de alte persoane și să nu fumezi niciodată în casă sau în mașină, cu atât mai mult dacă ai copii; fumează mereu afară, roagă-ți musafirii să fumeze afară și nu permite nimănui să fumeze la tine în mașină.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
BMJ Journals - Secondhand smoke exposure and oral cancer risk: a systematic review and meta-analysis
https://tobaccocontrol.bmj.com/content/early/2021/05/13/tobaccocontrol-2020-056393
1. Studiul „Secondhand smoke exposure and oral cancer risk: a systematic review and meta-analysis”, apărut în Tobacco Control (2021). DOI: 10.1136/tobaccocontrol-2020-056393, autori: Lorena C. Mariano et al.
CDC - Secondhand Smoke (SHS) Facts
https://www.cdc.gov/tobacco/data_statistics/fact_sheets/secondhand_smoke/general_facts/index.htm


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0