

Cancerul: complicațiile cardiovasculare ale terapiilor antineoplazice
Cancerul: complicațiile cardiovasculare ale terapiilor antineoplazice
Cancerul: complicațiile cardiovasculare ale terapiilor antineoplazice
Un număr destul de mare de oameni se confruntă cu boli grave, precum cancerul și boli cardiace. Terapiile oncologice moderne au schimbat evoluția multor cancere, transformând această afecțiune redutabilă într-o veritabilă boală cronică. Mulți dintre pacienții oncologici prezintă și afecțiuni cardiovasculare concomitente. În cele ce urmează, vom discuta despre tot ce semnifică complicațiile cardiovasculare ale terapiilor antineoplazice și nu numai.
Cum ajutăm pacienții?
Întotdeauna se impune o colaborare între specialiștii oncologi și cardiologi pentru a preveni apariția afecțiunilor cardiovasculare sau a controla anumite afecțiuni cardiovasculare preexistente agravate de către terapiile oncologice administrate. Chimioterapia, radioterapia, terapia target pot demoraliza destul de mult pacienții suferinzi, deoarece efectelor lor sunt destul de dure. Multe dintre terapiile oncologice pot induce instalarea unui infarct miocardic, dar și disfuncții endoteliale sau alterări ale conductibilitatii cardiace. În momente de acest gen, contează suportul și pozitivitatea de care au mare nevoie oamenii bolnavi.
Care sunt riscurile care pot apărea pe parcursul terapiilor?
Bolile cardiace și cancerul sunt primele două cauze de mortalitate la nivel mondial. Mulți dintre pacienți, în special pacienții vârstnici, pot fi afectați atât de cancer, cât și de afecțiuni cardiovasculare concomitente.
În plus, terapiile oncologice, fie că este vorba de chimioterapie sau de radioterapie, pot afecta semnificativ performanța cardiacă, mărind riscul de deces cardiovascular.
În ceea ce privește sunitinib, terapie standard în cancerul renal metastatic cu celule clare, 13% dintre pacienți dezvoltă disfuncție ventriculară stângă și 3% insuficiență cardiacă severă.
Principalele complicații cardiovasculare sunt reprezentate de:
- insuficiența cardiacă;
- infarctul miocardic;
- miocardita;
- hipertensiunea arterială;
- hipertensiunea pulmonară;
- afectarea pericardului;
- tromboembolism;
- creșterea intervalului electrocardiografic QT;
- aritmii.
Insuficiența cardiacă secundară chimioterapiei cu antracicline este cunoscută deja de foarte multă vreme. Majoritatea antraciclinelor determină cardiomiopatie, după cum și agenții anti Her2 (Trastuzumab) pot induce insuficiența cardiacă prin afectare directă a miocardului.
Incidența insuficienței cardiace secundară Doxorubicinei este estimată la 5% pentru doze cumulative de 400 mg/m2 și de peste 25% pentru doze de peste 550 mg/m2. Cu toate acestea, evenimente subclinice se întâlnesc la peste 30% dintre pacienți chiar la doze de 180-250 mgm2. Susceptibilitatea este individuală și depinde de variantele genetice ale genelor care reglează cardiotoxicitatea antraciclinelor.
Factorii de risc:
Factorii de risc suplimentari pentru accentuarea riscului de toxicitate sunt:
- doza cumulativă;
- administrarea în bolus;
- istoric de radioterapie;
- administrarea concomitentă de agenți cu potențial cardiotoxic;
- sexul feminin;
creșterea nivelului seric al troponinelor după administrarea de antracicline.
Ce medicamente se utilizează?
Agenții alchilanți, frecvent utilizați în chimioterapia cancerului (de exemplu Ciclofosfamida) pot induce aritmii și tulburări de conducere, dar rareori, insuficiență cardiacă fulminantă. Modificările acute survin în 1-2 săptămâni de la administrare, durează câteva zile și în general sunt fără consecințe tardive.
Complicațiile sunt semnificativ mai mari în cazul asocierilor antraciclinelor, la vârstnici sau la cei care au primit radioterapie mediastinală. Un alt agent folosit frecvent în anumite cancere (de exemplu în sarcoame, cancer testicular etc.) este Ifosfamida, de asemenea, asociat cu risc crescut de insuficiență cardiacă.
Fluorouracilul, agent folosit în majoritatea tipurilor de cancer poate induce infarct miocardic, aritmii, insuficiență cardiacă, șoc cardiogen sau chiar moarte subită. În general, se întâmplă în cazul dozelor crescute de 5FU, în administrarea sub formă de perfuzie continuă.
Dintre agenții target, cel mai cunoscut la ora actuală este Trastuzumab, anticorp monoclonal cu activitate împotriva receptorului factorului de creștere epidermal (Her2 sau Erb2) care reglează creșterea celulară și repararea. Her2 este exprimat de asemenea în cardiomiocite. Dacă incidența insuficienței cardiace este estimată la 8% în cazul asocierii antraciclina-ciclofosfamidă, asocierea de
Trastuzumab crește incidența la 27%
Cardiotoxicitatea secundară Trastuzumab include disfucții sistolice ale ventriculului stâng. Simptomatologia este ușoară până la moderată. Alți agenți anti Her cu potențial efect cardiotoxic sunt Lapatinib sau Pertuzumab.
Inhibitorii de factori de creștere endoteliali vasculari (VEGF) pot induce tulburări cardiace printre care cardiomiopatie, anomalii de conductibilitate, sindroame coronariene acute sau tromboze arteriale. Exponenții acestei clase sunt Bevacizumab, Sorafenib sau Sunitinib.
Aproximativ 2-4 % dintre pacienții tratați cu Bevacizumab vor dezvolta insuficiență cardiacă. Factorii de risc predispozanți includ terapii anterioare cu agenți cardiotoxici de tipul antraciclinelor, fluorouracilului, capecitabinei sau iradierea mediastinală.
Instrumente de măsurare a funcției cardiace
Fără îndoială, pacienții care urmează să facă chimioterapie trebuie atent evaluați clinic, în special în condițiile factorilor de risc suplimentari (afecțiuni coronariene, diabet, hipertensiune etc.).
Ecocardiografia regulată este obligatorie în condiții de factori de risc majori și în condițiile terapiilor cu agenți cunoscuți cu potențial cardiotoxic. Rezonanța magnetică nucleară (RMN), biomarkerii cardiaci, etc., sunt instrumente de măsurare a funcției cardiace și a potențialelor toxicități cardiace.
Sursă foto: Shutterstock