Actualitati in diagnosticul poliartritei reumatoide
Poliartrita reumatoidă este cea mai frecventă formă de poliartrită inflamatorie, cu o prevalență în populație de până la 1%. Diagnosticul poliartritei reumatoide se stabilește clinic, dar criteriile de clasificare contemporane sunt concepute pentru a promova intervenția promptă a tratamentului.
Poliartrita reumatoidă poate debuta la orice vârstă, deși pacienții se prezintă cel mai frecvent la medic cu simptome începând cu vârsta de 60 de ani, cu o incidență maximă între 70 și 80 de ani. Cercetări recente arată că boala debutează adesea insidios, cu o dezvoltare lentă a semnelor și simptomelor, care pot varia în intensitate, pe parcursul mai multor săptămâni.
Aceste manifestări pot include rigiditate la una sau mai multe articulații, adesea cel mai observabilă dimineața, la trezire, însoțită de disconfort la mișcare și sensibilitate articulară. În timp, modelul poate deveni mai persistent și tinde să evolueze în implicare simetrică, poliarticulară (cuprinzând cinci sau mai multe articulații), spun oamenii de știință.
Cum se stabilește diagnosticul poliartritei reumatoide?
În prezent, nu există teste de laborator care să fie patognomonice (specifice) pentru poliartrita reumatoidă. Diagnosticul poliartritei reumatoide se face pe baza judecății clinice.
Anticorpul anti peptid ciclic citrulinat și/sau factorul reumatoid imunoglobină M pot fi detectați în sânge la aproximativ trei sferturi dintre pacienți, uneori chiar înainte de apariția simptomelor cu mai mulți ani și sunt relativ specifici pentru această afecțiune. Cu toate acestea, spun cercetătorii, niciunul dintre aceste teste nu este suficient de specific pentru a stabili clasificarea poliartritei reumatoide, iar prognosticul variază mult în cadrul populațiilor de pacienți seropozitivi și seronegativi.
Alte teste de laborator includ markeri inflamatori în fază acută, cum ar fi nivelurile de proteină C reactivă. Radiografia simplă simple a mâinilor și picioarelor la prima prezentare este de folos pentru a evalua leziunile structurale și pentru a vedea dacă există dovezi ale bolii erozive la momentul inițial.
Ecografia are o sensibilitate ridicată pentru detectarea precoce a eroziunilor la nivelul mâinilor și picioarelor și este, de asemenea, utilizată pe scară largă pentru evaluarea implicării țesuturilor moi. Ecografia poate suplimenta examenul clinic pentru depistarea sinovitei subclinice.
Diagnosticul diferențial în poliartrita reumatoidă este esențial pentru a distinge această afecțiune de alte boli care pot prezenta simptome similare, cum ar fi durerea, tumefierea și rigiditatea articulară. Abordarea implică o combinație de evaluare clinică, investigații de laborator și imagistică.
Simptomele tipice în poliartrita reumatoidă sunt:
- Rigiditate - redoare - matinală prelungită (>30 de minute)
- Afectare simetrică (boala afectează în special articulațiile mici, precum mâinile și picioarele)
- Tumefiere și sensibilitate articulară
Simptome care pot orienta spre alte afecțiuni:
- Durere mecanică fără rigiditate matinală (de exemplu, în osteoartrită)
- Inflamație acută a articulațiilor mari (exemplu, guta)
- Erupții cutanate sau simptome sistemice (exemplu, lupus eritematos sistemic)
Pentru excluderea altor boli se indică analize precum acidul uric (în gută este crescut), ANA (anticorpi antinucleari) - dacă sunt crescuți, poate fi vorba de lupus sau alte boli autoimune, hemoculturi pozitive - indică artrită septică.
Criteriile de clasificare pentru poliartrita reumatoidă
Criteriile ACR/EULAR (Colegiului American de Reumatologie/Ligii Europene Împotriva Reumatismului) din 2010 au fost dezvoltate cu scopul de a identifica pacienții cu artrită neexplicată în cel puțin o articulație periferică, artrită cu o durată scurtă a simptomelor care ar beneficia de o intervenție terapeutică precoce.
Criteriile acestea reprezintă un scor format din următoarele componente (scorul maxim posibil este egal cu 10):
- Afectarea articulară;
- Rezultatele testelor serologice;
- Rezultatele reactanților de fază acută;
- Durata semnelor și a simptomelor raportată de pacient.
Afectarea articulară
Afectarea articulară înseamnă durere și tumefacție la examenul fizic (prezenta sinovitei poate fi confirmată prin explorări imagistice).
0 puncte = 1 articulație mare (umăr, cot, șold, genunchi, gleznă) este afectată de poliartrită reumatoidă;
1 punct = 2‑10 articulații mari sunt afectate de boală;
2 puncte = 1‑3 articulații mici (cu sau fără afectarea articulațiilor mari): MCF, IFP, MTF2-5, IF police, pumni;
3 puncte = 4‑10 articulații mici (cu sau fără afectarea articulațiilor mari) sunt afectate de poliartrită reumatoidă;
5 puncte = mai mult de 10 articulații (cel puțin 1 articulație mică plus orice combinație de articulații mari cu articulații mici sau articulații precum articulația temporomandibulară, acromioclaviculară sau sternoclaviculară).
Teste de sânge
Este necesar cel puțin un test serologic pozitiv pentru clasificarea poliartritei reumatoide (factor reumatoid sau anticorpi antiproteine citrulinate).
Reactanții de fază acută
Pentru clasificare este nevoie de cel puțin un test pozitiv pentru reactanții de fază acută: VSH și/sau CRP.
0 puncte = CRP normal și VSH normal
1 punct = CRP anormal sau VSH anormal
Durata semnelor și a simptomelor
Pentru durata semnelor sau simptomelor de sinovită în articulațiile afectate:
0 puncte = o durată mai mică de sau egală cu 6 săptămâni;
1 punct = o durată mai mare de sau egală cu 6 săptămâni.
Diagnosticul sigur de poliartrită reumatoidă se stabilește prin însumarea a 6 puncte din maximul de 10 puncte. Un scor mai mic de 6 din 10 necesită reevaluare în timp. Dacă boala a apărut, scopul principal al tratării pacienților este de a maximiza calitatea vieții pe termen lung prin controlul simptomelor, prevenirea daunelor structurale, normalizarea funcției și participarea la activități sociale și legate de muncă.
Cercetări de dată recentă susțin că trimiterea la un medic reumatolog pentru inițierea foarte timpurie a tratamentului convențional cu medicamente antireumatice modificatoare ale bolii sintetice (csDMARD), înainte de apariția eroziunilor, reduce foarte mult riscul de leziuni și invaliditate articulară viitoare. Liga Europeană Împotriva Reumatismului recomandă tratamentul cu csDMARD la inițierea tratamentului pentru poliartita reumatoidă. Cele mai prescrise csDMARD includ metotrexat, leflunomidă, sulfasalazină și hidroxiclorochină.
Cine este la risc de poliartrită reumatoidă?
Riscul de a dezvolta această afecțiune este influențat și de factori genetici, dar și de mediu și stil de viață. Persoanele cu rude apropiate (părinți, frați) diagnosticate cu poliartrită reumatoidă au și acestea un risc crescut de boală. HLA-DR4 și HLA-DR1 sunt alele asociate cu un risc mai mare de poliartrită, dar există și alte gene implicate în reglarea răspunsului imun (cum ar fi PTPN22).
Femeile au un risc de 2-3 ori mai mare decât bărbații de a dezvolta acest tip de artrită, modificările hormonale (sarcină, menopauză) influențând și acestea riscul de boală. Se pare că utilizarea contraceptivelor orale poate avea un efect protector, dar acesta este slab.
Fumatul este unul dintre cei mai puternici factori de risc de mediu, mai ales la persoanele cu predispoziție genetică (prezența alelelor HLA). Expunerea profesională la pulberi și fumuri industriale (mineri, muncitori în construcții) crește și aceasta riscul de poliartrită reumatoidă. Unele infecții bacteriene sau virale (Epstein-Barr, virusuri parvovirus) sunt investigate ca posibili factori declanșatori.
Consumul ridicat de grăsimi saturate și zaharuri este asociat cu inflamație crescută, în timp ce dietele bogate în antioxidanți (fructe, legume) pot avea un efect protector. Obezitatea este asociată cu un risc crescut de poliartrită reumatoidă și cu forme mai severe ale bolii. Stresul cronic și evenimentele traumatice pot juca un rol în declanșarea bolii la persoanele susceptibile.
Cum poate fi scăzut riscul de poliartrită reumatoidă?
Scăderea riscului de poliartrită reumatoidă implică adoptarea unor măsuri care să reducă expunerea la factorii de risc modificabili și urmarea unui stil de viață sănătos. Deși nu există o metodă garantată pentru prevenirea completă a bolii, următoarele strategii pot ajuta:
Renunțarea la fumat
Cum fumatul este unul dintre cei mai importanți factori de risc modificabili pentru poliartrita reumatoidă, renunțarea la acest obicei reduce riscul de a dezvolta boala, mai ales la persoanele cu predispoziție genetică (de exemplu, purtătorii alelelor HLA-DR4). Din moment ce obezitatea este asociată cu un risc crescut și cu forme mai severe ale bolii, adoptarea unei diete echilibrate și practicarea regulată a exercițiilor fizice pot ajuta la menținerea greutății optime și, deci, la reducerea riscului de a dezvolta această formă de artrită.
Aportul de alimente antiinflamatoare
Consumul de alimente bogate în nutrienți și antioxidanți - fructe, legume, pește gras (bogat în Omega-3), nuci, semințe, ulei de măsline extravirgin - poate ajuta la reducerea inflamației. Dieta mediteraneeană este un exemplu de regim alimentar cu efect antiinflamator. De evitat: alimente ultra procesate, grăsimi trans, zaharuri rafinate.
Evitarea toxinelor
Utilizarea echipamentului de protecție adecvat în medii industriale sau cu expunere ridicată la substanțe toxice este utilă pentru scăderea riscului de boală. Practici precum meditația, yoga, exercițiile de respirație și mișcarea viguroasă pot ajuta la reducerea stresului care, așa cum am discutat, este și acesta factor de risc.
Testarea pentru anticorpi specifici
Persoanele cu rude apropiate diagnosticate cu poliartrită reumatoidă ar trebui să fie vigilente la simptomele precoce (durere articulară, oboseală). Testarea pentru anticorpi specifici la recomandarea unui medic poate identifica riscul timpuriu. Vitamina D poate avea un rol protector, având în vedere legătura dintre nivelurile scăzute de vitamina D și bolile autoimune. Consultarea unui medic pentru suplimentarea adecvată este recomandată.
Reducerea riscului de poliartită reumatoidă implică, așadar, un stil de viață sănătos, evitarea expunerii la factori nocivi și monitorizarea sănătății în cazul unui risc genetic. Adoptarea acestor măsuri nu garantează prevenirea bolii, dar poate contribui semnificativ la reducerea probabilității de apariție a acesteia sau la întârzierea debutului.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NHS - Diagnosis-Rheumatoid arthritis
https://www.nhs.uk/conditions/rheumatoid-arthritis/diagnosis/
PMC - Update on the diagnosis and management of early rheumatoid arthritis
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC7687323/
Studiul „Update on the diagnosis and management of early rheumatoid arthritis”, apărut în Clin Med (Lond). 2020 Nov;20(6):561–564. doi: 10.7861/clinmed.2020-0727, autor: Peter C Taylor
Oxford Academic - ACR/EULAR 2010 rheumatoid arthritis classification criteria
https://academic.oup.com/rheumatology/article-abstract/51/suppl_6/vi5/1787592?redirectedFrom=fulltext&login=false
Studiul „ACR/EULAR 2010 rheumatoid arthritis classification criteria”, apărut în Rheumatology, Volume 51, Issue suppl_6, December 2012, Pages vi5–vi9, https://doi.org/10.1093/rheumatology/kes279, autori: Jonathan Kay, Katherine S. Upchurch
Te-ar mai putea interesa și...
