Poliartrita reumatoida: de ce apare, de fapt, inflamatia? [studiu]

Poliartrita reumatoidă este o boală autoimună caracterizată de inflamație cronică a articulațiilor, iar citokinele joacă un rol central în patogeneza acestei afecțiuni. Care citokine cauzează inflamația și sunt implicate in această boală și ce opțiuni de tratament există în prezent?

Poliartrita reumatoidă este o boală autoimună complexă, iar riscul de a dezvolta această afecțiune este influențat de o combinație de factori genetici, de mediu și biologici. Persoanele care au rude apropiate (părinți, frați) cu această boală au un risc mai mare de a o dezvolta și ele - prezența anumitor alele ale complexului major de histocompatibilitate (MHC), cum ar fi HLA-DR4 și HLA-DR1, este asociată cu un risc crescut.

Poliartrita reumatoidă este de 2-3 ori mai frecventă la femei decât la bărbați, probabil din cauza influenței hormonilor sexuali asupra sistemului imunitar. Sarcina și alăptarea pot influența riscul, uneori reducând temporar activitatea bolii, în timp ce scăderea nivelului de estrogen (de exemplu, după menopauză) poate crește riscul.

Fumatul este unul dintre cei mai puternici factori de risc pentru poliartrita reumatoidă, mai ales la persoanele cu predispoziție genetică și este asociat cu forme mai severe ale bolii și cu prezența anticorpilor anti-CCP. Persoanele expuse la praf de siliciu (de exemplu, în minerit, construcții) sau alte substanțe toxice au, de asemenea, un risc mai mare de boală. Infecțiile bacteriene și virale (cum ar fi cele cu Epstein-Barr sau anumite bacterii intestinale) sunt investigate ca posibili factori declanșatori.

În plus, greutatea în exces crește inflamația sistemică și riscul de poliartrită reumatoidă – stilurile alimentare bogate în grăsimi nesănătoase și sărace în antioxidanți pot influența inflamația. Dezechilibrul microbiomului intestinal (disbioza) poate influența și acesta răspunsul imunitar, crescând riscul de boli autoimune, inclusiv poliartrită reumatoidă.

Boala debutează cel mai frecvent între 40 și 60 de ani, dar poate apărea și la copii (artrita idiopatică juvenilă) sau la persoane în vârstă. Persoanele cu acces limitat la servicii medicale sau cu un nivel educațional mai scăzut pot avea un risc mai mare din cauza diagnosticării întârziate și a expunerii prelungite la factori nocivi.

ÎNSCRIE-TE ÎN APAA!

Care citokine sunt implicate în poliartrita reumatoidă?

Cele mai importante citokine implicate în această boală sunt:

1. Citokinele proinflamatorii

Acestea contribuie direct la inflamație și distrugerea țesutului articular. Factorul de necroză tumorală alfa (TNF-α) este una dintre cele mai importante citokine în poliartrita reumatoidă, deoarece stimulează producția altor citokine proinflamatorii, recrutarea celulelor imune și distrugerea cartilajului și osului. Inhibitorii TNF-α (infliximab, etanercept) sunt tratamente standard în această boală. Interleukina-1 (IL-1) activează sinoviocitele și osteoclastele, contribuind la distrugerea osoasă și la inflamație. Interleukina-6 (IL-6) stimulează inflamația sistemică și locală, afectează producția de proteine de fază acută (CRP) și stimulează diferențierea limfocitelor B. Inhibitorii IL-6 (tocilizumab) sunt folosiți ca tratament.

Interleukina-17 (IL-17), produsă de celulele T helper 17 (Th17), stimulează recrutarea neutrofilelor și amplifică răspunsul inflamator. Interleukina-23 (IL-23) este implicată în diferențierea și supraviețuirea celulelor Th17. Interleukina-33 (IL-33) este o citokină proinflamatorie din familia IL-1, cu funcții complexe, atât în inflamație, cât și în procesele de reparare tisulară.

2. Citokinele antiinflamatorii

Aceste citokine încearcă să controleze răspunsul inflamator, dar, în poliartrita reumatoidă, efectele lor sunt insuficiente. Interleukina-10 (IL-10) inhibă producția de citokine proinflamatorii și activează răspunsurile antiinflamatorii, iar transforming Growth Factor-beta (TGF-β) are efecte complexe, incluzând atât supresia inflamației, cât și promovarea fibrogenezei.

3. Alte citokine și factori implicați

Interleukina-12 (IL-12) contribuie la activarea celulelor T și stimulează diferențierea în celule Th1. Interleukina-21 (IL-21) stimulează activarea celulelor B și producția de autoanticorpi, cum ar fi factorul reumatoid și anticorpii anti-CCP. Granulocyte-macrophage colony-stimulating factor (GM-CSF) stimulează activarea macrofagelor și neutrofilelor în articulații.

Celulele TH17 și poliartrita reumatoidă

În cadrul unui model al bolii la șoareci, o echipă de oameni de știință au descoperit modul în care celulele Th17 interacționează cu alte celule la locul inflamației, pentru a influența producția de molecule de natură proteică și totodată molecule cu rol important în inflamație, numite citokine. Bolile inflamatorii cronice, precum poliartrita reumatoidă, implică acțiunea diverselor citokine produse de sistemul imunitar. O astfel de citokină este IL‑17, care este produsă de celulele TH17.

Deși celulele TH17 sunt cunoscute pentru rolul pe care îl îndeplinesc în bolile autoimune, cercetătorii nu știau cu exactitate modul în care ele controlează alte celule proinflamatorii. În acest studiu, savanții au arătat modul în care citokinele proinflamatorii GM-CSF sunt esențiale pentru dezvoltarea artritei la șoareci.

Echipa de specialiști a descoperit că celulele GM-CSF produse atât de celulele stromale din țesuturile conjunctive, cât și de celulele T contribuiau la inflamația din articulațiile animalelor, însă doar celulele stromale derivate ale GM-CSF erau necesare pentru a se declanșa poliartrita reumatoidă.

Cercetătorii au arătat că celulele stromale secretau citokine GM-CSF ca răspuns la faptul că erau stimulate de IL‑17 din celulele inflamatorii TH17. În plus, studiul acesta a descoperit că citokinele GM-CSF erau secretate de un grup de celule imunitare proprii, celulele implicate în mecanismele de apărare non-specifice.

Aceste celule își creșteau foarte mult numărul în interiorul articulațiilor inflamate, ca răspuns la producția de IL‑17 de la celulele TH17 și de la alte citokine proinflamatorii. Acest lucru a contribuit la dezvoltarea și la menținerea poliartritei reumatoide la șoareci.

Practic, rezultatele studiului au descris o rețea proinflamatorie controlată de celulele TH17 autoimune și care implică celulele stromale și celulele proprii ale sistemului imunitar, ceea ce duce la debutul și la dezvoltarea poliartritei autoimune.

Când cercetătorii au îndepărtat celulele care produceau citokinele GM-CSF din membrana articulației (numită membrana sinovială), ei au observat o reducere semnificativă a severității bolii. Acest lucru sugerează că mecanismul descoperit de ei este folositor în dezvoltarea unei noi abordări imunoterapeutice, care țintește de fapt rețeaua aceasta de celule, pentru a reduce inflamația cronică de la nivelul articulațiilor, au concluzionat oamenii de știință.

Poliartrita reumatoidă, o boală autoimună care scade calitatea vieții

Bolile autoimune fac ca sistemul imunitar să atace în mod eronat celulele normale. În cazul artritei autoimune, cum este și poliartrita reumatoidă, sistemul imunitar al pacientului atacă membranele articulațiilor. Această inflamație nu este delimitată doar la articulații, întrucât poate afecta și alte organe.

Simptomele artritei autoimune pot varia extrem de mult de la un pacient la altul, la fel cum se întâmplă și cu ritmul în care boala progresează. Simptomele, în general, se instalează lent și pot să apară și să dispară. Boala are perioade de activitate și perioade de remisiune. Durerea articulară și inflamația afectează ambele părți ale corpului, în mod egal, și pot fi marcate de aceste semne și simptome care scad calitatea vieții persoanei afectate:

articulații deformate
umflături tari de țesut (noduli reumatoizi) sub pielea de pe brațe
limitarea gamei de mișcări pe care pacientul le poate face cu articulațiile
gură uscată
tulburări de somn
oboseală
scădere în greutate
inflamația ochilor, ochi uscați, mâncărimi la nivelul ochilor, secreții oculare
febră
anemie
durere în piept

Cum se tratează în prezent poliartrita reumatoidă?

Tratamentul poliartritei reumatoide s-a dezvoltat semnificativ în ultimele decenii, iar strategia actuală implică o abordare individualizată, axată pe reducerea inflamației, prevenirea leziunilor articulare și menținerea funcționalității pacientului. Tratamentul include utilizarea de medicamente, terapii biologice și, uneori, intervenții non-farmacologice.

Medicamente modificatoare de boală (DMARDs - Disease-Modifying Antirheumatic Drugs)

Acestea sunt esențiale pentru controlul bolii și prevenirea progresiei. Se împart în mai multe categorii:

a) DMARDs convenționale sintetice, cum ar fi metotrexatul, care reprezintă prima linie de tratament. Este cel mai eficient și bine studiat DMARD și se administrează săptămânal. Poate fi combinat cu alte DMARDs sau terapii biologice. Leflunomida este o alternativă la metotrexat, care inhibă proliferarea limfocitelor T și B. Sulfasalazina este utilizată mai frecvent în combinație cu alte DMARDs. Hidroxiclorochina este mai puțin eficientă singură, dar se utilizează în forme ușoare de boală sau în combinație.

b) DMARDs biologice (bDMARDs) sunt anticorpi monoclonali sau proteine recombinate care vizează citokine sau celule specifice implicate în inflamație. Printre acestea se numără inhibitorii de TNF-α (adalimumab, etanercept, infliximab), frecvent utilizați când răspunsul la DMARDs convenționale este insuficient. Inhibitorii de IL-6 (tocilizumab, sarilumab) sunt utilizați pentru pacienții care nu răspund la terapiile anti-TNF, inhibitorii de IL-1 (anakinra) sunt mai puțin utilizați în poliartrita reumatoidă față de alte citokine, iar inhibitorii co-stimulării limfocitelor T (abatacept) previne activarea limfocitelor T. Rituximab uilizează anticorpi monoclonali anti-CD20 pentru a reduce activitatea limfocitelor B.

c) DMARDs sintetice țintite, adică inhibitorii de JAK (tofacitinib, baricitinib, upadacitinib) blochează căile de semnalizare intracelulară pentru citokinele proinflamatorii.

2. Medicamente adjuvante

Antiinflamatoarele nesteroidiene (AINS) se prescriu în poliartrita reumatoidă pentru control temporar al durerii și inflamației, dar nu previn progresia bolii. Corticosteroizii, cum ar fi prednison, sunt utilizați pentru a reduce inflamația în episoadele acute sau ca terapie de „punte” până când DMARDs devin eficiente. Doza de corticosteroizi trebuie redusă treptat pentru a evita efectele adverse pe termen lung (osteoporoză, hipertensiune, diabet).

3. Intervenții non-farmacologice

Exercițiile fizice mențin mobilitatea articulațiilor și forța musculară, iar o dietă antiinflamatoare (bogată în Omega-3, legume, fructe) poate aduce beneficii pacienților cu poliartrită reumatoidă.

4. Intervenție chirurgicală

Aceasta este rezervată pentru cazuri severe cu distrugeri articulare ireversibile. Poate include sinovectomii, artroplastii (înlocuirea articulației) sau corectarea deformărilor.

Studii viitoare poliartrită reumatoidă

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
MDPI - Role of Inflammatory Cytokines in Rheumatoid Arthritis and Development of Atherosclerosis: A Review
https://www.mdpi.com/1648-9144/59/9/1550
Studiul „Role of Inflammatory Cytokines in Rheumatoid Arthritis and Development of Atherosclerosis: A Review”,
PMC - Cytokine Networks in the Pathogenesis of Rheumatoid Arthritis
https://pmc.ncbi.nlm.nih.gov/articles/PMC8539723/
Studiul „Cytokine Networks in the Pathogenesis of Rheumatoid Arthritis”, apărut în Int J Mol Sci. 2021 Oct 10;22(20):10922. doi: 10.3390/ijms222010922, autori: Naoki Kondo et al.

Te-ar mai putea interesa și...

Te-ar mai putea interesa și