Lupusul este o afectiune mai des intalnita in randul adultilor decat in randul copiilor, mai putin de un sfert dintre toate cazurile de lupus fiind diagnosticate inainte de implinirea varstei de 18 ani.

Cu toate ca simptomele si evolutia bolii sunt similare, exista totusi cateva diferente in ceea ce priveste manifestarile lupusului la copii, in comparatie cu cele de la adulti. Nu exista un simptom care sa fie asociat cu o varsta anume, insa sunt cateva elemente diferite.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Cea mai importanta diferenta dintre lupusul la adulti si la copii consta in severitatea bolii. Copiii au de-a face cu o forma a lupusului mai severa decat adultii. Si prognosticul la copii este mai putin favorabil decat cel al adultilor atunci cand vorbim despre lupus.

In general, la copii, lupusul afecteaza mai multe organe si are simptome mai agresive. Complicatiile renale ale lupusului, de pilda, sunt cu 30% mai frecvente la copii decat la adulti. Potrivit statisticilor facute de cercetatorii de peste Ocean, pana la 80% dintre pacientii diagnosticati cu lupus pediatric dezvolta nefrita lupica in primii 5 ani dupa stabilirea diagnosticului. Nefrita lupica pediatrica trebuie diagnosticata si tratata cat mai timpuriu, intrucat prezinta risc crescut de deces.

Si tratamentul este diferit la copii, asta pentru ca medicii trebuie sa tina cont de faptul ca speranta de viata a acestora este mai mare si organismul este inca in perioada de crestere, ceea ce inseamna ca nu pot fi administrate medicamente care au efecte secundare agresive. Medicamentele antimalarice sunt cele mai folosite in tratarea lupusului pediatric, acestea avand o rata de succes mare si risc de reactii adverse agresive redus.

Corticosteroidele sunt si ele folosite pentru tratarea pacientilor care sufera de lupus pediatric. Inainte de anii ’60, cand aceste medicamente nu se foloseau pentru tratarea lupusului, rata de deces pe o perioada de 2 ani a copiilor cu lupus era dubla.

Dezvoltarea functiilor cognitive se petrece in copilarie, de aceea e foarte important ca cel mic sa fie sprijinit din punct de vedere educational si psihologic, astfel incat lupusul eritematos sistemic sa ii afecteze cat mai putin dezvoltarea cognitiva. Un psiholog, parintii si cadrele didactice vor putea reduce cat mai mult impactul pe care aceasta boala autoimuna il are asupra functiilor cognitive precum memoria, capacitatea de concentrare, abilitatea de exprimare ori capacitatea de a lua decizii si de a rezolva probleme.

Psihologul poate ajuta copilul sau adolescentul si sa isi accepte mai usor boala, intrucat un diagnostic de boala cronica este mai greu de acceptat pentru un copil, decat este pentru un adult. Terapeutul il poate invata pe cel mic sa faca fata mai bine si simptomelor bolii, precum si efectelor secundare ale tratamentului administrat.

Principala provocare atat pentru medici, cat si pentru familia celui mic este aceea de a face copilul cu lupus eritematos sistemic sa duca o viata cat mai normala, in ciuda bolii autoimune de care sufera.

Intrucat stilul de viata al pacientului cu lupus este diferit fata de cel al unei persoane sanatoase, copilul trebuie sa fie invatat de mic sa faca lucrurile intr-un anumit fel, pentru a evita declansarea unui puseu de activitate a bolii.

Cu toate ca lupusul eritematos sistemic este o afectiune cronica serioasa, rata de supravietuire pe o perioada de 5, respectiv 10 ani, a copilului este similara cu cea a adultilor. Concret, 90% dintre copiii care primesc diagnosticul de lupus eritematos sistemic supravietuiesc dupa 10 ani de la depistarea bolii. Speranta de viata nu este cu mult scurtata de lupus si complicatiile acestuia pentru ca, din fericire, metodele de tratare a lupusului au evoluat in ultimii ani.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Sursa foto: Shutterstock

Bibliografie: “Update in differences between childhood-onset and adult-onset systemic lupus erythematosus”, publicat pe ncbi.nlm.nih.gov, autori: Rina Mina, Hrmine Brunner