Silimarina in afectiunile hepatice
Silimarina in afectiunile hepatice
Silimarina in afectiunile hepatice
Silimarina, extrasă din semințele de armurariu, este adesea folosită în tratarea pacienților cu afecțiuni hepatice. Ce efecte poate avea acest supliment și ce riscuri?
Silimarina reprezintă un complex unic de flavonoide, aceasta conținând silibină, silidianină și silicristină. Efectele terapeutice ale silimarinei asupra ficatului bolnav reprezintă în subiect controversat în lumea medicală. În timp ce unii specialiști susțin că este benefică, având proprietăți antioxidante, antiinflamatoare și antivirale, alții sunt de părere că aceste efecte benefice le are silimarina numai asupra animalelor, nu și asupra oamenilor.
Utilizări silimarină
La nivel mondial, aproximativ 2 milioane de oameni mor anual din cauza bolilor de ficat, ciroza (a 11-a cea mai frecventă cauză de mortalitate) provocând aproximativ 1,16 milioane dintre aceste decese, se arată într-un studiu recent. În țările occidentale industrializate, principalele cauze ale cirozei sunt abuzul de alcool și boala ficatului gras non-alcoolic, în timp ce hepatita B este una dintre cauzele principale în multe zone asiatice, mai spun autorii studiului.
În acest context, remediile naturiste pentru afecțiuni hepatice au primit o atenție considerabilă în ultimele decenii, unul dintre acestea fiind silimarina, folosită în siguranță de secole ca medicament natural pe bază de plante pentru tratamentul tulburărilor hepatice. Extractul bioactiv de armurariu are proprietăți antioxidante și hepatoprotectoare bine documentate în studiile preclinice, subliniază cercetătorii.
Silimarina este folosită în următoarele scopuri:
- Regenerarea celulelor ficatului afectate de alcool sau droguri
- Creșterea ratei de supraviețuire a pacienților cu ciroză
- Completarea tratamentului pentru hepatitele virale
- Protejarea ficatului de agenții toxici la care e expus organismul
- Protejarea ficatului de substanțele toxice din medicamentele precum paracetamolul ori tetraciclina
- Antidot folosit în caz de intoxicație cu ciuperci otrăvitoare
Cum funcționează silimarina?
Fiind un puternic antioxidant, silimarina elimină radicalii liberi care pot afecta celulele expuse toxinelor. Se pare că silimarina are un efect antioxidant de 10 ori mai puternic decât vitamina E. Aceasta crește nivelul de glutation la nivelul ficatului cu mai bine de 35%.
Glutationul este responsabil pentru detoxifierea organismului, iar dacă acesta este în concentrație mare, capacitatea de detoxifiere a ficatului este sporită. Silimarina stimulează sinteza proteinei la nivelul ficatului, ceea ce înseamnă o creștere a producției de celule hepatice noi, care le vor înlocui pe cele afectate. Acest remediu inhibă sinteză leucotrienelor, având astfel un efect antiinflamator.
În ce privește compoziția, extractul de armurariu este un amestec complex de compuși derivați din plante identificați ca fiind mai ales flavonolignani, flavonoide (taxifolină, quercetină) și molecule polifenolice. Acești compuși sunt cunoscuți a fi antioxidanți. Cei patru izomeri principali de flavonolignan din silimarină sunt silibinina, izosilibinina, silicristina și silidianina, dar cel mai răspândit și activ din punct de vedere biologic dintre aceștia este silibinina (numită și silibină). Aproximativ 50–60% din complexul de silimarină este silibinină.
Extractul brut de silimarină este slab solubil în apă, astfel încât numai aproximativ 20-50% este absorbit din tractul gastrointestinal după ingerare, de aceea oamenii de știință s-au străduit să îmbunătățească biodisponibilitatea orală și solubilitatea preparatelor de silimarină.
Silimarina protejează celulele hepatice printr-o serie de mecanisme, potrivit cercetărilor. În primul rând, stabilizează permeabilitatea membranei prin inhibarea peroxidării lipidelor, ajutând astfel ficatul să mențină nivelul propriului său antioxidant protector, glutationul.
Silimarina protejează și împotriva vătămărilor cauzate de diferite substanțe chimice toxice, cum ar fi tetraclorura de carbon prin inhibarea producției de factor de necroză tumorală-alfa (TNF-α), interferon-gamma, interleukină (IL-2 și IL-4) ca o consecință a blocării activării factorului nuclear hepatic kappa B (NFκB).
Silimarina este capabilă să reducă absorbția celulară a xenobioticelor, inclusiv otrăvirile cu ciuperci, prin blocarea transportatorilor de absorbție a ionilor organici de pe suprafața hepatocitelor. De asemenea, inhibă expresia TNF-α atunci când este indusă de toxina α-amanitină din ciupercile otrăvitoare. Proprietățile hepatoprotectoare ale silibininei sunt atribuite pe scară largă acestor activități antioxidante.
Afecțiuni hepatice care pot fi tratate cu silimarină
Silimarina este recomandată de obicei pentru pacienții cu hepatită, dar poate fi utilă și în alte afecțiuni hepatice.
Hepatita virală
Deoarece există tratamente antivirale directe sigure și eficiente disponibile, utilizarea silimarinei pentru această indicație nu a fost investigată pe larg, spun oamenii de știință. Cu toate acestea, studiile sugerează că silimarina poate avea un rol de tratament de susținere pentru pacienții cu hepatită acută sau cronică. De exemplu, studiile la care au luat parte pacienți diagnosticați cu hepatita C cronică au dovedit faptul că silimarina are un efect benefic asupra ficatului afectat de virusul hepatic C.
Silimarina în steatoza non-alcoolică și în ciroză
Rezistența la insulină scade după 1 an de tratament cu silimarină, ceea ce înseamnă că silimarina poate fi folosită cu succes în boala de ficat gras non-alcoolic. Fibrogeneza hepatică, care rezultă din afectarea cronică a țesutului hepatic, este caracterizată prin activarea celulelor stelate hepatice, care se transformă în miofibroblaste, responsabile pentru depunerea fibrelor de colagen care duc la ciroza hepatică. Într-un model in vitro al fibrogenezei hepatice umane, silibinina a demonstrat proprietăți antifibrogene prin inhibarea dependentă de doză a producției de pro-colagen indusă de factorul de creștere în celulele activate. Efectul antifibrogen al silimarinei a fost confirmat și într-un model animal de fibroză hepatică indusă de alcool la primate non-umane care primiseră alcool.
Silimarina în boala hepatică alcoolică
Un studiu la care au luat parte pacienții diagnosticați cu ciroză alcoolică a dovedit faptul că silimarina scade rata de mortalitate în rândul acestora. Un alt studiu, făcut pe un eșantion de 170 de pacienți cu afecțiuni hepatice, dintre care 91 cu ciroză alcoolică, a dovedit eficiența silimarinei. Subiecții au primit fie 140 mg de silimarină de trei ori pe săptămână, preț de 41 de luni, fie placebo. După 4 ani de monitorizare a pacienților, s-a ajuns la concluzia că rata de supraviețuire a fost de 58% în rândul celor care au urmat tratament pe bază de silimarină, comparativ cu 39% în cazul celor care au urmat tratament placebo.
Silimarina și cancerul
O echipă de cercetare a descoperit efectele benefice ale silimarinei asupra ficatului încă din anii '60. Între timp, studiile au continuat și astfel s-a observat că aceasta poate fi folosită cu succes și în lupta cu cancerul la ficat. Silimarina are capacitatea de a interveni în procesul care implică creșterea și multiplicarea celulelor canceroase. Un studiu a scos la iveală faptul că silimarina poate inhiba și metastazele în cazul cancerului la prostată. Cancerul la ficat și de prostată nu sunt singurele forme ale acestei maladii în cazul cărora silimarina este eficientă. Oamenii de stiință cercetează efectele silimarinei în caz de cancer de colon, ovarian, de piele, la plămâni, la sân și cervical.
Insuficiență hepatică indusă de amatoxină
Ingestia de ciuperci care conțin amatoxină poate duce la insuficiență hepatică hiperacută, în funcție de doza ingerată. Se știe că amatoxina inhibă ARN polimeraza II, care este esențială pentru funcția hepatocitelor. Prin urmare, amatoxina este utilizată experimental ca model toxic pentru insuficiența hepatică. Deși nu pot fi concepute studii prospective privind utilizarea silimarinei pentru insuficiența hepatică indusă de amatoxină în intoxicația cu ciuperci, dovezi clinice abundente arată că utilizarea parenterală a unei formulări pe bază de silibinină poate fi luată în calcul ca tratament de elecție în acest context, arată cercetările. Diagnosticul precoce și inițierea promptă a terapiei intravenoase sunt cruciale.
Leziuni hepatice induse de medicamente
Multe medicamente sunt metabolizate hepatic și pot induce, direct sau prin metaboliții lor activi, hepatotoxicitate. După cum s-a observat în cazul medicamentelor antituberculoase, acest lucru poate duce la creșterea morbidității sau mortalității. Hepatotoxicitatea poate necesita întreruperea tratamentului, întreruperea medicamentului și înlocuirea sau ajustarea dozei. Leziunea hepatică indusă de medicamente este încă cea mai frecventă cauză a insuficienței hepatice acute în societățile occidentale. Mai multe studii au raportat că anumite substanțe din plante pot preveni și reduce hepatotoxicitatea diferitelor medicamente, iar silimarina este una dintre ele.
O meta-analiză recentă, care a inclus un total de 1198 de pacienți din cinci studii randomizate controlate a concluzionat că terapia profilactică cu silimarină a contribuit la un risc semnificativ redus de dezvoltare a leziunilor hepatice induse de medicamente antituberculoză la 4 săptămâni după inițiere. În plus, silimarina a îmbunătățit semnificativ funcția hepatică, măsurată printr-o reducere a nivelurilor de alanin transaminază, aspartat aminotransferază și fosfatază alcalină, la pacienții care primeau aceste medicamente.
Este sigură silimarina?
În studiile clinice, silimarina a fost utilizată timp de până la 4 ani la doze de până la 420 mg/zi (doza recomandată) și până la 48 de săptămâni la 2100 mg/zi, se arată lucrările științifice. În general, silimarina și silibinina sunt bine tolerate, având doar efecte adverse minore. În studiile controlate cu placebo pe un total de aproape 600 de pacienţi, proporţia pacienţilor care au întrerupt tratamentul din cauza evenimentelor adverse a fost foarte scăzută.
Evenimentele adverse raportate cel mai frecvent în aceste studii au fost durerile de cap și pruritul, ambele au apărut la mai puțin de 1,5% dintre pacienți. În studiile deschise pe un total de peste 3500 de pacienți, evenimentele adverse gastrointestinale (diaree, dispepsie, scaune neregulate și greață) au fost printre cele mai frecvent raportate, apărând la mai puțin de 0,25% dintre pacienți.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Mount Sinai - Milk thistle
https://www.mountsinai.org/health-library/herb/milk-thistle
NCBI - Silymarin as Supportive Treatment in Liver Diseases: A Narrative Review
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7140758/
Studiul „Silymarin as Supportive Treatment in Liver Diseases: A Narrative Review”, apărut în Adv Ther. 2020; 37(4): 1279–1301. Published online 2020 Feb 17. doi: 10.1007/s12325-020-01251-y, autori: Anton Gillessen și Hartmut H.-J. Schmidt
Te-ar mai putea interesa și...
