Explorarea imagistica prin rezonanta magnetica in afectiunile genunchiului

Durerea de genunchi este frecvent întâlnită la pacienții de toate vârstele, cu o gamă largă de posibile etiologii. Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) a genunchiului este o examinare de diagnostic comună efectuată pentru detectarea și caracterizarea leziunilor interne acute și cronice ale genunchiului și ajută la ghidarea managementului pacientului.

Una dintre cele mai solicitate examinări prin IRM (imagistica prin rezonanță magnetică) este cea a articulației genunchiului. Practic, aproape toți pacienții care prezintă simptomatologie dureroasă persistentă, inclusiv cei cu gonartroză, efectuează un examen IRM mai devreme sau mai târziu. 

Cum funcționează procedura

Spre deosebire de examenele cu raze X și tomografia computerizată (CT), IRM nu utilizează radiații. În schimb, undele radio realinează atomii de hidrogen care există în mod natural în organism. Acest lucru nu provoacă modificări chimice în țesuturi. Pe măsură ce atomii de hidrogen revin la alinierea lor obișnuită, ei emit cantități diferite de energie în funcție de tipul de țesut în care se află. Scanerul captează această energie și creează o imagine folosind aceste informații.

Când se recomandă IRM (explorarea imagistică prin rezonanță magnetică)

Imagistica prin rezonanță magnetică (IRM) a genunchiului utilizează un câmp magnetic puternic, unde radio și un computer pentru a produce imagini detaliate ale structurilor din articulația genunchiului.  
Indicațiile examinării sunt diverse, de la patologia traumatică, până la cea tumorală, iar informațiile pe care le obținem în urma examinării IRM sunt foarte utile pentru stabilirea diagnosticului, terapiei adecvate, dar și verificării rezultatelor obținute post-terapeutic. De examinarea prin IRM beneficiază și pacienții cu afecțiuni degenerative sau inflamatorii și infecțioase.

Scopul examenului IRM constă în evaluarea aspectului anatomic al articulației genunchiului, ținând cont de simptomatologia clinică. Este un examen imagistic valoros, care ne ghidează conduita terapeutică. Prin evaluarea informației anatomice, putem aprecia efectul asupra funcționalității articulației genunchiului.

Injectarea intravenoasă cu substanță de contrast nu se face de rutină și poate fi de folos doar în anumite cazuri de diagnostic diferențial sau sub formă de artrografie indirectă. Prin IRM, poate fi efectuată artrografie directă, cu injectarea intra-articulară de substanță de contrast paramagnetica diluată.

Practic, pacientul va fi introdus în magnetul cilindric după ce, în prealabil, în jurul genunchiului i-am fixat o antenă cu ajutorul căreia obținem informația. Zona de examinat, respectiv genunchiul, trebuie să fie amplasată în mijlocul magnetului.

Patologia traumatică

În articulația genunchiului există anumite elemente anatomice care sunt lezate în traumatisme. Cartilajul de acoperire a suprafețelor articulare, ligamentele încrucișate și colaterale, precum și meniscurile și capsula articulară, dar și mușchii și structurile tendinoase pot fi vizualizate foarte eficient.

Rolul examenului IRM este și acela de a evidenția și contuzia osoasă sub forma semnalului IRM edematos, care poate persista 6-12 săptămâni post-traumatic. Fracturile, în special, o formă particulară de fractură (numită de tip Segond, sunt asociate cu leziune a ligamentului încrucișat anterior și reprezintă avulsiunea (îndepărtarea) capsulei articulare de pe inserția articulară.

Campanie DOC-Time ecografie mamara

Leziunile cartilajului de acoperire a suprafeței articulare și, în special, osteocondrita disecantă, sunt mai frecvent întâlnite în porțiunea internă a condilului femural intern. Există mai multe tipuri de clasificare a leziunilor de cartilaj sau ale condromalaciei (înmuiere a cartilajelor). O clasificare utilă în practica zilnică este aceea în care există patru grade de alterare descrisă de Outerbridge.

În urma diverselor studii, acuratețea cu care IRM stadializeaza leziunile de tip condromalaciei variază între 50-95%, în funcție de instalație și de parametrii tehnici aleși. Distribuția sediului leziunilor arată că frecvența leziunilor este mai mare retropatelar, în porțiunea internă a condilului femural intern și în platoul tibial lateral, în special porțiunea posterioară.

Cartilajul retropatelar are cea mai mare grosime din organism și măsoară circa 5 mm. În cazul leziunilor la pacienți tineri, acestea apar medial, iar în cazul leziunilor degenerative, acestea apar lateral.

Fracturile și reacțiile de stres

Prin IRM, pot fi vizualizate fracturi fără deplasare și fracturi de stres care nu pot fi puse în evidență prin examene radiografice standard.

Conform stadializarii IRM alcătuită de Fredericson, fracturile au următorul aspect:

  • Stadiul 1: Edem periostal.
  • Stadiul 2: Edem osos vizibil în secvențele T2 cu supresie de grăsime.
  • Stadiul 3: Edem vizibil în T1.
  • Stadiul 3: Linie de fractura vizibila.

Leziunile meniscale:

  • Criteriile de apreciere a morfologiei normale a meniscului:
  • Suprafața meniscului este întotdeauna mai mare decât grosimea sa.
  • Cornul posterior meniscal este mai gros decât cel anterior, în cazul meniscului lateral, și are grosime aproximativ egala în cazul celui medial.
  • În planul coronal, coarnele posterioare acoperă în întregime platourile tibiale.
  • Meniscul medial este atașat de capsula articulară și nu există fluid între aceste două structuri.

Există și variante anatomice care predispun la apariția unor leziuni. Meniscul discoid este o variantă anatomică întâlnită cel mai frecvent în compartimentul lateral, iar cu aproximație se poate aprecia prezenta acestuia dacă apare pe mai mult de 2 secțiuni adiacente cu grosime de 4 mm sau de 3 mm.

Aspectul leziunilor meniscale:

  • Leziunile orizontale apar mai frecvent în cornul posterior la vârstnici și sunt degenerative.
  • Leziunile longitudinale apar de obicei post-traumatic.
  • Leziunile radiare sunt, de obicei, post-traumatice și aspectul particular este de "cioc de papagal", la care exista o asociere între traiectul vertical, de la radiar la cel longitudinal trecând prin un traiect curbiliniu.

Dovezile instabilității meniscale sunt fragmentarea discală, leziunile vizibile pe o distanță mai mare de 1 cm, asociate cu hipersemnal T2. În funcție de traiectul leziunilor meniscale, acestea pot fi clasificate în diverse grade, de la 1 la 4.

Disocierea capsulo-meniscală

În cazul secvențelor sensibile la fluide este vizibil fluid între menisc și capsula articulară a genunchiului. Periferia meniscală este neregulată, iar marginea platoului tibial este descoperită de platoul tibial pe o suprafață mai mare de 5mm. Fascicolul menisco-femural și cel menisco-tibial sunt neregulate.

Chisturile meniscale

Sunt colecții de fluid adiacente periferiei meniscale și probabil leziunilor meniscale. Pot fi perimeniscale, intrameniscale sau parameniscale, în funcție de localizare.

Ligamentele încrucișate

Ligamentul încrucișat anterior (LIA) se introduce din porțiunea posterioară internă a condilului femural lateral și adoptă un traiect către tibie în direcție anteromedială la un unghi de 15 grade. Semnalul său este mai intens decât cel al ligamentului încrucișat posterior în secvența T2.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC
 

Leziunile LIA sunt situate predominant în porțiunea proximală. Cea mai frecventă leziune (Unhappy triad) implică și meniscul medial, ligamentul colateral intern, condilul femural și platoul tibial postero-lateral.

Semnele directe sunt reprezentate de discontinuitate, traiect de întrerupere orizontal sau vertical, hipersemnal T2, contur neregulat, creșterea de volum cu modificarea structurii, absența vizualizării ligamentului.

Semnele indirecte sunt asocierea cu leziuni în platoul tibial postero-lateral și condilul femural lateral, leziuni meniscale, subluxația anterioara a tibiei, modificarea inflamatorie a grăsimii Hoffa.

Ligamentul încrucișat posterior (LIP) are un traiect oblic de pe porțiunea anterioară a condilului femural intern către cea posterioară a platoului tibial extern. Leziunile LIP sunt mult mai rare și sunt des însoțite de avulsiune osoasă.

Ligamentele colaterale

Complexul ligamentar colateral medial este format din trei straturi componente: 
•    unul superficial, care include mușchiul sartorius, care se contopește cu retinaculul, 
•    cel mijlociu - porțiunea externă a ligamentului colateral medial și ligamentul oblic posterior contopit, de asemenea, cu retinaculul, 
•    și cel profund - se unește cu capsula articulară și ligamentul colateral medial.

Complexul ligamentar colateral extern constă, de asemenea, din trei straturi componente: unul superficial, format din tractul iliotibial anterior și tendonul bicepsului femural posterior, unite printr-o fascie comună, de cel mijlociu, format din retinaculul patelar anterior și lateral, iar posterior ligamentul colateral. Rezistența este dată de ligamentul arcuat.

Analiza burselor genunchiului:

La nivelul genunchiului există anumite spații care poartă denumirea de burse și care pot produce acumulare voluminoasă de fluid atunci când apar modificări inflamatorii. Ele sunt situate între capetele de inserție ale diverselor structuri ligamentare, tendinoase și fascii.

Bursa semimembranoasă este un loc de dezvoltare a chisturilor Baker, frecvent întâlnite în patologia traumatică și post-traumatică a genunchiului.

Concluzii

Cu excepția contraindicațiilor relative și a celor absolute, examenul IRM a intrat în obișnuință activității noastre medicale. Practicarea anumitor sporturi predispune la leziuni la nivelul structurilor componente ale articulației genuchiului. Exemplul obișnuit îl constituie schiatul sau fotbalul, prin solicitarea genunchiului prin mișcări complexe și posibilele șocuri puternice la care poate fi supusă articulația.

Există anumite structuri care sunt mai frecvent afectate, în funcție de mișcările extreme sau de traumatismele care au produs leziunile și este foarte importantă colaborarea între medicul care face solicitarea examinării, medicul radiolog care o interpretează și pacient, pentru corelarea simptomatologiei cu diagnosticul și stabilirea conduitei terapeutice adecvate.

Examenul IRM este un tip de explorare medicală în plina dezvoltare și diversificare, iar utilitatea să nu poate fi înlocuită cu alt tip de examinare.

Imagistica prin rezonanță magnetică poate fi recomandată de medic pentru că îi oferă detalii suplimentare, mai ales că acest test de diagnostic oferă imagini ale țesuturilor moi (ligamente, tendoane și mușchi), precum și ale oaselor. Aceasta imagine mult mai detaliată a articulației genunchiului poate fi de folos dacă radiografiile genunchiului sunt neconcludente sau dacă medicul suspectează că simptomele se datorează altor afecțiuni și nu gonartrozei, cum ar fi afectarea meniscului de la genunchi, afectarea tendoanelor sau ligamentelor.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
RadiologyInfo - Knee MRI
https://www.radiologyinfo.org/en/info/kneemr#
American College of Radiology. ACR–SPR–SSR practice parameter for the performance and interpretation of magnetic resonance imaging (MRI) of the knee
https://www.acr.org/-/media/ACR/Files/Practice-Parameters/MR-Knee.pdf
Annals of Medicine and Surgery, 2021- Magnetic Resonance Imaging of Knee
https://www.sciencedirect.com/topics/medicine-and-dentistry/magnetic-resonance-imaging-of-knee

 


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0