Tipuri de Hepatita C (genotipuri)
Capacitatea virusului de a suferi mutații a dus la existența unor diferite variații genetice ale virusului hepatitei C. Acestea sunt numite genotipuri. Genotipurile sunt folosite pentru a identifica anumite tulpini ale virusului hepatitei C. Diferitele genotipuri au adesea, dar nu exclusiv, legătură cu diferite părți ale lumii.
Cum se transmite virusul hepatitei C
Virusul hepatitei C se poate transmite prin utilizarea de droguri intravenoase, contact sânge cu sânge, nașterea unui bebeluș de o mamă infectată, transfuzii sangvine, transplant de organe, utilizarea de ace nesterilizate, utilizarea instrumentelor nesterilizate pentru piercing-ul nasului și urechii sau tatuajelor. Virusul nu poate fi transmis de la o persoană la alta prin împărțirea băuturii sau alimentelor cu o persoană infectată, susțin specialiștii.
Simptomele infecției cu virusul hepatiei C pot apărea oricând de la 2 săptămâni până la 6 luni după ce o persoană este infectată cu virusul. Printre acestea se numără: icter, oboseală, scaun închis la culoare, dureri articulare, dureri de burtă, slăbiciune, anorexie, mâncărimi ale pielii și urină închisă la culoare. Problemele cognitive ușoare și oboseala sunt simptomele majore ale hepatitei cronice C.
Cum se diagnostichează virusul hepatitei C
Pentru a diagnostica virusul hepatitei C sunt utilizate mai multe teste, care includ imunotestul enzimatic al anticorpilor VHC (ELISA), PCR cantitativ HCV-ARN și testul imunoblot recombinant. ARN-VHC prin PCR este metoda cea mai rapidă și cea mai informativă în vederea detectării virusului hepatitei C. Diagnosticul hepatitei C depinde în principal de testul serologic și ARN-VHC.
Pentru identificarea genomului viral și confirmarea infecției active, se utilizează reacția calitativă a polimerazei în lanț. Această metodologie este destul de eficientă în monitorizarea activității bolii și a răspunsului la tratament. Cu toate acestea, aceste teste determină doar infecția cu virusului hepatitei C, fără a diferenția infecțiile actuale și anterioare; iar rezultatele lor nu sunt de încredere pentru monitorizarea terapeutică, atrag atenția specialiștii1.
Ce tratament există pentru hepatita C
Tratamentul general este recomandat pacienților cu VHC cu complicații la nivelul ficatului. Pentru tratamentul hepatitei cronice C poate fi utilizată combinația de interferon alfa-2a sau 2b pegilat și ribavirină. Punctul final al tratamentului VHC este răspunsul virologic susținut (SVR), definit de un ARN-VHC nedetectabil în ser cu un test sensibil (limita inferioară de detecție de 10-50 UI/mL) la 24 de săptămâni după încheierea tratamentului.
Pacienții infectați cu genotipul 2 și 3 necesită 24 de săptămâni de tratament și o doză mică de ribavirină (800 mg pe zi).
În schimb, persoanele infectate cu genotipul 1, 4, 5 și 6 necesită 48 de săptămâni de tratament și o doză de ribavirină în funcție de greutatea corporală (1.000-1.400 mg pe zi).
Mai există și posibilitatea unei combinații de tratament care se administrează pe o perioadă de 24-48 de săptămâni, în funcție de genotipul VHC.
Acum câțiva ani, în câteva țări din lume au fost introduși doi agenți terapeutici de ultimă oră. Este vorba despre boceprevir și telaprevir, care sunt inhibitori de protează și controlează virusul hepatiei C.
Combinația de telaprevir sau boceprevir cu interferon-alfa pegilat și ribavirină este extrem de benefică în controlul genotipului 1, potrivit unui studiu mai vechi. Tratamentul VHC este mai eficient în primele șase luni de la infectare. Dacă la o persoană se dezvoltă o nouă infecție care nu este tratată până la 8-12 săptămâni, ca tratament se recomandă interferonul pegilat pentru o perioadă de 24 de săptămâni pentru a controla virusul. Genotipul VHC 1, 4, 5 sau 6 și bolile asociate acestora sunt controlate prin administrarea unei combinații de Sofosbuvir cu ribavirină și interferon, care s-a dovedit a fi eficace în proporție de 90% împotriva bolilor virale.
În general, pentru evaluarea răspunsului la tratament medicul apelează la mai multe teste, precum:
(1) răspuns virologic susținut (SVR), care indică încărcătura virală după perioada de tratament (aproape 24 de săptămâni),
(2) scăderea enzimelor hepatice în special ALT și
(3) investigarea histologică a biopsiei de țesut hepatic
Infecția acută versus infecția cronică
Infecția acută cu hepatita C este rar diagnosticată, deoarece majoritatea persoanelor infectate acut sunt asimptomatice (adică nu prezintă simptome). În contextul transfuziei, se știe că infecția acută cu VHC este 70-80% asimptomatică și că 20-30% dintre adulți prezintă simptome clinice.
Hepatita cronică C este marcată de persistența ARN-VHC în sânge timp de cel puțin 6 luni după debutul infecției acute. VHC se autolimitează doar la 15-25% dintre pacienți, pacienți la care ARN-VHC din ser devine nedetectabil și nivelurile de ALT au revenit la normal.
În jur de 75-85% dintre pacienții infectați cu virusul hepatitei C nu elimină virusul până la 6 luni. În această situație, discutăm despre hepatita cronică. Rata infecției cronice cu VHC este afectată de mulți factori, inclusiv vârsta la momentul infecției, sexul, etnia și dezvoltarea icterului în timpul infecției acute.
Despre genotipurile virusului hepatitei C
Oamenii de știință au împărțit hepatita C în șapte genotipuri distincte . Acestea provoacă ambele faze ale infecțiilor hepatice, acute și cronice (ciroză și carcinom hepatocelular). Astfel genotipurile 1, 2 și 3 au o distribuție la nivel mondial.
Relativ, aproximativ 46% și 30% din cazurile de hepatită C sunt legate de genotipurile 1 și, respectiv, 3. Cu toate acestea, unele genotipuri sunt dominante în anumite zone geografice. Genotipul 1 este cel mai frecvent, incluzând 83,4 milioane de cazuri (42,6% din totalul cazurilor de VHC), dintre care aproximativ 1/3 sunt prezente în Asia de Est. Pe locul doi se află genotipul 3, incluzând 54,3 milioane de cazuri (30,1% din cazurile de VHC).
Genotipul 1a este cel mai răspândit în Statele Unite ale Americii și Europa de Nord, în timp ce 1b este cel mai comun genotip la nivel mondial. În Europa și Japonia, genotipurile 2a și 2b sunt cele mai răspândite, în timp ce subtipul 2c este cel mai frecvent în nordul Italiei. În Africa și Orientul Mijlociu, genotipul cel mai răspândit este 4. Genotipurile 5 și 6 se găsesc cu precădere în Africa de Sud și Asia.
Genotipul 3a este cel mai frecvent în Pakistan în comparație cu 3b și 1a. Genotipul 2a se asociază, de obicei, cu transfuziile de sânge sau transplantul de organe, iar prevalența lui a scăzut în ultimii ani ca urmare a îmbunătățirii screeningului donatorilor.
Genotipul 3 se regăsește în sud-estul Asiei. Genotipul 4 este prezent în Orientul Mijlociu, Egipt și Africa Centrală. Genotipul 5 se găsește aproape exclusiv în Africa de Sud, în timp ce genotipul 6, în Asia de Sud.
În România cel mai dominant este genotipul 1b, reprezentând tulpina care rezistă cel mai mult la tratament. Spre deosebire de restul genotipurilor, genotipul 1 necesită un tratament de lungă durată și, de asemenea, prezintă un procent mai mare de reapariție a manifestărilor bolii după tratament.
Unele genotipuri au mai multe variații. Acestea sunt cunoscute sub denumirea de subtipuri și sunt numerotate cu litere de la A la J, în ordinea în care au fost descoperite. O persoană infectată cu hepatita C poate avea o populație virală ce conține aceste variații minore – acest lucru solicită suplimentar sistemul imunitar.
Aceasta este o listă a diferitelor genotipuri ale hepatitei C:
• Genotipul 1a
• Genotipul 1b
• Genotipul 2a, 2b, 2c și 2d
• Genotipul 3a, 3b, 3c, 3d, 3e și 3f
• Genotipul 4a, 4b, 4c, 4d, 4e, 4f, 4g, 4h, 4i și 4j
• Genotipul 5a
• Genotipul 6a
Genotipul virusului hepatitei C nu este absolut legat de rata de afectare a ficatului sau a riscului de ciroză în curs de dezvoltare. Cu toate acestea, genotipul este un bun predictor al rezultatului tratamentului. Genotipul ajută, de asemenea, specialiștii și pentru a determina un tratament care să dea rezultate. Mai mult decât atât, atunci când se utilizează terapia combinată, durata recomandată a tratamentului depinde de genotip.
Un singur pacient poate prezenta mai multe genotipuri?
Termenul de infecție dublă se folosește atunci când un individ este infectat cu virusul hepatitei C provenit de la două sau mai multe persoane.
Infecțiile duble pot fi împărțite în continuare în coinfectii și suprainfecții.
Coinfectia sau infecția concomitentă este infecția cu două sau mai multe genotipuri, fie simultan, fie cu o perioadă foarte scurtă înainte de infectarea cu primul genotip. Suprainfecția apare atunci când o persoană infectată continuă să aibă același stil de viață riscant (de exemplu, persoanele dependente care continuă să consume substanțe ilicite). Atunci când o celulă care a fost infectată anterior de un virus devine coinfectată de o tulpină diferită a virusului are loc suprainfecția.
Suprainfecția este cauza principală pentru care virusul devine rezistent la medicamentele care au fost folosite pentru a trata infecția inițială și la tratament, în general. În plus, suprainfecția diminuează per total capacitatea sistemului imunitar al organismului.
Coinfecțiile și suprainfecțiile sunt des întâlnite în rândul consumatorilor de droguri care reprezintă, de asemenea, și cel mai mare grup de risc pentru hepatita C. Infecția concomitentă cu virusul hepatitei C și HIV este frecvent întâlnită, întrucât ambele virusuri împărtășesc moduri similare de transmitere. Au fost raportate suprainfecții și în cazurile când unui pacient infectat cu virusul hepatitei C i-a fost transplantat un rinichi care suferă de aceeași afecțiune.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate.Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
1 Studiul „HCV genotypes and their determinative role in hepatitis C treatment”, Virusdisease. 2020 Sep., Masoud Keikha, Majid Eslami, Bahman Yousefi, Mohammad Ali-Hassanzadeh, Ali Kamali, Masoud Yousefi, Mohsen Karbalaei
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7459022/
U.S.Department of Veterans Affairs - Genotypes
https://www.hepatitis.va.gov/hcv/background/genotypes.asp
Te-ar mai putea interesa și...
