Doliul sau travaliul de doliu - cum se manifesta si cand se amelioreaza
Doliul sau travaliul de doliu - cum se manifesta si cand se amelioreaza
Doliul sau travaliul de doliu - cum se manifesta si cand se amelioreaza
Doliul este sindromul determinat de decesul unei persoane iubite, însă poate fi generat și de pierderea unei persoane dragi prin separare sau divorț sau a unui obiect ori a unei circumstanțe de viață cu încărcătură emoțională foarte mare. Să vedem cum se manifestă acest doliu, care sunt stadiile și cum se poate gestiona pentru a porni pe drumul spre recuperare.
Doliul este o perioadă de tristețe și suferință care urmează după pierderea unei persoane dragi. Aceasta perioadă de doliu implică atât procese emoționale cât și manifestări externe ale durerii și suferinței. Fiecare om trăiește diferit o astfel de perioadă și își revine în ritmul său.
Cum se manifestă doliul?
- Tristețe profundă și plâns
- Scădere în greutate
- Insomnie
- Iritabilitate
- Scăderea capacității de concentrare
- Mai rar, idei suicidare
Aceste simptome dispar cam în jumătate de an, dar depinde de la om la om în funcție de pierderea suferită și de implicarea anterioară; în orice caz, persoana răspunde la reasigurare și la contactele sociale, dar nu există un răspuns semnificativ la medicația antidepresivă.
Stadille doliului
Doliul are mai multe etape:
1. Amorțire sau protest
Aceasta se caracterizează prin suferință, frică și mânie. Șocul poate să dureze câteva momente, zile sau chiar luni.
2. Dorul și căutarea după figura pierdută
Lumea pare goală și lipsită de sens fără persoana respectivă, dar stima de sine rămâne intactă. Gândurile sunt concentrate pe persoana pierdută, apar neliniștea fizică, plânsul, furia. Această etapă poate dura chiar și ani întregi.
3. Dezorganizare și disperare
Această perioadă e caracterizată de neliniște și lipsă de scop. Pot să apară izolarea socială, introversia, iritabilitatea. Amintirile legate de persoana decedată sau pierdută sunt retrăite în mod repetat.
4. Reorganizarea
Persoana afectată începe să își dea seama că viața sa va continua cu noi ajustări și scopuri diferite.
Doliul la copii
Dacă un copil pierde un părinte, acesta trece și el prin mai multe faze:
1. Faza de protest - copilul își dorește cu ardoare părintele pierdut.
2. Faza de disperare - copilul resimte lipsa de speranță, retragere și apatie.
3. Faza de detașare - copilul cedează atașamentul emoțional față de părintele pierdut și poate transfera nevoia afectivă asupra unuia sau a mai multor adulți.
Doliul la adultul care pierde un copil
Doliul prin pierderea unui copil:
- Este o trăire mai intensă decât pierderea unui adult.
- Sentimentele de vinovăție și neajutorare pot fi copleșitoare.
- Apar stadii de șoc, furie, negare, negociere și acceptare.
- Manifestările de doliu pot să dureze toată viața.
- Până la 50% dintre căsniciile în care un copil a decedat se finalizează prin divorț.
Ce complicații poate avea starea de doliu?
Principala complicație a doliului este depresia majoră. Sunt mai vulnerabile persoanele cu istoric de depresie, cu vârsta sub 30 de ani, cele cu o stare de sănătate precară sau cele cu un sistem de suport social și profesional limitat. De asemenea, secundare travaliului de doliu, mai pot apărea doliul prelungit sau exagerat, tulburări anxioase sau tulburări prin uz de substanțe.
Persoana poate experimenta sentimente de neliniște, nervozitate, atacuri de panică, preocupare excesivă pentru siguranța proprie și a celor dragi. Anxietatea poate interfera cu activitățile zilnice și poate duce la evitarea situațiilor sociale și a responsabilităților.
Stresul și durerea emoțională pot afecta sănătatea fizică, ducând la probleme cum ar fi insomnie, pierderea sau creșterea în greutate, probleme digestive, dureri de cap și alte simptome fizice. Stresul cronic asociat cu doliu poate contribui la boli cardiovasculare, hipertensiune arterială și un sistem imunitar slăbit.
Persoana îndoliată poate evita contactul social și se poate retrage din activitățile obișnuite și relațiile interpersonale. Izolarea socială poate agrava sentimentele de depresie și anxietate și poate împiedica procesul de vindecare.
Unele persoane pot recurge la alcool, droguri sau alte substanțe pentru a face față durerii emoționale. Abuzul de substanțe poate duce la dependență, probleme de sănătate fizică și psihică și deteriorarea relațiilor și a vieții profesionale.
Cum îți dai seama că doliul s-a transformat în depresie majoră?
Cu toate că doliul și depresia au simptome similare, acestea sunt diferite și e bine să se observe timpuriu când doliul ia forma unei depresii, astfel încât pacientul să fie tratat ca atare. Tristețea extremă, insomnia, pierderea apetitului și scăderea în greutate sunt simptome pe care doliul și depresia le au în comun.
Principala diferență dintre aceste două condiții constă în faptul că simptomele doliului se estompează în timp, cu toate că uneori sunt declanșate de anumite amintiri. În ce privește depresia, aceasta devine mai intensă și mai acută pe măsură ce trece timpul, se adaugă și alte simptome, precum vinovăție, senzație de lipsă de valoare, lipsa funcționalității, gânduri suicidare etc. - excepție face depresia atipică, care poate arăta uneori o falsă ameliorare a situației.
Dacă doliul nu este tratat de obicei cu medicamente (deși, în anumite situații, starea poate fi ameliorată prin administrarea unor anxiolitice), depresia majoră este obligatoriu să fie tratată și medicamentos, astfel încât pacientul să se recupereze și să i se îmbunătățească semnificativ calitatea vieții.
Gestionarea corectă a doliului este esențială pentru sănătatea mintală și fizică a persoanei îndoliate. Fiecare om trece prin doliu în propriul său ritm și manieră, dar sprijinul emoțional și terapeutic îi pot fi de mare ajutor. Consilierea, grupurile de susținere și terapia pot oferi ajutor la procesarea emoțiilor și acceptarea situației, pentru a merge mai departe.
Ce terapii există pentru doliu?
Pentru a depăși perioada de doliu, este încurajată punerea pe tapet a emoțiilor. Persoana afectată ar trebui să vorbească despre cei dragi, fiind utilă rememorarea amintirilor cu conținut pozitiv. Emoțiile reprimate nu fac altceva decât să agraveze starea individului, adâncindu-i suferința. Este de preferat să nu fie cenzurate plânsul sau furia.
Discuțiile despre persoana decedată sau pierdută pot avea loc și în cadrul unui grup restrâns de oameni care au cunoscut-o pe aceasta, ori în prezența unei alte persoanei îndoliate, care poate înțelege mai bine despre ce este vorba.
Terapia de susținere cu ajutorul unei persoane dragi sau cu ajutorul unui consilier psihologic este mai funcțională decât medicația psihotropă, cu toate că și medicația poate ajuta pe termen scurt și în doze minime. Trebuie luată în calcul și posibilitatea apariției reacției de doliu întârziată care constă în modificări comportamentale, agitație, labilitate emoțională accentuată sau abuz de substanțe. Astfel de reacție poate apărea în apropierea aniversării unui deces - se numește reacție aniversară. În această situație este indicată psihoterapia.
Ce mai poți face pentru a-ți reveni după moartea cuiva drag?
Este important să recunoști și să accepți toate emoțiile care vin cu doliul, fie că sunt tristețe, furie, vinovăție sau chiar ușurare.
Vorbește despre pierderea ta cu prietenii, familia sau un consilier psihologic. Scrierea într-un jurnal poate fi, de asemenea, o modalitate eficientă de a procesa emoțiile. Ai putea chiar să te alături unui grup de suport pentru persoanele îndoliate, unde poți găsi alți oameni care trec prin experiențe similare. Vorbește despre persoana pierdută, povestește amintirile frumoase și păstrează fotografii sau obiecte care îți amintesc de ea.
Chiar dacă simți că nu mai ai forță pentru nimic, continuă să ai o rutină zilnică pentru a-ți oferi un sentiment de normalitate și structură. Chiar dacă nu ai poftă de mâncare, bea apă și impune-ți să mănânci cât de cât, fie și doar un fruct sau o felie de pâine, pentru a-ți menține energia și sănătatea fizică.
Deși nu ai nicio dispoziție pentru a face mișcare, încearcă să faci măcar o plimbare, pentru că, fără să-ți dai seama, activitatea fizică te va ajuta să îți îmbunătățești starea psihică.
Fii blând cu tine. Acceptă că procesul de doliu ia timp și nu te grăbi să „treci peste”. Fiecare persoană are propriul ritm de vindecare. Apreciază micile momente de progres și înțelege că este normal să ai zile bune și zile mai puțin bune sau chiar rele.
Redescoperă hobby-uri vechi sau încearcă activități noi pentru a-ți găsi plăcerea și a-ți distrage mintea. De asemenea, ajutarea altora poate oferi un sentiment de bine și de liniște.
Stabilește-ți obiective mici pentru fiecare zi (să mănânci ceva sănătos, să te speli, să vorbești cu cineva la telefon etc.) și obiective mai mari pentru viitor pentru a avea ceva de așteptat cu nerăbdare. Reevaluează-ți prioritățile și redefinește-ți treptat, în ritmul tău, scopurile în viață, ținând cont de noile circumstanțe.
Recuperarea după pierderea unei persoane dragi este un proces complex și individual. Nu există o modalitate „corectă” de a trece prin doliu, dar căutarea sprijinului și adoptarea unor practici sănătoase pot ajuta la depășirea acestei perioade dificile. Este important să fii blând cu tine însuți, să nu te descurajezi și să accepți că procesul de vindecare poate dura foarte mult timp. Gândește-te că persoana pe care ai pierdut-o prin deces și-ar fi dorit să duci în continuare o viață cât mai bună, să simți că ai în continuare un rost pe lume, să ajungi să fii liniștit și împlinit.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NIH - Coping With Grief
https://newsinhealth.nih.gov/2017/10/coping-grief
Harvard Health Publishing - How to deal with grief
https://www.health.harvard.edu/mind-and-mood/how-to-deal-with-grief
Te-ar mai putea interesa și...