Visele anxioase: tot ce trebuie să știi
Visele anxioase: tot ce trebuie să știi
Visele anxioase: tot ce trebuie să știi
Un somn odihnitor este cel mai bun panaceu. După o zi grea de muncă, cele 7-8 ore de somn îți oferă posibilitatea de a-ți reîncărca bateriile, pentru ca să iei în piept provocările unei zile noi. Cu toate acestea, persoanele care suferă de anxietate sau au un stil de viață foarte stresant pot întâmplina dificultăți în obținerea unui somn odihnitor. Mai mult, anxietatea se poate strecura în vise, ceea ce transformă o noapte de somn chinuit într-un coșmar.
Visele anxioase pot fi deosebit de neplăcute, prin faptul că întrerup somnul și adaugă un nivel în plus de stres și de anxietate odată cu trezirea. Adesea, persoanele care au vise anxioase ajung să se îngrijoreze că ceea ce visează sunt, de fapt, premoniții ale unor lucruri rele care urmează să li se întâmple.
Află mai multe despre visele anxioase și despre cum le poți stăpâni, în cele ce urmează.
De ce apar visele anxioase?
Un vis anxios, pe scurt, se referă la orice tip de vis care produce un disconfort sau ridică nivelul de stres resimțit de persoana care îl trăiește în somn. Adesea, în timpul unui vis anxios, ai tendința să te simți în stare de panică sau de nervozitate, iar aceste emoții pot rămâne cu tine chiar și după ce te trezești, iar o senzație neplăcută te poate urma pe parcursul întregii zile.
Deși coșmarurile adesea inspiră o senzație de teroare, mult mai intensă ca sentimentul general acceptat drept anxietate, chiar și coșmarurile sunt, în realitate, vise anxioase, deoarece anxietatea resimțită pe parcursul zilei poate genera coșmaruri pe timp de noapte.
Câteva dintre cauzele generale ale apariției coșmarurilor și a anxietății în vis sunt:
- Frica de stres
- Schimbări recente în viață, mai ales tipul de schimbări care aduc cu sine panică, nesiguranță și stres
- Evenimente traumatizante
- Insomnie sau somn deranjat
- Consumul de alcool, tutun, droguri
Cum poate anxietatea declanșa vise neplăcute?
Pe parcursul somnului, creierul rămâne activ, utilizând acest timp pentru a îndeplini alte sarcini importante, precum revigorarea organismului și menținerea proceselor esențiale la nivel optim de funcționare 1. O parte din activitatea de pe timpul nopții a creierului implică legarea amintirilor și senzațiilor resimțite peste zi într-un șir narativ, după care, dacă cele mai recente gânduri și senzații sunt legate de stres și frică, atunci visele se vor derula după un tipar similar.
Cu toate acestea, nu toate persoanele care suferă de anxietate au vise neplăcute, dar cercetările sugerează că anxietatea este un factor decisiv în ceea ce privește somnul neliniștit, presărat cu vise anxioase și/sau coșmaruri.
Visele anxioase au o semnificație aparte?
Visele, de obicei, sunt un amestec de momente lipsite de logică. O parte din vise pot părea clare și coerente, dar, la un moment dat, apar elemente nerealiste – de exemplu, te plimbi dezbrăcată pe stradă. Visele nu au niciun temei real și acest lucru este valabil pentru orice fel de vis, chiar și pentru cele anxioase. De obicei, însă, aceste vise au rolul de a ne semnala faptul că o bună parte din emoțiile pe care le trăim au conotație negativă: stres, panică, anxietate.
Dacă petreci mult timp îngrijorându-te pentru diverse probleme, este de la sine înțeles că, la un moment dat, acestea se vor reflecta în ce visezi, în mod abstract. Explorarea viselor este un domeniu de studiu foarte vast, iar, în prezent, există mai multe teorii cu privire la scopul și mecanismul viselor, deși oamenii de știință sunt sceptici cu privire la validitatea acestora, mai ales în ceea ce privește caracterul premonitoriu. Așadar, înainte de a te îngrijora în privința semnificației viselor anxioase, reține următorul lucru: creierul se folosește de aceste vise pentru a-ți semnala faptul că te stresezi prea mult.
Cum adormi la loc după un vis anxios?
Să adormi după un vis neplăcut nu este lucru ușor, dar există câteva trucuri de care te poți folosi pentru a facilita acest lucru. În primul rând, apelează la o activitate relaxantă și scurtă, pentru a nu pierde timp prețios din intervalul de somn.
Poți încerca:
- O băutură caldă, cum ar fi o cană de ceai sau un pahar de lapte cu miere
- Muzică liniștitoare în surdină
- Un podcast relaxant
- Câteva pagini dintr-o carte preferată
- Un exercițiu scurt de meditație sau de respirație
- Un supliment pentru somn, pe bază de lavandă, mentă sau valeriană
De asemenea, îți poți crea un spațiu de odihnă liniștitor, cu lumină difuză, fără televizor și telefon, precum și fără alte gadgeturi care îți pot afecta atenția și care te pot ține treaz. Dacă observi că trece timpul și nu reușești să adormi la loc, nu sta în pat. Este ușor să devii frustrat și supărată pentru că nu poți adormi, dar statul în pat nu va face altceva decât să înrăutățească situația. Așadar, ce poți face, în schimb, este să bei un pahar cu apă, să faci o plimbare prin casă sau chiar o baie caldă. La un moment dat, somnul își va reintra în drepturi.
Cum poți preveni visele anxioase?
În timp ce nu poți evita, în întregime, sentimental de anxietate, poți face o serie de lucruri pentru a controla gândurile anxioase. Reducerea anxietății pe timpul zilei poate îmbunătăți starea de sănătate per total, dar te poate ajuta și în obținerea unor ore de somn mai odihnitoare, fără vise neliniștitoare.
În primul rând, îți poți organiza o rutină relaxantă înainte de somn, care să te jute să te destinzi, pentru a dormi mai bine. Închide televizorul și calculatorul, lasă telefonul la o parte și relaxează-te complet, cel puțin cu o oră înainte de somn. În acest timp, poți încerca să citești câteva pagini dintr-o carte bună, să asculți muzică, să meditezi sau să faci o baie. Un supliment alimentar pentru relaxare și somn poate fi, de asemenea, binevenit.
Un jurnal zilnic, în care să scrii seară de seară, poate fi, de asemenea, de un real folos. Odată ce te-ai întins în pat, lasă-ți mintea să hoinărească, dar oprește-te atunci când gândurile tale încep să devină negative sau îngrijorătoare.
Nu în ultimul rând, evită orice activitate stresantă înainte de culcare. Dacă ultimele tale gânduri înainte de culcare vor fi legate de o greșeală făcută în timpul zilei sau de finanțele personale, atunci există șanse mari ca visele tale să fie mai agitate. Dacă nu poți renunța complet la aceste gânduri, permite-ți un număr limitat, pe seară. Poți începe cu maximum cinci asemenea gânduri pe seară, pe care apoi să le descrești, treptat.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
1 Studiul „Bad Dream Frequency in Older Adults with Generalized Anxiety Disorder: Prevalence, Correlates, and Effect of Cognitive Behavioral Treatment for Anxiety”, publicat în Behavioral Sleep Medicine, în 2015, autori: Michael R. Nadorff, Ph.D Ben Porter, B.S. Howard M. Rhoades, Ph.D. Anthony J. Greisinger, Ph.D., Mark E. Kunik, M.D., M.P.H., and Melinda A. Stanley, Ph.D