Anxietate anticipatorie: ce este și cum se tratează?

Deși o oarecare cantitate de stres sau îngrijorare este normală înainte de un eveniment important, anxietatea anticipatorie implică resimțirea unor niveluri ridicate și pe termen lung de îngrijorare și teamă cu privire la un eveniment sau situație viitoare.

Ce este anxietatea anticipatorie?

Persoanele cu anxietate anticipatorie se pot simți neliniștite, nervoase ori temătoare cu ore, zile, săptămâni sau luni înainte de un eveniment. Oamenii pot avea această problemă înainte de întâlniri de lucru, interviuri, spectacole artistice, o întâlnire sau un eveniment social, dar anxietatea anticipatorie poate apărea și dacă persoana se gândește la potențiale evenimente viitoare, cum ar fi dezastre naturale, moartea unei persoane dragi sau o despărțire. Anxietatea anticipatorie nu este o tulburare, ci un simptom al altor tulburări de anxietate, cum ar fi tulburarea de anxietate socială.

Din ce cauze apare anxietatea anticipatorie și care sunt factorii de risc?

Anxietatea este un proces uman normal și o reacție la stres și devine o problemă doar atunci când implică frică excesivă sau griji care afectează bunăstarea și funcționarea unei persoane.

RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

Anxietatea anticipatorie este un simptom al altor tulburări de anxietate, cum ar fi:

Tulburare de anxietate generalizată

Această tulburare provoacă îngrijorare persistentă și excesivă cu privire la diferite activități și evenimente.

Tulburare de anxietate socială

Această tulburare se caracterizează prin evitarea situațiilor sociale din cauza jenei sau a conștiinței de sine.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Fobii specifice

Persoanele cu fobii au o frică majoră atunci când anticipează sau se află în prezența unui anumit obiect, loc sau situație de care se tem.

Tulburarea de panică

Această tulburare provoacă atacuri repetate de panică și anxietate intensă care atinge vârful în câteva minute.

Experții încă nu înțeleg pe deplin cauzele tulburărilor de anxietate, dar acestea pot rezulta dintr-o combinație de genetică (apar adesea în familii), experiențe de viață (evenimentele traumatice sau niveluri ridicate de stres), afecțiuni (bolile de inimă sau tulburările tiroidiene pot contribui la anxietate) și medicamente (anxietatea poate fi un efect secundar al unor medicamente sau al renunțării la unele medicamente).

Factorii de risc pentru tulburările de anxietate includ:

  • antecedente familiale de tulburări de anxietate
  • alte probleme de sănătate mentală
  • traume sau niveluri ridicate de stres
  • consumul de droguri sau alcool

Ce simptome are o persoană cu anxietate anticipatorie?

Unele simptome de anxietate anticipatorie includ :

  • sentimente de teamă 
  • senzație de tensiune sau de apăsare psihică
  • neliniște sau iritabilitate
  • anticiparea a tot ce ar putea fi mai rău
  • atenția sporită la semnele de pericol
  • ritm cardiac rapid și dificultăți de respirație
  • dureri de cap, oboseală și insomnie
  • transpirații, tremurături și zvâcniri
  • stomac deranjat, urinare frecventă sau diaree

Cum se diagnostichează anxietatea anticipatorie?

Atât un medic psihiatru, cât și un psiholog acreditat pot diagnostica o tulburare de anxietate prin efectuarea unei evaluări psihologice și efectuarea unor analize de sânge sau a altor teste pentru a exclude o cauză fizică a simptomelor.

Ce opțiuni de tratament există pentru anxietatea anticipatorie?

Tratamentele primare pentru anxietatea anticipatorie sunt psihoterapia și medicația.

Terapie cognitiv-comportamentală

În timpul terapiei, pacientul poate descoperi și aborda surse de stres și anxietate, iar terapeutul poate ajuta persoana să învețe tehnici sănătoase de gestionare a îngrijorărilor și a temerilor exagerate. Terapia cognitiv-comportamentală este în general un tratament eficient pentru tulburările de anxietate, deoarece îi învață pe oameni să-și schimbe gândirea pentru a-și îmbunătăți starea de spirit și comportamentele.

Medicamente

Medicamentele (cum ar fi buspirona) pot ajuta la ușurarea simptomelor de anxietate anticipativă și a altor simptome de anxietate, dacă sunt combinate cu terapia. Uneori, se pot prescrie alte medicamente pentru utilizare pe termen scurt, cum ar fi benzodiazepinele sau beta-blocantele.

Există remedii naturale sau de stil de viață pentru gestionarea anxietății anticipatorii?

Unele modificări în stilul de viață pot ajuta persoanele cu anxietate anticipatorie să-și reducă frica și să facă față incertitudinii cu privire la viitor.

  • Redu sursele de stres acolo unde este posibil. Fiecare persoană poate avea metodele ei prin care elimină stresul (aromaterapie, suplimente alimentare pe bază de roiniță, passiflora etc., lecturi, întâlniri cu persoane dragi etc.).
  • Adoptă o dietă echilibrată cu mai multe legume, fructe, proteine slabe, nuci și mai puține alimente cu grăsimi animale, zahăr și cofeină (dacă suferi de anxietate, e bine să eviți băuturile energizante, alcoolul, bomboanele, margarina, ketchup-ul și prăjelile).
  • Fă mișcare în mod regulat. 30 de minute, cinci zile pe săptămână, de mers pe jos, mers pe bicicletă, gimnastică în casă ori diverse sporturi care îți plac te ajută să combați anxietatea și stresul, să îți îmbunătățești sănătatea inimii și să îți gestionezi greutatea corporală.
  • Ia în calcul exerciții simple de respirație și relaxare musculară. De exemplu, întinde-te pe spate, inspiră pe nas cât numeri până la 5, umflând stomacul și expiră pe gură cât numeri până la 5. Repetă de 10 ori. Sau, întinde-te pe spate, închide ochii și relaxează-ți, pe rând, începând de la picioare spre cap, fiecare mușchi. În mod ideal, persoanele cu anxietate ar trebui să practice aceste exerciții zilnic, la anumite ore programate.
  • Ține un jurnal. Scrisul într-un jurnal poate contribui la gestionarea anxietății și poate ajuta persoana afectată să-și exploreze temerile și factorii declanșatori.
  • Abordează gândurile negative. Ia în considerare sursa anxietății și gândurile negative pe care le produce, apoi încearcă să afli cât de realiste sunt aceste gânduri și ce șanse au să devină sau nu realitate.
  • Practică autocompasiunea. Compasiunea de sine, adică tratarea propriei persoane cu bunătate și grijă în situații negative, poate reduce anxietatea anticipativă. Un mod în care poți practica autocompasiunea este să te gândești cum i-ai vorbi unui prieten care suferă de anxietate anticipativă. Adesea, oamenii sunt mai amabili cu ceilalți decât cu ei înșiși.
  • Încearcă să devii stăpân pe situație. Întrucât anxietatea anticipativă apare atunci când oamenii își fac griji în legătură cu un eveniment sau o situație viitoare, poate fi util să preiei controlul asupra situației. De exemplu, dacă ești îngrijorat în legătură cu un interviu de angajare pe care îl vei avea peste câteva zile, poate fi util să te gândești la diverse întrebări pe care ți le-ar putea adresa interlocutorii și să faci o listă. Apoi, încearcă să găsești pentru ele răspunsuri care să te satisfacă.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Anxiety UK - Anticipatory Anxiety
https://www.anxietyuk.org.uk/anxiety-type/anticipatory-anxiety/
NCBI - Cognitive-behavioral therapy for anxiety disorders: an update on the empirical evidence 
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4610618/


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0