Ce cauze ascunse poate avea oboseala?

Oboseala este un simptom des întâlnit, cauzat fie de stilul de viață, fie de anumite afecțiuni mai mult mai sau puțin grave. De cele mai multe ori, oboseala este un răspuns al organismului la activitatea fizică și psihică intensă și dispare în decursul a câteva ore sau zile.

Oboseala este o constantă în viețile multor oameni; fie că te trezești foarte devreme dimineața și te culci târziu, fie că ai multe activități solicitante fizic și psihic de-a lungul zilei, poți constata că ești tot mai des obosit sau chiar că ai ajuns să suferi de oboseală cronică.

Deși, în unele cazuri, e nevoie, pur și simplu, de un somn bun și de o alimentație adecvată pentru a combate oboseala, în alte situații poate fi vorba de chestiuni mai grave care necesită un diagnsotic din partea medicului de familie sau a altui specialist și un tratament potrivit.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Posibile cauze ale oboselii

Există numeroși factori de risc care pot duce la apariția oboselii, aceștia fiind împărțiți în două mari categorii:

Factori de risc pentru oboseală care țin de stilul de viață

De multe ori, stilul de viață este vinovatul pentru oboseală, printre cauzele precise numărându-se:

  • Exerciții fizice practicate în exces;
  • Sedentarismul;
  • Lipsa somnului;
  • Plictiseala zilnică;
  • Obezitatea sau supragreutatea;
  • Stresul emoțional;
  • Administrarea anumitor medicamente (antidepresive, sedative);
  • Consumul excesiv de alcool sau de cafea;
  • Consumul de droguri;
  • Regimul alimentar dezechilibrat, lipsit de vitamine și minerale.

Afecțiuni medicale care pot duce la oboseală

Printre cauzele oboselii pot fi și anumite boli sau tulburări:

  • Anemia;
  • Boala Addison (o afecțiune endocrină rar întâlnită);
  • Hipotiroidismul și hipertiroidismul;
  • Artrita;
  • Insomnia și alte tulburări de somn (apneea de somn);
  • Bolile autoimune;
  • Fibromialgia;
  • Tulburările alimentare (anorexia, bulimia);
  • Diabetul;
  • Cancerul;
  • Boala cronică de rinichi;
  • Afecțiunile hepatice;
  • Unele infecții;
  • Sindromul de oboseală cronică;
  • Insuficiența cardiacă cronică;
  • Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC);
  • Emfizemul pulmonar (o boală pulmonară progresivă care produce alterarea respirației și reduce capacitatea de efort fizic);
  • Sindromul picioarelor neliniștite;
  • Miastenia Gravis;
  • Tulburări de natură psihică: persoanele deprimate ori anxioase se confruntă frecvent cu oboseală.

Simptomele oboselii

Oboseala este resimțită ca o stare generală de slăbiciune, lipsă de energie și de motivație de a face ceva. De asemenea, oboseala poate fi însoțită de simptome precum:

-    Somnolență;
-    Letargie;
-    Apatie;
-    Extenuare;
-    Plictiseală;
-    Dificultăți în respirație;
-    Senzație de leșin;
-    Stare generală de rău;
-    Slăbiciune musculară.

Este important de reținut faptul că oboseala nu este același lucru cu oboseala cronică. Cea din urmă este o afecțiune, nu un simptom, persoana afectată prezentând stări de oboseală nejustificată un timp îndelungat (peste 6 luni), dureri generalizate, tulburări de memorie și de concentrare, precum și somn agitat.

Vizita la medic și analizele recomandate

Ar trebui să programezi o vizită la cabinetul medicului de familie în cazul în care oboseala persistă pe o perioadă mai lungă de două săptămâni, în ciuda reducerii activităților fizice și psihice intense, a restaurării unui regim alimentar sănătos sau a hidratării corespunzătoare. De asemenea, este indicat să mergi la medic dacă:

-    Nu găsești o justificare pentru stările de oboseală și de slăbiciune;
-    Pierzi în greutate fără a ține o dietă specială;
-    Ai probleme cu somnul din cauza oboselii;
-    Te lupți frecvent cu constipația;
-    Crezi că depresia poate fi o cauză a oboselii;
-    Prezinți o sensibilitate crescută la frig.

Deoarece există numeroase cauze care pot duce la apariția oboselii, medicul îți va adresa o serie de întrebări privind stilul de viață, medicamentele pe care le iei sau modul în care gestionezi stresul. De asemenea, medicul va fi interesat să știe când au apărut, cât durează și care sunt momentele în care episoadele de oboseală se agravează. 

Dacă este suspectată o afecțiune medicală care ar putea sta la originea acestui simpom, medicul ar putea solicita efectuarea unor teste de sânge sau de urină, precum și analize mai amănunțite pentru rinichi, glanda tiroidă sau ficat.

Când reprezintă onboseala o urgență medicală?

Atunci când oboseala este însoțită de următoarele simptome, solicită ajutor medical de urgență:

-    Gânduri suicidare;
-    Dureri în piept;
-    Ritm cardiac accelerat;
-    Senzație de leșin;
-    Dureri abdominale sau de spate puternice;
-    Sângerări rectale;
-    Vărsături cu sânge;
-    Dureri de cap severe.

Metode de prevenire a oboselii

Oboseala cauzată de stilul de viață nesănătos poate fi prevenită prin respectarea unor măsuri simple, dar eficiente. Iată câteva dintre ele:

Limitează consumul de produse de la fast-food și patiserii

Multe persoane se grăbesc dimineața și nu iau un mic dejun hrănitor, în schimb își cumpără pe drum un sendviș cu mezeluri și brânză topită sau o gogoașă sau alte produse de fast-food ori patiserie. Sau nu mănâncă nimic dimineața, iar la prânz consumă un burger cu cartofi prăjiți  sau o pizza mare sau alte alimente care nu ar trebui mâncate zi de zi.

Deși sunt bune la gust și e greu să nu le mai consumi zilnic, dacă așa te-ai obișnuit, e bine de știut că alimentele de tip fast-food sau patiserie sunt bogate în grăsimi și carbohidrați simpli, care scad nivelul de energie. Așa că nu e de mirare că te simți obosit dacă nu ai o alimentație mai hrănitoare. 

Ca să ai energie, alege să fii atent la ce mănânci zilnic. Evită produsele de mai sus și încearcă să ai în meniul zilnic o salată de legume crude, un fruct proaspăt, o supă sau o ciorbă, câteva felii de pâine integrală și proteine slabe (carne slabă, ouă, brânzeturi cu mai puțină grăsime, iaurt) și să te hidratezi corespunzător (2 litri de apă zilnic sau mai mult, dacă faci efort fizic intens sau lucrezi în căldură foarte mare). Acestea te ajută să combați oboseala și să ai mai multă energie.

Fii cât poți de activ

Dacă faci zilnic mișcare, nu doar că poți contribui la menținerea unei greutăți corporale adecvate, dar mai ai un avantaj: organismul eliberează endorfine, substanțe care induc o stare de bine și de fericire și care ajută la evitarea oboselii. 

Caută să faci măcar 25 de minute de mișcare pe zi, fie că mergi pe jos ori cu bicicleta, fie că te duci la sala de forță sau faci acasă câteva exerciții în fiecare dimineață. Atenție, însă, dacă faci exerciții fizice peste puterile tale, vei obține efectul invers, de oboseală extremă. Dacă abia te-ai apucat de sport, nu exagera, vezi treptat cum se obișnuiește organismul, ce poți face în siguranță și ce nu.

Dormi suficient

Respectă o rutină de odihnă de 7-8 ore pe noapte sau măcar nu mai puțin de șase ore. Somnul ajută la refacerea organismului, așa că dacă nu dormi destul și ai un somn tulburat, contribui la apariția oboselii, precum și la alte tulburări sau chiar boli grave. 

De multe ori, pentru a dormi bine, e nevoie doar de câteva măsuri simple, pe care, însă, mulți oameni nu reușesc să le respecte, cum ar fi să nu mai stea cu ochii în ecranele telefoanelor până la ora culcării ori să nu mai mănânce nimic cu două-trei ore înainte de culcare și să nu mai bea alcool și cofeină după ora 19.00 (dacă ora de somn e la 22.00-23.00). Pentru un somn odihnitor poate fi util și un ceai de plante cu efect relaxant băut seara: ceai de lavandă sau de tei, de roiniță, de passiflora ori un amestec de astfel de plante.

Evită să lucrezi des peste program

Munca peste program poate fi necesară la unele locuri de muncă, însă în niciun caz nu ar trebui să devină un obicei zilnic. Multe cercetări științifice arată că a fi workaholic îți poate scurta viața, crescând nu doar stresul, ci și riscul de oboseală cronică, de atac de cord și de accident vascular cerebral.

Renunță la fumat

Fumatul este un viciu greu de combătut, mai ales dacă fumezi de foarte mulți ani și numărul de țigări zilnice este foarte mare. Însă acest obicei este nociv dintr-o multitudine de puncte de vedere, substanțele din fumul de țigară afectând într-un fel sau altul toate organele corpului.

Renunțarea la fumat este benefică nu doar pentru tine, ci și pentru cei dragi, care sunt, de asemenea, afectați de fumatul pasiv. Dacă nu știi cum să procedezi ca să te lași de fumat, cere ajutorul medicului de familie sau al farmacistului, care îți pot face recomandări utile.

Evită consumul de droguri și abuzul de alcool

Oboseala poate fi conectată și cu consumul de droguri, o problemă care ar trebui tratată de medic, pentru că un dependent de droguri nu poate scăpa singur din această situație. Dacă ai în familie sau printre persoanele dragi pe cineva despre care bănuiești că se droghează, discută cu câțiva apropiați ai persoanei afectate, pentru a stabili împreună o întâlnire în care să îi prezentați îngrijorările voastre și să o îndemnați să caute ajutor medical, asigurând-o de sprijinul vostru cu orice ar avea nevoie.

La fel, excesul de alcool poate duce la oboseală, printre multe alte probleme de sănătate pe care le poate cauza. Dependența de alcool este o problemă serioasă care, de asemenea, necesită ajutor medical de specialitate.
 

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Cleveland Clinic - 9 Reasons You’re Always Feeling Tired
https://health.clevelandclinic.org/why-am-i-so-tired/
Health Direct - Fatigue 
https://www.healthdirect.gov.au/fatigue


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

CELE MAI CITITE

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0