Boli cu transmitere sexuală: șancrul moale (sancroid)
Boli cu transmitere sexuală: șancrul moale (sancroid)
Boli cu transmitere sexuală: șancrul moale (sancroid)
1. Ce este șancrul moale (sancroid)?
2. Din ce cauze apare șancrul moale, cine este la risc și care este incidența?
a. Cauze șancrul moale
b. Factori de risc șancrul moale
c. Incidență șancrul moale
3. Ce simptome provoacă șancrul moale?
a. Simptome sancroid în faza inițială (papula)
b. Simptome sancroid în faza pustulară
c. Simptome sancroid în faza ulcerativă
d. Simptome sancroid în limfadenopatie
4. Cum se diagnostichează șancrul moale?
5. Cum se tratează șancrul moale?
6. Cum se poate preveni șancrul moale?
Ce este șancrul moale (sancroid)?
Șancrul moale, cunoscut și sub denumirea de sancroid, este una dintre acele boli cu transmitere sexuală (BTS) cauzată de bacteria Haemophilus ducreyi, un bacil gram-negativ. Această afecțiune se caracterizează prin apariția unor ulcerații dureroase la nivelul organelor genitale, însoțite adesea de inflamarea ganglionilor limfatici din zona inghinală. Deși este mai puțin frecventă în țările dezvoltate, șancrul moale rămâne o problemă de sănătate publică în regiuni precum Africa, Asia de Sud-Est și Caraibe, unde condițiile socio-economice și accesul limitat la îngrijiri medicale favorizează răspândirea sa.
Sancroidul a fost descris pentru prima dată în secolul al XIX-lea, iar de-a lungul timpului a fost asociat cu un risc crescut de transmitere a virusului HIV, datorită leziunilor deschise pe care le produce. Spre deosebire de alte boli cu transmitere sexuală, cum ar fi sifilisul (cauzat de Treponema pallidum), șancrul moale este extrem de dureros și nu prezintă o indurație caracteristică la nivelul ulcerelor. Este o boală curabilă cu tratament adecvat, dar netratată poate duce la complicații severe, inclusiv abcese și cicatrici permanente.
Din ce cauze apare șancrul moale, cine este la risc și care este incidența?
Cauze șancrul moale
Șancrul moale este cauzat exclusiv de Haemophilus ducreyi, o bacterie care pătrunde în organism prin microleziuni ale pielii sau mucoaselor, de obicei în timpul contactului sexual neprotejat. Bacteria produce citotoxine care duc la moartea celulelor locale și la formarea ulcerelor caracteristice. Transmiterea este aproape întotdeauna sexuală, prin contact direct cu leziunile sau secrețiile unei persoane infectate. Perioada de incubație variază între 3 și 10 zile, rareori extinzându-se până la 14 zile.
Factori de risc șancrul moale
Anumiți factori cresc probabilitatea de a dezvolta sancroid:
- Comportament sexual riscant: persoanele cu parteneri sexuali multipli sau care nu folosesc prezervative sunt mai expuse.
- Lipsa circumciziei: studiile au arătat că bărbații necircumciși prezintă un risc mai mare de sancroid, posibil din cauza acumulării de bacterii sub prepuț.
- Condiții socio-economice precare: șancrul moale este mai frecvent în zonele sărace, unde igiena personală și accesul la servicii medicale sunt limitate.
- Călătorii în zone endemice: cazurile de sancroid din țările dezvoltate sunt adesea legate de contacte sexuale din regiuni precum Africa subsahariană sau Asia de Sud-Est.
- Co-infecția cu HIV: persoanele imunocompromise sunt mai susceptibile la infecție și la complicații.
Bărbații sunt diagnosticați mai des decât femeile, cu un raport de 3-25:1, posibil din cauza simptomelor mai evidente la aceștia. Femeile pot fi purtătoare asimptomatice, ceea ce contribuie la subdiagnosticare.
Incidență șancrul moale
Incidența șancrului moale (sancroid) la nivel mondial este dificil de estimat cu precizie din cauza mai multor factori, inclusiv subraportarea, lipsa testelor diagnostice accesibile și suprapunerea simptomelor cu alte boli cu transmitere sexuală. Totuși, datele disponibile oferă o imagine generală asupra prevalenței sale.
Șancrul moale este considerat rar în țările dezvoltate, cum ar fi SUA, Canada, Australia sau statele din Europa de Vest. De exemplu, în SUA, Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) a raportat doar 7 cazuri în 2016 și 8 cazuri în 2019, ceea ce sugerează o incidență extrem de scăzută, de ordinul a 1 caz la 2-3 milioane de locuitori. În mod similar, în Europa, prevalența a scăzut dramatic în ultimele decenii, unele țări raportând zero cazuri sau renunțând la notificarea obligatorie a bolii.
La nivel global, șancrul moale este mai frecvent în regiuni cu resurse limitate, în special în Africa subsahariană, Caraibe și părți din Asia de Sud-Est, unde condițiile socio-economice precare, accesul redus la sănătate și practicile sexuale riscante contribuie la persistența sa. În zonele endemice, cum ar fi Kenya, Gambia sau Zimbabwe, șancrul moale a fost istoric una dintre principalele cauze ale ulcerelor genitale, reprezentând uneori până la 10% dintre cazurile diagnosticate în clinicile pentru boli cu transmitere sexuală. Cu toate acestea, chiar și în aceste regiuni, prevalența a scăzut în ultimele decenii datorită îmbunătățirii educației sexuale, utilizării prezervativelor și tratamentului sindromic al ulcerelor genitale. Pe scurt, la nivel mondial, incidența șancrului moale este scăzută și în declin, cu o prezență semnificativă doar în anumite regiuni tropicale și subtropicale.
Ce simptome provoacă șancrul moale?
Simptomele unei persoane cu sancroid apar treptat și sunt distincte datorită durerii intense pe care o provoacă. Evoluția bolii include mai multe stadii:
Simptome sancroid în faza inițială (papula)
La 3-7 zile după infectare, apare o papulă roșie, dureroasă, înconjurată de edem, la locul de contact (de obicei penis, vulvă, vagin sau zona perianală).
Simptome sancroid în faza pustulară
În 2-3 zile, papula se transformă într-o pustulă plină cu puroi.
Simptome sancroid în faza ulcerativă
Pustula se rupe, formând una sau mai multe ulcerații superficiale, cu margini neregulate și bază granulomatoasă, acoperită de un exudat galben-gri. Aceste ulcere sângerează ușor și sunt extrem de dureroase.
Simptome sancroid în limfadenopatie
În 30-60% dintre cazuri, ganglionii inghinali se inflamează unilateral, devenind dureroși și tumefiați. În cazurile netratate, aceștia pot supura, formând abcese care fistulizează la nivelul pielii.
Bărbații prezintă de obicei o singură leziune, în timp ce femeile pot avea multiple ulcerații. Alte simptome rare includ disurie (durere la urinare), dispareunie (durere la contact sexual) sau leziuni extragenitale (de exemplu, pe coapse sau degete). Netratat, sancroidul poate duce la complicații precum fimoza, fistule uretrale sau cicatrici genitale.
Cum se diagnostichează șancrul moale?
Diagnosticul sancroidului este o provocare, deoarece simptomele sale pot fi confundate cu alte boli cu transmitere sexuală, cum ar fi herpesul genital sau sifilisul primar. Procesul implică o combinație de evaluare clinică și teste de laborator:
La examenul clinic, prezența ulcerelor dureroase și a limfadenopatiei inghinale sugerează sancroidul, mai ales la persoanele cu factori de risc. Spre deosebire de sifilis, ulcerele nu sunt indurate.
Teste de laborator:
- Cultura bacteriană este standardul de aur, dar sensibilitatea este de 60-80%, iar bacteria este dificil de cultivat.
- Colorarea Gram poate evidenția bacili gram-negativi dispuși în „șirag de perle”, dar nu este foarte specifică.
- PCR (reacția în lanț a polimerazei) este mai sensibilă și detectează ADN-ul H. ducreyi, dar nu este disponibilă pe scară largă.
Diagnosticul diferențial trebuie să excludă sifilisul (prin teste serologice) și herpesul (prin teste virale), deoarece co-infecția apare în 10-15% dintre cazuri.
Centrul pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC) recomandă un diagnostic probabil bazat pe ulcerații dureroase, absența sifilisului și teste negative pentru herpes, în special în zone endemice.
Cum se tratează șancrul moale?
Tratamentul sancroidului se bazează pe antibiotice și este eficient dacă este administrat prompt. Opțiunile recomandate includ:
- Azitromicină: 1 g oral, doză unică. Un studiu mai recent din Clinical Infectious Diseases a arătat o rată de vindecare de peste 95% cu această schemă.
- Ceftriaxonă: 250 mg intramuscular, doză unică. Eficacitatea sa a fost confirmată în trialuri clinice, cu vindecare în 7-10 zile.
- Ciprofloxacină: 500 mg oral, de două ori pe zi, timp de 3 zile. Este eficientă, dar contraindicată la gravide și copii.
- Eritromicină: 500 mg oral, de 3 ori pe zi, timp de 7 zile. Este o alternativă pentru cazurile rezistente, cu rezultate bune în studii mai vechi.
Un studiu din jurnalul științific The Lancet a demonstrat că tratamentul precoce cu azitromicină reduce riscul de complicații și transmisie, vindecarea completă fiind observată în 90% din cazuri în 2 săptămâni. Cercetările au mai arătat că pacienții necircumciși și cei cu HIV pot răspunde mai lent la tratament, necesitând monitorizare suplimentară.
În caz de abcese ganglionare, aspirarea puroiului este preferată inciziei, pentru a evita fistulizarea, conform ghidurilor clinice actuale. Tratamentul partenerilor sexuali din ultimele 10 zile este esențial, chiar dacă aceștia sunt asimptomatici, pentru a preveni reinfectarea.
Cum se poate preveni șancrul moale?
Prevenția sancroidului se concentrează pe reducerea riscului de transmitere sexuală:
- Utilizarea prezervativelor reduce semnificativ riscul de infectare prin limitarea contactului cu leziunile.
- Limitarea partenerilor sexuali scade expunerea la potențiale surse de infecție.
- Spălarea regulată a zonei genitale și circumcizia la bărbați sunt asociate cu o incidență mai mică de sancroid.
- Campaniile de informare au dus la scăderea cazurilor în țările dezvoltate.
- Evitarea contactului sexual cu persoane infectate: până la vindecarea completă a leziunilor, riscul de transmitere rămâne ridicat.
Nu există vaccin împotriva H. ducreyi, dar practicile sexuale sigure sunt eficiente. În zonele endemice, screening-ul și tratamentul concomitent pentru alte boli cu transmitere sexuală pot reduce incidența.
În concluzie, șancrul moale este o BTS cauzată de Haemophilus ducreyi, caracterizată prin ulcerații dureroase și limfadenopatie. Apare din cauza contactului sexual neprotejat, afectând în special persoanele din zone sărace sau cu comportament riscant. Simptomele sunt evidente, dar diagnosticul necesită teste specifice pentru a exclude alte afecțiuni. Tratamentul cu antibiotice este eficient, susținut de studii științifice, iar prevenția se bazează pe educație și protecție. Gestionarea corectă a sancroidului nu doar vindecă pacientul, ci limitează și riscul de co-infecții precum HIV, subliniind importanța intervenției rapide.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NCBI - Chancroid
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK513331/
Pub Med - [Chancroid]
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/31565145/
Studiul „[Chancroid]”, apărut în Pan Afr Med J. 2019 Jul 11:33:185. doi: 10.11604/pamj.2019.33.185.16187. eCollection 2019, autori: Fatima-Zahra Agharbi et al.
Te-ar mai putea interesa și...
