

Durerile lombare in timpul sarcinii
Durerile lombare in timpul sarcinii
Durerile lombare in timpul sarcinii
Durerile lombare apar adesea in timpul celor 9 luni de sarcina, intre 50% - 80% dintre femeile insarcinate experimentand, cel putin o data, asemenea dureri.
Durerile lombare din timpul sarcinii pot fi blande, asociate cu anumite activitati suprasolicitante, dar pot fi si acute sau cronice. Potrivit studiilor, durerea lombara apare, in general, intre luna a cincea si luna a saptea de sarcina. Exista insa si situatii in care durerea lombara se instaleaza inca din a doua luna de sarcina.
Cauze durere lombara in timpul sarcinii
Modificarea centrului de greutate – sarcina modifica, in mod insesizabil, centrul de greutate pe masura ce evolueaza, Femeia isi adapteaza, inconstient, postura corpului astfel incat sa isi mentina echilibrul. Aceasta modificare a posturii poate cauza tensiune in zona lombara, iar astfel apar durerile de spate.
Dereglarile hormonale – in timpul sarcinii, organismul secreta hormonul denumit relaxin, care permite ligamentelor din zona pelviana sa se relaxeze, iar articulatiilor sa se slabeasca, astfel incat sa fie pregatite pentru nasterea copilului. Acest hormon insa are aceleasi efecte si asupra ligamentelor care sustin coloana vertebrala, cauzand astfel instabilitate si durere la nivelul coloanei vertebrale.
Separarea musculara – pe masura ce uterul isi mareste volumul odata cu fatul, muschii dintre coaste si zona pubiana se separa, fapt ce ar putea cauza dureri lombare.
Acumularea kilogramelor in plus - cresterea in greutate specifica sarcinii poate, de asemenea, sa fie cauza durerilor lombare. Asta pentru ca greutatea pune presiune suplimentara pe zona lombara, determinand aparitia durerilor.
Stresul – stresul si incordarea emotionala au, de asemenea, un rol major in aparitia durerilor de spate. Atunci cand suntem stresati, tensionam fara sa ne dam seama musculatura din zona lombara, fapt ce poate produce incordarea musculaturii si spasmele musculare. Asadar, emotiile intense din timpul sarcinii si grijile excesive pot fi de vina pentru durerile lombare.
Tratament dureri lombare in sarcina
Vestea buna este ca, daca nu ai suferit de dureri lombare cronice inainte de a ramane insarcinata, durerile vor disparea, treptat, dupa nastere.
Intre timp, poti ameliora durerile lombare astfel:
- Practicand exercitii de intensitate moderata pentru a fortifica musculatura si pentru a spori flexibilitatea coloanei vertebrale
- Comprese calde/ reci pentru ameliorarea durerilor
- Imbunatatirea posturii (evitarea cocosarii)
- Masajul
- Acupunctura
- Purtarea unor incaltari foarte confortabile, in niciun caz cu toc
- Odihna la pat, poate chiar si ridicarea picioarelor pe perete pentru a detensiona zona lombara
Cand e cazul sa mergi la medic din cauza durerilor lombare in timpul sarcinii
Daca esti insarcinata si ai dureri lombare, trebuie sa apelezi la ajutor medical de urgenta in urmatoarele situatii:
- Durere severa
- Dificultati la urinare
- Senzatia de furnicaturi la nivelul picioarelor
- Durere lombara insotita de crampe ce apar la un interval regulat (ar putea fi un semn al travaliului)
Durerile posterioare ale zonei pelvine sunt adesea confundate cu durerile lombare. Multe femei resimt dureri in partea posterioara a pelvisului in timpul sarcinii. Aceasta durere poate fi declansata de mers, urcatul scarilor, caratul unor greutati sau rasucirea trupului. Medicul este cel in masura sa stabileasca daca suferi de durere lombara sau durere in zona posterioara a pelvisului.
Sursa foto: Shutterstock