Cum sa nu te ingrasi in concediu la all inclusive?
Cum sa nu te ingrasi in concediu la all inclusive?
Cum sa nu te ingrasi in concediu la all inclusive?
Te gândești să încerci un concediu la all inclusive? Ei bine, deși pentru unii oameni este o alegere bună, nu se poate spune că acest lucru e valabil pentru toți, de aceea e bine să cântărești bine opțiunile înainte de a-ți rezerva o vacanță. Dacă ești și la dietă, s-ar putea ca acest tip de concediu să fie un pic cam provocator pentru tine când vorbim de mâncare. Hai să vedem totuși cum poți scăpa cu bine dintr-un concediu la all inclusive!
Este foarte dificil, dacă nu aproape imposibil, să te abții de la mâncare atunci când toate simțurile îți sunt puse la grea încercare de diverse arome și combinații culinare, care mai de care mai apetisante, iar atmosfera relaxată de concediu te îmbie să guști din toate, măcar câte puțin.
Mai mult de atât, în jurul tău sunt oameni care consumă de obicei excesiv (mergând pe ideea că „am plătit pentru toate acestea, nu-i așa?”), iar farfuriile lor sunt mereu ultra all inclusive. Cu atât de multe preparate delicioase la dispoziție și nicio regulă nutrițională, nu doar că te poți îngrășa, dar te poți chiar îmbolnăvi.
Cum scapi cu bine dintr-un concediu la all inclusive?
Iată mai jos 10 metode prin care îți poți proteja silueta și sănătatea chiar și în vacanțele petrecute la all inclusive.
Fă-ți un program de masă și de somn și respectă-l
Nimic nu poate face mai mult rău, atât siluetei cât și sănătății, decât un program haotic de mâncare multă și prea puțin somn. Respectă-ți mesele principale de acasă, introdu la nevoie cele două gustări la ore și intervale de timp cât se poate de regulate și bucură-te, măcar în concediu, de măcar 7 ore de somn de calitate în fiecare noapte. Este cea mai bună metodă de a ține poftele în frâu și de a evita să cazi pradă unor tentații culinare nesănătoase la ore nepotrivite, târziu în noapte.
Întreabă ospătarii sau bucătării despre felurile de mâncare
Află de la aceștia care sunt cele mai sănătoase feluri de mâncare, preparate fără prăjire, fără grăsimi și zahăr în exces, din alimente proaspete, de sezon. Nu exagera cu preparatele pe care le vezi clar că sunt prăjite în baie de ulei, gratinate sau pane. Este imposibil ca având așa meniu divers cum sunt cele de la all inclusive să nu existe și opțiuni de preparate sănătoase. În ultimii ani, tot mai multe hoteluri oferă inclusiv opțiuni de mâncare vegetariană, vegană sau fără gluten, așa că sigur nu e nevoie să alegi doar dintre preparate nesănătoase și extrem de calorice.
Atenție la sosuri și dressinguri
Acestea sunt mereu hipercalorice, chiar dacă sunt preparate de bucătari pricepuți, deoarece toate au ulei sau maioneză care te costă aproximativ 100 de calorii într-o singură lingură. Oprește-te mai des în fața platourilor care nu conțin sosuri și alege orice dorești, fără însă să uiți de dimensiunea corectă a porțiilor și doar din când în când pune și o lingură de sos sau dressing.
Alege întotdeauna legume fără amidon ca garnitură
În loc de orez alb, paste, cartofi sau pâine, mănâncă legume neamidonoase cu pește, fructe de mare și carne slabă la grătar. Fie că e vorba de legume la grătar (vinete, dovlecei, ciuperci, ardei gras), fie că e vorba de salate de crudități, legumele sunt cele mai bune prietene ale tale într-un concediu la all inclusive. Evitând combinațiile de carne cu carbohidrați simpli și sosuri cu maioneză, te scutești astfel de sute de calorii în plus, care îți epuizează, îți îngrașă și îți îmbolnăvesc organismul. Alege-ți doar o masă pe zi la care să îți faci diverse pofte, pentru că totuși ești în vacanță și te poți abate puțin de la programul de acasă.
Nu mânca de plictiseală
Evită ciugulelile și gustările sărate disponibile peste tot (alune, sticksuri, chipsuri etc.). Bea, în schimb, multă apă pentru a păstra senzația de sațietate și apetitul sub control. Și mergi la plimbare, vizitează obiective turistice, pentru că, dacă ai venit la all inclusive, asta nu înseamnă că ai venit doar să mănânci și să dormi, nu? Un concediu satisfăcător înseamnă și odihnă, dar și relaxare activă, care implică vizitarea zonei în care ai venit, pentru a crea amintiri deosebite.
Nu exagera cu alcoolul, mai ales dacă este tare și rafinat
Alcoolul conține multe calorii și stimulează apetitul. Un pahar de vin la prânz sau la masa de seară este binevenit, însă nu uita că alcoolul deshidratează, așa că e important ca după paharul cu vin sau înainte de acesta să bei treptat și 3 pahare cu apă.
Alege cele mai mici porții de desert
Dacă simți nevoia de ceva dulce după masă alege salatele de fructe fără frișcă sau zahăr, shake-urile de fructe ori smoothie-urile și înghețatele simple din iaurt și fructe proaspete.
Experimentează în fiecare zi câte ceva
În principiu, vei avea la dispoziție în fiecare zi cam aceleași feluri de mâncare, așa că nu te arunca din prima zi să mănânci de toate. Gustă câte puțin din toate și în fiecare zi altceva. Dacă azi ai preferat brânzeturile fine, mâine încearcă preparatele pe bază de pește, apoi pe cele din carne la grătar și așa mai departe.
Evită mâncatul în afara hotelului
Dacă ești în concediu la all inclusive, nu mai mânca și prin oraș sau sat sau zona în care te plimbi. Dacă mănânci bine la micul dejun la hotel, mergi apoi la o plimbare și ai grijă să bei apă, iar mâncarea las-o pentru ora prânzului, când te vei întoarce înfometat.
Caută să faci mișcare dimineața
Fă-ți un program zilnic de mișcare pentru fiecare dimineață. Multe resorturi oferă ore de dans, step aerobic, streching, tenis de masă, volei în apă sau fotbal pe nisip, aqua gym și multe altele. De asemenea, au sală de fitness, așa că poți testa aparatele de acolo. Astfel, vei profita din plin de concediu, pentru că vei căpăta energie și bună dispoziție încă de dimineață pentru a te bucura de concediu și dincolo de platoul cu mâncare.
Concediu la all inclusive: avantaje și dezavantaje
Un concediu la all inclusive poate fi o experiență minunată pentru mulți oameni, dar are atât avantaje, cât și dezavantaje.
Avantaje
- Mesele și băuturile sunt incluse în preț, ceea ce înseamnă că nu trebuie să te preocupi de costurile suplimentare pentru mâncare și băutură odată ce ți-ai plătit vacanța.
- Multe hoteluri cu opțiune all inclusive oferă o gamă largă de activități și divertisment, de la sporturi acvatice și excursii, până la spectacole de seară și cluburi pentru copii.
- Serviciile sunt de înaltă calitate. Resorturile all inclusive sunt adesea de calitate superioară, oferind facilități precum spa, piscine și plaje private.
- Deoarece majoritatea costurilor sunt incluse în pachetul inițial, este mai ușor să-ți gestionezi bugetul de vacanță.
Dezavantaje
Pachetele all inclusive pot fi mai scumpe în avans comparativ cu alte tipuri de vacanțe, deși pot oferi valoare pentru banii investiți. Totuși, poți constata, odată ajuns în concediu, că există unele băuturi care nu sunt gratuite și trebuie plătite sau că, deși hotelul oferă diverse activități, nu toate sunt incluse în pachetele de vacanță, ci trebuie și acestea plătite.
Deoarece ai multe lucruri la dispoziție în resort, este posibil să nu ai timp să explorezi împrejurimile și să experimentezi cultura locală. În plus, anumite activități și mese au ore fixe, ceea ce poate reduce flexibilitatea programului tău de vacanță.
În hotelurile foarte mari sau în perioadele de vârf este foarte aglomerat, ceea ce poate afecta experiența de relaxare. Mai ales dacă vii dintr-un oraș mare, unde aglomerația este ceva obișnuit peste tot, vei simți că și în vacanță ești tot ca acasă și e posibil să nu reușești să te deconectezi și să te relaxezi.
Deoarece totul este împărtășit cu alți oaspeți, de la piscine la restaurante, poate lipsi intimitatea pe care ți-o dorești în anumite momente, mai ales dacă ești o persoană căreia nu-i place să își petreacă tot timpul în mijlocul oamenilor.
Cui i se potrivește un concediu la all inclusive și cui nu?
Un concediu la all inclusive poate fi ideal pentru cei care doresc o vacanță fără griji, cu multe facilități și activități incluse. Este perfect mai ales pentru familiile cu copii mici sau mai mari, având în vedere că resorturile oferă multe activități supravegheate pentru cei mici, timp în care adulții își pot vedea de relaxarea lor. De asemenea, acest tip de vacanță poate fi potrivită pentru atunci când mergeți în concediu doar adulți, într-un grup mai mare de prieteni.
Totuși, dacă știi că tu și partenerul preferați să mergeți în vacanțe în cuplu, doar voi doi, să explorați mai mult cultura zonei, să încercați restaurante preferate de localnici, să aveți parte de mai multă liniște și intimitate și să aveți un program flexibil, mai mult ca sigur că un alt tip de vacanță ar fi mai potrivit pentru tine.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Cleveland Clinic - Overeating
https://my.clevelandclinic.org/health/diseases/24680-overeating
American Heart Association - Healthy Travel
https://www.heart.org/en/healthy-living/healthy-lifestyle/mental-health-and-wellbeing/healthy-travel
Te-ar mai putea interesa și...