Ce poți face când scade producția de colagen?

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, pielea noastră produce din ce în ce mai puțin colagen, iar acest lucru poate influența fermitatea și alte aspecte ale țesuturilor.

Ce este colagenul?

Colagenul este o proteină care se găsește din abundență în corpul uman: îl găsim inclusiv în oase, în mușchi, în piele și în tendoane. Este substanța care ține unite structurile importante ale corpului, fiind precum o „schelă” care asigura structura și rezistența.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Există numeroși factori care pot duce la scăderea producției de colagen, iar pe lângă înaintarea în vârstă, de vină pentru declinul acestei proteine sunt și factori precum fumatul și radiațiile ultraviolete (UV) emanate de soare. Iată câțiva dintre factorii care pot să scadă în timp rezervele de colagen din corp și din piele:

Un aport mare de zahăr

Alimentația bogată în zahăr crește viteza la care are loc un proces prin care zaharurile din sânge se atașează de anumite proteine, pentru a forma noi molecule. În loc de zahăr și dulciuri, consumă între mese sau la desert fructe (de exemplu, ananasul este indicat și după-masă).

Fumatul

Multe substanțe chimice prezente în fumul de țigară deteriorează atât colagenul, cât și elastina din piele. În plus, nicotina îngustează vasele de sânge din straturile exterioare ale pielii, iar acest lucru compromite sănătatea țesuturilor, reducând alimentarea pielii cu nutrienți și cu oxigen.

Lumina soarelui

Radiațiile ultraviolete duc la descompunerea mult mai rapidă a colagenului, deteriorând fibrele acestuia și cauzând acumularea unui tip anormal de elastină.

Afecțiunile autoimune

Unele boli autoimune duc la apariția unor anticorpi care țintesc colagenul.

Modificările genetice

Modificările genetice pot afecta matricea extracelulară, iar colagenul care este produs în organism poate ajunge la un nivel scăzut sau poate fi disfuncțional - o formă de colagen anormală.

Procesul de îmbătrânire

Îmbătrânirea este un proces natural care face ca nivelul de colagen să scadă de-a lungul timpului. Nu există un mod prin care se poate preveni acest proces de îmbătrânire.

Ce soluții există pentru a spori producția de colagen în piele?

Pentru a crește producția de colagen în piele, alimentația este extrem de importantă.

Mănâncă alimente bogate în proteine

Este foarte important să consumi cantități optime de proteine, astfel încât organismul tău să aibă aminoacizii necesari pentru a produce colagen. Necesarul de proteine este de 0.8 g per kg de greutate corporală. De exemplu, pentru o femeie de 50 kg, necesarul de proteine este de 40 g. 

Nu uita de antioxidanți

Totodată, pentru a stimula producția de colagen, este necesar să ai o alimentație bogată în antioxidanți, precum vitaminele C și E, și un regim bogat în betacaroten, în vitaminele din grupul B și în minerale (magneziul și zincul au un rol important). Câteva exemple de alimente care reprezintă opțiuni bune pentru a stimula colagenul sunt afinele, legumele frunzoase (cum ar fi spanacul, ștevia, varza, kale etc.), mangoul și ouăle.

Ginsengul îți poate fi de folos

Efectele anti-aging ale ginsengului sunt deja recunoscute de oamenii de știință și s-a descoperit și că ginsengul contribuie la dezvoltarea colagenului. Unele studii¹ au arătat că ginsengul are capacitatea de a menține pielea în stare bună, luptând împotriva daunelor radiațiilor UVB provenite de la soare. Antioxidanții care sunt eliberați în fluxul sangvin când se administrează un supliment cu ginseng, de exemplu, pot proteja celulele sănătoase și pot contribui la menținerea strălucirii pielii.

Este necesar și un aport optim de vitamina C

Experții spun că această vitamină este esențială pentru sinteza acidului hialuronic. Un studiu din 2014 sugerează că acidul hialuronic poate să ajute la stimularea producției de colagen în corpul uman, iar oamenii de știință subliniază că prin consumul de alimente bogate în vitamina C și în aminoacizi, se poate crește nivelul de acid hialuronic și nivelul de colagen din corp, mai ales că ambele substanțe sunt importante pentru sănătatea pielii.

Include mai des în alimentația ta surse bogate de vitamina C, cum ar fi portocalele, kiwi-ul, ardeii grași, varza kale, varza de Bruxelles, broccoli și căpșunele. Dacă vrei o formă concentrată de acid hialuronic, întreabă-ți medicul dermatolog despre un supliment alimentar care să aibă la bază o formulă special concepută pentru a menține pielea frumoasă și sănătoasă.

Apelează la gelul de Aloe vera

Gelul de Aloe vera este folosit de foarte multă vreme pentru a calma pielea și a trata rănile. Motivul pentru care gelul acesta este un aliat care funcționează în tratarea tăieturilor și a arsurilor este acela că Aloe vera crește producția de colagen când gelul este aplicat local sau când părți din Aloe vera sunt administrate oral. Această proprietate a plantei de a stimula dezvoltarea celulelor poate să ajute la sporirea producției de colagen în piele.

Alove vera poate fi aplicată direct pe piele în forma sa pură ori sub forma unor produse de pe piață care conțin extract de Aloe. Un studiu² arată că administrarea pe cale orală a unui supliment cu Aloe vera poate îmbunătăți calitatea vieții, așa că dacă te gândești să apelezi la această plantă, discută mai întâi cu medicul tău dermatolog.

Cum poți preveni pierderea colagenului?

Dacă vorbim de vergeturi, terapia cu laser poate să ajute la tratarea acestor semne de pe piele, pentru că poate stimula dezvoltarea colagenului, a elastinei și a melaninei. În plus, o dietă sănătoasă poate ajuta corpul să producă acest colagen, mai ales dacă îi oferi organismului nutrienții de care are nevoie.

E bine de reținut că printre nutrienții care susțin formarea colagenului se află și:

  • Prolina (un alfa-aminoacid alifatic, care intră în componența colagenului), care se găsește în albușul de ou, carne, brânză, soia și varză;
  • Vitamina A, care se găsește în anumite alimente de origine vegetală, sub formă de betacaroten. Corpul uman transformă betacarotenul în vitamina A (retinol), așadar se spune că betacarotenul este un precursor al vitaminei A, necesară pentru a menține sănătatea pielii;
  • Cuprul, care se obține din fructe de mare, nuci, carne roșie;
  • Vitamina C, pe care o poți obține din kiwi, citrice, căpșuni, ardei grași, broccoli, roșii;
  • Antocianidinele (numite și antocianine, acei pigmenți solubili în apă, care au numeroase funcții în interiorul plantei), care se găsesc în mure, afine, cireșe și zmeură.
TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

Sursa foto: Shutterstock
Bibliografie:
Pub Med - Efficacy and Safety of Enzyme-Modified Panax ginseng for Anti-Wrinkle Therapy in Healthy Skin: A Single-Center, Randomized, Double-Blind, Placebo-Controlled Study
 https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/25867599/
1. Studiul „Efficacy and Safety of Enzyme-Modified Panax ginseng for Anti-Wrinkle Therapy in Healthy Skin: A Single-Center, Randomized, Double-Blind, Placebo-Controlled Study", publicat in 2015, în Rejuvenation Research, doi: 10.1089/rej.2015.1660, autori: Eunson Hwang et al.
NCBI - Effects of plant sterols derived from Aloe vera gel on human dermal fibroblasts in vitro and on skin condition in Japanese women
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4345938/
2. Studiul „Effects of plant sterols derived from Aloe vera gel on human dermal fibroblasts in vitro and on skin condition in Japanese women", publicat in 2015, in Clinical, cosmetic and investigational dermatology, doi: 10.2147/CCID.S75441 autori: Miyuki Tanaka et al.

 

 


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

Pentru a comenta este nevoie de sau înregistrare.
Comentarii 0