Recidiva in cancerul mamar

După ce cancerul mamar este tratat, unele paciente se confruntă cu o reîntoarcere a bolii. Află de câte feluri este recidiva în cancerul de sân și ce femei sunt mai susceptibile să se confrunte cu această problemă.

Cercetări științifice recente arată că recidiva în cancerul mamar poate să apară până la 32 de ani de la diagnosticul primar, mai ales la femeile care au avut tumori de dimensiuni mari și tumori cu receptori de estrogeni pozitivi.

Tipuri de recidivă în cancerul mamar

Noțiunea de recidivă este sinonimă cu reapariția cancerului. Aceasta poate fi precoce, atunci când evenimentul se produce foarte aproape de momentul terapeutic cu scop curativ (operație, chimioterapie, radioterapie, hormonoterapie și /sau terapie biologică) sau tardivă, la ani întregi de la momentul diagnosticului inițial de cancer mamar. 

De asemenea, recidiva poate fi locală, la nivelul glandei mamare restante, al ganglionilor regionali, în cazul unei intervenții chirurgicale limitate, sau al peretelui toracic în cazul mastectomiei, după cum poate fi la distanță de locul cancerului primitiv mamar, așa cum se întâlnește în cazul cancerului metastatic, când, practic, orice organ intern poate fi sediul bolii, cu precădere ficatul, oasele sau creierul.

Pragul de 5 ani

Intervalul de 5 ani de la momentul diagnosticului inițial de cancer mamar este un interval statistic stabilit pentru calcularea diverselor constante extrem de utile în aprecierea răspunsului terapeutic, eficienței terapeutice, traduse până la urmă în mai mulți parametri, dintre care esențiali rămân, pe de o parte, supraviețuirea fără progresia bolii și, în final, cel mai important, supraviețuirea globală.

Supraviețuirea globală în cancerul de san este influențată de o serie de factori care țin, pe de o parte, de boală, iar pe de altă parte, de gazdă. Dintre factorii care țin de boală, rămân esențiali stadiul bolii, tipul tumorii și, mai nou, semnătura genetică a cancerului de sân.

În ceea ce privește recidiva tardivă, aceasta se întâlnește după intervalul clasic statistic de 5 ani. Deși riscul de recidivă după 5 ani de la diagnosticul inițial este progresiv mai mic, conform datelor statistice, rămân câteva întrebări esențiale:

  • Care paciente sunt susceptibile pentru o recidivă tardivă în cancerul de sân?
  • Care sunt factorii care sporesc acest risc?
  • De ce paciente aparent vindecate se reîntâlnesc cu cancerul de sân?

Factori de risc pentru recidiva în cancerul de sân

Cercetătorii au identificat mai mulți factori care cresc riscul recidivei tardive, care țin de vârsta pacientei, stadiul cancerului de sân la momentul diagnosticului, statusul receptorilor hormonali, semnătura genetică și prezența sau absența afectării ganglionilor axilari sau retrosternali

Profilul pacientei susceptibile pentru recidiva tardivă a cancerului mamar include:

  • prezența receptorilor hormonali estrogenici și/sau progesteronici;
  • absența expresiei genei HER 2;
  • femei în premenopauză cu tumori de peste 2 cm și cu afectarea unui număr semnificativ de ganglioni regionali;
  • femei în postmenopauză cu vârste sub 60 ani, cu tumori peste 2 cm și cu afectare ganglionară regională importantă;
  • femei în postmenopauză cu vârste de peste 60 ani, cu afectare ganglionară regională și cu expresie limitată sau absența receptorilor hormonali;
  • femei care au urmat terapie adjuvantă hormonală cu Tamoxifen sau inhibitori de aromataz (Letrozol, Anastrozol, Exemestan) pentru scurt timp și au întrerupt terapia, fie din cauza efectelor secundare, fie din proprie inițiativă.

Tumorile hormonosensibile, mai susceptibile pentru recidivă în cancerul de sân

La ora actuală, în baza semnăturii genetice a tumorilor, se apreciază că tumorile hormonosensibile sunt mai susceptibile pentru recidivă tardivă, după 5 ani de la momentul diagnostic, în timp ce tumorile triplu negative (fără receptori pentru estrogeni și progesteron și fără exprimarea genei HER 2) recidivează mai frecvent în primii 2 ani de la diagnostic.

Recidiva poate fi diferită de tumora-mamă

Așa cum aminteam mai sus, recidiva cancerului de sân poate fi locală sau la distanță de organul afectat inițial de boală. Și într-o situație, și în cealaltă, se justifică întotdeauna biopsierea țesutului suspect pentru recidivă, deoarece recidiva poate avea un alt profil genetic comparativ cu tumora-mamă.

Newsletter DOC dedicat

Nu de puține ori, profilul hormonal se schimbă, în sensul că, dacă tumora inițială se caracteriza prin prezența abundentă de receptori hormonali, recidiva poate fi complet lipsită de receptori și viceversa. De asemenea, tumori HER 2 pozitive se pot negativa sau invers. O biopsie corect interpretată va reprezenta și premisa unui tratament adecvat pentru cancerul de sân.

Se poate reduce riscul de reapariție a cancerului mamar?

O femeie care supraviețuiește cancerului de sân poate rămâne apoi cu teama că boala se va întoarce. Deși nu există o metodă de prevenire care să funcționeze cu siguranță pentru a evita recidiva în cancerul de sân, iată cum se poate reduce riscul:

Se va acorda atenție stării psihice

Este foarte important ca pacienta care a trecut printr-un cancer de sân să aibă o atitudine pozitivă și să aibă grijă de ea din punct de vedere emoțional. Este foarte bine dacă își găsește un grup de sprijin alcătuit din alte femei care au trecut prin această boală cu care să poată sta de vorbă și din experiența cărora să poată învăța. Orice temere și îngrijorare se va comunica medicului, care este în măsură să vină cu soluții.

Alimentația va fi una adecvată

Cercetările au arătat că o dietă bogată în grăsimi animale și trans și cu multe calorii crește estrogenul circulant în sânge, în timp ce o dietă cu mai puține grăsimi și calorii după cancerul de sân poate îmbunătăți și starea generală a pacientei și poate contribui la prevenirea recidivei.

Accentul trebuie pus pe legume și fructe (cel puțin cinci porții pe zi), pe alimente organice de câte ori este posibil, pe fibre și pe pe limitarea consumului de carne roșie. E bine să se consume 2-3 porții de pește bogat în acizi grași Omega 3 pe săptămână, cum ar fi somonul, heringul sau sardinele. Legumele și fructele vor fi spălate bine pentru a minimiza expunerea la pesticide.

Se va evita consumul de alcool

Consumul ridicat de alcool crește nivelul de estrogen circulant în organism, de aceea, supraviețuitoarele ar trebui să-și limiteze aportul de alcool la maximum un pahar pe zi pentru a reduce șansele de recidivă a cancerului de sân.

Se va introduce sportul în rutina zilnică

Exercițiile fizice efectuate regulat (cam trei ore pe săptămână) reduc stresul și contribuie la longevitate. Rata de supraviețuire la zece ani este mai mare la pacientele care fac sport în mod regulat decât la cele care nu.

 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Cancer Treatment Centers of America - Recurrent breast cancer
https://www.cancercenter.com/cancer-types/breast-cancer/types/rare-breast-cancer-types/recurrent-breast-cancer
Oxford Academic - The Incidence of Breast Cancer Recurrence 10-32 Years After Primary Diagnosis
https://academic.oup.com/jnci/article/114/3/391/6423212
Studiul „The Incidence of Breast Cancer Recurrence 10-32 Years After Primary Diagnosis”, apărut în JNCI: Journal of the National Cancer Institute, Volume 114, Issue 3, March 2022, Pages 391–399, https://doi.org/10.1093/jnci/djab202, autori: Rikke Nørgaard Pedersen et al.


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0