Eritroblastoza fetala: cauze, simptome, diagnostic, tratament

Eritroblastoza fetală, cunoscută și sub denumirea de boala hemolitică a nou-născutului, este o afecțiune care se poate preveni. Depistarea ei precoce poate asigura o sarcină fără probleme pentru mamă, cât și pentru bebeluș. Dacă este lăsată netratată, eritroblastoza fetală poate pune în pericol viața bebelușului.

Corpul uman adult găzduiește trilioane de globule sangvine roșii (cunoscute și sub denumirea de eritrocite sau hematii). Aceste globule roșii transportă oxigen, fier și mulți alți nutrienți în zonele corespunzătoare din corp.

Când o femeie este însărcinată, este posibil ca grupa sangvină a bebelușului ei să fie incompatibilă cu grupa ei de sânge, iar acest lucru poate cauza o afecțiune numită eritroblastoză fetală, situație în care globulele albe din sângele mamei atacă eritrocitele din sângele bebelușului, la fel cum ar face în cazul unor „invadatori" străini.

Recomandările Experților DOC

Cauze

Există două principale cauze ale eritroblastozei fetale: incompatibilitatea de Rh și incompatibilitatea de grup sangvin (ABO). Ambele cauze sunt asociate cu tipul de sânge, adică cu grupa sangvină.

Există patru grupe sangvine: A, B, AB și O, iar sângele poate avea fie Rh pozitiv, fie Rh negativ. În funcție de aceste aspecte, poate să se dezvolte sau nu eritroblastoza.

1. Incompatibilitatea de Rh

Aceasta are loc când o mamă care are factorul Rh negativ rămâne însărcinată cu un bărbat care are factorul Rh pozitiv. Rezultatul poate fi un bebeluș cu Rh pozitiv. Într-un caz de acest gen, antigenele Rh-ului bebelușului vor fi percepute drept invadatori străini, în același mod în care virusurile sau bacteriile sunt percepute de corp. Globulele sangvine ale mamei atacă bebelușul, ca un mecanism protector care poate avea un deznodământ nefericit, putând să afecteze fătul și să îi facă rău.

Dacă mama este însărcinată cu primul ei copil, compatibilitatea de Rh nu reprezintă un motiv de îngrijorare prea mare. Chiar și așa, când copilul cu Rh pozitiv se naște, organismul mamei creează anticorpi împotriva factorului Rh, care vor ataca globulele sangvine ale copilului dacă femeia rămâne din nou însărcinată, având un alt copil cu Rh pozitiv.

2. Incompatibilitatea de grup sangvin (ABO)

Un alt tip de boală hemolitică a nou-născuților este incompatibilitatea de grup sangvin (ABO). Aceasta are loc când grupa sangvina a mamei (A, B sau O) nu este compatibilă cu grupa de sânge a bebelușului. Această afecțiune este considerată mai puțin periculoasă și este o amenințare mai mică pentru bebeluș, comparativ cu incompatibilitatea de Rh. Cu toate acestea, bebelușii pot purta antigene rare care îi pot supune unui risc de eritroblastoză fetală. Aceste antigene pot fi: Kell, Dufy, Kidd, Lutheran, Diego, Xg, P, Ee, Cc, MNSs etc.

Simptome eritroblastoză fetală

Bebelușii care au simptome de eritroblastoză fetală pot să pară umflați, palizi și/sau cu icter după naștere. Un medic poate descoperi că bebelușul are ficatul sau splina mai mari decât ar fi normal. Totodată, testele de sânge pot scoate la iveală că bebelușul are anemie sau un număr mic de eritrocite în sânge.

De asemenea, bebelușii pot dezvolta o afecțiune numită hidropizie, caz în care fluidele încep să se acumuleze în spațiile în care, în mod normal, nu sunt prezente fluide. Asta înseamnă spațiile din abdomen, inimă și plămâni. Acest simptom poate fi periculos, deoarece excesul de fluide pune presiune pe inimă și îi afectează capacitatea de a pompa sângele.

Tipuri de eritroblastoză fetală

Boală ușoară până la moderată: sugarii afectați mai puțin sever prezintă de obicei boala hemolitică autolimitată, care se manifestă prin hiperbilirubinemie în primele 24 de ore de viață. Hidrops fetal: sugarii prezintă anemie severă care pune viața în pericol (de exemplu, hidrops fetal) și se confruntă și cu edem cutanat, revărsat pleural ori pericardic sau ascită. Sugarii cu RhD și unele incompatibilități minore ale grupelor de sânge, cum ar fi Kell, sunt expuși riscului de hidrops fetal, în special dacă sarcina nu a fost luată în observație.

Diagnosticul de eritroblastoză fetală

Pentru a diagnostica eritroblastoza fetală, medicul va recomanda teste de sânge de rutină în timpul primei vizite a viitoarei mame la cabinet. Aceste analize vor testa grupa sangvină a mamei și vor determina dacă are sau nu anticorpii anti-Rh în sângele ei, de la o sarcină anterioară. Daca ea are Rh negativ și anticorpi de Rh, sângele tatălui bebelușului va fi testat. Dacă grupa sangvină a tatălui are Rh negativ, nu mai sunt necesare alte teste. Dar dacă tatăl are factorul Rh pozitiv sau dacă are anticorpi anti-Rh, sângele mamei va fi din nou testat între săptămânile 18-20 de sarcină și, din nou, la 26-27 de săptămâni de la concepție.

Evaluarea pacientelor, importantă în timpul sarcinii

Pentru pacientele care au Rh negativ, și au, de asemenea, un screening de anticorpi negativ, este important ca specialistul să prevină sensibilizarea lor în cursul sarcinii. Motivele posibile pentru care un pacient poate fi expus la sângele fetal și astfel este sensibilizat includ avortul spontan, amniocenteza, sângerarea vaginală, abrupția placentară și traumatismele abdominale.

Dacă screening-ul de anticorpi pentru Rh revine pozitiv în timpul vizitei prenatale inițiale, se verifică și titrul de anticorpi. Titruri de anticorpi de 1:16 și mai mari au fost asociate cu hidropsul fetal.
Pe parcursul sarcinii, titrul de anticorpi este urmărit aproximativ la fiecare 4 săptămâni. Atâta timp cât rămâne sub 1:16, sarcina poate fi doar monitorizată. Cu toate acestea, dacă depășește 1:16, amniocenteza ar trebui efectuată încă de la 16 până la 20 de săptămâni.

La prima amniocenteză, celulele fetale pot fi colectate și analizate pentru antigenul Rh pentru a determina statusul Rh fetal. Dacă este negativ, sarcina este doar monitorizată. Cu toate acestea, dacă fătul este Rh-pozitiv, anemia fetală este analizată, folosind măsurători Doppler ale arterei cerebrale medii fetale.

Mai multe studii mai vechi au arătat că la fetușii anemici există un flux sangvin mai mare către creier; astfel, investigația măsoară viteza sistolică de vârf (PSV). La fetușii cu măsurători mai mari ale PSV, preocuparea pentru anemie fetală necesită efectuarea de investigații suplimentare.

Tratament eritroblastoza fetală

Un tratament preventiv, cunoscut și ca RhoGAM sau Rh imunoglobulină, poate reduce reacția mamei la Rh-ul globulelor sangvine ale bebelușului. Acest tip de imunoglobulină este administrat sub formă de injecție în jurul săptămânii 28 de sarcină.

Injecția este administrată din nou, la cel puțin 72 de ore după naștere, dacă Rh-ul bebelușului este pozitiv. Acest lucru previne reacțiile adverse în cazul mamei, dacă părți din placentă rămân încă în uter.

O doză standard de RhoGAM (0,3 mg) va eradica 15 ml de eritrocite fetale. Această doză este recomandată în cazul unei sarcini fără probleme. În cazurile în care pacientele se confruntă cu sângerare antepartum, traumatism abdominal, amniocenteză sau abrupție placentară în care se transferă mai mult sânge de la făt la mamă decât în mod normal, doza standard de 0,3 mg de RhoGAM poate să nu fie suficientă. În acest caz, specialistul trebuie să efectueze un test Kleihauer-Betke care determină cantitatea de eritrocite fetale în circulația maternă. Dacă cantitatea de eritrocite fetale este mai mare decât poate fi eliminată prin doza unică de RhoGAM, trebuie administrate doze suplimentare.

Cordocenteza și măsurarea hemoglobinei fetale sunt utilizate pentru a evalua severitatea anemiei atunci când doppler-ul MCA este crescut. Dacă bebelușul se confruntă cu eritroblastoză fetală în uter, i se pot face transfuzii de sânge intrauterine, pentru a diminua anemia. Când plămânii și inima bebelușului sunt suficient de dezvoltate pentru a se naște, medicul poate recomanda ca nașterea să aibă loc înainte de termen. După ce se naște bebelușul, s-ar putea să fie necesare mai multe transfuzii de sânge.

Care este prognosticul bolii

Prognosticul acestei boli s-a îmbunătățit semnificativ în ultimii ani datorită dezvoltării instrumentelor și tratamentului non-invaziv, care, atunci când sunt efectuate antenatal, dau rezultate.

Complicații

Anemia poate duce la o insuficiență cardiacă cu debit mare/ischemie miocardică. Pe măsură ce sistemul cardiac încearcă fără succes să țină pasul cu necesarul de oxigen, miocardul nu mai funcționează corespunzător, iar asta se traduce prin efuzii, edem și ascită din cauza creșterii presiunii hidrostatice.

Această combinație de acumulare de lichid în cel puțin două compartimente extravasculare (revărsat pleural, ascită, revărsat pericardic sau edem subcutanat) poartă denumirea de hidrops fetal, despre care am menționat mai sus.

Bilirubina neconjugată poate provoca kernicterus, care se manifestă prin letargie și alimentație deficitară, detresă respiratorie și scăderea reflexelor tendinoase profunde. Kernicterus poate să semene cu sepsis, asfixie, hipoglicemie și hemoragie intracraniană.

Cum se poate preveni eritroblastoza fetală

Cel mai important mod de a preveni eritroblastoza fetală este de a avea acces la îngrijire prenatală de calitate. De altfel, este important ca viitoarea mamă să fie testată pentru identificarea Rh-ului. Accesul la acest test și la injecțiile RhoGAM, dacă este necesar, este eficient în prevenirea complicațiilor eritroblastozei fetale.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
National Librray of Medicine - Erythroblastosis Fetalis
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK513292/
MedlinePlus - Erythroblastosis fetalis
https://medlineplus.gov/ency/imagepages/1665.htm

Te-ar mai putea interesa și...

MAI MULTE DESPRE SARCINĂ