Vasectomia - tot ce trebuie sa stii despre aceasta procedura
Vesectomia este o metodă de sterilizare definitivă a bărbatului. Această procedură împiedică spermatozoizii să pătrundă în lichidul seminal, prin blocarea vaselor deferente. În cele ce urmează, răspundem mai multor întrebări legate de vasectomie.
Vasectomia implică tăierea și sigilarea sau legarea canalelor deferente care transportă spermatozoizii din testicule către uretră. Aceasta împiedică spermatozoizii să se amestece cu sperma, ceea ce face ca bărbatul să fie infertil, adică să nu mai poată concepe.
Vasectomia, eficiență aproape 100% în contracepție
Spermatozoizii, celulele microscopice care fecundează ovulul și care contribuie la sarcină, sunt produse în testicule. Aceștia părăsesc testiculele prin două tuburi denumite vase deferente, pătrunzând apoi în lichidul seminal. Dacă spermatozoizii sunt împiedicați să treacă prin vasele deferente și să ajungă în acest lichid, riscul de fecundare a ovulului în urma actului sexual este inexistent.
Vasectomia este o metodă cu eficiență de aproape 100%, fiind foarte rare cazurile în care tuburile deferente se unesc, făcând astfel posibilă pătrunderea spermatozoizilor în lichidul seminal și permițând fixarea unei sarcini.
Vasectomia este o metodă de contracepție definitivă recomandată bărbaților care sunt foarte siguri că nu își mai doresc copii. Însă, deși în principiu este o metodă de sterilizare definitivă, există tehnici ultra-moderne care pot face vasectomia reversibilă, prin deblocarea vaselor deferente. În acest articol, ne-am propus să răspundem întrebărilor mai des-întâlnite legate de vasectomie.
Pregătirea pentru vasectomie
Înainte de a programa vasectomia, vei avea o discuție detaliată cu un medic urolog pentru a înțelege procedura, riscurile, beneficiile și implicațiile pe termen lung. Este important să adresezi orice întrebare pe care o ai și să discuți despre orice îngrijorări.
Medicul va evalua starea ta generală de sănătate pentru a se asigura că nu există contraindicații pentru procedură. De exemplu, persoanele care se confruntă cu tulburări psihologice grave sau instabilitate emoțională pot să nu fie în măsură să ia o decizie bine informată și permanentă privind contracepția definitivă. În astfel de cazuri, este esențial să se consulte cu un psiholog sau psihiatru înainte de a lua o astfel de decizie. Bărbații cu tulburări de coagulare a sângelui pot prezenta un risc mai mare de sângerare excesivă în timpul și după procedură. În astfel de cazuri, vasectomia poate fi realizată cu precauții suplimentare sau poate fi contraindicată.
Vasectomia este o procedură relativ simplă, dar să nu uităm că este o intervenție chirurgicală. De obicei, este recomandat să îți iei o zi liberă de la muncă în ziua procedurii și să planifici câteva zile de recuperare după aceea.
Asigură-te că ai pe cineva care să te conducă acasă după procedură, deoarece nu este recomandat să conduci imediat după vasectomie din cauza anesteziei locale și a disconfortului posibil.
În dimineața procedurii, este recomandat să faci un duș și să te speli bine în zona genitală. În unele cazuri, medicul poate recomanda să te razi în zona scrotului pentru a reduce riscul de infecție, dar acest lucru este adesea realizat de personalul medical înainte de intervenție.
De obicei, ți se va recomanda să eviți consumul de alcool și administrarea anumitor medicamente, cum ar fi aspirina sau alte anticoagulante, înainte de procedură, pentru a reduce riscul de sângerare.
Procedura se efectuează sub anestezie locală, ceea ce înseamnă că vei fi treaz, dar nu vei simți durere în timpul operației. Discută cu medicul despre orice sensibilitate la anestezice sau alergii pe care le ai. Vasectomia durează, de obicei, între 15 și 30 de minute.
Întrebări și răspunsuri despre vasectomie
Cum se desfășoară intervenția pentru vasectomie?
Medicul chirurg realizează, sub anestezie locală, o incizie în partea de sus a scrotului, apoi taie (leagă/ blochează) vasele deferente. Imediat după finalizarea acestei operațiuni, se coase incizia și pacientul poate pleca deja acasă.
Ce implică perioada de recuperare după vasectomie?
Senzația de inflamație la nivel testicular poate dura câteva zile. Se recomandă repaus la pat în prima zi după intervenție. După câteva zile, bărbatul va fi recuperat complet.
La cât timp după vasectomie bărbatul se poate bucura de efectele acestei intervenții?
La câteva luni după vasectomie, se poate face un test de fertilitate masculină, achiziționat din farmacie, care va detecta dacă în sperma sa mai există spermatozoizi. Rezultatul ar trebui să fie negativ, însă dacă este pozitiv, e necesară o vizită la medicul care a făcut vasectomia. Între timp, până când spermatozoizii din organism sunt reabsorbiți, se recomandă folosirea unei alte metode contraceptive pentru prevenirea unei sarcini nedorite.
Este vasectomia o procedură reversibilă?
În unele cazuri, vasectomia poate fi reversibilă, printr-o procedură chirurgicală numită vasovasostomie, însă nimic nu poate garanta reușita intervenției chirurgicale de deblocare a vaselor deferente. Chiar și atunci când procedura de inversare este efectuată cu succes, există riscul ca fertilitatea să nu fie complet restabilită sau să fie redusă. Așadar, bărbatul nu ar trebui să facă o asemenea intervenție decât dacă este convins că nu își mai dorește copii.
Ce efecte secundare are vasectomia?
Această intervenție chirurgicală este foarte sigură, complicațiile apărând rareori. În cazuri extrem de rare, apar complicații precum: inflamarea testiculelor, învinețirea sau infecția la nivelul testiculelor. Acestea nu pun viața pacientului în pericol și pot fi tratate de medic cu ușurință. Procedura aceasta NU afectează nivelul de testosteron din organism, erecția sau apetitul sexual.
Vasectomia crește riscul de cancer de prostată?
Societatea Americană a Cancerului susține că unele studii sugerează o asociere între vasectomie și cancerul de prostată, însă în același timp există studii care nu au identificat nicio legătură. Medicii sunt de părere că riscul de cancer de prostată nu ar trebui să influențeze decizia bărbatului de a face o vasectomie.
Vasectomia protejează de bolile cu transmitere sexuală?
Nu, vasectomia nu oferă protecție pentru bolile cu transmitere sexuală. Pentru asemenea situații se recomandă folosirea prezervativului.
Care sunt avantajele vasectomiei?
Vasectomia este o metodă de contracepție eficientă, definitivă și convenabilă din punct de vedere al tarifului. Întrucât elimină stresul unei sarcini nedorite, poate avea un impact pozitiv asupra vieții sexuale. Eficiența vasectomiei este de 99%, indiferent de oră, zi sau an. Aceasta este o metodă permanentă de contracepție.
Care sunt dezavantajele vasectomiei?
Vasectomia este o procedură contraceptivă permanentă, de aceea poate dezavantaja unii bărbați - de pildă, pe cei care își schimbă partenera de viață și, din varii motive, își doresc să aibă un copil cu următoarea. Chiar dacă, așa cum spuneam, există tehnici care pot face vasectomia reversibilă, acestea nu sunt eficiente în toate cazurile, ceea ce înseamnă că riscul este mare ca bărbatul să rămână infertil pe viață.
Înainte de a opta pentru o vasectomie, unii bărbați aleg să își stocheze spermatozoizii într-o bancă de spermă, pentru a avea opțiunea de a concepe în viitor, prin metode de reproducere asistată, cum ar fi inseminarea artificială sau fertilizarea in vitro.
Motivele pentru care un bărbat ar putea decide să facă vasectomie
Decizia de a face o vasectomie este una personală și poate fi influențată de o varietate de factori. Bărbații pot decide să opteze pentru această metodă permanentă de contracepție din următoarele motive:
1. Familie completă
Mulți bărbați aleg să facă vasectomie după ce consideră că au atins numărul dorit de copii și nu mai doresc să procreeze în viitor. Cuplurile care au stabilit împreună că nu mai doresc să aibă copii pot decide ca bărbatul să facă vasectomie ca metodă de contracepție permanentă.
2. Riscuri pentru sănătatea partenerei
Dacă o nouă sarcină ar pune în pericol sănătatea partenerei sau dacă există contraindicații medicale pentru sarcină, un bărbat poate alege vasectomia pentru a evita riscul. În unele cazuri, partenera poate avea reacții adverse sau probleme de sănătate legate de alte metode contraceptive, făcând vasectomia o opțiune mai sigură și mai eficientă pentru cuplu.
3. Considerații economice și practice
Un bărbat poate decide să facă vasectomie în cazul în care consideră că nu poate asigura în mod adecvat sprijinul financiar și resursele necesare pentru creșterea mai multor copii. Unii bărbați pot alege vasectomia pentru a se asigura că nu vor avea copii neplanificați, mai ales dacă au atins un nivel de confort cu dimensiunea familiei sau cu stilul lor de viață actual.
4. Aspecte legate de vârstă
Bărbații mai în vârstă, care știu sigur că nu mai doresc să aibă copii, dar vor să se bucure în continuare de o viață sexuală sănătoasă, mai ales când copiii lor sunt deja adulți, văd vasectomia ca fiind cea mai bună soluție.
5. Confort psihologic și libertate sexuală
Bărbații care doresc să elimine complet riscul unei sarcini neplanificate pot opta pentru vasectomie pentru a se bucura de relațiile sexuale fără teama de concepție. Cuplurile care sunt într-o relație stabilă și nu mai doresc să folosească alte metode contraceptive temporare pot alege vasectomia ca o soluție permanentă. Unii bărbați pot decide să facă vasectomie din convingeri etice legate de suprapopulare și responsabilitate socială.
6. Istoricul familial
Dacă există riscul de a transmite boli genetice grave copiilor, fizice sau psihice, un bărbat poate opta pentru vasectomie pentru a preveni acest lucru.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NHS - Vasectomy
https://www.nhs.uk/contraception/methods-of-contraception/vasectomy-male-sterilisation/
NCBI - Review of Vasectomy Complications and Safety Concerns
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC8255399/
Studiul „Review of Vasectomy Complications and Safety Concerns”, apărut în World J Mens Health. 2021 Jul; 39(3): 406–418. Published online 2020 Jul 30. doi: 10.5534/wjmh.200073, autori: Fang Yang et al.
Te-ar mai putea interesa și...


