Totul despre tulburarea schizoafectivă
1. Ce este tulburarea schizoafectivă?
2. Cauze, prevalență și incidență pentru tulburarea schizoafectivă
3. Simptome și manifestări clinice în tulburarea schizoafectivă
4. Diagnostic în tulburarea schizoafectivă și diferențiere față de alte tulburări
5. Opțiuni de tratament în tulburarea schizoafectivă, prognostic și prevenție
a. Medicație pentru tulburarea schizoafectivă
b. Psihoterapie și reabilitare în tulburarea schizoafectivă
c. Prognosticul pacientului cu tulburare schizoafectivă
d. Prevenție tulburare schizoafectivă
Ce este tulburarea schizoafectivă?
Tulburarea schizoafectivă este o boală psihică cronică caracterizată printr-o combinație de simptome de schizofrenie (psihoză) și episoade de tulburare afectivă (adică stare depresivă sau stare maniacală). Cu alte cuvinte, persoanele cu această tulburare prezintă simultan tulburări de percepție a realității (de tip schizofrenic) și tulburări majore ale dispoziției, asemănătoare depresiei sau maniei. Există două subtipuri principale ale tulburării schizoafective:
Tip bipolar – caracterizat prin prezența episoadelor de stare maniacală (perioade de energie extrem de ridicată, euforie, comportament impulsiv) care pot alterna uneori și cu episoade de stare depresivă.
Tip depresiv – în care apar doar episoade depresive majore (dispoziție foarte scăzută, tristețe profundă, lipsa interesului și a energiei), fără episoade de manie.
Tulburarea schizoafectivă se află la intersecția dintre schizofrenie și tulburările afective (de dispoziție, precum depresie majoră sau tulburare bipolară). Din această cauză, diagnosticarea poate fi dificilă, iar la debut pacienții sunt adesea diagnosticați greșit fie cu schizofrenie, fie cu tulburare bipolară, înainte ca tabloul complet al simptomelor să devină evident. Totuși, definitoriu pentru tulburarea schizoafectivă este că pe parcursul bolii apar atât simptome psihotice independente, cât și episoade afective majore.
Cauze, prevalență și incidență pentru tulburarea schizoafectivă
Cauzele exacte ale tulburării schizoafective nu sunt pe deplin înțelese. Cel mai probabil, este implicat un ansamblu de factori biologici, genetici și de mediu. Studiile sugerează o componentă genetică importantă – tulburarea tinde să apară mai frecvent la persoanele care au rude de gradul I cu schizofrenie, tulburare bipolară sau chiar tulburare schizoafectivă. Totuși, predispoziția genetică nu înseamnă determinism absolut, ci doar un risc mai ridicat.
De asemenea, s-au observat diferențe în structura și chimia creierului la pacienții cu tulburare schizoafectivă: de exemplu, anomalii ale unor neurotransmițători precum dopamina, serotonina sau norepinefrina, care pot afecta modul de comunicare între celulele nervoase. Imagistica cerebrală a relevat, în linii mari, modificări în anumite regiuni ale creierului (hipocamp, talamus, substanța albă cerebrală), similare cu cele întâlnite în schizofrenie.
Chiar dacă vulnerabilitatea biologică există, declanșarea simptomelor poate fi precipitată de anumiți factori de mediu sau de stil de viață. Stresul psihosocial intens sau traumele emoționale majore (cum ar fi pierderea cuiva drag, experiențe traumatizante) pot contribui la debutul sau agravarea bolii. Consumul de substanțe psihoactive (droguri precum LSD, cannabis sau alte halucinogene) a fost de asemenea asociat cu apariția tulburărilor psihotice și poate crește riscul de declanșare a tulburii schizoafective la persoanele vulnerabile.
Tulburarea schizoafectivă este considerată relativ rară în populația generală. Conform datelor epidemiologice, se estimează că aproximativ 0,3% din populație (adică 3 persoane din 1000) vor dezvolta această tulburare la un moment dat pe parcursul vieții. Pentru context, aproximativ 1 din 100 de persoane va fi diagnosticată cu o tulburare psihotică în decursul vieții (schizofrenie, tulburare schizoafectivă sau tulburare bipolară cu psihoză), ceea ce arată că tulburarea schizoafectivă reprezintă o proporție mică, dar nu neglijabilă, dintre bolile psihotice.
Debutul are loc de obicei la adultul tânăr: majoritatea cazurilor apar între aproximativ 20 și 30 de ani. Tulburarea este rară la copii sau la persoanele de peste 50 de ani. În privința diferențelor pe sexe, unele studii au sugerat o ușoară predominanță la femei, în timp ce altele au constatat rate similare la femei și bărbați, dar cu debut mai precoce la bărbați. Așadar, nu există un consens clar, însă se consideră că bărbații pot manifesta boala la vârste puțin mai fragede, iar femeile tind să fie diagnosticate ușor mai frecvent sau mai târziu.
Simptome și manifestări clinice în tulburarea schizoafectivă
Tabloul clinic al tulburării schizoafective îmbină simptomele psihotice (caracteristice schizofreniei) cu simptomele afective (caracteristice depresiei sau maniei). Intensitatea și modul de prezentare a acestor simptome pot varia mult de la o persoană la alta, de la forme mai ușoare până la episoade foarte severe. În general, manifestările pot fi grupate astfel:
Simptome psihotice (tip schizofrenie): halucinații, deliruri, gândire și vorbire dezorganizată
Simptome afective (tulburări de dispoziție): fie stare depresivă persistentă, cu pierderea interesului pentru activități care înainte făceau plăcere, oboseală cronică, tulburări de somn, gânduri legate de moarte sau suicid, fie o stare maniacală cu dispoziție anormal de euforică sau iritabilă, însoțită de energie excesivă și comportamente neobișnuite
Severitatea și durata acestor simptome variază. Ele pot apărea simultan sau alternant, cu perioade de acalmie relativă între episoade. Fără tratament, simptomele pot duce la dificultăți majore în viața de zi cu zi – de exemplu, pacienții pot avea probleme în a menține un loc de muncă, în relațiile sociale și familiale sau în îngrijirea proprie, din cauza dezorganizării și fluctuațiilor mari ale stării lor psihice.
Diagnostic în tulburarea schizoafectivă și diferențiere față de alte tulburări
Diagnosticarea tulburării schizoafective poate fi o provocare, deoarece simptomele sale se suprapun în mare măsură cu cele din schizofrenie și din tulburările afective (depresie majoră sau tulburare bipolară). Nu există teste de laborator specifice care să confirme această boală – diagnosticul se bazează pe evaluarea detaliată a istoricului simptomelor de către un medic psihiatru sau psiholog clinician.
Conform criteriilor de diagnostic actuale (Manualul de Diagnostic și Statistică a Tulburărilor Mentale – DSM-5), pentru a stabili diagnosticul de tulburare schizoafectivă trebuie îndeplinite simultan următoarele condiții esențiale:
Prezența unui episod afectiv major (episod depresiv major sau maniacal) care apare în același timp cu simptomele caracteristice schizofreniei (psihoză – de exemplu, halucinații, deliruri, vorbire dezorganizată, comportament dezorganizat sau simptome negative).
Existența unei perioade de cel puțin 2 săptămâni în care apar halucinații sau deliruri în absența oricăror simptome de dispoziție (adică pacientul are psihoză și într-un interval în care nu este nici depresiv, nici maniacal). Acest criteriu este crucial pentru a diferenția tulburarea schizoafectivă de tulburările de dispoziție cu manifestări psihotice.
Simptomele care îndeplinesc criteriile pentru un episod de dispoziție sunt prezente pentru o proporție semnificativă a duratei totale a bolii. Cu alte cuvinte, deși psihozele pot apărea și separat, per ansamblu episoadele depresive sau maniacale ocupă o parte importantă din evoluția bolii.
Simptomele nu sunt provocate de consumul de substanțe sau altei afecțiuni medicale generale.
Doar dacă toate aceste criterii sunt îndeplinite, se confirmă diagnosticul de tulburare schizoafectivă. În plus, clinicianul va specifica tipul (bipolar sau depresiv) în funcție de natura episodului afectiv major observat.
Opțiuni de tratament în tulburarea schizoafectivă, prognostic și prevenție
Deși în prezent nu există un remediu definitiv („vindecare”) pentru tulburarea schizoafectivă, există multiple opțiuni de tratament care pot ține boala sub control și pot îmbunătăți semnificativ calitatea vieții pacienților. Abordarea terapeutică este în general complexă și combinată, implicând atât tratament medicamentos, cât și intervenții psihoterapeutice și sociale. Planul concret se elaborează de către medicul psihiatru împreună cu pacientul (și familia, dacă este cazul), în funcție de tipul și severitatea simptomelor.
Medicație pentru tulburarea schizoafectivă
Medicația psihiatrică stă la baza tratamentului tulburării schizoafective și vizează atât simptomele psihotice, cât și reglarea dispoziției. Cele mai utilizate clase de medicamente sunt:
- Antipsihoticele moderne reprezintă tratamentul principal pentru simptomele de schizofrenie (halucinații, delir, gândire dezorganizată): risperidona, olanzapina, quetiapina, aripiprazolul, ziprasidona sau paliperidona.
- Stabilizatorii dispoziției sunt indicați mai ales la pacienții care au episoade maniacale (forma bipolară a tulburării schizoafective): litiul, valproatul de sodiu (acid valproic), carbamazepina sau lamotrigina ajută la prevenirea oscilațiilor extreme ale dispoziției și pot reduce intensitatea și frecvența episoadelor maniacale. Adesea, un stabilizator este folosit în combinație cu un antipsihotic, dacă simptomele o cer.
- Antidepresivele pot fi utile pentru gestionarea simptomelor depresive în forma depresivă a tulburării schizoafective sau în episoadele depresive din forma bipolară.
În multe situații, tratamentul medicamentos combină 2 sau 3 tipuri de medicamente pentru a acoperi toată plaja de simptome (de exemplu, un antipsihotic + un stabilizator și/sau un antidepresiv). Studiile arată că peste 90% dintre pacienții cu tulburare schizoafectivă primesc un antipsihotic, iar o proporție notabilă primesc și medicație adjuvantă (stabilizator de dispoziție sau antidepresiv) pe lângă antipsihotic.
Psihoterapie și reabilitare în tulburarea schizoafectivă
Pe lângă medicație, psihoterapia joacă un rol esențial în recuperare. Ședințele de terapie pot ajuta pacientul să își înțeleagă mai bine boala, să își formeze strategii de a face față simptomelor și să rezolve probleme practice din viața de zi cu zi.
Terapia cognitiv-comportamentală (CBT) ajută la identificarea și modificarea gândurilor negative și a comportamentelor disfuncționale asociate atât cu simptomele psihotice reziduale, cât și cu depresia sau anxietatea comorbidă. Există adaptări speciale ale terapiei cognitive pentru psihoză (denumite uneori CBT-p) menite să învețe pacienții cum să facă față halucinațiilor persistente sau ideilor delirante, prin tehnici de re-evaluare a realității și gestionare a atenției.
Psihoterapia de grup și terapia familială înseamnă implicarea familiei, care este foarte importantă în tratamentul tulburării schizoafective. Educația familiei despre boală și despre modul optim de a sprijini pacientul poate îmbunătăți aderența la tratament și crea un mediu mai stabil acasă. Sesiunile de terapie de familie pot ajuta la rezolvarea conflictelor, la comunicare eficientă și la reducerea stresului în gospodărie. De asemenea, grupurile de suport cu alți pacienți pot oferi un sentiment de comunitate și înțelegere, reducând izolarea pacientului.
Prognosticul pacientului cu tulburare schizoafectivă
În lipsa tratamentului, tulburarea schizoafectivă are un impact devastator asupra vieții individului. Pe plan social și profesional, pacienții netratați ajung frecvent la șomaj, izolare și dificultăți în a se îngriji singuri. Însă, cu tratament susținut, perspectiva se îmbunătățește considerabil: mulți pacienți reușesc să își controleze simptomele pe termen lung (uneori intrând în remisie – adică perioade îndelungate fără simptome notabile) și pot avea relații sociale, o familie sau un loc de muncă adaptat posibilităților lor.
Prevenție tulburare schizoafectivă
În prezent, nu există o metodă cunoscută de prevenire absolută a tulburării schizoafective, având în vedere componenta sa biologică și faptul că nu putem schimba predispoziția genetică.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
National Alliance on Menatl Illness - Schizoaffective Disorder
https://www.nami.org/about-mental-illness/mental-health-conditions/schizoaffective-disorder/
Consortium Psychiatricum - The modern concept of schizoaffective disorder: a narrative review
https://consortium-psy.com/jour/article/view/15513
Studiul „The modern concept of schizoaffective disorder: a narrative review”, apărut în Consortium Psychiatricum, Issue: Vol 5, No 3 (2024), Pages: 42-55, Published: 08.10.2024, DOI: https://doi.org/10.17816/CP15513, autori: Pavlichenko A.V., Petrova N.N., Stolyarov A.R.
Te-ar mai putea interesa și...
