Citomegalovirus (CMV) - ce este, simptome, diagnostic și complicații

1. Informații generale despre citomegalovirus (CMV)
a. Ce este virusul citomegalic (CMV, citomegalovirus)?
b. Cum se transmite citomegalovirusul?
c. Care sunt cauzele infecției cu citomegalovirus (CMV)?
d. Care sunt factorii de risc pentru infecția cu citomegalovirus (CMV)?
e. Care sunt complicațiile infecției cu virusul citomegalic?
f. Simptomele infecției cu citomegalovirus (CMV)

2. Diagnosticarea infecției cu citomegalovirus (CMV)
a. Anticorpii IgM și IgG
b. Testarea TORCH
c. Ce este testul de aviditate (TA) a IgG anti-CMV?

3. Tratament citomegalovirus (CMV)
4. Prevenirea infecției cu citomegalovirus (CMV)

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Informații generale despre citomegalovirus (CMV)

Citomegalovirusul poate infecta pe oricine, indiferent de vârstă, de poziționarea geografică, de rasă sau de statutul social. Cercetări recente arată că majoritatea oamenilor dobândesc CMV până la vârsta de 2-5 ani.

Deși în majoritatea cazurilor infecția cu citomegalovirus nu se manifestă prin niciun simptom, în cazul gravidelor sau în cazul persoanelor care au un sistem imunitar slăbit, infecția este un motiv de îngrijorare. Gravida cu o astfel de infecție în sarcină poate transmite virusul fătului, existând astfel riscul apariției multor probleme de sănătate. Pentru persoanele cu imunitatea scăzută, în special în urma unui eventual transplant de organe, infecția cu CMV poate fi fatală.

Ce este virusul citomegalic (CMV, citomegalovirus)?

Virusul citomegalic (CMV, citomegalovirus) face parte din familia virusurilor herpes simplex și varicelo-zosterian. Acesta este un virus care cauzează, de regulă, infecții cronice asimptomatice, în orice moment al vieții.

Citomegalovirusul (CMV) este un virus care aparține familiei Herpesviridae, de unde și numele de „virusul herpes uman 5 (HHV 5)”. Din această familie fac parte și virusurile herpes simplex (care provoacă herpes bucal și genital), virusul varicelo-zoster (care provoacă varicelă și zona zoster) și virusul Epstein-Barr (care provoacă mononucleoza infecțioasă).

După infecția primară, acest grup de virusuri rămân în stare latentă pe viață. Infecția latentă se poate „reactiva” mai târziu, provocând din nou boala. Infecția primară cu citomegalovirusul este frecventă și poate fi asimptomatică. Infecția primară este una dintre cauzele comune ale mononucleozei, având simptome ca febră, oboseală, stare de rău etc. Infecția primară cu citomegalovirusul a fost denumită mononucleoză „heterofil-negativă”, deoarece cauzează o boală similară cu virusul Epstein-Barr, dar rezultatele testului anticorpului heterofil pentru EBV sunt negative.

Cum se transmite citomegalovirusul?

Contactul direct cu fluidele corporale (salivă, lacrimi, material seminal, secreții vaginale, lapte matern) ale unei persoane infectate expune o persoană sănătoasă infecției cu citomegalovirusul. Majoritatea copiilor și adulților sănătoși nu prezintă niciun simptom după infecția cu citomegalovirusul. Cu toate acestea, CMV poate provoca boli grave la persoanele care au un sistem imunitar slăbit (cum ar fi cele cu HIV / SIDA sau cei care iau medicamente care suprimă imunitatea). Infecția cu citomegalovirusul poate provoca retinită (vedere încețoșată și orbire), înghițire dureroasă (disfagie), pneumonie, diaree (colită) și slăbiciune sau amorțeală la nivelul picioarelor.

Citomegalovirusul se poate transmite:

Când sunt atinși ochii sau interiorul nasului sau gurii după intrarea în contact cu fluidele corporale ale unei persoane infectate.
În urma contactului sexual cu o persoană infectată.
Prin laptele matern al unei mame infectate.
În urma unui transplant de organe sau a unor transfuzii de sânge.
În timpul nașterii: O mamă infectată poate transmite virusul copilului înainte sau în timpul nașterii.

Care sunt cauzele infecției cu citomegalovirus (CMV)?

Virusul citomegalic face parte din famila virusurilor care provoacă varicelă, herpes simplex și mononucleoză. Citomegalovirusul poate fi pentru o perioadă de timp inactiv și apoi poate să se reactiveze. În timpul activării, se poate transmite virusul altor persoane.

Care sunt factorii de risc pentru infecția cu citomegalovirus (CMV)?

Printre cei cu risc se numără copiii mici și adulții care lucrează îndeaproape cu persoanele diagnosticate cu citomegalovirus, persoanele care primesc transfuzii de sânge, dar și cele care au parteneri sexuali multipli. Totodată, riscă să se îmbolnăvească și persoanele neinfectate anterior, care primesc un organ infectat cu citomegalovirus sau fac un transplant de măduvă osoasă.

Printre persoanele cu risc de complicații cauzate de infecția cu CMV se numără femeile însărcinate (infecție congenitală cu citomegalovirus), dar și oamenii cu un sistem imunitar slăbit, cum ar fi persoanele infectate cu HIV, persoanele care au trecut recent printr-un transplant de organe, pacienții cu cancer sau cei care iau medicamente care le-ar putea suprima sistemul imunitar.

Care sunt complicațiile infecției cu virusul citomegalic (CMV, citomegalovirus)?

Complicațiile infecției cu citomegalovirus variază în funcție de starea de sănătate generală a persoanei infectate. În cazul adulților, rareori infecția cu virusul citomegalic face ca un adult sănătos să dezvolte mononucleoză. Alte complicații rare pentru adulții sănătoși includ probleme cu sistemul digestiv, ficatul, creierul și sistemul nervos.

În cazul persoanelor care au imunitatea scăzută, complicațiile infecției cu virusul citomegalic pot include:

Pierderea vederii, din cauza inflamării retinei;
Probleme ale sistemului digestiv, inclusiv inflamația colonului (colită), esofagului (esofagita) și ficatului (hepatită);
Probleme ale sistemului nervos, inclusiv inflamația creierului (encefalită);
Pneumonie.

În cazul sugarilor cu citomegalovirus congenital complicațiile sunt mai susceptibile să se dezvolte dacă mama sugarului a avut o infecție primară cu virusul citomegalic în timpul sarcinii, mai degrabă decât o infecție reactivată. Bebelușul se poate confrunta cu:

Pierderea auzului;
Handicap intelectual;
Probleme de vedere;
Convulsii;
Lipsa coordonării;
Slăbiciune musculară.

Simptomele infecției cu citomegalovirus (CMV)

Majoritatea persoanelor infectate cu virusul citomegalic nu se confruntă cu un istoric de simptome sau complicații, astfel încât aceștia nu știu că au fost infectate. Infecția acută cu virusul citomegalic poate imita gripa sau mononucleoza infecțioasă cauzată de virusul Epstein-Barr sau infecția hepatică (hepatită A, B sau C).

Simptomele similare mononucleozei pot include febră, stare de rău (senzație de rău), ganglioni limfatici măriți, dureri în gât, dureri musculare, pierderea poftei de mâncare, ficat sau splină mărite și oboseală. Simptomele asemănătoare hepatitei pot include pierderea apetitului, îngălbenirea ochilor (icter), greață și diaree.

La persoanele care au sistemul imunitar suprimat, infecția cu citomegalovirus poate ataca diferite organe ale corpului și poate provoca vedere încețoșată și orbire, infecție pulmonară (pneumonie), înghițire dureroasă (esofagită), diaree (colită), inflamație a ficatului (hepatită) sau inflamația creierului (encefalită). Aceasta din urmă poate provoca modificări de comportament, convulsii sau comă.

Bebelușii infectați cu virusul citomegalic la naștere nu au, de cele mai multe ori, simptome la naștere. Cu toate acestea, până la 20% dintre cei fără simptome la naștere au un risc de a dezvolta surditate. Doar aproximativ 10% dintre sugarii cu CMV congenital prezintă semne și simptome ale infecției sau dezvoltă complicații.

Diagnosticarea infecției cu citomegalovirus (CMV)

Majoritatea infecțiilor cu citomegalovirus nu sunt diagnosticate, deoarece virusul nu cauzează de obicei simptome. Atunci când o persoană este infectată cu CMV, anticorpii CMV (proteine) împotriva virusului numite IgM și/sau anticorpi anti-CMV IgG se dezvoltă și rămân în organism pentru tot restul vieții. Un test de sânge pentru detectarea anticorpilor va fi pozitiv dacă persoana în cauză este infectată cu citomegalovirus. Dacă rezultatul testului este negativ, se consideră că persoana nu este infectată cu virusul citomegalic.

Anticorpii IgM și IgG

Când o persoană se infectează cu citomegalovirusul, organismul produce anticorpi IgM în primele 1-2 săptămâni de la expunerea inițială. După câteva luni, aceștia scad sub niveluri detectabile. Anticorpii IgM sunt produși când infecția cu virusul citomegalic latentă se reactivează.

Anticorpii IgG sunt produși de organism la câteva săptămâni după infecția inițială cu virusul citomegalic și asigură protecția împotriva infecțiilor primare. Nivelurile IgG cresc când infecția este activă, apoi se stabilizează pe măsură ce infecția trece și virusul devine inactiv. După ce o persoană a fost expusă la CMV, va avea o cantitate măsurabilă de IgG în sânge pentru tot restul vieții.

Testarea anticorpilor IgM specifici este utilă în evaluarea stadiului infecţiei (infecţie acută - în acest caz sunt prezenţi anticorpii IgM; dacă infecţia este cronică, predomină anticorpii IgG) şi a probabilității infecţiei congenitale (un nou-născut este infectat dacă în urma testării rezultă că are anticorpi IgM; un nou-născut cu anticorpi IgG a dobândit pasiv, transplacentar, anticorpi materni).

Este important de știut că virusul poate fi diagnosticat din probe obținute din urină, exsudat faringian sau din diverse țesuturi. Cea mai rapidă metodă de diagnosticare a infecției cu virusul citomegalic oferă rezultatul după trei ore de la recoltare, pe baza reacției cu proteina pp65. Prin imunofluorescență indirectă este identificată proteina pp65 a CMV în leucocitele din sângele periferic.

Testarea TORCH

Testarea pentru virusul citomegalic face parte dintr-o testarea amplă, numită TORCH, care este recomandată tuturor femeilor care plănuiesc să rămână însărcinate sau sunt gravide. Această testare se realizează pentru câteva boli infecțioase, care pot provoca complicații la femeile însărcinate, cât și malformații congenitale la nou-născuți. TORCH este un acronim pentru: toxoplasmoză, rubeolă, CMV și virusul Herpes Simplex.

Ce este testul de aviditate (TA) a IgG anti-CMV?

Testul de aviditate (TA) a IgG anti-CMV ajută la diferențierea infecției primare de cea secundară cu citomegalovirusul. Specialiștii spun că aviditatea scăzută a anticorpilor de tip IgG se asociază cu infecția primară recentă. Femeile care se infectează cu virusul citomegalic după concepție sunt mult mai susceptibile să transmită infecția fătului, în comparație cu femeile care au fost deja infectate în momentul concepției.

Dacă mama este pozitivă atât pentru IgG CMV, cât și pentru IgM, este important să se efectueze testul de aviditate (TA) a IgG anti-CMV pentru ca medicul să știe dacă rezultatele anticorpului pozitiv reprezintă o infecție recentă (după concepție) sau mai probabil o infecție trecută (înainte de concepție).

În cazul în care indexul de aviditate este mai mic de 0.4 (aviditate scăzută) înseamnă că infectarea s-a produs cu mai puţin de trei luni înainte de recoltarea probei. În acest sens, gravidele sunt consiliate cu privire la riscul transmiterii transplacentare a infecţiei şi la consecinţele pe care le are această infecție asupra fătului. Dacă indexul de aviditate este mai mic de 0.4, medicul recomandă amniocenteză cu determinarea cantitativă a CMV-ADN din lichidul amniotic.

Un index de aviditate peste 0.65 (aviditate înaltă) înseamnă că infecția cu virusul citomegalic nu s-a produs la mai puţin de trei luni înainte de recoltarea probei.

Tratament citomegalovirus (CMV)

În general, tratamentul nu este necesar pentru copiii și adulții sănătoși. Adulții sănătoși diagnosticați cu citomegalovirus se recuperează, în general, fără medicamente. Dar nou-născuții și persoanele cu sistemul imunitar slăbit au nevoie de tratament atunci când au semne și simptome ale infecției cu virusul citomegalic. Tipul de tratament depinde de simptome și de gravitatea acestora.

De regulă, ca tratament pentru citomegalovirus se recomandă administrarea de medicamente antivirale. Acestea pot încetini reproducerea virusului, dar nu-l pot elimina. Cercetătorii studiază noi medicamente și vaccinuri pentru a trata și preveni infecția cu virusul citomegalic.

Ganciclovirul, administrat intravenos, este primul medicament antiviral aprobat pentru tratamentul infecției cu citomegalovirusul. Efectele secundare ale tratamentului cu ganciclovir includ febră, erupții cutanate, diaree, anemie și scăderea numărului de celule albe din sânge și trombocite.

Valganciclovirul este un medicament oral care este utilizat pe scară largă pentru a preveni infecția cu virusul citomegalic (profilaxie). Este utilizat la pacienții cu simptome ușoare.

Foscarnetul este utilizat pentru tratarea infecțiilor cu virusul citomegalic și este recomandat pacienților care nu tolerează tratamentul cu ganciclovir. Foscarnetul este toxic pentru rinichi și poate provoca convulsii din cauza dezechilibrului de minerale și electroliți.

Cidofovirul este o terapie alternativă pentru pacienții care nu s-au vindecat în urma tratamentului cu ganciclovir și foscarnet. Utilizarea sa este limitată din cauza toxicității pentru rinichi. Este recomandat de regulă pacienților cu sindromul imunodeficienței dobândite (SIDA) cauzat de virusul imunodeficienței umane (HIV).

În prezent nu există niciun medicament antiviral pentru prevenirea infecției congenitale cu virusul citomegalic. Cu toate acestea, unii sugari care au o infecție care afectează sistemul nervos central (creierul și măduva spinării) pot beneficia de tratament. Unele studii arată că ganciclovirul poate preveni pierderea auzului și problemele de dezvoltare la sugarii care se confruntă cu simptome severe ale infecției congenitală cu virusul citomegalic. Din cauza efectelor secundare grave ale ganciclovirului, trebuie consultat un medic pediatru specializat în boli infecțioase. Nu există remedii la domiciliu dovedite că sunt eficiente în tratarea infecției cu virusul citomegalic.

Prevenirea infecției cu citomegalovirus (CMV)

Deoarece citomegalovirusul este un virus comun, există câteva măsuri de precauție în cazul femeilor însărcinate pentru a preveni infecția congenitală cu citomegalovirusul. De exemplu:

Spălarea frecventă a mâinilor timp 20 de secunde, în special când intră în contact cu copiii mici, după schimbarea scutecelor etc.
Evitarea consumului din aceeași farfurie sau din același pahar ori folosirea în comun a tacâmurilor;
Evitarea sărutului pe buze al unui copil;
Dezinfectarea frecventă a jucăriilor, blaturilor și suprafețelor care vin în contact direct cu urina sau saliva unui copil;
Utilizarea prezervativului în timpul contactului sexual.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
MSD Manual - Cytomegalovirus (CMV) Infection
https://www.msdmanuals.com/professional/infectious-diseases/herpesviruses/cytomegalovirus-cmv-infection
CDC - About Cytomegalovirus (CMV)
https://www.cdc.gov/cmv/overview.html
NCBI - Advances in cytomegalovirus (CMV) biology and its relationship to health, diseases, and aging
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7205956/
Studiul „Advances in cytomegalovirus (CMV) biology and its relationship to health, diseases, and aging”, apărut în GeroScience. 2020 Apr; 42(2): 495–504, Published online 2020 Mar 11. doi: 10.1007/s11357-020-00170-8, autori: Janko Nikolich-Žugich et al.

Te-ar mai putea interesa și...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ȘI...