Un dezinfectant pe baza de nanoparticule, eficient impotriva virusurilor

O echipă americană de cercetare a dezvoltat un dezinfectant, pe bază de nanoparticule, care poate distruge în mod continuu virusurile de pe o suprafață timp de până la șapte zile.

Încă din primele zile ale pandemiei de COVID-19, autoritățile sanitare au încurajat populația să acorde o atenție sporită igienei mâinilor, prin spălarea corectă cu apă și săpun, subliniind că, atunci când apa și săpunul nu sunt disponibile, să se utilizeze un gel dezinfectant cu 70% alcool. De asemenea, s-au făcut recomandări pentru dezinfectarea locuințelor.

De atunci, în unitățile medicale și în multe instituții publice au apărut reciepiente cu geluri dezinfectante pentru mâini, iar persoanele care se ocupă de curățenie dezinfectează regulat podelele, mânerele, scaunele și alte obiecte atinse des de lucrători și vizitatori.

În acest context, o echipă de cercetare de la University of Central Florida a intenționat, încă de la începutul pandemiei, să dezvole un dezinfectant cu acțiune rapidă. Însă, după ce au cerut părerea medicilor pentru a afla ce își doreau cu adevărat de la un dezinfectant, aceștia au spus că le-ar fi util un dezinfectant de lungă durată, care ar continua să dezinfecteze zonele cu atingere ridicată, cum ar fi mânerele ușilor și podelele, mult timp după aplicare.

Un dezinfectant cu durată lungă de acțiune, care inactivează multe virusuri

Cercetătorii au creat în cele din urmă un dezinfectant pe bază de nanoparticule. Ingredientul activ este o nanostructură proiectată numită oxid de ceriu, care este cunoscută pentru proprietățile sale antioxidante regenerative. Nanoparticulele de oxid de ceriu sunt modificate cu cantități mici de argint pentru a le face mai puternice împotriva agenților patogeni.

Autorii studiului spun că dezinfectantul funcționează atât chimic, cât și mecanic. Nanoparticulele emit electroni care oxidează virusul, făcându-l inactiv. Din punct de vedere mecanic, acestea se atașează, de asemenea, de virus și îi rup suprafața aproape ca și cum ar sparge un balon.

Pe de o parte, cele mai multe șervețele sau spray-uri dezinfectează o suprafață în trei până la șase minute de la aplicare, dar nu au efecte reziduale. Aceasta înseamnă că suprafețele trebuie șterse în mod repetat pentru a rămâne curate și de dezinfectate. Pe de altă parte, formularea cu nanoparticule își menține capacitatea de a inactiva microbii și continuă să dezinfecteze o suprafață timp de până la șapte zile după o singură aplicare.

Potrivit autorilor studiului, dezinfectantul a demonstrat o activitate antivirală extraordinară împotriva a șapte virusuri diferite. Nu numai că a arătat proprietăți antivirale față de SARS-CoV-2 și rinovirus, dar s-a dovedit și eficient împotriva unei game largi de alte virusuri cu structuri și complexități diferite. Speranța savanților este că acest dezinfectant va fi un instrument eficient și împotriva altor virusuri care ar putea apărea.

Oamenii de știință sunt încrezători că soluția va avea un impact major în mediile de îngrijire a sănătății, în special prin reducerea ratei infecțiilor dobândite în spital – cum ar fi Staphylococcus Aureus rezistent la meticilină (MRSA), Pseudomonas aeruginosa și Clostridium difficile – care provoacă infecții care afectează o proporție mare de pacienți internați.

Spre deosebire de mulți dezinfectanți comerciali, această formulă nu conține substanțe chimice nocive, ceea ce indică faptul că va fi sigură de utilizat pe orice suprafață. Testele de reglementare pentru iritația asupra pielii și a celulelor ochilor, așa cum este cerut de Agenția pentru Protecția Mediului din SUA, nu au arătat efecte nocive.

Mai este nevoie de cercetări înainte ca produsul să fie lansat pe piață

Mulți dezinfectanți de uz casnic disponibili în prezent conțin substanțe chimice care pot fi dăunătoare organismului la expunere repetată, însă acest produs pe bază de nanoparticule va avea un rating ridicat de siguranță și ar putea juca un rol major în reducerea expunerii globale la substanțe chimice.

Înainte ca produsul să poată fi lansat pe piață, este nevoie de mai multe cercetări, motiv pentru care următoarea fază a studiului va analiza modul în care dezinfectantul funcționează în afara laboratorului în aplicațiile din lumea reală. Lucrarea respectivă va analiza modul în care dezinfectantul este afectat de factori externi, cum ar fi temperatura sau lumina soarelui. Echipa de cercetare este în discuții cu o rețea locală de spitale pentru a testa produsul în unitățile lor.

Cercetătorii explorează, de asemenea, dezvoltarea unui film semi-permanent pentru a vedea dacă s-ar putea acoperi și etanșa podeaua unui spital sau mânerele ușilor, adică zonele care trebuie dezinfectate foarte des, din cauza contactului sporit.

Atenție la dezinfectanții chimici utilizați acasă!

Când folosești dezinfectanți chimici la domiciliu, urmează întotdeauna instrucțiunile de pe eticheta produselor pentru a asigura o utilizare nu doar eficientă, ci și sigură. O sugestie ar fi să porți mănuși menajere și ochelari de protecție, pentru ca produsele să nu atingă pielea mâinilor și să nu-ți sară în ochi, deoarece pot provoca daune grave. Atenție, unele produse de curățare și dezinfectare pot declanșa astmul, de aceea poate fi util să porți și o mască de protecție când folosești astfel de produse.

Utilizează doar cantitatea de produs recomandată pe etichetă, iar dacă se recomandă diluarea cu apă, adaugă apă la temperatura camerei (dacă nu este specificat altfel pe etichetă). Ai grijă să asiguri o ventilație adecvată (de exemplu, deschide ferestrele și pornește un ventilator) pentru ca tu sau membrii familiei să nu inhalați vaporii.

Este extrem de important să nu lași dezinfectanții chimici la îndemâna copiilor și a animalelor de companie și să nu amesteci între ele diverse produse. Nu șterge și nu spăla animalele de companie cu produse de curățare și dezinfectare a suprafețelor. 

Deși dezinfectanții chimici pot fi utili la domiciliu pentru folosire ocazională, e bine ca în majoritatea timpului când faci curățenie să folosești produse mai blânde atât cu pielea cât și cu mediul înconjurător, mai ales în bucătărie. Poți căuta astfel de produse în comerț (găsești pe etichetă informații despre efectul asupra mediului, de exemplu) sau poți să-ți faci acasă unele soluții: poți face o pastă de bicarbonat de sodiu cu puțină apă pentru a curăța frigiderul, de exemplu, sau poți presăra bicarbonat în chiuveta de la bucătărie, după care pulverizezi un amestec de apă, oțet și 2-3 picături de ulei esențial (mentă, lămâie etc.), apoi ștergi bine cu o lavetă și clătești cu apă.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
ACS Publications - Metal-Mediated Nanoscale Cerium Oxide Inactivates Human Coronavirus and Rhinovirus by Surface Disruption 
https://pubs.acs.org/doi/10.1021/acsnano.1c04142
1. Studiul „Metal-Mediated Nanoscale Cerium Oxide Inactivates Human Coronavirus and Rhinovirus by Surface Disruption”, apărut în ACS Nano, 2021; DOI: 10.1021/acsnano.1c04142, autori: Craig J. Neal 
CDC - Cleaning and Disinfecting Your Home 
https://www.cdc.gov/coronavirus/2019-ncov/prevent-getting-sick/disinfecting-your-home.html


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

CELE MAI CITITE

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0