Cancerul oral este într-o creștere de incidență în ultimii ani cu un număr estimat de aproximativ 50.000 de cazuri noi în SUA și de aproximativ 2.500 în România. Incidența este dublă la bărbați comparativ cu femeile.

Cancerul oral se referă la acele tipuri de cancer care se dezvoltă în oricare dintre părțile care alcătuiesc cavitatea bucală: buze, gingii, limbă, căptușeala interioară a obrajilor, cerul gurii, podeaua gurii (sub limbă). Cancerul orofaringian este o boală în care celulele maligne se formează în țesuturile orofaringelui (partea de mijloc a gâtului).

Rata globală de supraviețuire la 5 ani pentru cancerele cavității orale este estimată la peste 60%, cu limite cuprinse între 80% pentru cancerele incipiente și 38% pentru cancerul oral metastatic. În ceea ce privește cancerul orofaringian, rata globală de supraviețuire este de aproximativ 43%.

Factori de risc

• Fumatul reprezintă principalul factor de risc pentru apariția acestor cancere sub forma utilizării țigărilor, a țigaretelor sau a pipei. Peste 85% dintre cancerele cavității orale sunt cauzate de fumat. De asemenea, mestecatul tutunului, obicei mai rar întâlnit la noi în țară, reprezintă un alt factor de risc major pentru apariția cancerelor orale. Dacă utilizarea pipei este legată în special de cancerele buzei, mestecatul tutunului crește riscul cancerelor gingivale, ale mucoasei obrajilor, dar și ale buzelor.
• Consumul de alcool, mai ales în asociere cu cel de tutun, crește exponențial riscul de cancere orale.
• Expunerea prelungită la soare crește riscul apariției cancerului buzelor.
• Infecția cu virusul papiloma uman (HPV) este un factor de risc major pentru apariția cancerelor orofaringiene. Zonele de elecție afectate sunt reprezentate de amigdale și baza limbii.
• Sex: Cancerul orofaringian este mai frecvent la bărbați decât la femei.
• Igiena orală deficitară, precum și iritația cronică linguală sau a mucoasei obrazului determinată de resturi radiculare, în special asociată consumului de alcool și fumatului, cresc exponențial riscul apariției cancerului oral și orofaringian. Din acest motiv, controale regulate stomatologice pot contribui la o depistare precoce a unor leziuni premergătoare cancerelor orale și orofaringiene
• Un status nutrițional deficitar și o dietă săracă în vitamine prin aport redus de legume și fructe proaspete pot crește riscul acestor cancere.
• Un status imunologic deficitar crește riscul cancerelor orale.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Simptome și semne clinice

În unele situații, pacienții cu acest tip de cancere pot să nu aibă niciun fel de simptomatologie pentru o lungă perioadă de timp. În alte situații, persoanele afectate prezintă leziuni ulcerative cronice care nu au tendința naturală de vindecare, excrescențe de multe ori fără durere, cu localizare la nivelul structurilor cavității bucale, adenopatii la nivel laterocervical sau submandibular, o răgușeală persistentă, senzație de corp străin la nivelul zonei orale, dureri la nivelul articulațiilor temporomandibulare, dureri la nivelul urechilor, dificultăți de vorbire sau deficiențe respiratorii precum și dificultăți în ceea ce privește masticația, căderea inexplicabilă a dinților, pierdere în greutate, oboseală cronică sau inapetență.

Diagnosticul cancerului oral și orofaringian

Diagnosticul de certitudine pentru aceste cancere se obține prin biopsia leziunii suspecte sau reprezentative clinic. Diagnosticul de extensie al bolii este rezultatul examinărilor imagistice de înaltă performanță de tipul examenului Computer Tomograf, Rezonanță Magnetică Nucleară sau examen PET-CT, în urma cărora se stabilește stadiul clinic al bolii.

Stadializare

Stadiul clinic rămâne principalul factor de prognostic, alături de gradul de diferențiere al tumorii. Un stadiu avansat înseamnă automat și o scădere progresivă a supraviețuirii. De asemenea, o tumoră nediferențiată sau slab diferențiată prezintă un prognostic semnificativ inferior tumorilor bine diferențiate.

Tratament

Opțiunile terapeutice se adresează fiecărui caz în parte în funcție de stadiul bolii, tipul de tumoră, afecțiunile asociate ale pacientului și, nu în ultimul rând, de preferințele acestuia.

Principalele tipuri de tratament sunt intervenția chirurgicală, radioterapia, chimioterapia și terapia biologică.

Intervenția chirugicală îndepărtează focarul tumoral împreună cu o porțiune semnificativă de țesut normal de vecinătate. Dezideratul constă în obținerea unor margini de rezecție curate, necontaminate tumoral. În anumite situații, intervenția chirurgicală este completată de tratamentul combinat de tip chimio-radioterapie. În funcție de localizare, stadiu și tipul histologic, anumite persoane pot necesita mai multe intervenții chirurgicale cu scop curativ.

Radioterapia reprezintă o opțiune terapeutică extrem de importantă în cancerele avansate în care intervenția chirurgicală este imposibilă. De asemenea, reprezintă o opțiune de tratament după intervenția chirurgicală cu intenția de radicalitate. Cea mai frecventă variantă de radioterapie este reprezentată de iradierea externă, care folosește radiații X de înaltă energie. În situații punctuale, se recurge la proton terapie o variantă de radioterapie externă care folosește protoni în locul radiațiilor X.

Iradierea internă sau brahiterapia reprezintă o altă formulă de radioterapie care folosește implanturi radioactive la nivelul țesuturilor țintă afectate de boala oncologică. Acest tip de implant necesită câteva zile de spitalizare în care pacientul este supravegheat.

Indiferent de maniera de radioterapie adoptată, pacientul trebuie pus în temă asupra neajunsurilor radioterapiei legate de afectarea țesuturilor de vecinătate cu dificultăți de vorbire, masticație, deglutiție, hipoacuzie, afectare stomatologică cu edem, hipotiroidism etc.

Chimioterapia se folosește în general împreună cu radioterapia în cancerele avansate, procedură cunoscută drept radiochimioterapie. În general, eficiența terapiilor combinate este superioară fiecărei terapii în parte, dar toxicitatea este mai mare. În anumite situații, se recurge la chimioterapie înainte de intervenția chirurgicală sau de radioterapie, procedură cunoscută drept chimioterapie neoadjuvantă. În alte situații, administrarea chimioterapiei urmează intervenției sau radioterapiei și în aceste condiții se vorbește despre chimioterapie adjuvantă.

Terapia target, intrată relativ recent în arsenalul terapeutic al acestor tumori, acționează asupra anumitor gene sau proteine implicate în creșterea tumorală. Spre deosebire de chimioterapie, toxicitatea acestora este limitată, iar eficiența antitumorală este superioară. Singurul tratament target care are drept țintă receptorul factorului de creștere epidermal, aprobat la ora actuală pentru această localizare, este Cetuximab. Indicația standard a acestuia rămâne asocierea cu radioterapia în boală local avansată sau terapia bolii recidivate sau metastatice, după eșecul chimioterapiei.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

În ceea ce privește imunoterapia, rezultatele studiilor preliminare sunt încurajatoare, dar necesită validări suplimentare prin extinderea studiilor clinice pentru a se putea lua în calcul o eventuală aprobare de către Agențiile de reglementare.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Mayo Clinic - Mouth cancer
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/mouth-cancer/symptoms-causes/syc-20350997
National Cancer Institute - Oropharyngeal Cancer Treatment (Adult) (PDQ®)–Patient Version
https://www.cancer.gov/types/head-and-neck/patient/adult/oropharyngeal-treatment-pdq
Mayo Clinic -Stomach Cancer
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/stomach-cancer/symptoms-causes/syc-20352438