Trucuri noi pentru abandonarea fumatului
Trucuri noi pentru abandonarea fumatului
Trucuri noi pentru abandonarea fumatului
Nu ești prea sigur cum să faci să te lași de fumat? Încearcă una sau mai multe dintre aceste noi modalități de a renunța la nicotină și astfel vei descoperi o cale pentru o viață mai sănătoasă.
Mulți oameni încep să fumeze în adolescență, mai ales cei care au fumători în familie (părinți, bunici etc.), dar nu numai. Pe lângă exemplul negativ din familie, tinerii mai sunt infuențați în ce privește fumatul de alte persoane de vârsta lor, dar și de de ce văd prin filme sau online.
O influență mai nouă, la modă, este țigara electronică și alte dispozitive electronice de „vaping” de înaltă tehnologie. Văzute în mod greșit ca fiind inofensive și mai ușor de obținut și utilizat decât produsele tradiționale din tutun, aceste dispozitive reprezintă o modalitate pentru tineri de a învăța cum să inhaleze și să devină dependenți de nicotină.
Pentru fumătorii înveterați, însă, țigările electronice ar putea fi de folos ca să renunțe la acest viciu. Aceștia, însă, la care dependența de nicotină este instalată de mulți ani, au nevoie de un plan bine stabilit și de multă voință pentru a putea scăpa de acest obicei nociv.
Idei utile care să te ajute să te lași de fumat
Dacă ai decis să faci ceva pentru sănătatea ta și a celor din jur ori pur și simplu să îți folosești banii pe care îi dai pe țigări pe lucruri mai folositoare (cum ar fi să îi pui deoparte într-un fond pentru copii sau nepoți), e bine să știi că dependența de nicotină nu este ușor de combătut.
Dacă fumatul a fost parte din viața ta pentru multă vreme, ai răbdare cu tine. Cercetările arată că mulți fumători nu reușesc să renunțe singuri și au nevoie de ajutorul medicului, așa că e bine să ai în minte și acest aspect. În primă fază, dă o șansă acestor măsuri pe care ți le propunem:
Ia-ți o agendă și scrie
Fă-ți, în primul rând, o listă cinstită cu toate lucrurile care îți plac la obiceiul fumatului și cu toate lucrurile care îți displac. Gândește-te la această lista de-a lungul mai multor zile și adaugă diverse lucruri pe măsură ce îți vin în minte.
Apoi, fă-ți o altă listă cu toate motivele pentru care știi că nu îți este ușor să renunți la fumat. Fii sincer cu tine și trece pe foaie toate amănuntele, chiar dacă ți se pare lungă și descurajantă.
În final, scrie absolut toate motivele valabile în cazul tău pentru care vrei să renunți la fumat pe o serie de cartonașe sau post-it-uri pe care le păstrezi la îndemână („Vreau să mă las de fumat pentru că mă doare în piept”, „Vreau să mă las de fumat pentru că mă costă prea mult țigările” etc.).
Încercuiește o dată în calendar
Alege-ți în calendar o dată la care vrei să te lași de fumat, apoi ia o foaie și scrie un „contract de încetare“, care include semnătura ta și cea a unui martor care îți oferă sprijinul său - cineva din familie sau un prieten de nădejde care vrea să te susțină moral în acest demers.
Cumpără mai puține țigări
Pe măsură ce ești mai pregătit să renunți și se apropie data aleasă, nu mai cumpăra atât de multe țigări. Dacă obișnuiai să-ți iei cartușe de țigări, cumpără doar câte un pachet și poartă cu tine în buzunar sau în portțigaret doar câte 2-3 țigări.
Revino la agendă
Scrisul te ajută să îți fixezi ideile, așa că revino la agenda despre care am discutat și fă-ți o listă cu ocaziile în care ai fumat în ultimele șapte zile. Scrie ce făceai în acele momente și cât de puternică a fost pofta de țigară, ca să vezi dacă anumite ore din zi sau anumite activități te fac să îți dorești să fumezi.
De asemenea, începe să scrii și o listă cu lucrurile pe care ai putea să le faci atunci când pofta de țigară te lovește (de exemplu; să faci o plimbare, să faci 10 flotări și să bei un pahar cu apă, să îți suni o persoană dragă, să te apuci să te joci cu animalul de companie sau un joc video, să faci curat în dulapul din bucătărie sau în biroul de la serviciu, să mesteci o gumă și să îți prepari un ceai, să faci exerciții de respirație și să aprinzi o lumânare parfumată etc.).
Respectă data din calendar
Când a sosit data din calendar la care ai decis să renunți la acest obicei, aruncă toate obiectele care îți amintesc de fumat: țigări rămase, chibrituri, brichete, scrumiere etc. Caută ca în zilele anterioare să gestionezi bine stresul (fă mișcare, plimbă-te înainte de culcare etc.) și să dormi bine pentru a te trezi în ziua stabilită cât mai binedispus. Studiile arată că ai mai puține șanse de succes dacă renunți la fumat atunci când ești deprimat sau ești supus unui stres mare.
Pune banii de țigări la vedere
Pune un borcan mare de sticlă undeva în casă, la vedere, și, în fiecare zi de după data la care ai renunțat să fumezi, pune în el toți banii pe i-ai fi dat pe țigări. După o lună, vei vedea cu surprindere cât de mult cheltuiai cu acest viciu; de acum, poți să folosești acești bani munciți cu greu pe ceva care să fie în avantajul tău sau al celor dragi.
Înlocuiește pauza de țigară cu altă activitate
În locul pauzelor de țigară la serviciu, obișnuiește-te să faci alte activități: joacă o partidă de solitaire pe calculator sau alt joc pe telefon, stai de vorbă cu un coleg sau sună o persoană dragă din familie ori dintre prieteni.
Imaginează-ți că joci tenis
Poate părea amuzant, dar un studiu a arătat că participanții care încercau să se lase de fumat au reușit mai bine să ignore nevoia de a fuma atunci când li s-a spus să vizualizeze un meci de tenis decât cei care nu. Sau, ca să adaugi și o porție de mișcare în viața ta, poți începe să joci tenis în realitate, căci niciodată nu e prea târziu să înveți.
Creează o zonă în care fumatul nu este permis
Nu permite nimănui să fumeze la tine acasă (dacă ai musafiri fumători, roagă-i să iasă în curte ori pe balcon), nici în mașină, iar când ieși la masă în oraș stai cât mai departe de zonele unde se fumează.
Ce mănânci și bei ca să faci tranziția mai ușoară?
Alimentele și băuturile te pot ajuta sau, dimpotrivă, te pot încurca atunci când te lupți cu dependența de nicotină, așa că ține cont de câteva îndrumări:
Înlocuiește cafeaua cu cofeină cu cea decofeinizată
Încearcă să reduci numărul de cafele cu cofeină la una pe zi sau să o înlocuiești cu o cană de ceai verde ori negru dimineața, iar în restul zilei, până când împlineșți 2 luni de când nu mai fumezi, bea cafea decofeinizată (are același gust). Prea multă cofeină în organism, în timp ce vrei să te lași de fumat, îți poate provoca mai multe neplăceri, ba chiar vei fi mai nervos.
Mănâncă gustări sănătoase
Găsește o gustare sănătoasă sau două pe care să le poți lua cu tine oriunde. Când te apucă pofta de țigări, mănâncă încet o linguriță de semințe de floarea soarelui fără coajă ori câteva bețe de morcovi pe care le poți lua oriunde cu tine într-o caserolă sau o mică pungă cu fermoar. Sau, dacă nu vrei să mănânci tot timpul, ia o bomboană fără zahăr ori mestecă o gumă.
Împrietenește-te cu ceaiurile
Mulți adulți s-au obișnuit să bea cafea de mai multe ori pe zi, dar acest obicei te poate ține legat de fumat. Alege să consumi o cană de ceai atunci când de obicei obișnuiai să fumezi o țigară. Actul de a fierbe apa pentru a-ți prepara ceaiul și apoi actul de a-l sorbi încet, pe măsură ce se răcește, vor acționa precum un burete care șterge stresul. Caută ceaiuri aromate, cu diverse combinații de fructe, plante și condimente, al căror miros și gust să te îmbie să le consumi mai des.
Dacă ai recidivat, încearcă din nou
Unii oameni sunt nevoiți să renunțe chiar și de 8 ori la fumat înainte de a avea succes pe termen lung, așa că nu te gândi că ai eșuat dacă lucrurile nu ies din prima așa cum îți dorești. Gândește-te că dependența de nicotină este ceva serios, care s-a agravat în timp, așa că poate fi nevoie de mai multă vreme pentru a reuși să o combați, însă nu este imposibil.
Dacă ai decis că fumatul nu mai poate fi parte din viața ta, ai încercat aceste metode despre care am discutat, dar tot îți este greu, cere și sfatul medicului de familie. Acesta ți-ar putea face niște recomandări la care poate nu te-ai gândit, dar îți poate prescrie și unele medicamente care să te ajute să scapi de pofta de fumat.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
CDC - How to Quit Smoking
https://www.cdc.gov/tobacco/campaign/tips/quit-smoking/index.html
BMC - Factors motivating smoking cessation: a cross-sectional study in a lower-middle-income country
https://bmcpublichealth.biomedcentral.com/articles/10.1186/s12889-021-11477-2
Studiul „Factors motivating smoking cessation: a cross-sectional study in a lower-middle-income country”, apărut în BMC Public Health 21, 1419 (2021). https://doi.org/10.1186/s12889-021-11477-2, autori: Russell Seth Martins et al.
Te-ar mai putea interesa și...