De cat timp e nevoie sa ramai insarcinata: cand ar trebui sa te ingrijorezi?

Este practic imposibil de spus cât de mult durează pentru că o femeie să rămână însărcinată, deoarece instalarea sarcinii depinde de foarte mulți factori, diferiți de la o femeie la alta și de la un cuplu la altul.

Factori de risc sarcină

Potrivit specialiștilor în infertilitate, mulți factori pot afecta șansele ca un cuplu să conceapă un bebeluș, iar printre acești factori se află:

  • vârsta
  • starea ta generală de sănătate
  • sănătatea sistemului tău reproducător
  • frecvența raporturilor sexuale

Reține că unele femei pot rămâne însărcinate rapid, pe când altele au nevoie de mai mult timp pentru a reuși să conceapă un bebeluș. 

Instalarea sarcinii

Totul începe cu ovulația, când ovarele eliberează un ovul matur care este disponibil pentru fertilizare de către spermatozoizi. Având relații intime la ovulație – ceea ce se întâmplă la jumătatea ciclului menstrual – oferă cele mai bune șanse de a rămâne însărcinată.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC
 

Odată ce un spermatozoid fecundează ovulul, acesta se îndreaptă spre uter. Ajunge în uter la aproximativ 3-4 zile după fertilizare și poate pluti în uter pentru încă câteva zile. 

Sarcina începe oficial în timpul implantării - când ovulul fertilizat se atașează de mucoasa uterului și sunt eliberați hormonii necesari pentru a susține sarcina. Poate dura 3-4 zile pentru ca ovulul fertilizat să se implanteze complet în mucoasa uterului.

Tot acest proces - de la sex la implantare - durează între două și trei săptămâni. 

Fertilitatea scade odată cu vârsta

Experții spun că femeile au cele mai mari șanse de a rămâne gravide în a doua decadă a vieții, după 20 de ani. Acesta este intervalul în care femeia are cel mai mare număr de ovule considerate "sănătoase". 

Multe femei au copii mai târziu în viață din motive foarte întemeiate, cum ar fi faptul că nu se simt suficient de stabile pentru a întreține un copil, nu doresc să aibă un copil înainte sau nu au un partener cu care să aibă un copil.

Cu toate acestea, știm că fertilitatea (capacitatea de a rămâne gravidă) scade odată cu vârsta și această scădere se accelerează după vârsta de 35 de ani. Acest lucru se datorează faptului că numărul și calitatea ovulelor scade. Fertilitatea masculină scade, de asemenea, odată cu vârsta, deși nu la fel de mult ca fertilitatea feminină.

Un studiu mai vechi a constatat că în cazul cuplurile care fac sex neprotejat regulat:

  • aproximativ 7 din 10 femei în vârstă de 30 de ani vor concepe în decurs de un an
  • aproximativ 6 din 10 femei în vârstă de 35 de ani vor concepe în decurs de un an
  • aproximativ 4 din 10 femei în vârstă de 40 de ani vor concepe în decurs de un an.

Cu cât înaintezi în vârstă, cu atât va dura mai mult timp ca să concepi un copil.

Scade și rezerva de ovule

Fiecare femeie se naște cu un număr finit de ovule - adică cu toate ovulele pe care le va produce vreodată organismul ei. Pe măsură ce înaintezi în vârstă, rezerva ovariană (de ovule) se diminuează, iar ovulele care rămân nu mai sunt la fel de sănătoase precum cele de la 20 de ani.

Până la împlinirea vârstei de 35 de ani, vei avea doar o șansă de 12% de a rămâne însărcinată într-o perioadă oarecare de trei luni, potrivit unui studiu publicat în PLOS One, iar până la vârstă de 40 de ani, acest procent scade până la 7%.

Care este legătura dintre renunțarea la contraceptive și conceperea unui copil?

Unele tipuri de contraceptive pot întârzia fertilitatea. Dacă iau pilule contraceptive, mulți medici le sfătuiesc pe viitoarele mame să amâne încercarea de a rămâne însărcinate până când au menstruații regulate.  

Timpul necesar pentru a rămâne însărcinată variază foarte mult. Dacă o femeie a încetat să mai folosească contraceptive, cercetările sugerează că aceasta are șanse să conceapă între două și trei cicluri menstruale regulate. Totuși, aproximativ 90% dintre femei vor fi însărcinate într-un an 1.

Această statistică provine dintr-un studiu din 2019, care a implicat 2.874 de persoane care foloseau o aplicație pentru a-și monitoriza fertilitatea. Participantele au fost în principal din Suedia, Norvegia și Statele Unite ale Americii (SUA). Prin urmare, este posibil ca rezultatele să nu reflecte cu exactitate populația globală.

Potrivit unui studiu mai vechi din British Medical Journal (BMJ), aproximativ 30% dintre cuplurile care încearcă să rămână însărcinate vor concepe în prima lună, iar aproximativ 90% vor face acest lucru în primul an.

Când ar trebui să te îngrijorezi dacă nu reușești să rămâi însărcinată?

Chiar dacă nu rămâi însărcinată "imediat", trebuie să înțelegi că este normal ca acest lucru să nu se întâmple atât de repede. Însă la fel de important este să înțelegi ce este normal și ce nu este normal, pentru a ști când nu trebuie să te îngrijorezi.

Potrivit experților americani, 90% dintre cupluri vor reuși să conceapă un copil într-un interval de 12 luni până la 18 luni de încercări.

Ce este infertilitatea

Medicii definesc infertilitatea ca fiind situația când femeia nu reușește să rămână însărcinată (să conceapă) după 12 luni de raporturi sexuale frecvente, neprotejate, dacă aceasta are mai puțin de 35 de ani.

Dacă ai împlinit 35 de ani sau ai peste această vârstă, medicii vor începe să îți evalueze fertilitatea după șase luni de încercări nereușite de a rămâne însărcinată.

Societatea Americană de Medicină Reproductivă definește astfel infertilitatea: „infertilitatea este rezultatul unei afecțiuni (o întrerupere, o încetare sau o tulburare a funcțiilor corpului, a sistemelor sau a organelor) a aparatului reproducător feminin sau masculin, care împiedică astfel conceperea unui copil sau capacitatea de a duce sarcina la termen”.

Durata în care cuplul face sex neprotejat și nu reușește să conceapă un bebeluș ar trebui să fie de aproape 12 luni, înainte de a se efectua evaluarea infertilității - excepție sunt cazurile în care istoricul medical, vârsta sau anumite concluzii ale medicului dictează evaluarea și mai timpurie a fertilității pacientei.

Ce trebuie să ai în vedere despre acest proces

Dacă ai menstruații regulate, atunci este posibil și ca ovulația ta să fie regulată. Este important, deci, să știi care sunt cele mai fertile zile ale tale, de la mijlocul ciclului menstrual, între două menstruații. Acesta este momentul în care ovarul eliberează un ovul. Tu și partenerul tău ar trebui să faceți sex frecvent, în anumite zile de la jumătatea ciclului tău menstrual. Poți folosi, dacă dorești, un test de ovulație pe care îl poți găsi în farmacie, pentru a afla când ești la ovulație. Nu trebuie să folosiți lubrifiant, spun specialiștii.

Aproximativ 25% dintre cupluri vor reuși să obțină o sarcină la finalul primei luni de încercări, iar aproximativ 50% dintre cupluri vor reuși să conceapă un copil într-un interval de 6 luni de încercări. De asemenea, experții americani mai spun că între 85% și 90% dintre cupluri vor concepe un copil la finalul unui an de încercări. Dintre cei care nu au reușit să obțină o sarcina, unii vor reuși să aibă un copil, cu sau fără un tratament de specialitate.

Așadar, dacă tu și partenerul tău sunteți sănătoși, nu aveți probleme majore de sănătate și faceți sex regulat atunci când te afli la ovulație și nu ai peste 35 de ani, ar trebui să fii încrezătoare și să aloci încercărilor voastre un număr suficient de luni înainte de a începe să te îngrijorezi.

Totuși, orice persoană cu antecedente de infertilitate cu un partener anterior sau alte probleme medicale despre care se știe că sunt asociate cu infertilitatea trebuie evaluată mai devreme.  

Cum să creșteți șansele de a concepe un copil

Cuplurile pot să țină cont de următoarele recomandări pentru a-și crește șansele de a concepe un copil:

  • menținerea și gestionarea greutății
  • urmărirea ciclului menstrual, inclusiv ovulația
  • schimbarea medicamentelor care pot diminua numărul de spermatozoizi
  • adoptarea unei diete bogată în nutrienți
  • testarea pentru bolile cu transmitere sexuală și a altor afecțiuni care pot afecta fertilitatea
  • evitarea consumului de canabis

Alte recomandări pentru viitoarea mamă:

  • Renunță la fumat. Îți va îmbunătăți șansele de a rămâne însărcinată și îi va oferi copilului tău cel mai bun început în viață atunci când vei rămâne însărcinată.
  • Mănâncă sănătos. Unele cercetări sugerează că anumite diete pot reduce riscul de infertilitate. Încearcă să incluzi în alimentația zilnică ai multe surse vegetale de proteine ​​și fier și mai puține surse de origine animală (cum ar fi lintea în loc de carne de vită). Optează și pentru cereale integrale și alte surse de fibre.
  • Ai grijă de greutatea ta. Excesul de greutate sau subponderalitatea pot afecta hormonii implicați în fertilitate.
  • Ia vitamine prenatale. Nu numai că vor proteja sănătatea bebelușului atunci când rămâi însărcinată, dar acestea pot crește șansele de a concepe un copil.
  • Gestionează stresul. Tensiunea și anxietatea necontrolate pot afecta fertilitatea. Încearcă yoga, meditația sau orice te ajută să te relaxezi.
  • Încearcă acupunctura. Unele cercetări au descoperit că acupunctura poate îmbunătăți atât infertilitatea masculină, cât și feminină.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
 
 
Sursa foto: Shutterstock
Bibliografie:
1 Studiul „Short- and long-term effect of contraceptive methods on fecundity”, Eur J Contracept Reprod Health Care. 2019 Aug; 24(4): 260–265., E. Berglund Scherwitzl, O. Lundberg, H.Kopp Kallner, S.P.Rowland, J. Holte,J. Trussell,K. Gemzell Danielsson,R. Scherwitzla
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6689758/
Academy of Nutrition and Dietetics - Foods That Can Affect Fertility
https://www.eatright.org/health/pregnancy/fertility-and-reproduction/fertility-foods
American Society for Reproductive Medicine - Infertility
https://www.asrm.org/topics/topics-index/infertility/
American College of Obstetricians and Gynecologists - Infertility Workup for the Women’s Health Specialist
https://www.acog.org/clinical/clinical-guidance/committee-opinion/articles/2019/06/infertility-workup-for-the-womens-health-specialist
American College of Obstetricians and Gynecologists - Having a Baby After 35: How Aging Affects Fertility and Pregnancy
https://www.acog.org/womens-health/faqs/having-a-baby-after-age-35-how-aging-affects-fertility-and-pregnancy?

 
 

 


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 4