De ce fertilitatea la bărbați este în declin?
De ce fertilitatea la bărbați este în declin?
De ce fertilitatea la bărbați este în declin?
Multe cupluri, la nivel mondial, se luptă în prezent cu infertilitatea. Din păcate, în aproape jumătate dintre situații, medicii specializați în medicina reproductivă nu pot stabili cauza infertilității masculine.
Infertilitatea este definită ca incapacitatea unui cuplu de a obține o sarcină timp de un an, în ciuda contactelor sexuale regulate. În această situație, medicii evaluează ambii parteneri pentru a stabili care este cauza și cum se poate trata. Pentru bărbați, piatra de temelie a evaluării fertilității este analiza materialului seminal.
Există o serie de modalități de evaluare a spermei. Numărul de spermatozoizi (adică numărul total de spermatozoizi pe care îl produce un bărbat) și concentrația spermatozoizilor (adică numărul de spermatozoizi pe mililitru de material seminal) sunt teste obișnuite, dar nu sunt cei mai buni predictori ai fertilității. O măsură mai precisă analizează numărul total de spermatozoizi mobili, adică aceia care se pot mișca și înota.
O gamă largă de factori, de la obezitate la dezechilibre hormonale până la boli genetice, pot afecta fertilitatea la bărbați. Pentru mulți, există tratamente care se pot dovedi utile. Dar începând cu anii 1990, cercetătorii au observat o tendință îngrijorătoare: chiar și atunci când se controlează mulți dintre factorii de risc cunoscuți, fertilitatea masculină pare a se afla în scădere.
Fertilitatea la bărbați, în scădere în ultimele zeci de ani
În 1992, un studiu a constatat o scădere globală cu 50% a numărului de spermatozoizi la bărbați în ultimii 60 de ani. Studii multiple din anii următori au confirmat această constatare inițială, inclusiv o lucrare din 2017 care arată o scădere de la 50% la 60% a concentrației de spermă între 1973 și 2011 la bărbații din întreaga lume.
Aceste studii, deși importante, s-au concentrat asupra concentrației spermei sau asupra numărului total de spermatozoizi. Așadar, în 2019, o echipă de cercetare a decis să se concentreze asupra spermatozoizilor mobili și a descoperit că proporția bărbaților cu un număr total normal de spermatozoizi mobili a scăzut cu aproximativ 10% în ultimii 16 ani.
Cum bărbații produc astăzi mai puțini spermatozoizi decât în trecut, iar spermatozoizii sunt mai puțin sănătoși, întrebarea este: ce ar putea cauza acest declin al fertilității la bărbați?
Oamenii de știință au observat de multă vreme, cel puțin în modelele animale, că expunerea la un mediu toxic poate altera echilibrul hormonal și reproducerea. Cercetătorii nu pot expune intenționat pacienții umani la compuși nocivi pentru a măsura rezultatele, dar pot încerca să evalueze corelațiile.
Pe măsură ce a apărut tendința descendentă a fertilității masculine, mulți cercetători au început să căute indicații despre substanțele chimice din mediu în raport cu fertilitatea. Această abordare nu le permite savanților să stabilească definitiv ce substanțe chimice cauzează scăderea fertilității la bărbați, dar ponderea dovezilor este în creștere.
Multe dintre aceste cercetări se concentrează pe perturbatorii endocrini, molecule care imită hormonii corpului și strică echilibrul hormonal fragil al reproducerii. Aceștia includ substanțe precum ftalații, pesticidele, erbicidele, metalele grele, gazele toxice și alte materiale sintetice.
Plastifianții se găsesc în cele mai multe materiale plastice cum ar fi peturi de apă și recipiente pentru alimente, iar expunerea este asociată cu un impact negativ asupra testosteronului și sănătății materialului seminal. Erbicidele și pesticide din alimente afectează, de asemenea, capacitatea de a se obține o sarcină.
Poluarea aerului afectează multe orașe, ceea ce înseamnă că particule de dioxid de sulf, oxid de azot și alți compuși pot contribui la calitatea anormală a spermei. De asemenea, expunerea la radiații de la laptopuri, telefoane mobile și modemuri a fost asociată cu scăderea numărului de spermatozoizi și afectarea motilității spermei. Metalele grele precum cadmiul, plumbul și arsenicul, care sunt prezente în alimente, apă și produse cosmetice sunt, de asemenea, cunoscute că dăunează sănătății spermei.
Astfel, se poate spune că acești compuși care perturbă sistemul endocrin și contribuie la probleme de fertilitate afectează semnificativ sănătatea fizică și emoțională a bărbaților afectați, iar tratarea daunelor cauzate de toate acestea poate să fie costisitoare.
Fertilitatea și efectele substanțelor chimice nereglementate
O mulțime de substanțe chimice sunt folosite în prezent în diverse industrii și urmărirea tuturor este incredibil de dificilă. În SUA, de exemplu, peste 80.000 de substanțe chimice sunt înregistrate la Programul Național de Toxicologie. Când a fost înființat programul, în 1978, 60.000 dintre acestea erau înscrise în program cu informații minime și aproape 2000 de substanțe chimice noi sunt introduse în fiecare an.
Mulți oameni de știință cred că testarea siguranței pentru riscurile asupra sănătății și a mediului nu este suficient de puternică și că dezvoltarea rapidă și introducerea de noi substanțe chimice reprezintă o provocare prea mare pentru capacitatea organizațiilor de a testa riscurile pe termen lung pentru sănătatea umană.
Reglementările actuale în domeniul toxicologiei din SUA merg pe principiul că o substanță este nevinovată până când cauzează daune și sunt mai puțin cuprinzătoare și restrictive decât reglementările similare din Europa, de exemplu. Organizația Mondială a Sănătății a identificat recent 800 de compuși care pot să perturbe hormonii, dintre care doar o mică parte a fost testată.
Mulți producători care folosesc substanțe chimice cresc, inovează, creează locuri de muncă și câștigă enorm pe piața globală, dar, în același timp, sănătatea publică și mediul înconjurător se pot confrunta cu daune grave. Substanțele chimice tind să fie introduse pe piață în urma unor teste minime și scoase de pe piață numai atunci când se dovedește că au provocat daune serioase, iar acest lucru poate dura zeci de ani.
Având în vedere aceste aspecte legate de perturbatorii endocrini, radiații și fertilitatea la bărbați, oamenii de știință concluzionează că informarea populației și conștientizarea asupra acestor corelații sunt importante pentru a proteja sănătatea reproductivă globală acum și în viitor.
Ce pot face bărbații pentru a contribui la sănătatea spermei?
- Să se mențină la o greutate sănătoasă. Unele cercetări sugerează că creșterea indicelui de masă corporală (IMC) este legată de scăderea numărului de spermatozoizi și a mișcării spermei.
- Să aibă o alimentație hrănitoare. Legumele și fructele sunt bogate în antioxidanți și ar putea ajuta la îmbunătățirea sănătății spermei.
- Să aibă activitate fizică. Mișcarea regulată poate crește nivelurile de enzime antioxidante, care pot ajuta la protejarea spermei.
- Să prevină infecțiile cu transmitere sexuală. Chlamydia și gonoreea, de exemplu, pot provoca infertilitate la bărbați.
- Să gestioneze stresul. Stresul poate scădea funcția sexuală și poate interfera cu hormonii necesari pentru producerea spermei.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Mayo Clinic - Healthy sperm: Improving your fertility
https://www.mayoclinic.org/healthy-lifestyle/getting-pregnant/in-depth/fertility/art-20047584
The Conversation - Male fertility is declining - studies show that environmental toxins could be a reason
https://theconversation.com/male-fertility-is-declining-studies-show-that-environmental-toxins-could-be-a-reason-163795
Te-ar mai putea interesa și...