Cum scapi de vergeturi

Deși inestetice, vergeturile nu pun probleme mari de sănătate, decât poate când apar în cantități mari la bărbați, în special, dar și în această situație doar semnalează o boală metabolică, fiind unul dintre elementele de diagnostic în cadrul sindromului Cushing, de exemplu, sau al altor afecțiuni endocrine.

E bine de știut că vergeturile pot apărea încă de la pubertate, atât la fete cât și la băieți, în perioada de creștere a taliei sau a creșterii în greutate într-un ritm mai accelerat. 

De ce apar vergeturile și cine este la risc?

Aceste linii fine albe și sidefii se instalează când țesuturile situate sub epiderm, respectiv țesutul conjunctiv format în mare parte din colagen, sunt tracționate în urma dezvoltării accentuate. Comparativ cu epidermul, adică stratul superficial al pielii, care este un țesut foarte elastic, colagenul nu este atât de rezistent și se distruge, formând cicatrici fine. 

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Vergeturile reprezintă un fenomen care poate fi întâlnit și la sportivii de performanță, precum culturiștii care își cresc rapid masa musculară în preajma concursurilor, ori cei care ridică greutăți sau iau medicamente care conțin steroizi anabolizanți. Dezvoltarea volumului de masă musculară implică și creșterea pielii și fenomenul explicat anterior. 

Însă femeile sunt cele mai afectate dacă trec prin variații mari de greutate sau în timpul sarcinii. Aproape 90% dintre femeile care trec printr-o perioadă de sarcină prezintă vergeturi la nivelul sânilor, coapselor, regiunea poplitee sau a abdomenului.  

Vergeturile proaspete

La pubertate aproximativ 70% dintre adolescente fac vergeturi și 40% dintre băieți au vergeturi. La început, vergeturile sunt roșii deoarece odată cu agresarea fibrelor de colagen și proteinelor din derm, se produce și dilatarea capilarelor învecinate cu acumularea în exces a sângelui, care determină culoarea roșiatică a vergeturilor nou-apărute.  

Tratament cu ulei din germeni de grâu

Acesta este momentul în care se poate interveni cel mai bine terapeutic prin metode specifice, mai ales tratamentul laser, dar și aplicarea de extracte sau creme pe bază de ulei din germeni de grâu, de exemplu. Datorită conținutului de vitamina E și D, vitamine esențiale în sănătatea pielii, uleiul natural din germeni de grâu poate ameliora vergeturile proaspete sau cicatricile, prin aplicare zilnică pe locul afectat, timp de 2-3 luni. 

În plus, se recomandă îndepărtarea celulelor moarte ale pielii și stimularea circulației sângelui, utilizând săpunuri, geluri și bureți naturali de exfoliere. Apoi se face masaj cu ulei din germeni de grâu de 2 ori pe zi: după duș și înainte de culcare. După absorbirea în piele a uleiului se recomandă masarea locurilor afectate și cu unt de shea, ale cărui proprietăți vor facilita hidratarea și estomparea aspectului nedorit. 

Tratament cu laser

Dacă vergeturile sunt depistate precoce, tratamentele laser și mezoterapia aplicate pe fiecare vergetură în parte urmate de un tratament susținut local prin aplicarea cremelor emoliente pot fi eficiente, reducând aspectul neplăcut. Pentru vergeturile roșii și violet, anumiți dermatologi folosesc un laser vascular care vizează vasele de sânge umflate și inflamate, ajutând și la reînnoirea celulelor din proximitate. 

În ceea ce privește vergeturile în sarcină, e indicat ca gravida să ceară sfatul medicului înainte de a încerca vreun tratament.

Vergeturile mature

Dacă nu se intervine la timp, prezența inflamației, a procesului de reparare și remodelare a colagenului sunt însoțite de o reducere importantă a densității celulelor producătoare de pigment, melanocitele, astfel că, odată cu trecerea timpului, vergeturile se maturizează și devin alb translucid, hipopigmentate.  

În afara aplicării uleiului de germeni de grâu și a altor creme cu vitamina E, care și acestea pot estompa sau preveni parțial, nu există remedii specifice care pot preveni apariția vergeturilor la femeile însărcinate sau în perioadele de creștere accelerată.Vergeturile mai apar cu vârsta și la nivelul sânilor sau din cauza curelor repetate de slăbire, urmate de îngrășare. Cremele pot ameliora senzația neplăcută care însoțește vergeturile însă nu pot preveni în totalitate apariția vergeturilor acesta fiind un proces care are loc sub derm și nu la suprafața acestuia. 

Masaj endermologic ca metodă de tratament

Masajul endermologic este una dintre metodele moderne de tratament ulterior instalării acestora, ce reduc semnificativ aspectul de vergetură și va reface și stimula fibrele de colagen rupte, redând fermitatea pielii. Masajul endermologic combinat cu mezoterapie cu cocktail de soluții cu aminoacizi, acid hialuronic, minerale și vitamine vor stimula circulația sanguină, deci o mai bună oxigenare și hrănire a țesuturilor pielii cu refacerea naturală a țesuturilor, în funcție de resursele genetice ale fiecărei persoane. 

Împachetări cu diverse ingrediente active

Împachetările cu ceai verde, cafea, alge marine aduc un beneficiu substanțial pielii, dar nu fac minuni. 

Tratamente mai puternice pentru vergeturi

Microdermabraziunea

Microdermabraziunea implică un dispozitiv care suflă cu putere cristale pe piele, având efect de exfoliere prin care se îndepărtează delicat stratul superficial de piele, determinând creșterea unor celule noi, elastice. 

Creme cu alfa-hidroxi-acizi (AHA)

Pe lângă microdermabraziune, asupra vergeturilor s-a constatat și efectul benefic al cremelor pe bază de alfa-hidroxi-acizi. Aceștia stimulează regenerarea celulară secundară eliminării celulelor din stratul superficial. Astfel, ajung la suprafață celulele mai sănătoase care au rezistență crescută, îmbunătățindu-se astfel aspectul pielii. Metodele terapeutice includ și aplicarea retinoizilor topici (derivați din vitamina A). 

Peelingul chimic

Deși agresiv, peelingul chimic este un tratament eficient pentru vergeturi care înlătură straturile superficiale ale pielii, la suprafață rămânând celulele profunde care conferă pielii un aspect mai frumos. Un alt aspect este acela că peelingul chimic stimulează sinteza colagenului, îmbunătățind textura pielii. În funcție de profunzimea straturilor de piele îndepărtate, peelingurile sunt moderate, superficiale sau profunde. 

Pentru un rezultat satisfăcător, peelingul se repetă la anumite intervale de timp. Peelingul superficial este bine tolerat, având rezultate vizibile doar după mai multe ședințe. Peelingul cu acid glicolic, un extract din trestie de zahăr, stimulează producția de colagen și poate fi administrat și în doze mai mari de către dermatolog.

Peelingul mediu cu acid tricloracetic este cel mai utilizat în cabinete de estetică, iar rezultatele depind de concentrație. Peelingurile profunde se practică doar în cabinetele de chirurgie estetică și prezintă un risc mare de infecție, solicitând sistemic organismul.

Cavitația și radiofrecvența bipolară

Prin terapia cu cavitație are loc stimularea fibroblastelor, care se divid mai rapid, precum și stimularea de colagen. Radiofrecvența bipolară este un alt mijloc efiecient de regenerare cutanată în profunzime. Este și mai eficientă încorporată în tipul de tratament „vela shape”, care îmbină 4 tehnologii: radiofrecvență bipolară, infraroșu, vacuum pulsat și masajul cu role mecanice. Prin încălzirea accelerată și rapidă a straturilor profunde dermice, se obține regererarea fibrinogenului și colagenului și estomparea vizibilă a vergeturilor odată cu creșterea tonusului pielii.

Dacă îți dorești să te programezi chiar acum la un dermatolog, nu mai amâna nicio zi. Timpul și sănătatea ta sunt prețioase!

Te poți programa chiar acum, la un medic specialist, în orașul tău, pe DOC TIME

Soluția pentru îmbunătățirea stării tale de sănătate este doar la un click distanță!

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
American Academy of Dermatology Association – Stretch marks: why they appear and how to get rid of them
https://www.aad.org/public/cosmetic/scars-stretch-marks/stretch-marks-why-appear
NCBI - Management of stretch marks (with a focus on striae rubrae)
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC5782435/


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

CELE MAI CITITE

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 2