Factorii de risc pentru diabet de tip 2, influențați de ora la care se ia micul dejun

Persoanele care iau micul dejun înainte de ora 8:30 au un nivel mai scăzut de zahăr în sânge și o rezistență mai mică la insulină, ceea ce ar putea reduce riscul de a dezvolta diabet de tip 2, potrivit unui raport al The Endocrine Society.

Rezistența la insulină apare atunci când organismul nu răspunde pe cât de bine ar trebui la insulina pe care pancreasul o produce și glucoza este mai puțin susceptibilă să pătrundă în celule. Persoanele cu rezistență la insulină pot prezenta un risc mai mare de a dezvolta diabet de tip 2.

Atât rezistența la insulină, cât și nivelurile ridicate de zahăr din sânge afectează metabolismul unei persoane, descompunerea alimentelor în componentele sale mai simple (proteine, carbohidrați sau zaharuri și grăsimi). Tulburările metabolice, cum ar fi diabetul, apar atunci când aceste procese normale se întrerup.

Pentru o sănătate mai bună, ia micul dejun mai devreme

Având în vedere că în lume există o creștere a cazurilor de boli metabolice, cum ar fi diabetul, oamenii de știință încearcă să își extindă înțelegerea strategiilor nutriționale pentru a ajuta la soluționarea acestei probleme. Studii anterioare au constatat că dacă o persoană își ia toate mesele zilei într-o anume limită de timp (de exemplu, între orele 10:00 și 18:00), prin acest post intermitent sănătatea metabolică i se îmbunătățește. 

NEWSLETTER DEDICAT DOC

În acest context, într-un studiu¹ realizat la Northwestern University din Chicago, echipa de cercetare a încercat să afle dacă luatul mesei mai devreme la începutul zilei influențează în vreun fel măsurătorile metabolice.

Astfel, cercetătorii au analizat date colectate de la 10.575 de adulți care au participat la un sondaj național de examinare a sănătății și a nutriției. Au împărțit participanții în trei grupuri, în funcție de durata totală a consumului de alimente: mai puțin de 10 ore, 10-13 ore și mai mult de 13 ore pe zi. Apoi, au creat șase subgrupuri pe baza orei la care era luată prima masă a zilei (înainte sau după ora 8:30).

Autorii studiului au analizat apoi aceste date pentru a afla dacă durata și ora la care o persoană ia masa sunt asociate cu nivelurile de zahăr din sânge și cu rezistența estimată la insulină. 

Rezultatele au arătat că nivelurile de zahăr din sânge pe nemâncate nu au diferit semnificativ între grupurile care mâncau în anumite intervale. Însă rezistența la insulină a fost mai scăzută la toate grupurile care luau prima masă a zilei înainte de ora 8:30. Cercetătorii concluzionează că acest studiu susține importanța unui mic dejun luat mai devreme pentru o stare de sănătate mai bună.

De ce apare rezistența la insulină?

Cercetătorii nu înțeleg pe deplin ce cauzează rezistența la insulină și prediabetul, dar consideră că excesul de greutate și lipsa activității fizice sunt factori majori. Obezitatea și supragreutatea, în special când e vorba de prea multă grăsime în abdomen și în jurul organelor, numită grăsime viscerală, este principala cauză a rezistenței la insulină. 

O talie prea mare (100 cm pentru bărbați și 88 cm pentru femei) este asociată cu rezistența la insulină. Acest lucru este valabil chiar dacă indicele de masă corporală (IMC) se încadrează în intervalul normal. Studiile au arătat ca grăsimea abdominală produce hormoni și alte substanțe care pot contribui la inflamații cronice sau de lungă durată în organism. Inflamația poate juca un rol în rezistența la insulină, diabetul de tip 2 și bolile cardiovasculare.

Așadar, excesul de greutate poate duce la rezistența la insulină, care, la rândul său, poate juca un rol și în dezvoltarea bolii de ficat gras. La fel, lipsa activității fizice regulate și suficiente este conectată cu rezistența la insulină și cu prediabetul. Activitatea fizică regulată determină modificări ale organismului, care îl ajută să mențină echilibrul nivelului de glucoză din sânge.

Ce să mănânci la micul dejun ca să fii sănătos și energic?

Deși multe persoane sar peste micul dejun, pe motiv că nu pot mânca dimineața sau că nu au timp, multe cercetări arată beneficiile importante ale acestei mese a zilei. Unul dintre acestea este că un mic dejun consistent și sănătos ajută la menținerea energiei și a puterii de concentrare necesare desfășurării activităților zilnice. Astfel, dacă vrei să-ți fie foame dimineața, încearcă să mănânci seara mai puțin sau să iei ultima masă cu câteva ore înainte de culcare. În acest fel, la scurt timp după ce te trezești, vei fi înfometat.

Dacă simți nevoia să mănânci ceva dulce dimineața, optează pentru un bol cu fulgi de ovăz înmuiați în lapte (animal sau vegetal), peste care pui câteva bucăți de fructe pe gustul tău (banană, măr ras etc.) și o mână de oleaginoase după preferințe (nuci, alune de pădure etc.). Sau, alege un iaurt grecesc în care pui o mână de fructe, o mână de nuci și o linguriță de miere.

Dacă simți nevoia să mănânci ceva sărat dimineața, optează pentru o omletă cu spanac sau cu alte verdețuri (ceapă verde, mărar, pătrunjel), o felie de pâine integrală și o salată de crudități la alegere. Sau, un sandviș din pâine integrală în care pui tofu afumat, felii de roșii, rucola și sos pesto.

Ce fel de mișcare să faci?

Persoanele sănătoase pot alege dintre o multitudine de modalități de a face sport, fie că e vorba de activități de intensitate moderată, fie de activități mai intense: plimbări în pas alert, mers pe bicicletă, alergare, gimnastică în casă, yoga etc. 

Persoanele care suferă de diverse boli și se află pe tratamente e necesar să ceară sfatul medicului înainte de a se apuca de un sport. De exemplu, pacienții cu poliartrită reumatoidă ar trebui să aleagă tipuri de mișcare mai blânde, care să nu pună presiune pe articulații și să nu le agraveze boala (pot opta pentru plimbare, mers pe bicicletă sau înot).

E indicat ca un adult să facă măcar 150 de minute de exercițiu fizic moderat săptămânal sau cel puțin 75 de minute de exercițiu fizic intens, ori o combinație între cele două, nu doar pentru a evita rezistența la insulină și prediabetul, ci și pentru a scădea riscul de obezitate și boli de inimă, afecțiuni tot mai des întâlnite în vremurile moderne.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Endocrine Society - Eating before 8:30 a.m. could reduce risk factors for type 2 diabetes
https://www.endocrine.org/news-and-advocacy/news-room/featured-science-from-endo-2021/eating-before-830-am-could-reduce-risk-factors-for-type-2-diabetes
NIH - Insulin Resistance & Prediabetes
https://www.niddk.nih.gov/health-information/diabetes/overview/what-is-diabetes/prediabetes-insulin-resistance


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0