Totul despre inhibitorii PCSK9 - mai buni decat statinele si fara efectele lor adverse
Totul despre inhibitorii PCSK9 - mai buni decat statinele si fara efectele lor adverse
Totul despre inhibitorii PCSK9 - mai buni decat statinele si fara efectele lor adverse
1. Ce sunt inhibitorii PCSK9?
2. Cum funcționează inhibitorii PCSK9?
3. Pentru ce sunt utilizați inhibitorii PCSK9?
a. Tratament cu inhibitori PCSK9 pentru hipercolesterolemia familială
b. Tratament cu inhibitori PCSK9 în caz de intoleranță la statine
c. Tratament cu inhibitori PCSK9 ca prevenție secundară în bolile cardiovasculare
d. Exemple de inhibitori PCSK9 aprobați de FDA și EMA
e. Efecte adverse și contraindicații pentru inhibitorii PCSK9
4. Comparație între inhibitorii PCSK9 și statine
Pe de o parte, statinele sunt primul tratament recomandat pentru hipercolesterolemie și prevenția bolilor cardiovasculare și sunt utilizate la majoritatea pacienților cu risc cardiovascular crescut. Pe de altă parte, inhibitorii PCSK9 sunt recomandați doar dacă statinele nu sunt suficiente sau pacienții au intoleranță. Concret, inhibitorii PCSK9 sunt utilizați pentru pacienții cu hipercolesterolemie familială (HF), boală cardiovasculară aterosclerotică (ASCVD) avansată sau intoleranță la statine. Iată mai multe informații despre aceste medicamente în cele ce urmează.
Ce sunt inhibitorii PCSK9?
Inhibitorii PCSK9 rerepzintă o clasă de medicamente concepute pentru a reduce nivelul colesterolului din sânge, vizând în mod specific colesterolul LDL (LDL-C), cunoscut drept „colesterol rău”. PCSK9 este acronimul pentru „proprotein convertase subtilisin/kexin type 9”, o proteină care joacă un rol esențial în reglarea metabolismului colesterolului.
Acești inhibitori au fost introduși pentru prima dată la mijlocul anilor 2010, reprezentând o descoperire majoră în medicina cardiovasculară și oferind o alternativă sau un complement la medicamentele clasice de reducere a colesterolului, cum sunt statinele. Spre deosebire de statine, care sunt medicamente mici administrate oral, inhibitorii PCSK9 sunt anticorpi monoclonali administrați prin injecție, de obicei la fiecare două până la patru săptămâni.
Dezvoltarea inhibitorilor PCSK9 a fost rezultatul cercetărilor genetice din anii 2000, când oamenii de știință au descoperit că persoanele cu niveluri scăzute de PCSK9, din cauza unor mutații genetice, aveau un LDL-C semnificativ redus și un risc mai mic de boli cardiovasculare. Această descoperire a determinat companiile farmaceutice să vizeze PCSK9 ca strategie terapeutică, conducând la crearea acestor medicamente inovatoare.
Inhibitorii PCSK9 sunt deosebit de utili pentru pacienții care nu pot atinge o reducere adecvată a colesterolului doar cu statine, fie din cauza eficacității insuficiente sau a unui risc cardiovascular ridicat sau pentru că au intoleranță la statine. Aceștia reprezintă o abordare de medicină de precizie, valorificând mecanismele biologice proprii organismului pentru a combate hipercolesterolemia – o afecțiune caracterizată prin niveluri anormal de ridicate de colesterol.
Cum funcționează inhibitorii PCSK9?
Pentru a înțelege modul de acțiune al inhibitorilor PCSK9, este esențial să cunoaștem rolul PCSK9 în reglarea colesterolului. Ficatul produce receptori LDL (LDLR), care se leagă de particulele LDL-C din sânge și le elimină prin transportul lor în celulele hepatice pentru degradare. PCSK9 interferează cu acest proces. Când PCSK9 se leagă de receptorii LDLR de pe suprafața celulelor hepatice, determină degradarea acestora, reducând numărul de receptori disponibili pentru eliminarea LDL-C din sânge. Drept urmare, nivelul LDL-C crește.
Inhibitorii PCSK9 blochează această interacțiune. Acești anticorpi monoclonali se leagă de PCSK9 din fluxul sanguin, împiedicându-l să se atașeze de receptorii LDLR. Prin neutralizarea PCSK9, mai mulți receptori LDLR rămân activi pe suprafața ficatului, îmbunătățind eliminarea LDL-C din circulație. Acest lucru duce la o reducere semnificativă a nivelului de LDL-C, de obicei cu 50-70% atunci când sunt utilizați singuri sau în combinație cu statinele.
Mecanismul este foarte specific, deoarece inhibitorii PCSK9 vizează exclusiv proteina PCSK9 și nu afectează direct alte căi implicate în metabolismul lipidelor. Această specificitate contribuie la eficacitatea lor și la un profil de siguranță relativ favorabil, comparativ cu medicamentele cu acțiune mai largă. Efectele sunt rapide, cu scăderi vizibile ale LDL-C în câteva zile de la administrare, și persistă atât timp cât medicamentul rămâne activ în organism.
Pentru ce sunt utilizați inhibitorii PCSK9?
Inhibitorii PCSK9 sunt utilizați în principal pentru a trata hipercolesterolemia familială și a reduce riscul de evenimente cardiovasculare, precum infarctul miocardic și accidentul vascular cerebral, la pacienții cu risc ridicat. Aceștia sunt recomandați în situațiile în care terapiile tradiționale nu sunt suficiente.
Tratament cu inhibitori PCSK9 pentru hipercolesterolemia familială
Hipercolesterolemia familială (HF) este tulburare genetică. Aceasta determină niveluri extrem de ridicate de LDL-C încă de la naștere, din cauza unor receptori LDL defecți. Pacienții cu HF heterozigotă (o genă mutată) sau homozigotă (două gene mutate) necesită adesea terapii agresive de reducere a colesterolului, iar inhibitorii PCSK9 reprezintă o opțiune esențială.
Tratament cu inhibitori PCSK9 în caz de intoleranță la statine
Unii pacienți nu tolerează statinele din cauza efectelor secundare, cum ar fi durerile musculare sau creșterea enzimelor hepatice, și nu pot atinge nivelurile țintă de LDL-C cu alte medicamente orale, cum este ezetimibul. Inhibitorii PCSK9 oferă o soluție eficientă pentru acești pacienți.
Tratament cu inhibitori PCSK9 ca prevenție secundară în bolile cardiovasculare
La pacienții cu boală cardiovasculară aterosclerotică (ASCVD) – cum ar fi cei cu antecedente de infarct miocardic, accident vascular cerebral sau boală arterială periferică – inhibitorii PCSK9 sunt utilizați pentru a reduce suplimentar LDL-C și a preveni evenimentele recurente, mai ales atunci când LDL-C rămâne peste pragurile recomandate de ghiduri.
Ghidurile unor organizații precum American Heart Association (AHA) și European Society of Cardiology (ESC) recomandă utilizarea inhibitorilor PCSK9 la aceste categorii de pacienți, atunci când obiectivele LDL-C (de exemplu, sub 70 mg/dL sau 1,8 mmol/L pentru pacienții cu ASCVD) nu sunt atinse.
Exemple de inhibitori PCSK9 aprobați de FDA și EMA
Mai mulți inhibitori PCSK9 au fost aprobați de Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) și de Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA). Printre cei mai importanți se numără:
Alirocumab, aprobat de FDA (iulie 2015) și de EMA (septembrie 2015)
Dozare: Injectare subcutanată (75 mg sau 150 mg) la fiecare două săptămâni, cu o opțiune de 300 mg la patru săptămâni.
Indicații: Hipercolesterolemie primară, HF heterozigotă, ASCVD.
Evolocumab, aprobat de FDA (august 2015) și de EMA (iulie 2015).
Dozare: 140 mg la fiecare două săptămâni sau 420 mg o dată pe lună, injectabil subcutanat.
Indicații: HF heterozigotă și homozigotă, ASCVD.
Un al treilea inhibitor PCSK9, bococizumab, dezvoltat de Pfizer, a fost retras de pe piață din cauza eficacității reduse pe termen lung și a dezvoltării de anticorpi neutralizanți.
Efecte adverse și contraindicații pentru inhibitorii PCSK9
Inhibitorii PCSK9 sunt, în general, bine tolerați, iar efectele adverse sunt rare și ușoare. Cele mai frecvente includ:
Reacții la locul injecției (5-10% dintre pacienți) – roșeață, umflare, mâncărime sau durere.
Simptome respiratorii ușoare (10-15%) – dureri de gât, nas înfundat.
Simptome asemănătoare gripei (5-7%) – oboseală, dureri musculare, febră ușoară.
Inhibitorii PCSK9 nu au interacțiuni medicamentoase semnificative, dar costul ridicat limitează accesul la aceștia.
Comparație între inhibitorii PCSK9 și statine
Atât inhibitorii PCSK9, cât și statinele sunt medicamente utilizate pentru a reduce nivelul colesterolului LDL și pentru a preveni bolile cardiovasculare. Cu toate acestea, ele diferă semnificativ în ceea ce privește mecanismul de acțiune, eficacitatea, administrarea, efectele secundare și costurile.
În ce privește mecanismul de acționare, ambele medicamente îmbunătățesc eliminarea colesterolului LDL, dar pe căi diferite; inhibitorii PCSK9 sunt mai specifici și nu afectează sinteza colesterolului.
- Statinele acționează prin inhibarea enzimei HMG-CoA reductază, care este esențială pentru sinteza colesterolului în ficat. Prin reducerea producției de colesterol, ficatul compensează prin creșterea numărului de receptori LDL, ceea ce duce la eliminarea mai eficientă a colesterolului din sânge.
- Inhibitorii PCSK9 acționează prin blocarea proteinei PCSK9, care degradează receptorii LDL de pe celulele hepatice. Mai mulți receptori LDL activi pe suprafața ficatului → mai mult colesterol LDL eliminat din sânge.
În ce privește eficacitatea în reducerea colesterolului LDL, inhibitorii PCSK9 sunt mai eficienți și sunt recomandați pentru pacienții care nu ating obiectivele de colesterol cu statine.
- Statinele reduc colesterolul LDL cu 30-50%, în funcție de doză și tip (statine de intensitate moderată vs. intensitate mare).
- Inhibitorii PCSK9 reduc colesterolul LDL cu 50-70%, chiar și la pacienții care iau deja statine. Pot duce la valori extrem de scăzute ale LDL-C (sub 25 mg/dL), ceea ce nu este întotdeauna posibil cu statinele.
În ce privește administrarea și conveniența, statinele sunt mai ușor de administrat, fiind comprimate orale luate zilnic. Inhibitorii PCSK9 necesită injecții periodice, ceea ce poate fi mai puțin convenabil pentru unii pacienți.
- Statinele sunt medicamente simplu de utilizat și accesibile, cu administrare orală, o dată pe zi.
- Inhibitorii PCSK9 sunt cu administrare injectabilă (subcutanat), la fiecare 2-4 săptămâni.
Legat de afectele secundare și siguranță, inhibitorii PCSK9 au un profil de siguranță mai favorabil, dar necesită monitorizare pe termen lung pentru efecte posibile necunoscute.
- Statinele au efecte adverse frecvente: dureri musculare (5-10%), afectare hepatică (risc mic de creștere a enzimelor hepatice), creșterea riscului de diabet la unele persoane.
- Inhibitorii PCSK9 au efecte adverse mai rare și mai ușoare: reacții la locul injecției (roșeață, umflare, durere), simptome asemănătoare gripei (oboseală, febră ușoară), infecții respiratorii ușoare.
Cât despre costuri, statinele sunt mult mai accesibile, în timp ce inhibitorii PCSK9 sunt costisitori și utilizați doar la pacienții cu necesitate clară. Statinele sunt prima linie de tratament pentru reducerea colesterolului datorită eficacității, accesibilității și administrării ușoare. Inhibitorii PCSK9 sunt mai eficienți, dar sunt rezervați pacienților cu hipercolesterolemie severă, intoleranță la statine sau risc cardiovascular ridicat.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NCBI - PCSK9 Inhibitors
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK448100/
Woley Online Library - PCSK9 Inhibitors: The Evolving Future
https://onlinelibrary.wiley.com/doi/full/10.1002/hsr2.70174
Studiul „PCSK9 Inhibitors: The Evolving Future”, apărut în Health Science Reports, 30 October 2024 https://doi.org/10.1002/hsr2.70174, autori: Bijay Mukesh Jeswani et al.
Sage Journals - A Comprehensive Review of PCSK9 Inhibitors
https://journals.sagepub.com/doi/10.1177/10742484221100107
Studiul „A Comprehensive Review of PCSK9 Inhibitors”, apărut în Journal of Cardiovascular Pharmacology and Therapeutics, May 20, 2022, https://doi.org/10.1177/10742484221100107, autori: Caroline Coppinger et al.
Te-ar mai putea interesa și...


