Stilul de viata in cazul celor cu hipercolesterolemie

Hipercolesterolemia este acumularea de colesterol în exces în fluxul sangvin. Un stil de viață sănătos îi poate ajuta pe pacienții cu hipercolesterolemie să prevină complicațiile și să reducă valoarea colesterolului. Important este ca acești pacienți să respecte recomandările medicului curant și tratamentul prescris de acesta.

Valoarea mare a colesterolului poate fi sporadică (adică persoana nu are istoric familial de hipercolesterolemie) sau poate fi genetică (persoana a moștenit de la părinți o mutație genetică ce o predispune la un nivel anormal de mare al colesterolului seric total).

Conform definiției, hipercolesterolemia este o formă de hiperlipidemie - atunci când nivelul lipidelor, adică al grăsimilor din sânge, ajunge la valori foarte mari. Persoanele care au hipercolesterolemie trebuie să adopte o serie de schimbări în stilul de viață, pentru a reduce valoarea colesterolului.

Există două modalități principale prin care valoarea colesterolului poate fi scăzută:

  • o serie de schimbări terapeutice în stilul de viață - aici sunt incluse o dietă care ajută la scăderea colesterolului, activitatea fizică și controlul greutății;
  • tratamentul medicamentos - dacă medicamentele sunt necesare la unii pacienți, ele sunt folosite împreună cu măsurile de mai sus, pentru a ajuta la scăderea valorii colesterolului.
RECOMANDĂRILE EXPERȚILOR DOC

Măsuri de stil de viață în hipercolesterolemie

Iată cum arată stilul de viață al pacientului cu hipercolesterolemie care își dorește să scadă valoarea colesterolului LDL (numit și colesterol rău):

Alimentație sănătoasă

Acest lucru înseamnă o dietă săracă în grăsimi săturate, adică un regim alimentar care conține cât mai puține alimente cu colesterol. Concret, mai puțin de 7% din necesarul caloric al pacientului trebuie să fie provenit din grăsimi săturate. Această dietă recomandă doar acele calorii suficiente pentru ca pacientul să își mențină greutatea normală și să evite acumularea kilogramelor în plus.

Pentru scăderea colesterolului LDL, pacientul va consuma mai multe alimente bogate în fibre solubile, precum și alimente care conțin grăsimi sănătoase. Adică, este important ca persoanele cu hipercolesterolemie să mănânce mai multe legume și fructe, pâine integrală, orez brun și să reducă pe cât posibil consumul alimentelor bogate în grăsimi saturate (unt, smântână, brânzeturi grase etc.), grăsimi trans (margarină, produse de patiserie cu margarină etc.) și a celor care conțin zahăr.

Grăsimile nesănătoase pot fi înlocuite cu grăsimi sănătoase mononesaturate și polinesaturate, precum ulei extravirgin de măsline, ulei presat la rece de floarea-soarelui, diverse tipuri de nuci și semințe, pește gras (despre care se știe că este o sursă bogată de Omega 3). Atenție, deși sunt sănătoase, aceste grăsimi au și ele multe calorii, așa că se recomandă moderația: o lingură de ulei de persoană pe zi, în salate sau în mâncăruri gătite și o mână de nuci sau de semințe crude ori coapte fără ulei, pe post de gustare. 

Alimentele bogate în fibre sunt fructele și legumele, fulgii de ovăz, fasolea boabe, lintea, năutul, mazărea, nucile, toate acestea sprijinind scăderea colesterolului rău.

Controlul greutății

Dacă pacientul cu hipercolesterolemie este supraponderal, este foarte important să dea jos kilogramele în plus, pentru că această măsură îl poate ajuta să-și scadă și valoarea colesterolului LDL. Eliminarea kilogramelor nedorite este în special importantă pentru pacienții care prezintă mai mulți factori de risc, cum ar fi trigliceride mărite și/sau o valoare mică a colesterolului HDL (așa-numitul colesterol bun), cât și o circumferință a taliei prea mare.

Activitatea fizică

Pacientul cu hipercolesterolemie trebuie să facă mișcare în mod constant, exact ca persoanele sănătoase. Experții spun că activitatea fizică regulată (adică 30 de minute în majoritatea zilelor, poate chiar în fiecare zi) este recomandată în cazul acestor pacienți.

Mișcarea ajută la creșterea colesterolului bun și la scăderea valorii colesterolului rău și, cum spuneam mai sus, este importantă mai ales pentru cei care au trigliceride mărite sau o valoare prea mică a HDL-colesterolului, care sunt supraponderali și care au o circumferință prea mare a taliei.

Renunțarea la fumat

Nu este un secret că prin renunțarea la fumat se pot reduce multe riscuri, inclusiv de boală cardiovasculară și de cancer la plămâni. Renunțarea la acest obicei nociv reduce și valoarea colesterolului și poate îmbunătăți sănătatea inimii. Fumatul împiedică HDL-colesterolul să își îndeplinească funcția, adică să elimine din organism LDL-colesterolul.

Tratamentul prescris trebuie respectat cu strictețe

Chiar dacă pacientului cu hipercolesterolemie i s-a recomandat tratament medicamentos, pe lângă acest tratament trebuie să lucreze și la schimbarea stilului de viață, adică să respecte regulile despre care am discutat. Dozele prescrise de medic în privința medicamentelor hipolipemiante nu se vor modifica după ureche, deci pacientul nu și le va crește sau micșora decât cu acordul expres al medicului. Este bine de reținut că tratamentul pentru hipercolesterolemie reduce riscul de a dezvolta boli cardiovasculare.
Suplimentele alimentare ar putea fi utile în hipercolesterolemie.

NEWSLETTER DEDICAT DOC

Unele studii¹ științifice au arătat că anumite suplimente alimentare, cum ar fi cele cu steroli vegetali, ceai verde sau proteine din soia pot să scadă valoarea colesterolului ori pe cea a trigliceridelor. 

Există unele dovezi și că acizii grași Omega 3 pot reduce semnificativ nivelul trigliceridelor din sânge și de asemenea, pare să existe o ușoară îmbunătățire a colesterolului cu lipoproteine de înaltă densitate (HDL). Dacă se administrează suplimente cu Omega 3 se vor prefera cele certificate, de calitate, cu ulei de pește de mare adâncime.

Drojdia de orez roșu are ca ingredient activ un grup de compuși naturali numiți monacoline. Unele cercetări au arătat că drojdia de orez roșu poate avea proprietăți semnificative în ceea ce privește scăderea valorii colesterolului, mai precis în reducerea colesterolului total și LDL-colesterolului și poate crește valoarea HDL-colesterolului.

Alte cercetări au sugerat că niacina (acidul nicotinic), una dintre formele vitaminei B3, ar putea scădea colesterolul LDL și trigliceridele și ar putea îmbunătăți semnificativ valorile colesterolului HDL.

Atenție, deși suplimentele alimentare le-ar putea fi de ajutor pacienților cu hipercolesterolemie pentru a-și regla valorile colesterolului, este posibil ca acestea să nu fie eficiente, deci pacienții trebuie ca în primul rând să ia medicamentele pe bază de prescripție medicală pentru a-și aduce colesterol la un nivel sigur. Dacă se gândesc să încerce și suplimente alimentare, acestea nu trebuie luate oricum, ci se va cere sfatul medicului, deoarece unele pot interacționa cu medicamentele prescrise.
 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Pub Med - Evidence of lifestyle modification in the management of hypercholesterolemia
https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/22998604/
1. Studiul „Evidence of Lifestyle Modification in the Management of Hypercholesterolemia”, publicat în Current Cardiology Reviews, 2013, doi: 10.2174/157340313805076313, autori: G.S. Mannu et al.
British Heart Foundation - High Cholesterol - Causes, Symptoms & Treatments
https://www.bhf.org.uk/informationsupport/risk-factors/high-cholesterol
Mayo Clinic - Fish Oil
https://www.mayoclinic.org/drugs-supplements-fish-oil/art-20364810


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0