De ce sa nu combini grepfrutul cu statinele daca ai dislipidemie?

Dacă urmezi un tratament cu statine, e bine să știi înainte de toate cu ce interacționează aceste medicamente și de ce nu ar trebui să combini această clasă de medicamente cu banalul suc de grepfrut. Să vedem în ce fel influențează grepfrupul tratamentul cu statine și la ce alte interacțiuni să fii atent.

Ai auzit vreodată că nu ar trebui să combini suc de grepfrut cu anumite medicamente? Acest lucru este adevărat în cazul statinelor. Potrivit Adminsitrației SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA), grepfrutul poate afecta rata sau viteza la care medicamentele sunt procesate de ficat. 

Acest lucru poate fi periculos, deoarece o descompunere mai lentă a medicamentelor înseamnă că vei avea mai mult din acel medicament în fluxul tău sangvin, iar o cantitate mai mare de medicament în circulația sângelui poate cauza anumite efecte adverse și poate influența modul în care acel medicament funcționează, asta însemnând ca substanța activă poate să nu mai acționeze adecvat. Statinele, îndeosebi, interacționează semnificativ cu sucul de grepfrut.

NEWSLETTER DEDICAT DOC

Ce sunt statinele?

Statinele sunt medicamente care se pot cumpăra pe bază de prescripție medicală, indicate de medic pentru scăderea colesterolului. Acestea împiedică organismul să producă și mai mult colesterol și pot ajuta corpul să reabsoarbă colesterolul care este deja prezent în pereții arterelor. Nu toată lumea care are colesterolul mărit trebuie să ia statine; aceste medicamente sunt recomandate pentru persoanele care au un risc mai mare de boli cardiovasculare.

Cum afectează grepfrutul acțiunea statinelor?

Sucul de grepfrut afectează metabolizarea statinelor prin inhibarea unei enzime hepatice numite CYP3A4 (citocrom P450 3A4), care joacă un rol crucial în descompunerea multor medicamente, inclusiv a statinelor. Iată cum se produce această interacțiune:
Inhibarea enzimei CYP3A4

CYP3A4 este prezentă atât în ficat, cât și în peretele intestinal. Când statinele sunt administrate, ele sunt metabolizate parțial de această enzimă, reducând concentrația lor în sânge. Sucul de grepfrut conține compuși numiți furanocumarine, care inhibă activitatea enzimei CYP3A4, în special la nivelul intestinului.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Creșterea concentrației de statine în sânge

În absența sau reducerea activității enzimei CYP3A4, statinele nu mai sunt metabolizate eficient, ceea ce duce la o acumulare excesivă a acestora în sânge. Nivelurile mai mari de statine pot crește riscul de efecte secundare severe, cum ar fi miopatia, adică dureri musculare și slăbiciune și rabdomioliza, o complicație rară, dar gravă, în care țesutul muscular se dezintegrează și poate duce la insuficiență renală.

Durata efectului

Chiar și un singur pahar de suc de grepfrut poate afecta metabolismul statinelor timp de 24 până la 72 de ore. Prin urmare, consumul regulat al sucului poate menține nivelurile ridicate de statine pentru o perioadă mai lungă, amplificând riscul de toxicitate.

Simvastatina, atorvastatina și lovastatina

Secretul interacțiunii dintre sucul de grepfrut și statine se află, deci, în furanocumarine, acești compuși chimici organici prezenți în multe vegetale, inclusiv în grepfrut. Nu toate statinele interacționează, însă, în același mod cu grepfrutul. Interacțiunea este îndeosebi de puternică la trei tipuri de statine: simvastatină, atorvastatină și lovastatină. Dacă medicul ți-a prescris un alt tip de statină, întreabă-l direct despre riscul unei eventuale interacțiuni cu grepfrutul sau suc de grepfrut.

Simvastatina

Simvastatina este foarte dependentă de CYP3A4 pentru metabolizare. Consumul de suc de grepfrut poate crește semnificativ concentrația sa în sânge, amplificând riscul de miopatie și rabdomioliză. De aceea, este recomandat să se evite complet grepfrutul în timpul tratamentului cu simvastatină. 

Atorvastatina

La fel ca simvastatina, atorvastatina este metabolizată în principal de CYP3A4. Deși nu este afectată la fel de sever ca simvastatina, consumul de grepfrut poate crește nivelul atorvastatinei în sânge, deși efectul este mai moderat. În mod obișnuit, se recomandă ca grepfrutul să fie consumat doar în cantități mici, iar sucul, pe cât posibil, deloc.

Lovastatina

Lovastatina este și aceasta metabolizată aproape în totalitate de CYP3A4, ceea ce o face susceptibilă la interacțiunea cu grepfrutul. Efectele sunt similare cu cele observate în cazul simvastatinei, adică un risc crescut de toxicitate musculară.

Alte statine și anume pravastatina și rosuvastatina sunt metabolizate foarte puțin de CYP3A4, utilizând alte căi de metabolizare (de exemplu, excreția renală sau alte enzime hepatice). De aceea, riscul de interacțiune cu sucul de grepfrut este mult mai mic și, în general, sunt considerate opțiuni mai sigure pentru pacienții cărora le place să consume grepfrut regulat. 

Care sunt riscurile pe care le ai dacă ai combinat grepfrutul și tratamentul cu statine?

Atunci când combini grepfrutul cu statinele, există un risc mai mare de a observa o creștere a efectelor secundare. În general, femeile și persoanele de peste 65 de ani au un risc mai mare de a dezvolta efecte secundare de pe urma tratamentelor cu statine.
Aceste efecte secundare includ:

  • distrofie musculară (distrugerea țesutului mușchilor)
  • deteriorarea sau afectarea ficatului,
  • probleme digestive,
  • creșterea cantității de glucoză din sânge (glicemia),
  • efecte secundare neurologice.

Reacțiile adverse mai ușoare includ dureri musculare și dureri articulare.

FDA raportează că riscul de distrugere a mușchilor și de afectare a ficatului poate duce la insuficiență renală. Reacțiile adverse neurologice includ confuzie și pierderi de memorie.

Există posibilitatea ca și alte fructe citrice să afecteze tratamentul cu statine. Această listă include:

  • fructele exotice tangelo (un hibrid între grepfrut sau pomelo și mandarină),
  • fructele de pomelo,
  • portocalele amare,
  • portocalele de Sevilla.

Nu au existat până acum probleme documentate despre lămâi, tangerine (fructe citrice asemănătoare cu mandarinele, dar de culoare roșie), clementine, mandarine, portocale și portocale roșii.

Cât grepfrut ai voie să mănânci în timp ce urmezi tratamentul cu statine?

Cantitatea exactă de grepfrut de care este nevoie pentru a avea o reacție negativă în combinație cu statinele este necunoscută. Un grepfrut sau un pahar cu suc de grepfrut ar putea fi suficient pentru a cauza o interacțiune cu unele medicamente din această clasă. Atât sucurile proaspete, cât și cele cu gheață ori congelate au același efect.

Dacă mănânci fructul ca atare, deci nu bei suc, pericolul este mai mic, deoarece ar fi nevoie de cantități mari de grepfrut pentru a interacționa negativ cu medicamentele, potrivit cercetărilor. O jumătate de grepfrut nu îți va face rău, cel mai probabil, însă un pahar cu suc de grepfrut (în care intră o cantitate mare de fruct) ar putea avea efecte negative.

Așadar, dacă ai consumat o cantitate mică de grepfrut, este puțin probabil că acesta să îți afecteze medicația. Cu toate astea, cel mai bine este să discuți cu medicul tău pentru a afla orice efecte adverse posibile, deoarece este neclar cât de frecvente sunt aceste interacțiuni.

Cu ce medicamente și suplimente alimentare pot interacționa negativ statinele? 

Medicamente

Antibiotice și antifungice cum ar fi eritromicina, claritromicina, itraconazolul și ketoconazolul pot crește nivelul de statină în sânge, crescând astfel riscul de efecte secundare, în special de miopatie (dureri musculare) și rabdomioliză (distrugerea țesutului muscular).

De asemenea, blocante ale canalelor de calciu precum diltiazemul și verapamilul pot crește nivelul de statine în sânge, medicamentele antivirale tip ritonavir pot interfera cu metabolizarea statinelor, ciclosporina, utilizată pentru a preveni respingerea transplantului, poate crește riscul de toxicitate a statinelor, iar anticoagulantele gen warfarină pot necesita ajustarea dozei pentru a preveni sângerările.

Suplimente alimentare

Administrarea de niacină (vitamina B3) în doze mari împreună cu statine poate crește riscul de probleme musculare. Suplimentele cu sunătoare (Hypericum perforatum) sunt de asemenea luate în vizor deoarece tind să reducă eficacitatea statinelor.

Cum scazi riscul de reacții adverse dacă faci tratament cu statine?

Pentru a reduce riscul de efecte secundare atunci când urmezi un tratament cu statine, poți lua câteva măsuri preventive, care includ ajustarea stilului de viață, monitorizarea atentă a tratamentului și comunicarea bună cu medicul.

Este important să efectuezi periodic teste pentru a monitoriza nivelurile de colesterol și funcția ficatului. Statinele pot afecta ficatul, iar aceste teste ajută la detectarea timpurie a eventualelor probleme. Medicii monitorizează de obicei enzimele hepatice pentru a se asigura că statinele nu provoacă toxicitate hepatică.

Dacă apare disconfort muscular (miopatie), medicul poate ajusta doza statinei pentru a reduce riscul de efecte adverse. Dozele mai mici de statine pot fi suficiente pentru unii pacienți și pot scădea riscul de probleme musculare sau hepatice. Nu umbla singur la doză, doar spune-i medicului dacă ai disconfort sau dureri și acesta va scădea doza corespunzător.

Dacă ai un risc ridicat de efecte secundare (de exemplu, vârstă înaintată sau afecțiuni preexistente), medicul îți poate recomanda o statină cu risc mai scăzut de interacțiuni sau efecte adverse, cum ar fi pravastatina sau rosuvastatina, care sunt metabolizate prin căi diferite de ficat și au mai puține interacțiuni cu alte medicamente și suplimente.

Hidratarea corespunzătoare ajută la reducerea riscului de probleme musculare, cum ar fi rabdomioliza. De asemenea, menținerea echilibrului de electroliți, în special a nivelurilor de potasiu și magneziu, poate ajuta la protejarea musculaturii. 

Unii cercetători sugerează că statinele pot reduce nivelurile de CoQ10, ceea ce poate contribui la dureri musculare, deci suplimentarea cu CoQ10 ar putea ajuta la reducerea acestor simptome, deși dovezile sunt mixte. 

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Harvard Health Publishing - Grapefruit juice and statins
https://www.health.harvard.edu/heart-health/grapefruit-juice-and-statins
DergiPark - Interaction of Statins with Grapefruit Juice
https://dergipark.org.tr/en/download/article-file/2701675
Studiul „Interaction of Statins with Grapefruit Juice”, apărut în FABAD J. Pharm. Sci., 48, 2, 337-358, 2023, Doi: 10.55262/fabadeczacilik.1187441, autori: Müge ATEŞ, Selma SAHIN 

 


Te-ar mai putea interesa și...


CELE MAI CITITE

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0