Autoexaminarea sanilor - De ce e importanta si cum trebuie sa o faci

Acest obicei de autoexaminare a sânilor reprezintă o inspecție, o procedură de palpare pe care o efectuezi chiar tu, acasă, în intimitate. Pentru a crește gradul de conștientizare, se recomandă palparea sânilor în anumite perioade ale lunii, pentru a depista mai ușor orice fel de modificare.

Dacă în timpul palpării sânilor observi unele modificări, discută-le cu medicul ginecolog. Deși cele mai multe modificări ale sânilor, detectate în timpul autoexaminării, au cauze benigne, deci necanceroase, unele pot semnala probleme mai grave, cum ar fi cancerul mamar.

Majoritatea organizațiilor medicale nu recomandă rutina de autoexaminare a sânilor ca parte dintr-un screening pentru cancerul mamar, deoarece metoda nu s-a dovedit mereu eficientă în detectarea cancerului. Însă comunitatea medicală consideră că este o metodă valoroasă, deoarece fiecare femeie este familiarizată cu sânii ei, deci își poate da seama imediat dacă ceva este diferit la ei și îi poate spune medicului cu precizie ce modificări a observat și de când.

Campanie DOC-Time ecografie mamara

De ce e bine să apelezi la palparea sânilor?

Autoexaminarea corectă și periodică a sânilor te ajută să înțelegi aspectul normal, cum arată și cum îți simți sânii de obicei, ca să poți să depistezi orice neregulă ar putea apărea. Dacă la palparea sânilor observi o modificare cum ar fi un nodul sau o zonă care se simte altfel, e indicat să îți programezi un consult la ginecolog. Există multe afecțiuni care pot produce modificări în interiorul sânilor, de cele mai multe ori benigne, dar pot fi maligne (diverse tipuri de cancer mamar).

Cum să te pregătești pentru autoexaminarea sânilor?

Cel mai bine este să îi ceri medicului să îți facă o demonstrație de palpare corectă a sânilor și să îți spună la ce lucruri să fii atentă. Înainte de a începe autoexaminarea sânilor, vei vedea că îți va fi de ajutor să discuți instrucțiunile și tehnica de palpare. 

Evită palparea sânilor înainte sau în timpul menstruației

Dacă ești la menstruație, e bine să știi că aceasta nu este o perioadă bună pentru autoexaminarea sânilor, deoarece schimbările hormonale corelate cu menstruația pot face ca sânii să se simtă diferit decât de obicei, să fie sensibili, dureroși și cu noduli. Nivelul hormonilor fluctuează în fiecare lună în timpul ciclului menstrual, ceea ce provoacă unele modificări în țesuturile sânilor înainte și în timpul menstruației. Alege în schimb, pentru palparea sânilor, zilele chiar de după ce s-a încheiat menstruația, când nu mai sunt umflați și dureroși.

Începe cu o examinare vizuală a sânilor

Stai așezată pe un scaun sau stai în picioare, fără bluză și fără sutien, în fața unei oglinzi, cu brațele de-o parte și de alta a corpului și inspectează sânii vizual:

  • Uită-te bine la fiecare sân și caută cute, gropițe sau modificări în tot ce ține de dimensiunea, forma sau simetria sânilor.
  • Verifică dacă mameloanele arată normal sau dacă sunt inversate, dacă par prinse spre înăuntru.
  • Apoi, inspectează-ți sânii cu brațele sprijinite pe șolduri, după care fă același lucru cu brațele ridicate deasupra capului și cu palmele lipide una de alta.
  • Ulterior, ridică sânii pentru a vedea dacă încrețiturile de la bază sunt simetrice.

Continuă cu autoexaminarea sânilor cu mâinile

Cele mai întâlnite metode prin care poți efectua palparea sânilor, ca parte din autoexaminare, sunt:

  • Să stai întinsă - alege un pat sau altă suprafață plată pentru a te întinde pe spate. Când stai întinsă, țesutul sânilor se întinde și el, așa că este mai subțire și îți va fi mai ușor să simți o modificare.
  • Să îi examinezi în duș – dacă îți umezești degetele și le săpunești, alunecă mai ușor pe suprafața pielii.

Aspecte generale pentru palparea sânilor

Folosește-ți și buricele degetelor 

E bine să folosești nu doar vârful degetelor, ci și buricele de la cele trei degete din mijloc pentru a face autoexaminarea sânilor.

Utilizează diferite niveluri de presiune

Obiectivul tău este să simți profunzimi diferite ale sânilor, deci e nevoie să aplici o presiune diferită pe tot țesutul sânilor. Aplică mai întâi o presiune ușoară, pentru a simți țesuturile cele mai apropiate de piele, o presiune medie pentru a simți un pic mai în profunzime și o presiune ceva mai mare pentru a simți țesutul cel mai apropiat de piept și de coaste.

Nu te grăbi

Acordă-ți timp pentru palparea corectă a sânilor. Autoexaminarea poate dura câteva minute.

Urmează un model sau un tipar

Folosește o tehnică metodică, pentru a te asigura că ai examinat sânul în întregime; de exemplu, imaginează-ți cadranul unui ceas peste sân sau feliile unei plăcinte rotunde. Începe aproape de claviculă și examinează acea parte, mișcându-ți degetele spre mamelon. Apoi mută-ți degetele pe următoarea secțiune a „ceasului” și continuă tot așa, până când ai palpat tot sânul. Dacă ai nelămuriri, nu te sfii să ceri sfatul medicului.

Ce poate fi un nodul la sân?

Nodulii la sân pot fi benigni sau maligni. Există multe cauze posibile ale nodulilor la sâni, de aceea este recomandat ca, dacă simți un nodul la palparea sânilor, să mergi la un consult medical:

  • Un abces mamar, adică un fel de buzunar cu puroi care provoacă inflamație și un nodul, febră și oboseală;
  • Un chist, adică un fel sac plin cu lichid care se dezvoltă în țesutul mamar; cel mai adesea apare la femeile cu vârste cuprinse între 35 și 50 de ani și sunt frecvente la cele care se apropie de menopauză;
  • Un fibroadenom, adică o formațiune solidă, netedă, fermă, întâlnită mai frecvent la femeile între 20 și 30 de ani;
  • Necroza grasă, care duce la noduli nedureroși, rotunzi, fermi, și care apare adesea la femeile cu sânii foarte mari sau care au avut o lovitură la sân;
  • Un galactocel, care apare la femeile care alăptează și înseamnă un chist umplut cu lapte, din cauza unui canal blocat;
  • Un hematom, adică o formațiune plină de sânge, cauzată de o leziune sau o procedură chirurgicală la nivelul sânului;
  • Cancer mamar: un nodul nedureros, dur, de formă neregulată și diferit de țesutul mamar din jur ar putea fi cancer de sân, mai ales dacă pielea care îl acoperă este înroșită, cu mici adâncituri și cu aspect de coajă de portocală.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
NHS - How should I check my breasts?
https://www.nhs.uk/common-health-questions/womens-health/how-should-i-check-my-breasts/
NCBI - Breast Lump 
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK279/


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0