Remedii naturale pentru greata din timpul sarcinii

Greturile sunt un simptom des intalnit in cele 9 luni de sarcina, iar faptul ca nu este permisa administrarea medicamentelor nu usureaza cu nimic situatia viitoarelor mamici. Greata din timpul sarcinii este declansata de dereglarile hormonale care au loc in aceasta perioada.

Exista, insa, o multime de alternative naturale pentru medicamentele antivomitive, la care femeile insarcinate pot apela pentru a reduce senzatia de greata si pentru a preveni varsaturile.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

In primul rand, trebuie sa iti schimbi modul in care mananci. Ideal ar fi sa mananci in cantitati mai mici si mai des, pentru ca mesele copioase ti-ar putea declansa si accentua aceste stari de greata in sarcina. Apoi, alege cu grija alimentele pe care le mananci. Alimentele procesate, bogate in grasimi si foarte condimentate pot declansa, de asemenea, stari de greata in sarcina. Mergi la sigur cu alimente precum pastele, cartofii ori orezul.

Hidrateaza-te corespunzator, pentru ca si deshidratarea declanseaza greata in timpul sarcinii.

Aromaterapia este, de asemenea, eficienta in ameliorarea starilor de greata. Uleiurile esentiale eficiente in estomparea senzatiei de greata sunt: uleiul esential de menta, uleiul esential de portocale, uleiul esential de limeta, uleiul esential de lamaie ori uleiul esential de mandarina.

 

Si plantele medicinale sunt de folos pentru femeile insarcinate atunci cand se confrunta cu greturile specifice lunilor de sarcina. Iata cateva plante eficiente in calmarea stari de greata in sarcina:

Ghimbirul – fie consumat ca atare, fie sub forma de ceai sau pus in limonada, ghimbirul are efecte benefice asupra starii de rau specifice sarcinii.

Menta – si menta este eficienta in eliminarea senzatiei de greata si poate fi consumata fie sub forma de ceai, fie sub forma de ulei esential sau chiar ca atare, prin mestecarea frunzelor. Si guma de mestecat cu aroma de menta, fara zahar, poate fi de ajutor atunci cand greata nu iti da pace.

Sucul de rosii cu zeama de lamaie – un suc proaspat de rosii, cu zeama de lamaie stoarsa in el, poate inlatura senzatia de greata, prevenind varsaturile.

Semintele de fenicul – poti mesteca semintele de fenicul pentru a scapa de senzatia de greata ori poti chiar sa prepari un ceai din acestea. Pentru a prepara ceai din seminte de fenicul, pune o lingurita si jumatate de seminte de fenicul intr-o cana, apoi toarna apa fierbinte peste ele si acopera cana cu o farfurioara. Lasa ceaiul sa stea 10 minute si apoi consuma-l cald sau rece.

Cuburile din ceai – daca greata este atat de accentuata incat nu poti bea ceai, toarna ceaiul in forme de gheata si consuma apoi cubul de gheata.

Frunzele de zmeura – si frunzele de zmeura sunt eficiente in tratarea senzatiei de greata. Acestea pot fi consumate sub forma de ceai.

Lamaie si miere – amesteca 2 linguri de zeama de lamaie cu 1 lingura de miere si dizolva acest amestec intr-un pahar cu apa. Consuma acest amestec cu inghitituri mici si greata va disparea treptat.

Cartofii – cartoful absoarbe sucul gastric in exces, potolind greata ce apare din cauza aciditatii crescute. Consuma cateva cuburi de cartof fiert atunci cand suferi de arsuri gastrice si greata.

Ponturi pentru a combate greturile matinale

Daca greturile matinale sunt totusi greu de suportat, medicul tau ginecolog iti va recomanda initial sa incerci sa schimbi cateva lucruri in stilul tau de viata:

  • Odihneste-te bine (oboseala poate agrava starile de greata in timpul sarcinii).
  • Evita alimentele si mirosurile care te fac sa te simti rau.
  • Mananca alimente precum painea prajita uscata sau un biscuite simplu, inainte de a cobori din pat dimineata.
  • Mananca portii mici din anumite alimente simple, care sa nu fie bogate in grasimi: paine, orez, paste.
  • Bea multe lichide, in special apa.
  • Consuma alimente sau bauturi care contin ghimbir - exista dovezi care arata ca ghimbirul poate reduce greata si varsaturile.

 

In situatiile in care greata si varsaturile tale sunt severe si starea ta nu se imbunatateste dupa ce ai incercat schimbarile de mai sus, medicul tau ginecolog iti poate recomanda pe termen scurt un medicament antiemetic, care este sigur pentru a fi folosit in timpul sarcinii.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

Sursa foto: Shutterstock

Bibliografie: NHS Choices - https://www.nhs.uk/conditions/pregnancy-and-baby/morning-sickness-nausea/

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0