Un copil si doua case sau partajul minorilor

De ceva vreme, autoritatile si unii parinti divortati gasesc ca solutie de viata pentru copilul contestat si preadorit impartirea in saptamani sau luni a domiciliului. Adica o saptamana cu mama, o saptamana cu tata.

Astfel, impartind frateste ceea ce s-a „produs” in timpul casniciei vor putea lua cate o halca din viata micutului pentru pansarea diverselor rani si compensarea unor deficite existentiale.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Stiu ca tonul meu nu este cel mai potrivit, dar ma infurie asa o judecata stramba. Este adevarat ca parintii beneficiaza de astfel de solutii, foarte adevarat, doar ca legislatia privind protectia minorilor statueaza, macar declarativ, „interesul superior  al copilului” – adica din perspectiva copilului si interesului sau trebuiesc luate deciziile. Bun.

De ce spun ca parintii beneficiaza? Pentru ca este grozav sa fii o saptamana parinte si o saptamana celibatar/a, burlac/a, liber/a si fara obligatii. Este grozav sa scapi de senzatia aia sacaitoare pe care ti-o provoaca vinovatia pentru recastigata libertate. Priviti la parintii care trag saptamana de saptamana si week-end de week-end la crescutul si ingrijitul copiilor si veti intelege cat de confortabil este sa fii parinte cu felia, on and off. Nu este nimic gresit in bucuriile de toate felurile, parintii chiar au nevoie sa se elibereze uneori de responsabilitatile fara de sfarsit, dar atunci cand pretul emotional este platit de copilul partajat, nu mai este la fel de bine.

Ati dori sa locuiti in doua case?

Haideti sa ne imaginam o grazavie. O saptamana locuiti intr-o casa, o alta saptamana va mutati in cealalta. Si tot asa, saptamana dupa saptamana, an dupa an. Si mai este ceva. Fiecare casa are regulile ei. Acolo locuiesc si alti oameni si trebuie sa le respectati obiceiurile, felul lor de a gestiona timpul, emotiile si bibelourile. Intr-o casa trebuie sa va culcati la ora 22:00, in cealalta la 21:00, intr-o casa spalatul pe dinti este obligatoriu in cealalta paharul cu lapte. Eh? Nu e bine? Pai puteti sa va bucurati de o multitudine de reguli si moduri de viata, aveti cum sa invatati ca oamenii sunt foarte diferiti si sa intelegeti, pe cheltuaiala dvs emotionala, de ce a divortat tati de mami sau invers. De asemenea, veti invata sa va detasati usor de lucruri dragi, ca perna, patul, hainele preferate, ca doar sunt chestii materiale si nu conteaza. Puteti chiar sa visati ca intr-o zi, cand va veti declara intr-adevar fericit, veti putea avea un loc pe lume unde sa va simtiti „acasa.” Nu-i asa ca nu-i nici o problema? Este o viata de vis.

De ce le face rau copiilor?

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

In primul rand pentru ca sunt deprivati de ceva elementar: „Acasa”.

Nu mai poti avea un acasa cand esti pelerin intre doua locuinte, doua vieti, doua seturi de parinti care au regulile lor, de cele mai multe ori diferite. Acest acasa ii confera copilului un element de siguranta primara. Ca pantecele mamei. Cand e greu afara, copiii de toate varstele se refugiaza acasa, in camera lor. Ei bine, in astfel de aranjamente sentimentul de acasa, se transforma in acasa la mama sau acasa la tata. Pleaca dintr-un loc in altul cu geanta in spate incercand din greu sa se acomodeze la diferitele cerinte pe care le presupune casa din saptamana in curs. Sunt obligati sa compare in permanenta un loc cu celalalt intr-o incercare trista de adaptare la ceva nefiresc.

Oare ce-i impiedica pe parintii care nu locuiesc cu copilul sa fie foarte prezenti in viata lui? Sa-l sune in fiecare seara la culcare, sa-l duca la activitati, sa stea de vorba, sa petreaca timp impreuna, sa organizeze vacante, sa se bucure impreuna de ceea ce numim doct „quality time?” Si mai ales sa puna interesul si nevoile copilului inaintea nevoilor lor. Pana la urma parenting inseamna sa intelegi nevoile primare ale copilului si sa le integrezi in viata de familie, nu?

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0