Sumarul de urină, urocultura și analiza materiilor fecale
Rezumat: Sumarul de urină, urocultura, coprocultura și examenul coproparazitologic sunt analize frecvent folosite pentru investigarea tractului urinar și a aparatului digestiv.
Sumarul de urină oferă informații despre compoziția urinei și poate semnala infecții, boli renale sau probleme metabolice. Urocultura caută microorganisme care pot provoca infecții urinare. Coprocultura este utilizată pentru depistarea anumitor bacterii responsabile de infecții digestive, iar examenul coproparazitologic caută paraziți intestinali, ouă sau chisturi.
1. Despre sumarul de urină
a. Ce parametri sunt verificați?
b. Cum se recoltează corect proba de urină?
c. Ce pot indica valorile modificate?
2. Ce este urocultura și când se recomandă?
a. Ce înseamnă o urocultură pozitivă?
b. Care este diferența dintre sumarul de urină și urocultură?
3. Ce analize se pot face din materiile fecale?
a. Coprocultura și ce infecții poate depista
b. Examenul coproparazitologic și când este indicat
c. Cum se recoltează corect proba pentru coprocultură și examenul coproparazitologic?
4. Ce înseamnă rezultatele?
5. Concluzie
1. Despre sumarul de urină
Sumarul de urină este una dintre cele mai simple investigații de laborator. Poate fi recomandat la un control de rutină, în timpul sarcinii sau atunci când există suspiciunea unei infecții urinare, a unei afecțiuni renale ori a diabetului.
Analiza oferă informații despre aspectul fizic și compoziția chimică a urinei. În funcție de laborator, poate fi completată cu examinarea microscopică a sedimentului urinar, prin care sunt căutate celule, cristale, cilindri și microorganisme.
a. Ce parametri sunt verificați?
Sumarul de urină poate evalua culoarea și limpezimea urinei, densitatea sau greutatea specifică și pH-ul. Densitatea oferă informații despre cât de concentrată sau diluată este urina, în timp ce pH-ul arată gradul ei de aciditate.
Testarea chimică poate verifica prezența proteinelor, glucozei, cetonelor, bilirubinei și sângelui. În mod normal, multe dintre aceste substanțe sunt absente sau se găsesc în cantități foarte mici.
Pot fi măsurate și esteraza leucocitară și nitriții. Acestea sunt utile atunci când medicul suspectează o infecție urinară, însă un rezultat pozitiv nu este suficient, singur, pentru a stabili că persoana are o infecție care necesită antibiotic.
La examinarea microscopică pot fi identificate globule roșii, globule albe, celule epiteliale, cristale, cilindri și bacterii. Conținutul exact al sumarului de urină poate diferi ușor de la un laborator la altul.
b. Cum se recoltează corect proba de urină?
Pentru numeroase analize se folosește o probă de urină din jetul mijlociu, recoltată într-un recipient curat sau steril, conform instrucțiunilor laboratorului. Scopul este reducerea contaminării probei cu microorganisme de pe piele și din zona genitală.
Înainte de recoltare se spală mâinile. Recipientul se deschide fără a atinge interiorul. Zona genitală se curăță conform instrucțiunilor primite, apoi prima cantitate de urină se elimină în toaletă, iar o parte din jetul următor se colectează în recipient.
Recipientul nu trebuie să atingă pielea. După recoltare, capacul se închide bine, iar proba este dusă la laborator în condițiile și intervalul recomandate. Unele recipiente pentru microbiologie conțin conservant și au reguli specifice de umplere și transport.
Pentru anumite investigații pot exista alte metode de recoltare, inclusiv colectarea urinei timp de 24 de ore. De aceea, instrucțiunile primite pentru analiza concretă au prioritate față de recomandările generale.
c. Ce pot indica valorile modificate?
Proteinele persistente în urină pot apărea în anumite boli renale, însă o valoare modificată trebuie confirmată și investigată. Glucoza urinară poate fi întâlnită în diabet, iar cetonele pot apărea în diabet necontrolat, post prelungit sau alte situații metabolice.
Prezența sângelui se numește hematurie. Aceasta poate apărea, printre altele, în infecții urinare, calculi renali, boli ale rinichilor sau alte afecțiuni ale aparatului urinar. Uneori sângele este vizibil, iar alteori este detectat numai prin analiză.
Leucocitele și esteraza leucocitară pot sugera inflamație, iar nitriții pot apărea atunci când anumite bacterii sunt prezente în tractul urinar. Niciunul dintre acești parametri nu trebuie interpretat izolat.
Bilirubina urinară poate necesita investigarea ficatului și căilor biliare. Cristalele pot apărea inclusiv la persoane sănătoase, dar anumite tipuri și cantități pot fi relevante în contextul calculilor renali sau al unor tulburări metabolice.
2. Ce este urocultura și când se recomandă?
Urocultura este o analiză microbiologică prin care o probă de urină este cultivată în laborator pentru a vedea dacă se dezvoltă bacterii sau alte microorganisme. Este utilizată mai ales atunci când există suspiciunea unei infecții de tract urinar.
Poate fi indicată în prezența unor simptome precum usturimea la urinare, urinările frecvente sau urgente, durerea suprapubiană ori, în anumite situații, febra și durerea lombară.
Urocultura este importantă și în unele infecții complicate, în sarcină, în suspiciunea de pielonefrită sau atunci când simptomele nu dispar ori reapar după tratament. Indicația depinde de situația clinică.
Proba trebuie recoltată astfel încât contaminarea cu bacterii de pe piele să fie cât mai redusă. Pentru cultura bacteriană, recoltarea înainte de începerea antibioticelor este preferabilă atunci când situația medicală permite acest lucru.
a. Ce înseamnă o urocultură pozitivă?
O urocultură pozitivă înseamnă că microorganismele s-au dezvoltat din proba de urină. Laboratorul poate preciza ce microorganism a fost identificat, cantitatea sa și, atunci când este indicat, sensibilitatea la diferite antibiotice.
Totuși, „urocultură pozitivă” nu este întotdeauna sinonim cu „infecție urinară”. Rezultatul trebuie corelat cu simptomele, numărul și tipul microorganismelor, calitatea probei și caracteristicile pacientului.
De exemplu, creșterea mai multor tipuri de bacterii poate sugera uneori contaminarea probei. Dacă rezultatul nu se potrivește cu tabloul clinic, medicul poate recomanda repetarea recoltării.
Există și bacteriurie asimptomatică, adică bacterii în urină fără simptome de infecție. La persoanele neînsărcinate aceasta nu trebuie tratată automat cu antibiotice. Excepțiile importante includ sarcina și anumite proceduri urologice care implică lezarea mucoasei.
b. Care este diferența dintre sumarul de urină și urocultură?
Sumarul de urină examinează proprietățile fizice și chimice ale urinei și, după caz, componentele observate microscopic. Poate arăta leucocite, nitriți, sânge, proteine, glucoză și alte modificări care oferă indicii despre mai multe afecțiuni.
Urocultura are alt scop: încearcă să identifice microorganismele care se dezvoltă din probă. Dacă este găsit un agent patogen relevant, testarea sensibilității la antibiotice poate ajuta medicul să aleagă tratamentul potrivit.
Prin urmare, sumarul de urină poate sugera o infecție, în timp ce urocultura poate ajuta la confirmarea unei cauze bacteriene și la identificarea microorganismului. Cele două analize se completează, dar nu sunt interschimbabile.
Mai mult, cercetări recente arată că niciun parametru individual al sumarului de urină nu are simultan sensibilitate și specificitate suficient de mari pentru a prezice perfect bacteriuria. Rezultatele trebuie întotdeauna integrate în contextul clinic.
3. Ce analize se pot face din materiile fecale?
Materiile fecale pot fi analizate pentru numeroase probleme digestive. În funcție de simptome, medicul poate solicita coprocultura, examenul coproparazitologic, teste pentru toxine sau antigene, teste moleculare, sânge ocult, calprotectină fecală sau alte investigații.
Alegerea testului depinde de simptome, durata lor, călătorii recente, tratamente cu antibiotice, alimente consumate, eventuale focare de boală și starea generală a pacientului.
a. Coprocultura și ce infecții poate depista
Coprocultura este o analiză care urmărește izolarea și identificarea bacteriilor patogene din materiile fecale. Este utilizată mai ales atunci când medicul suspectează o gastroenterită bacteriană.
Poate fi indicată în special când diareea este severă sau persistentă ori este însoțită de febră, sânge sau mucus în scaun, crampe abdominale importante ori semne de boală sistemică.
Printre bacteriile investigate se pot număra Salmonella, Shigella, Campylobacter și anumite tulpini de Escherichia coli. În funcție de simptome și istoricul pacientului, pot fi căutate și Yersinia sau Vibrio.
Nu toate bacteriile sunt investigate printr-o coprocultură standard. De exemplu, infecția cu Clostridioides difficile este evaluată de obicei prin teste dedicate pentru toxine sau prin metode moleculare.
În prezent există și panouri PCR gastrointestinale care pot detecta simultan mai multe bacterii, virusuri și paraziți. Ele pot avea un randament diagnostic mai mare și rezultate mai rapide, însă coprocultura rămâne utilă pentru izolarea unor bacterii și testarea sensibilității lor.
b. Examenul coproparazitologic și când este indicat
Examenul coproparazitologic este folosit pentru căutarea paraziților intestinali și a formelor lor de dezvoltare, precum ouă, chisturi sau larve. Metoda clasică presupune examinarea microscopică a unei probe de materii fecale.
Poate fi recomandat unei persoane cu diaree persistentă, scaune modificate, crampe abdominale, balonare sau alte simptome pentru care există suspiciunea unei infecții parazitare. Istoricul călătoriilor și expunerile sunt foarte importante.
Printre paraziții intestinali care pot necesita investigații se află Giardia duodenalis, Entamoeba histolytica, Cryptosporidium și diferiți helminți. Nu toate aceste infecții sunt depistate optim prin aceeași metodă.
Pentru anumite microorganisme există teste antigenice sau moleculare mai sensibile. Uneori laboratorul trebuie să folosească tehnici sau colorații speciale, motiv pentru care medicul trebuie să precizeze suspiciunea clinică și istoricul relevant.
Paraziții nu sunt eliminați neapărat în fiecare scaun. Din acest motiv, în anumite situații pot fi solicitate mai multe probe. Pentru examinarea clasică O&P, recomandările americane menționează trei sau mai multe probe recoltate în zile diferite.
Protocolul poate însă varia în funcție de laborator, simptomatologie și parazitul suspectat. Pacientul trebuie să urmeze instrucțiunile concrete primite pentru examenul coproparazitologic.
c. Cum se recoltează corect proba pentru coprocultură și examenul coproparazitologic?
Pentru coprocultură și examenul coproparazitologic se utilizează recipientele recomandate de laborator. Materiile fecale trebuie recoltate astfel încât să nu intre în contact cu apa din vasul de toaletă, urina sau produsele de curățare.
Dacă persoana trebuie să urineze, este bine să facă acest lucru înainte de recoltarea scaunului. Materiile fecale pot fi eliminate într-un recipient curat sau pe un dispozitiv de colectare care împiedică atingerea apei din toaletă.
Cu spatula recipientului se transferă cantitatea cerută de laborator. Dacă scaunul conține mucus, sânge sau porțiuni apoase, laboratorul ori medicul poate solicita includerea acestora în probă.
Recipientul se închide bine și se predă cât mai repede laboratorului. Condițiile de păstrare depind de analiză și de existența unui mediu de conservare, astfel că instrucțiunile laboratorului trebuie respectate exact.
Pentru examenul coproparazitologic, anumite probe pot fi introduse în recipiente care conțin conservant. Dacă sunt solicitate mai multe probe, acestea sunt de obicei recoltate în zile diferite, conform recomandării medicului sau laboratorului.
4. Ce înseamnă rezultatele?
Un sumar de urină normal nu exclude absolut orice boală, iar o valoare modificată nu reprezintă singură un diagnostic. De exemplu, sângele, proteinele sau leucocitele pot avea mai multe cauze și pot necesita teste suplimentare.
În cazul uroculturii, identificarea unei bacterii trebuie analizată împreună cu simptomele. O probă contaminată poate produce un rezultat greu de interpretat, iar administrarea antibioticelor înainte de recoltare poate influența rezultatul culturii.
O coprocultură negativă înseamnă că bacteriile căutate prin metoda respectivă nu au fost identificate. Nu exclude însă toate cauzele infecțioase ale diareei, deoarece aceasta poate fi produsă și de virusuri, paraziți sau microorganisme care necesită teste speciale.
La fel, un examen coproparazitologic negativ nu exclude întotdeauna o parazitoză. Eliminarea parazitului poate fi intermitentă, iar unele specii sunt mai bine identificate prin teste antigenice, moleculare sau metode speciale.
Un rezultat pozitiv trebuie și el interpretat în context. O analiză de laborator arată ce s-a găsit în probă, dar medicul stabilește dacă acel rezultat explică simptomele și dacă este nevoie de tratament.
5. Concluzie
Sumarul de urină, urocultura, coprocultura și examenul coproparazitologic răspund unor întrebări medicale diferite. Sumarul de urină oferă o imagine generală asupra compoziției urinei, iar urocultura este orientată spre depistarea microorganismelor implicate în infecțiile urinare.
În cazul analizelor din materiile fecale, coprocultura caută în principal bacterii patogene, în timp ce examenul coproparazitologic urmărește identificarea paraziților intestinali. Niciuna dintre aceste investigații nu trebuie interpretată separat de simptome și de istoricul pacientului.
Recoltarea corectă este esențială. Contaminarea cu apă, urină sau microorganisme de pe piele poate modifica rezultatele și poate duce la repetarea analizelor ori chiar la tratamente inutile.
Întrebări și răspunsuri
Întrebare: Care este diferența dintre sumar de urină și urocultură?
Răspuns: Sumarul de urină analizează caracteristicile fizice și chimice ale urinei și poate evidenția celule sau alte elemente. Urocultura urmărește dezvoltarea și identificarea microorganismelor care pot provoca o infecție urinară.
Întrebare: Ce înseamnă dacă urocultura este pozitivă?
Răspuns: Înseamnă că în probă s-au dezvoltat microorganisme. Rezultatul trebuie corelat cu simptomele și cantitatea de bacterii, deoarece o urocultură pozitivă poate reprezenta uneori bacteriurie asimptomatică sau contaminarea probei.
Întrebare: Ce bacterii poate depista coprocultura?
Răspuns: În funcție de laborator și situația clinică, coprocultura poate identifica bacterii precum Salmonella, Shigella, Campylobacter și anumite tulpini patogene de E. coli. Alte bacterii pot necesita investigații suplimentare.
Întrebare: Ce depistează examenul coproparazitologic?
Răspuns: Examenul coproparazitologic caută paraziți intestinali și formele lor, precum ouă, chisturi sau larve. Pentru unele parazitoze pot fi necesare teste antigenice, moleculare sau mai multe probe de scaun.
Întrebare: Câte probe sunt necesare pentru examenul coproparazitologic?
Răspuns: Numărul depinde de suspiciunea medicală și de protocolul laboratorului. Pentru examinarea clasică a ouălor și paraziților pot fi recomandate trei sau mai multe probe recoltate în zile diferite, deoarece eliminarea paraziților poate fi intermitentă.
Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.
Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
MedlinePlus - Urinalysis
https://medlineplus.gov/ency/article/003579.htm
MedlinePlus - Urine culture
https://medlineplus.gov/ency/article/003751.htm
Science Direct - Feces Culture - an overview
https://www.sciencedirect.com/topics/nursing-and-health-professions/feces-culture
Te-ar mai putea interesa și...
