Cum se interpretează o electrocardiogramă (EKG)

Electrocardiograma (pe scurt, EKG sau ECG) este o metodă neinvazivă de înregistrare a impulsurilor electrice ale inimii.

Acest proces se realizează prin aplicarea unor mici discuri metalice, numite electrozi, pe piept, brațe și picioare, care au rolul de a detecta și monitoriza activitatea electrică a inimii. Procedura durează între 10 și 20 de minute și este complet nedureroasă. 

Ce ne arată electrocardiograma?

Un aparat EKG standard este dotat cu 10 electrozi care conferă 12 reprezentări ale pulsațiilor inimii. Există și aparate EKG cu 5 electrozi, utilizate, de regulă, pentru monitorizarea continuă a inimii, precum și aparate cu 4 electrozi, pentru monitorizarea ritmului cardiac. 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Electrozii sunt conectați la aparatul EKG, care înregistrează pulsațiile inimii și afișează rezultatele în format fizic, pe o hârtie specială, sau digital, pe calculator. Impulsurile sunt redate sub forma unor unde. Fiecare undă are definește un parametru anume, după cum urmează: unda P definește depolarizarea atriilor, complexul QRS – depolarizarea ventriculară, segmentul ST – repolarizarea ventriculară, iar unda U definește timpul dintre începutul depolarizării atriale și cel al depolarizării ventriculare.

Aspectele normale se numesc derivații și există câte o derivație corespunzătoare pentru fiecare electrod. Un rezultat EKG normal nu diferă cu mult de la o persoană la alta, deoarece fiecare bătaie a inimii produce același tipar pe aparat. Un rezultat normal se definește prin unde normale și uniforme, care reflectă un ritm cardiac normal, și un puls de 60-100 bătăi pe minut.

Anomaliile sunt, de cele mai multe ori, generate de prezența unei boli de inimă și sunt redate, în rezultat, prin unde foarte ample sau foarte mici, extrem de apropiate sau îndepărtate sau chiar prin absența lor pe anumite porțiuni ale hârtiei EKG. Astfel, aceste anomalii pot sugera existența uneia dintre afecțiunile următoare:

  • Aritmie (tahicardie sau bradicardie) – definită de bătăi prea rapide, prea lente sau neregulate ale inimii.
  • Pericardie – definită de inflamația sacului pericardic. 
  • Hipertrofie (volum mărit al inimii) –  se înregistrează impulsuri mai ample decât normal.
  • Infarct – absența impulsurilor în întregimea mușchiului inimii, ceea ce poate semnala întreruperea fluxului sangvin la nivelul unei porțiuni a cordului, sau a unor leziuni noi sau vechi ale inimii.
  • Dezechilibru electrolitic – reflectat de modificări ale activității electrice a inimii.
  • Cardiomiopatie – funcționarea anormală a miocardului.

Ce nu ne arată electrocardiograma?

Deși EKG-ul este o analiză deosebit de importantă, în special pentru persoanele cu istoric cardiac, aceasta nu poate indica prezența unui infarct miocardic sau a altor boli cardiovasculare grave, a căror depistare necesită repetarea EKG-ului (EKG-uri seriate) sau a unor teste auxiliare mai complexe, precum testul EKG de efort sau monitorizarea Holter de EKG. 

De asemenea, există o serie de factori care pot influența rezultatul EKG-ului, printre care se numără interferențele electrice determinate de prezența altor aparate electrice în apropiere sau de împământarea necorespunzătoare a aparatului EKG, amplasarea incorectă a electrozilor pe corpul pacientului, mișcarea sau vorbirea în timpul efectuării testului, efortul fizic înaintea efectuării testului, sarcina, obezitatea sau anumite medicamente.

Când avem nevoie de o electrocardiogramă?

Simptomele unei probleme cardiace sunt, de multe ori, înșelătoare, fiind adesea puse pe seama oboselii sau a stresului. O electrocardiogramă este recomandată pentru următoarele situații și/sau simptome:

  • Palpitații
  • Oboseală acută și/sau cronică
  • Probleme de respirație
  • Dureri în piept
  • Stare de amețeală sau leșin

De asemenea, persoanele care suferă de hipertensiune arterială sau cu istoric cardiac sunt încurajate să efectueze acest test în mod regulat. 
Pe lângă depistarea afecțiunilor cardiace, testul EKG ne poate ajuta în verificarea eficienței unui tratament pentru o afecțiune cardiacă existentă. 

Cum ne pregătim pentru testul EKG?

Înainte de efectuarea unui test EKG, este indicat să evităm efortul fizic intens, aplicarea de loțiuni onctuoase pe zonele pe care vor fi atașați electrozii, consumul de alimente greu digerabile și cel de cofeină, cu câteva ore înainte de procedură. Este indicat să ne îmbrăcăm în haine lejere și să îndepărtăm bijuteriile înainte de test. De asemenea, este foarte important să îi comunicăm medicului istoricul nostru cardiac și tratamentele medicamentoase aflate în curs. 

 

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Sursă foto: Shutterstock

Bibliografie:

https://ehealthromania.com/ce-trebuie-sa-stii-despre-ekg-ghid-pentru-pacienti/
https://www.webmd.com/heart-disease/electrocardiogram-ekgs
https://www.heartandstroke.ca/heart/tests/electrocardiogram
https://www.heart.org/en/health-topics/heart-attack/diagnosing-a-heart-attack/electrocardiogram-ecg-or-ekg

 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0