Sindromul Sjögren și riscul de limfom

1. Ce este sindromul Sjögren?
2. Semne și simptome sindrom Sjögren
3. Cum se pune diagnosticul de sindrom Sjögren?
4. Sindromul Sjögren și riscul de limfom
a. De ce pacienții cu sindrom Sjögren au risc crescut de limfom?
b. Semne care pot indica dezvoltarea unui limfom
c. Cine este cel mai expus riscului de a dezvolta limfom?
d. Prognostic și tratament în limfomul apărut în sindromul Sjögren
d.1. Monitorizare activă („watchful waiting”)
d.2. Imunoterapie
d.3. Chimioterapie
d.4. Radioterapie
d.5. Tratament chirurgical

Sindromul Sjögren este o boală autoimună cronică în care sistemul imunitar atacă în mod eronat glandele care produc umiditate în organism, ducând la simptomele caracteristice de uscăciune a ochilor și gurii.

Este o afecțiune sistemică, ceea ce înseamnă că poate afecta întregul corp și poate cauza o varietate de simptome și complicații. Afectează predominant femeile (cu o rată femei/bărbați de aproximativ 9:1 sau mai mare) și debutează cel mai adesea la vârsta mijlocie.

1. Ce este sindromul Sjögren?

Sindromul Sjögren este o tulburare autoimună în care sistemul imunitar atacă glandele exocrine - în principal glandele salivare (care produc salivă) și glandele lacrimale (care produc lacrimi) Rezultatul este deteriorarea acestor glande, ceea ce duce la o afecțiune cunoscută sub numele de „sindrom sicca” - combinația clasică de uscăciune a gurii (xerostomie) și uscăciune a ochilor (xeroftalmie).
Uscăciunea poate afecta și alte zone, cum ar fi cavitatea nazală, gâtul, căile respiratorii sau vaginul, cauzând probleme precum tuse cronică sau uscăciune vaginală. Fiind o boală sistemică, sindromul

Sjögren poate produce o gamă largă de simptome, de la ușoare la severe.

Cauza exactă nu este complet înțeleasă. Se crede că rezultă dintr-o combinație de predispoziții genetice, factori hormonali și factori declanșatori de mediu (precum infecțiile virale), care împreună provoacă un răspuns autoimun. Poate apărea ca sindrom Sjögren primar (fără altă boală autoimună asociată) sau secundar (însoțind alte boli autoimune precum artrita reumatoidă sau lupusul).

Este una dintre cele mai frecvente boli autoimune reumatice, cu o prevalență estimată la 0.05–0.1% din populație. Aproximativ 90% dintre pacienți sunt femei, iar vârsta tipică de debut este între 40–50 de ani .

2. Semne și simptome sindrom Sjögren

Cele mai timpurii și caracteristice semne de avertizare sunt simptomele persistente de uscăciune. Aproape toți pacienții prezintă o formă de uscăciune oculară și bucală la debut.

Uscăciunea ochilor: senzație de nisip în ochi, iritație, fotofobie (sensibilitate la lumină);
Uscăciunea gurii: dificultăți la mestecat, înghițit sau vorbit; risc crescut de carii dentare;
Oboseală cronică: epuizare profundă, disproporționată față de activitatea fizică;
Durere articulară sau musculară: dureri difuze, uneori asemănătoare fibromialgiei;
Umflarea glandelor salivare: mai ales ale glandelor parotide (în zona obrajilor).

Într-un registru internațional, 92% dintre pacienți au raportat uscăciune oculară și 94% uscăciune bucală. De asemenea, 88% dintre pacienți au menționat oboseală severă și 80% durere generalizată . Recunoașterea acestei combinații de uscăciune persistentă cu alte simptome generale este esențială pentru identificarea precoce a bolii.

3. Cum se pune diagnosticul de sindrom Sjögren?

Diagnosticul se bazează pe o combinație de simptome, teste clinice și analize de laborator. Evaluarea este adesea multidisciplinară și poate include reumatologi, oftalmologi și stomatologi specializați. Se efectuează:

Testele oculare: Testul Schirmer (măsoară producția de lacrimi) și colorarea corneei;
Testele salivare: măsurarea fluxului salivar sau biopsia glandelor salivare minore (din buze) ;
Analize de sânge: detectarea autoanticorpilor anti-SSA/Ro și anti-SSB/La, prezenți la aproximativ 75% dintre pacienți.

Se aplică criterii de clasificare bazate pe un sistem de punctaj, care combină rezultatele testelor pentru a confirma diagnosticul. De asemenea, este importantă excluderea altor cauze ale uscăciunii, precum medicațiile, diabetul necontrolat sau disfuncțiile tiroidiene.

4. Sindromul Sjögren și riscul de limfom

Una dintre cele mai grave complicații asociate cu sindromul Sjögren este riscul semnificativ crescut de limfom, un tip de cancer care afectează celulele sistemului imunitar numite limfocite, în special limfocitele B. În comparație cu populația generală, persoanele diagnosticate cu sindrom Sjögren prezintă un risc de 4 până la 13 ori mai mare de a dezvolta limfom, în special limfom non-Hodgkin de tip B cu grad scăzut de malignitate. Studiile recente indică faptul că aproximativ 5-10% dintre pacienți pot dezvolta limfom în timpul vieții lor, ceea ce face ca supravegherea pe termen lung să fie esențială pentru această categorie de bolnavi.

ÎNSCRIE-TE ÎN APAA!

a. De ce pacienții cu sindrom Sjögren au risc crescut de limfom?

Cauza exactă a legăturii dintre sindromul Sjögren și limfom nu este complet înțeleasă, dar se crede că inflamația cronică și activarea continuă a limfocitelor B în glandele afectate joacă un rol central. În mod normal, sistemul imunitar reacționează la infecții și apoi revine la un echilibru. În cazul sindromului Sjögren, acest răspuns imun este persistent și dereglat, iar în timp, unele celule B pot suferi mutații genetice care duc la proliferare necontrolată - în esență, transformarea lor în celule canceroase.

Acest proces are loc în special în glandele salivare majore, cum ar fi glandele parotide (situate în obraji), dar poate apărea și în ganglioni limfatici, splină sau alte țesuturi limfatice. Tipul cel mai frecvent întâlnit este limfomul MALT (limfom al țesutului limfoid asociat mucoaselor), un cancer cu evoluție lentă care, deși mai puțin agresiv, necesită totuși tratament și monitorizare atentă.

b. Semne care pot indica dezvoltarea unui limfom

Este important ca atât pacienții, cât și medicii lor să fie atenți la semnele care ar putea sugera transformarea limfocitelor B într-un limfom. Printre semnele de alarmă se numără:

Umflarea persistentă sau unilaterală a glandelor salivare, mai ales a glandei parotide;
Apariția de noduli limfatici măriți (ganglioni) la nivelul gâtului, axilelor sau inghinal;
Scădere inexplicabilă în greutate;
Febră recurentă fără cauză aparentă;
Transpirații nocturne;
Oboseală accentuată;
Purpură palpabilă - mici pete purpurii pe piele, cauzate de vasculită;
Prezența crioglobulinelor - proteine anormale care se precipită la temperaturi scăzute;

Scăderea complementului seric, în special C4, ceea ce indică activitate autoimună intensă.

De asemenea, analizele de sânge care arată monoclonalitate B (prezența unei singure clone de limfocite B) sau modificări ale proteinelor serice pot sugera un risc crescut și pot justifica investigații suplimentare, cum ar fi biopsii, ecografii sau tomografii.

d. Cine este cel mai expus riscului de a dezvolta limfom?

Nu toți pacienții cu sindrom Sjögren au același risc de a dezvolta limfom. Factorii de risc suplimentari includ:

Durata îndelungată a bolii (peste 10 ani);
Debutul bolii la o vârstă mai înaintată;
Prezența autoanticorpilor anti-SSA/Ro în titru ridicat;

Prezența manifestărilor extraglandulare, cum ar fi afectarea pulmonară, renală sau neurologică.

În general, pacienții care prezintă activitate autoimună sistemică crescută și semne de inflamație cronică la nivelul glandelor sunt cei mai susceptibili de a dezvolta limfom. Din acest motiv, acești pacienți necesită o monitorizare medicală riguroasă și pe termen lung, chiar și în perioadele în care simptomele par bine controlate.

d. Prognostic și tratament în limfomul apărut în sindromul Sjögren

Diagnosticul de limfom asociat cu sindromul Sjögren poate genera îngrijorare justificată, însă este important de știut că majoritatea limfoamelor dezvoltate în acest context sunt cu evoluție lentă (indolente) și răspund bine la tratament, mai ales dacă sunt detectate într-un stadiu incipient. În plus, cercetările recente și progresul în imunoterapie au îmbunătățit semnificativ perspectivele pentru pacienți.

Prognostic

Prognosticul general pentru pacienții cu limfom în contextul sindromului Sjögren este favorabil în majoritatea cazurilor, mai ales dacă:

Limfomul este de tip MALT (limfom de zonă marginală al țesutului limfoid asociat mucoaselor), forma cel mai frecvent asociată cu Sjögren;
Boala este localizată (de exemplu, limitată la glandele salivare);
Este identificată devreme, prin monitorizare activă și investigații de rutină;
Nu există afectare sistemică severă (cum ar fi implicarea măduvei osoase sau a organelor interne).

Potrivit mai multor studii internaționale, rata de supraviețuire la 5 ani pentru pacienții cu limfom MALT depășește 80-90%, în funcție de stadiul bolii și de răspunsul la tratament. Totuși, este esențial de înțeles că prognosticul poate varia în funcție de:

Tipul histologic al limfomului (indolent vs. agresiv);
Prezența altor boli autoimune sau complicații;
Starea generală de sănătate a pacientului (inclusiv vârsta și comorbiditățile).

Opțiuni de tratament

Tratamentul pentru limfomul apărut în cadrul sindromului Sjögren este individualizat și stabilit de o echipă multidisciplinară, care include hematologi, reumatologi și, uneori, oncologi și chirurgi ORL. Alegerea terapiei depinde de tipul limfomului, stadiul său, localizare și de starea generală a pacientului. Cele mai comune opțiuni sunt:

d.1. Monitorizare activă („watchful waiting”)

În cazul limfoamelor indolente, care nu provoacă simptome severe și sunt localizate, medicii pot recomanda urmărirea atentă fără tratament imediat. Acest lucru evită efectele secundare ale chimioterapiei în fazele inițiale. Pacienții sunt evaluați periodic prin analize de sânge, ecografii, CT sau PET-CT.
Este important de știut că această abordare NU înseamnă lipsă de acțiune, ci o strategie bine controlată și sigură pentru limfoamele cu evoluție lentă.

d.2. Imunoterapie

Rituximab, un anticorp monoclonal care țintește limfocitele B, este frecvent utilizat ca primă linie de tratament, mai ales în cazul limfoamelor de tip MALT sau al limfomului difuz cu celule B mari. Acesta este bine tolerat și eficient, fiind uneori folosit singur sau în combinație cu alte terapii.

În plus, rituximab este utilizat și în tratamentul simptomelor severe ale sindromului Sjögren, având astfel un dublu beneficiu pentru acești pacienți.

d.3. Chimioterapie

Pentru formele mai avansate sau agresive de limfom, se poate utiliza chimioterapia clasică, adesea în combinație cu imunoterapia. Regimurile tipice includ scheme precum R-CHOP (rituximab, ciclofosfamidă, doxorubicină, vincristină și prednison). Chimioterapia este adaptată în funcție de vârsta pacientului, starea de sănătate generală și alte afecțiuni existente.

d.4. Radioterapie

În cazul limfoamelor localizate (de exemplu, în glandele salivare), radioterapia poate fi o opțiune eficientă și curativă. Aceasta este aplicată țintit și pe termen scurt, cu un risc relativ redus de efecte adverse.

d.5. Tratament chirurgical

Chirurgia este rareori utilizată ca tratament principal pentru limfom, dar poate fi indicată în scop diagnostic (de exemplu, biopsii) sau pentru excizarea unei mase tumorale localizate care provoacă simptome (de exemplu, obstrucție, durere, infecție).

După tratamentul limfomului, pacienții rămân sub supraveghere medicală atentă pentru a detecta eventuale recidive sau complicații ale terapiei. De asemenea, este important ca managementul sindromului Sjögren să continue activ, cu urmărirea simptomelor sistemice și menținerea controlului inflamației cronice.

Intervenții precum consilierea psihologică, suportul nutrițional și programele de exerciții adaptate pot ajuta la îmbunătățirea calității vieții și la recuperarea post-tratament.

Deși dezvoltarea unui limfom este o complicație rară, ea rămâne cea mai severă asociată cu sindromul Sjögren. Riscul nu trebuie să provoace panică, dar nici nu trebuie ignorat - supravegherea periodică, investigațiile de rutină și comunicarea deschisă cu medicul curant sunt cele mai bune metode de prevenție și diagnostic precoce. Cu tratament adecvat și intervenție rapidă, majoritatea pacienților care dezvoltă limfom în contextul sindromului Sjögren au o evoluție favorabilă și o calitate bună a vieții.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Studiul „Sjögren’s syndrome: a systemic autoimmune disease”, 2022, Clinical and Experimental Medicine 22(7), autori: Simone Negrini et al.
https://www.researchgate.net/publication/352205471_Sjogren's_syndrome_a_systemic_autoimmune_disease
Studiul „Manifestations and management of Sjögren’s disease”, 2024, Mehrnaz Maleki-Fischbach et al.
https://arthritis-research.biomedcentral.com/articles/10.1186/s13075-024-03262-4

Te-ar mai putea interesa și...

TE-AR MAI PUTEA INTERESA ȘI...